Articol de Manuela Petrescu, membru ICDE
Ce este digitalizarea și de ce avem nevoie de ea?
Era digitală, online, autentificare sunt termeni care pot părea greu de înțeles. Articolul își propune să explice ce înseamnă digitalizarea, care sunt beneficiile ei, dacă avem nevoie de digitalizare sau e doar un moft la modă. În mințile multora se nasc întrebări de genul „Dacă până acum societatea a funcționat fără digitalizare, de ce avem nevoie de un stat digitalizat?” Digitalizarea aduce beneficii atât cetățeanului care interacționează cu instituțiile statului, cât și instituțiilor. În momentul de fată, cetățeanul pierde extrem de mult timp pentru a gestiona relația cu statul, cu birocrația stufoasă, cu întârzierile provocate de funcționarea deficitară, iar aplicațiile online pot rezolva o mare parte dintre probleme.
Digitalizarea presupune ca statul să ofere cetățeanului aceleași servicii, la o calitate preferabil mai bună, în prin intermediul Internetului, fără a fi necesară deplasarea la un ghișeu. De exemplu, obținerea unui cazier (fiscal sau judiciar) s-ar putea face prin intermediul unei aplicații, în care utilizatorul (cetățeanul) se conectează, plătește taxa și obține pe loc cazierul; totul din fața unui calculator sau a unui telefon, fără a fi necesară deplasarea la Poliție sau ANAF. Cum ar fi ca un bolnav cronic să își primească lunar rețeta fără să meargă la medicul de familie, sau să primească rezultatul analizelor și tratamentul pe e-mail? Cum ar fi ca tutorii legali să vadă online notele și temele care le sunt date copiilor pentru a le monitoriza evoluția? Viața multora se poate simplifica extrem de mult.
Pe lângă beneficiile aduse cetățenilor, digitalizarea aduce beneficii și instituțiilor statului. Un stat digitalizat e un stat mai transparent, un stat mai corect, un stat în care regulile sunt aceleași pentru toți cetățenii, un stat mai greu de furat, un stat capabil să gestioneze și să coreleze informații. Instituțiile statului gâfâie sub povara hârtiilor mutate de la un departament la altul. Gâfâie sub povara maldărelor de dosare stivuite cu care se mândrește fiecare birou și care, de multe ori, tronează inclusiv în holurile instituțiilor.
Digitalizarea nu înseamnă trecerea forțată în online a serviciilor oferite de stat, ci e posibilitatea de a le aceleași servicii în mod online. Digitalizarea nu implică desființarea ghișeelor, chiar dacă reducerea a acestora ar fi de dorit.
Prin digitalizare ar putea fi automatizate multe servicii standard care nu implică un nivel ridicat de complexitate, degrevând astfel ghișeele fizice de sarcini simple și repetitive. Personalul de la ghișeu s-ar putea ocupa astfel în mod special de probleme reale unde și-ar putea folosi în mod optim experiența.
Unde se află România
Un barometru bun pentru a determina nivelul la care se situează țara noastră este raportul publicat de Comisia Europeană – Indicele DESI (Digital Economy and Society Index). Indexul DESI reprezintă gradul de digitalizare al economiei și al societății din fiecare dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene. Conform DESI, România se situează pe locul 27 din cele 28 de state membre ale UE, devansând doar Bulgaria. Media UE este de 52,5%, iar România are un scor agregat de 36,5%, aflându-se pe penultimul loc. [1]
Singura dimensiune la care România excelează este conectivitatea, relaționată în special cu utilizarea serviciilor de bandă largă de foarte mare viteză. În România, 45% dintre locuințe (aflate mai ales în zona urbană), au acces și sunt abonate la astfel de servicii. Raportul mai menționează: „Cu toate acestea, digitalizarea economiei a rămas în urmă, în condițiile în care mai mult de o cincime dintre români nu au utilizat niciodată internetul și mai puțin de o treime au competențe digitale elementare”. Folosim internetul, dar contează și cum îl folosim. Majoritatea persoanelor îl folosesc pentru a accesa rețele sociale, procentul crescând de la 74% în 2016, la 82% în 2017, ca să culmineze cu 86% în 2018, față de o medie UE de 65%. [1]. Ca atare, în loc să se caute și să dobândească cunoștințe și competențe, românii se uită pe Facebook, Twitter sau Instagram.
Criza COVID a prins România nepregătita, cu instituții incapabile să gestioneze și să soluționeze online problemele cetățenilor. Soluția a fost uneori amânarea unor taxe și declarații, alteori instituțiile, în plină pandemie, au cerut oamenilor să se prezinte la ghișee pentru a semna și pentru a întocmi diferite acte. Prinsă pe picior greșit, fiecare instituție a încercat să se descurce cum poate, dar, fără un cadru organizat, odată cu trecerea pandemiei, șansele să se revină la vechiul sistem sunt foarte mari.
Oamenii numiți în instituții cheie pe posturi de conducere doar pe criterii politice nu au avut de multe ori viziunea să gândească sisteme și aplicații care să vina în sprijinul cetățenilor, mulți dintre ei nu au înțeles importanța serviciilor online și nu au făcut nici un demers în crearea și dezvoltarea acestor sisteme.
Dacă vrem să reușim să digitalizăm serviciile eficient, poate ar trebui analizat și urmat exemplul Estoniei. De ce Estonia? Pentru că Estonia e țara care a reușit să digitalizeze majoritatea serviciilor publice, indicele DESI 2019 o situează pe locul 8 din cele 28 de țări ale UE. [2]
Cum a reușit Estonia? în primul rând, clasa politică a conștientizat nevoia unor servicii de calitate pe care să le ofere cetățenilor săi și au decis să investească în digitalizare pentru că era o soluție mai ieftină decât susținerea unui aparat birocratic: „Estonia era o țară relativ săracă”, „Sectorul public, guvernul și funcționarii publici au vrut să le ofere cetățenilor servicii de calitate. Am creat totul direct în sistem digital pentru că era pur și simplu mai ieftin și mai simplu” afirma Kaljulaid, președinta Estoniei. [3] Estonia s-a digitalizat treptat, pe parcursul mai multor ani, crescând organic, dar urmând câteva reguli de bază:
– aplicații modulare, prietenoase cu utilizatorul
– aplicațiile se pot interfața între ele (prevăd existența unor interfețe și protocoale de comunicare pentru accesarea datelor).
Prin comparație, aplicațiile dezvoltate în România au costat și au durat enorm, în mare parte și datorită corupției, lipsei de transparență (dovada dosarele și scandalurile legate de achizițiile publice pentru digitalizare). Un caz exemplificativ este proiectul CNAS: “Proiectul este structurat pe o perioadă de 15 ani. După primii doi ani, sistemul trebuia livrat la cheie și verificat. Contractul prevedea ca restul de 13 ani să fie dedicaţi gestionării sistemului de către Compaq Computer. Sistemul trebuia să fie funcţional la jumătatea anului 2001. Compania urma să primească 119 milioane de euro. Între 2006 și 2007, Casa Naţională încheie alte două acte adiţionale la contractul cu Compaq Computer din 2002. Preţul pentru Sistemul de sănătate informatizat creşte cu 28 de milioane de euro. În total, informatizarea sistemului sanitar a costat, în ultimii 15 ani, peste 300 de milioane de euro. “[4] O analiză a acestui sistem scoate la iveală deficiențe majore care ar fi trebuit remediate în faza de proiect și prevederi contractuale în defavoarea CNAS.
În primul rând, termenele stabilite au fost depășite, fără a exista penalizări pentru furnizor, deși inițial implementarea proiectului trebuia să dureze 2 ani (în 2004), printr-un act adițional finalizarea a fost prelungită până la 31 august 2008. Contractul prevede penalizări pentru întârzieri doar în cazul CNAS, dacă întârzierile sunt din cauza HP-SIVECO, aceștia nu au nici o răspundere. În ce privește rezilierea sau încetarea contractului înainte de termen, indiferent de cauză, CNAS va suporta singură costurile. Pe lângă problemele legate de termenele contractului, de prevederile acestuia și de costul exorbitant, se adaugă și multe probleme de funcționalitate.
Principalele deficiențe de funcționare sunt:
– Folosirea unor tehnologii prea vechi, care nu se scalează la numărul de utilizatori și la cerințele de procesare
– Disponibilitatea scăzută: există multe întreruperi, pierderi de conectivitate și latență mare. În momentul în care operatorul (fie asistentă sau medic) așteaptă peste 1 minut pentru o efectua o operație pe calculator — trimiterea unei cereri pentru accesarea datelor pacientului sau vizualizarea ultimului tratament, se ajunge ca procesarea unei consultații: deschidere/căutare pacient, verificat boli, eliberat rețeta să ajungă la peste 10 minute, ceea ce constituie o problemă majoră. Acest sistem, în loc să ajute, pune piedici și adaugă timpi morți în cadrul actului medical.
– Ar trebui menționate costurile mari de operare, dar și
– Vendor lock-in. Vendor lock-in nu este un concept nou, el reprezintă incapacitatea de a schimba fără efort furnizorul de servicii. Incapacitatea are la bază următoarele motive: prețul, contractul (prevederile sale), aptitudinile/cunoștințele furnizorului și tehnologia folosită.
Pe lângă costurile mari și deficiențele de funcționare cu care s-au achiziționat softurile în România, majoritatea softurilor achiziționate pentru digitalizarea instituțiilor statului nu respectă nici o altă regulă de bază: interoperabilitatea.
Facilitarea schimbului de informații între sisteme este deficitară, aplicațiile nu expun și nu au interfețe pentru accesarea și prelucrarea datelor. De exemplu – în site-ul http://portal.just.ro căutarea se face pe baza unui număr de dosar. Ca atare, căutarea unei persoane (numită de exemplu Pop Ion), când nu se știe numărul de dosar, înseamnă parcurgerea tuturor dosarele în care apare unul dintre cele două nume: Pop sau Ion, pentru a verifica manual adresa și alte informații care permit identificarea persoanei în cauză. În alte sisteme informatice, căutarea și identificarea unei persoane fizice se face pe bază de CUI. În mod ideal, orice aplicație ar trebui să permită filtrarea și accesarea datelor în funcție de identificatori unici (CNP în cazul persoanelor de cetățenie română, CIF în cazul firmelor, Social Security Number în cazul persoanelor cu cetățenie americana, etc). Exportul și accesarea datelor trebuie să fie însă în concordanță cu normele GDPR, căci nu toate datele pot fi publice și nu orice aplicație are dreptul să acceseze toate datele. Pentru a proteja datele, ar trebui să existe diferite niveluri de securitate pentru utilizatori, fiecare nivel cu drepturi diferite iar fiecare sistem trebuie analizat separat pentru a determina ce date poate să expună, care date sunt fi disponibile și către cine/care alte aplicații pot fi expuse.
Aplicațiile implementate pentru digitalizarea României nu au ținut cont de anumite aspecte esențiale:
– user friendliness – ușurința cu care utilizatorul găsește informația de care are nevoie. Pe site-urile din România, informația este prost structurată, greu de găsit. Limbajul folosit și denumirile îngreunează de asemenea găsirea informațiilor.
– securitatea și autentificarea utilizatorilor (problema certificatelor digitale și a costului acestora). Pe lângă identificarea cu nume de utilizator și parolă, în relația cu statul, de multe ori se cere și un certificat digital, care ar trebui emis de o autoritate autorizată (Certified Authority). Se recomandă, în general, din motive de securitate ca valabilitatea acestor certificate să fie de un an (se pot emite și pentru o perioadă de 20 de ani). în România, o problemă o constituie costul lor –în jur de 30 Eur pe an (digisign – 29,9 Eur/1 an, certsign – 30eur/1an, 57eur/2ani și 81eur/3ani), care raportat la salariul mediu din România – 3179 ron- în noiembrie 2019 reprezintă un cost destul de ridicat, aproximativ 4,57% din salariul mediu.
Soluția în Estonia a fost emiterea certificatelor digitale de către o autoritate de stat (nu privată) și includerea lor în cărțile de identitate electronice. Astfel a scăzut costul și a crescut și durata în care certificatele sunt valabile.
– testarea deficitara a aplicațiilor[9]. Aplicațiile sunt de multe ori testate fără a fi supuse unor teste de volum și, în consecință, în momentul când ar trebui să ruleze cu mii sau cu sute de mii de utilizatori, nu mai fac față. Problemele de performanță își au originea fie în arhitectura greșită a aplicației – erori extrem de greu de rezolvat, datorită faptului că implică rescrierea unor părți semnificative din aplicație, fie într-o dimensionare greșită a unor componente hardware. Ultimele tipuri de erori sunt în general mai ușor de rezolvat, soluția fiind cumpărarea altor echipamente. În cel mai fericit caz, erorile au fost datorate unor greșeli punctuale de programare, erori care în general au și cel mai mic cost de rezolvare.
Datorită deficiențelor menționate anterior (și nu numai), aplicațiile devin nefuncționale și rămân nefuncționale perioade care variază de la o zi la o lună. Au căzut, rând pe rând majoritatea sistemelor informatice importante: Sistemul Informatic de Sănătate[6], Sistemul IT al Vămilor [7], ANAF [8]. Nici experiența utilizatorilor nu este strălucită, rata de succes în rezolvarea problemelor prin intermediul soluțiilor online fiind de doar 67%. Utilizatorii de internet accesează soluţii de e-guvernare, dar aceste soluții nu folosesc formulare precompletate decât în proporție de 10% și nu rezolvă complet problema decât în 67% din cazuri (fata de 87% – media UE)[1]. Sunt bine-cunoscute cazurile din România unde se pot vedea în instituțiile statului anunțuri de genul: “Declarațiile online se depun la etajul 2”!
Principalele provocări în procesul de digitalizare
Provocările pe care le are de înfruntat România în procesul de digitalizare nu sunt puține, dar nu sunt insurmontabile. Printre principale provocări se numără:
Aparatul birocratic stufos, rezistent la schimbare, care încearcă să oprească sau să întârzie procesul de digitalizare, perceput ca potențial motiv de restructurări. Digitalizarea ar însemna desființarea în timp a unor posturi din administrația de stat, dar și apariția altora (suport clienți aplicații digitale), fiind necesară în acest context o reorientare profesională a unor funcționari.
O mentalitate conservatoare a unei părți a societății care manifestă rezistență la folosirea tehnologiei (dovadă articolele împotriva folosirii cardului de sănătate, luări de poziții contra cipului pe CI [10], etc). Gradul de conservatorism al oamenilor, rezistența acestora la inovare se poate măsura și, în funcție de rezultate, se pot gândi politici de informare și de conștientizare a beneficiilor digitalizării.
Lipsa de know-how în structurile administrative. Din cauza diferențelor salariale dintre privat și stat din domeniul IT, oamenii mai bine pregătiți au migrat și se găsesc cu precădere în sectorul privat. În sectorul privat, în domeniul IT, salariile nete sunt în medie de 6.683 de lei potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS), comparativ cu media celor mai mari salarii în administrație publică (care sunt în București) 5.769 de lei – unde avem administrația centrală, ceea ce urcă substanțială media salarială. [1]. În aceste condiții, proiectarea și implementarea unor proiecte de digitalizare devin dificile în lipsa implicării mediului privat sau a achizițiilor de proiecte.
Corupția. Corupția se manifestă și este vizibilă mai ales în achizițiile publice, în achiziția unor produse și servicii la costuri supraevaluate, în prevederi contractuale defavorabile instituțiile statului. Corupția se manifestă și în duplicarea aplicațiilor. Se poate analiza situația www.ghiseul.ro – o soluție prin care primăriile se pot înregistra și rezidenții din acele localități își pot plăti taxele și impozitele locale, amenzile online. Conform site-ului Ghiseul.ro, peste 100 de localități din țară s-au înregistrat pentru a permite plata taxelor. În alte localități, s-a decis însă folosirea unor soluții proprii (a se vedea https://dfpl.primaria-iasi.ro/index.aspx). Softurile duplicate nu fac decât să întârzie procesul de digitalizare pentru că:
– Fondurile alocate sunt “pierdute” din cauza clonării funcționalității. De ce să ai n programe care fac același lucru? De ce să ai n echipe care fac suport la n aplicații? De ce să ai aceleași probleme/ reimplementări (când se schimbă legislația) pe n sisteme?
– Gradul de complexitate al aplicațiilor scade. Dacă fiecare localitate își implementează propriul sistem online de colectare a taxelor, se pot pierde scenarii și scade șansa ca unele user case-uri să fie implementate.
Propuneri și eventuale soluții
Soluțiile pentru digitalizare ar trebui să vină în special din zona politică. S-a încercat crearea unei agenții – ADR (Autoritatea pentru Digitalizarea României), care se află în subordinea Ministerului Comunicațiilor și care are rolul de a opera sistemele informatice de la nivel național, destinate guvernării electronice. ADR are în gestiune sistemul e.licitatie.ro (SEAP – sistemul electronic de achiziții publice); autorizatiiauto.ro (SAET ); ghiseul.ro (SNEP – sistemul național electronic de plata cu cardul a taxelor și impozitelor); edirect.e-guvernare.ro (PCUe – punctul de contact unic electronic.) Din păcate, sistemele implementate au și ele deficiențe majore. Ca atare, câtă vreme numirile din structurile decizionale se vor face pe criterii politice și nu meritocratice și câtă vreme interesul particular va prima interesului național, nu vom avea o Românie digitală, sau vom avea o Românie digitalizată la costuri extrem de mari, cu sisteme digitale nesatisfăcătoare.
Elaborarea unei strategii
Pentru a putea digitaliza în mod eficient ar trebui elaborată o strategie pe termen mediu (5 ani), prin care să se decidă:
- unde vrem să ajungem și ce aplicații să avem peste 5 ani?
- care instituții se digitalizează
- care procese / care sunt modulele se dezvoltă prima dată
- care sunt elementele de interfațare/comunicare între aplicații
- care sunt elementele pentru un UI comun?
Guvernul tehnocrat din 2016 a avut câteva propuneri bune din perspectiva digitalizării, în cadrul inițiativei GovITHub, reușind să implementeze aplicații punctuale foarte bune. Problema majoră e că în lipsa unei strategii, a unui plan și a unor reguli prin care aceste aplicații să se interfațeze, aplicațiile rămân perle într-un ocean de hârtii. Pentru a elabora o strategie, în primul rând trebuie analizate date statistice pentru a determina care sunt serviciile ce ridică cel mai des probleme sau care sunt cele mai uzuale.
În funcție de diferiți parametri: se vor digitaliza cele mai folosite sau cele mai proaste servicii, în care cetățeanul așteaptă cel mai mult și în care timpii de răspuns ai instituțiilor sunt depășiți? Se vor digitaliza serviciile cu potențial mai mare de a fi fraudate, se va alege un serviciu mai ușor de implementat și mai rapid sau se va agrea un mix între parametrii menționați?
Strategia ar trebui sa decidă ce aplicatii sunt necesare, care este ordinea în care se vor implementa, care dintre ele se pot implementa în paralel.
Se pot elabora și caracteristicile principale ale aplicațiilor – un design modular, bine structurat permite contractarea mai multor furnizori, diminuându-se astfel riscul de vendor lock-in și munca în paralel. O eșalonare a funcționalităților ar permite o creștere modulară, cu mai puține riscuri. În această strategie se pot decide și fazele proiectelor în funcție de specificații. În prima fază a unui proiect, cetățeanul poate avea acces la un număr limitat de funcții, dar pe măsură ce intră în producție și se implementează alte funcționalități (faza 2,3,..), cetățeanul va putea sa folosească tot mai multe servicii. Intrarea în producție/eșalonarea unui sistem în diferite faze reduce riscul de eșec. Statul nu se trezește la finalul contractului că furnizorul nu este capabil să își îndeplinească obligațiile contractuale și are mai multe pârghii legale de a opri contractul dacă aplicația nu poate rula conform specificațiilor.
Analiza parametrilor și elaborarea strategiei este importantă pentru a maximiza eficiența. De asemenea, trebui să se țină cont și de elementele de interfațare cu utilizatorul – care sunt culorile preponderente, fonturile folosite, cum sunt structurate paginile și informația – pentru a exista o uniformitate în aplicațiile statului. Uniformitatea ajuta cetățeanul să găsească mai ușor informația, să utilizeze serviciile digitale și pe termen lung să crească procentul de persoane care folosesc serviciile digitale.
Aplicațiile trebuie gândite la nivel național. Orice se referă la nivel local sau regional este o risipă. Nu este normal ca fiecare orășel să aibă propriul sistem de colectare de taxe, propriul sistem de depunere de cereri către primărie sau de creare de sesizări. Cererile de înscriere la grădinițe și școli se pot face automat în funcție de localități, la fel preluarea diferitelor dosare. Aplicațiile pot avea pagini prin care primăriile sau alte entități locale se vor înregistra în aplicațiile naționale, procesul de înregistrare trebuie gândit sa fie ușor de utilizat și intuitiv, cu criterii clare (ex. în maxim o oră, primăria dintr-o localitate să se poată înregistra).
România are un mare avantaj: există specialiști IT care au proiectat arhitectura unor sisteme cu număr mare de utilizatori sau cu volume mari de date de procesat pentru clienți externi sau pentru firme mari străine. Modul de lucru este diferit în multinaționale față de modul de lucru din instituțiile statului sau din companii cu capital majoritar de stat. România poate să profite de profesioniștii din multinaționale, să coopteze specialiști atât pentru elaborarea cerințelor cât și pentru fazele ulterioare: designul și implementarea aplicației.
Exemplu de management de proiect
Gestiunea unui proiect cu cerințe ridicate necesită oameni pregătiți. Fazele unui proiect ar trebui să se încadreze în următoarele etape, fiecare etapă necesitând o anumită categorie de specialiști:
– elaborarea specificațiilor
– contract / achiziție
– implementare
– testare
– live
– mentenanța
Elaborarea specificațiilor unui proiect înseamnă „traducerea” cerințelor clientului în limbaj și în scenarii de lucru, identificarea și validarea scenariilor care vor fi digitalizate, fluxurile din instituții. (Exemplu de scenariu de lucru: Persoana Pop Ion vrea să vândă o mașină. Pentru a face acest lucru, el trebuie să se conecteze, să verifice dacă are datorii, și în caz afirmativ, să le plătească, apoi să obțină un cazier fiscal). în etapa elaborării specificatiilor sunt necesari specialiști din instituțiile statului care cunosc scenariile de lucru, dar și specialiști IT care să convertească cererile în limbaj și cerințe specifice proiectului. Specialistii IT pot să stabilească inclusiv caracteristicile hardware și aplicațiile folosite pentru baza de date (costul licențelor necesare pentru o aplicație care rulează pe Oracle poate fi dublu față de al aceleiași aplicații care rulează pe SQL Server, chiar dacă în termeni de performanță, cele două baze de date sunt comparabile). Etapa de elaborare a specificațiilor se încheie cu elaborarea unui document de specificații, în care se regăsesc cerințele sistemului și criteriile de performanță.
Criteriile de performanță trebuie să asigure funcționarea sistemului inclusiv în cazul vârfurilor de utilizare, iar supradimentionarea aplicației trebuie făcută în mod coerent cu necesitățile pieței. O supradimensionare poate dubla costurile datorită implicațiilor în necesarul hard și soft (licențe, arhitectura).
Studiu de caz:
Cum se pot stabili criteriile de performanță pentru o aplicație pentru plata taxelor. Se verifică numărul mediu de plăți făcute pentru achitarea taxele, dar și numărul maxim de plăți pe zi dintr-un an. Se verifică creșterea numărului de plăți raportată la anii anteriori pentru a putea calcula marja cu care se așteaptă să crească în continuare (este vorba de o creștere liniară sau de una exponențială?). Noua aplicație ar trebui să procese pe zi un număr de plăți egal cu numărul maxim de plăți plus marja de creștere plus o marjă de siguranță.
Contractul. Contractul trebuie să aibă termene și condiții bine stabilite, de ambele părți, cu penalități de întârziere. Pentru a avea o licitație transparentă, se recomandă ca perioada în care firmele pot depune oferte să fie de cel puțin o lună, iar caietul de sarcini nu trebuie să conțină referințe specifice care să favorizeze o anumită firma, firmele participante ar trebui să aibă experiență pe proiecte cu cerințe similare de performanță și de securitate. Întotdeauna statul trebuie să dețină proprietatea intelectuală asupra softului și tot în acest pas ar trebui negociate și mentenanța aplicației (a modulelor) – timpul de răspuns în care furnizorul trebuie să răspundă și să repare problema, prețul modificărilor (change request). Plata poate fi eșalonată în funcție de fazele proiectului (20-30% la semnarea contractului, dacă are mai multe faze 10-20% / faza , restul la final).
Testarea aplicațiilor:
Orice aplicație trebuie testată de cei care o implementează, dar trebuie testată și de cei care o vor să o folosească. Este ideal să exista o perioada de testare internă – în cei care vor folosi aplicația să poată veni cu sugestii. Unele aplicații bancare sunt rulate în paralel o perioada cu aplicația veche pentru a verifica dacă comportamentul este cel așteptat și specificat în cerințe.
În mod ideal, se poate face și un audit extern, fie pentru a descoperi vulnerabilitati de securitate, pentru a testa user friendliness și performanța sistemului, sau pentru a verifica procedurile de recovery (ce se intampla cu datele din sistem dacă se întrerupe curentul, dacă se strică o componentă hard,etc.).
Live
Intrarea în producție se face în paralel cu vechiul sistem (manual) pentru o perioadă de timp (o lună) sau înlocuindu-l complet pe acesta. În mod ideal, pornirea se face într-o perioadă în care volumul de procesare / de date este mic pentru a nu impacta în mod negativ în cazul apariției unei erori. De multe ori se alege ziua de vineri pentru a avea la dispoziție weekendul în cazul în care aplicația nu funcționează conform parametrilor.
Mentenanta
Pentru fiecare aplicație, sunt necesari specialiști care să rezolve problemele și erorile apărute în funcționare, și /sau să implementeze functionalitati noi.
Concluzie:
Va exista în România o era digitală a serviciilor publice după criza COVID? Da, dacă cei care se ocupă de digitalizarea României vor fi profesionisti și vor avea și cadrul legislativ necesar pentru a digitaliza serviciile. Dacă nu, nu putem decât să ne uităm cu parere de rau la cazul Estoniei, și să sperăm ca odată și odată, va reuși și România să se digitalizeze.
[1]https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/scoreboard/România [2]. https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/news/digital-economy-and-society-index-desi-2019 [3]https://www.cnbc.com/2019/02/08/how-estonia-became-a-digital-society.html [4]https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/România-furata/România-furata-cardul-de-sanatate-si-afacerile-bolnave-din-sistem-393547 [5]https://cxl.com/blog/8-ways-to-measure-ux-satisfaction/ [6]https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/sistemul-informatic-din-sanatate-a-cazut-cardurile-pacientilor-blocate-din-nou-1158096 [7]https://www.libertatea.ro/stiri/sistemul-it-al-vamilor-a-cazut-se-lucreaza-pe-hartie-2707336 [8]https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/sistemul-informatic-anaf-cazut-nou-stat-ore-sir-cozi-contribuabilii-fost-trimisi-acasa-1_5ac381fedf52022f755f05dd/index.html [9]https://digital.gov/2014/03/26/measuring-user-experience-a-few-tips/ [10]https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/8-ore-de-scandal-pe-tema-buletinelor-cu-cip-teoriile-conspiratiei-de-la-dezbaterea-de-la-mai-ni-se-pune-in-pericol-insasi-mantuirea-1248713 [11]https://www.profit.ro/must-read/harta-salariilor-cum-s-au-impartit-cresterile-de-salarii-in-tara-diferente-mari-intre-judete-intre-stat-si-privat-19136264[12]/adevarul.ro/news/societate/pretul–softului-cnas-umflat-104-milioane-euro-1_50ad36be7c42d5a66390dbdc/index.html
Add Comment