Articol de Gabriela Țibrea, membru ICDE.
Lumea întreagă s-a regăsit într-o situație deosebit de gravă datorită răspândirii virusului Covid 19. Ceea ce a început in China ca o infecție localizată în Wuhan, s-a răspândit cu o viteză alarmantă, producând disfuncționalități de tip social, economic și politic. Majoritatea guvernelor, în vederea protejării populației, au dispus măsuri de izolare și restricții în anumite sectoare ale economiei. Aceste măsuri au dus la afectarea stilului de viață al cetățenilor, limitându-le libertățile și o reconsiderare a strategiilor guvernamentale în ceea ce privește economia internațională.
Restricțiile de deplasare care au avut ca scop stoparea răspândirii coronavirusului au amplificat fenomenul violenței domestice având în vedere că în majoritatea cazurilor victimele sunt agresate chiar de către membrii familiei. Astfel că, în condițiile date de efectul pandemiei, izolarea nu a făcut decât să expună victimele mai mult la agresiuni de toate felurile. Cele mai vulnerabile categorii: femeile, copii și vârstnicii, suferă diverse forme de violențe perpetuate în cea mai mare parte de bărbați.
Violența împotriva femeii este un fenomen structural și global care nu cunoaște granițe sociale, economice ori naționale. Este o încălcare gravă a drepturilor omului care rămâne în mare măsură nesancționată. În fiecare zi, în lume, femeile sunt abuzate fizic și psihic, urmărite, violate, hărțuite, forțate de către familiile lor să se căsătorească sau sterilizate împotriva voinței lor.
Violența poate îmbrăca diverse forme: psihologică, fizică, socială, economică și sexuală. Printre factorii care favorizează apariția actelor de violență se numără: disfuncțiile și carențele mediului familial, deficiențele mediului educațional, educația sexuală lacunară, carențele socio-economice, deficiențele mediului instituțional, creșterea gradului de permisivitate și incindența tulburărilor psihice.
Consecințele și efectele violenței sunt multiple. Afectează starea de sănătate fizică și mintală (anxietate, fobii, atacuri de panică, insomnii etc.). Viața profesională și economică este vizibil afectată în lipsa unui loc de muncă sau pierderea acestuia, în urma interdicțiilor partenerului de a se încadra în muncă sau ale actelor de gelozie ale acestuia. Venitul insuficient sau absența acestuia duce inevitabil la dependenta financiara față de agresor, mai ales în lipsa resurselor alternative. Situația se agravează dacă victima are copii minori în îngrijire. Din punct de vedere social , izolarea reprezintă factorul determinant în eșuarea încercărilor de a ieși din această dependența.
În lume, conform datelor statistice, una 1 din 3 femei este abuzată iar 1 din 5 femei declară că a fost abuzată sexual înainte de vârsta de 15 ani [1]. Violența împotriva femeii omoară mai multe femei decât accidentele rutiere și malaria la un loc. Conform unui raport al OMS aproape 70% dintre victime au fost ucise chiar de partenerii lor.
Primul pas semnificativ în vederea stabilirii unor principii și standarde internaționale care să vină în ajutorul femeilor și împotriva violenței domestice este Convenția de la Istanbul[2]. Chiar de la publicarea sa în 2011 aceasta a atras un suport semnificativ la toate nivelurile: național, regional și guvernamental, public, parlamentar. Până în 2019, Convenția a fost semnată de 45 de țări și ratificată de 34.
În România Convenția a fost ratificată în 2016 și a însemnat un pas în față în a recunoaște și rezolva o problemă gravă și adânc înrădăcinată: violența domestică.
Revenind la pandemia din ultimele luni, guvernele europene s-au văzut în situația de a impune starea de urgență fără a avea măsuri pregătite pentru protejarea victimelor violenței domestice. Fenomenul a luat o amploare deosebită în toată lumea, astfel ca Națiunile Unite, prin Antonio Guterres , secretarul general al Națiunilor Unite, a făcut un apel către toate guvernele să pună în prim plan siguranța femeilor. În Italia, prima țară care s-a văzut nevoită să impună restricții, cazurile de violență domestică au crescut alarmant astfel că la scurt timp, guvernul a apelat la rechiziționarea hotelurilor pentru a oferi protecție victimelor. Aceste măsuri au fost aplicate și în alte țări cum ar fi Spania și Franța.
România s-a văzut în situația de a lua măsuri împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 începând cu data de 16 martie, iar o izolare generală s-a impus din data de 24 martie. Pe măsură ce distanțarea socială a început să se materializeze și să dea rezultate, s-a observat o creștere a fenomenului de violență domestică[3]. Această problemă este cu atât mai gravă cu cât, conform unui studiu Eurostat, în România peste 55% din români trăiesc în spații mult prea mici raportat la numărul de persoane, uneori într-o singură cameră.
În România, pașii care s-au făcut pentru a legifera violența domestică s-au făcut târziu, având în vedere că până în anii 2000 violența în familie nu reprezenta un subiect pe ordinea de zi a guvernului sau în mass-media. Prima cercetare națională a fost făcută de către Centrul Parteneriat pentru Egalitate în 2003[4]. Această cercetare a scos la iveală gravitatea fenomenului, având în vedere că aprox. 800.000 de femei au raportat în mod frecvent ca fiind supuse violenței în familie sub diverse forme. O altă concluzie a fost că mai mult de 340.000 de copii au asistat la scene de violență fizică, iar alți aprox. 370.000 au asistat frecvent la scene de agresiune verbală.
Presiunea societății civile a determinat adoptarea Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței și reprezintă prima abordare semnificativă a fenomenului.
Pentru a veni în sprijinul victimelor legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018) fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia. Astfel, la sfârșitul anului 2018, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministrului Afacerilor interne și al Ministrului Muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.
De la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor.
Ordinul stabilește procedura de intervenție a polițiștilor, de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice, metodologia de utilizare a formularului de evaluare a riscului și procedura de emitere a ordinului de protecție provizoriu, precum și cea de punere în executare a acestuia.
Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) prezintă într-o știre publicată în data de 4 ianuarie 2019 următoarea informație: „În primele 11 luni ale anului trecut, la nivel național, au fost sesizate 35.623 de infracțiuni din sfera violenței domestică (52,3 % în mediul urban și 47,7 % în rural). Dintre acestea, ponderea cea mai mare parte este reprezentată de faptele de „lovire sau alte violențe” – 58,6%, urmate de „amenințare” – 7,25%, „abandon de familie” – 21,33% și „nerespectare a ordinelor de protecție” – 3,71%. Din punct de vedere al locului comiterii faptelor, cele mai multe infracțiuni s-au comis la domiciliul subiecților (75% din totalul infracțiunilor). ” [5]
Pe parcursul anului 2019 la nivel național, polițiștii au emis 7986 de ordine de protecție provizorii, dintre acestea 2958 fiind transformate în ordine de protecție.
În România, Convenția de la Istanbul a fost adoptată în 2016 și reprezintă o certitudine a continuării eforturilor la nivel guvernamental pentru a preveni și combate fenomenul.
Conform Legii 174/2018[6] Agenția Națională de Egalitate de Șanse (A.N.E.S.) are obligația realizării unui studiu anual și defalcat pe județe privind violența domestică în urma colectării datelor statistice de la nivel local. Cu toate acestea în momentul de față avem un singur studiu complet din 2018 și unul parțial din prima jumătate a anului 2019. Conform unui studiu din anul 2019, în anul precedent s-au înregistrat 13.182 de cazuri de violență în familie, din care 59.82% sunt femei și 40.18% bărbați. Dintre cele 2321 de victime adulte 92.59% sunt femei. La nivel național primele cinci județe cu cel mai mare număr de victime ale violenței domestice sunt: Galați – 1384, Constanța – 1263, Timiș – 826, Gorj – 688 și Maramureș – 538.[7]
Într-un alt studiu, din primul semestru al anului 2019[8] se arată că numărul victimelor în anul 2019 numărul victimelor a fost de 6731, dintre care 61.91% sunt de sex feminin, iar 38.09% sunt de sex masculin. Dintre acestea 1388 sunt victime adulte, dintre care 94.74% sunt femei. Județele cu cel mai mare număr de victime sunt: Constanța – 808, Galați – 722, Timiș – 461, Gorj – 321 și Suceava – 307. În niciunul din studii județele Ilfov, Mureș și Neamț nu au făcut nici o raportare.
Asociația VeDem Just a analizat Raportul de activitate al Ministerului Public pe anul 2019[9] cu privire la violența în familie, respectiv la implicarea minorilor în comiterea de infracțiuni. Astfel, statisticile oficiale arată că la 100 de inculpați trimiși în judecată, șase sunt minori; în fiecare zi procurorii trimit în judecată 11 minori, din care unul în stare de arest. Cu privire la victimele minore, anul trecut au fost formulate acte de acuzație pentru că 23 de copii ar fi fost uciși de proprii părinți sau frați, 65 bătuți crunt de aceștia, alți 17 bătuți în mod curent, iar 39 violați de propriii părinți sau frați. Agresiuni între soți: au fost 332 victime, din care 30 de soți decedați ca urmare a omorului sau unor lovituri, 49 de soți au fost victime ale tentativei de omor, 230 victime ale lovirilor și vătămărilor corporale. Agresiuni împotriva părinților: au fost 141 victime, din care 14 părinți decedați, 9 victime ale tentativei de omor, 79 de victime ale lovirilor și vătămărilor corporale. Copii victime ale părinţilor: au fost 234 victime, din care 165 minori. Dintre acestea, 18 au decedat și 5 au fost victime ale tentativei de omor, 104 victime ale lovirilor sau altor violențe, 42 victime ale violului, 456 victime ale abandonului de familie. Fraţi şi surori victime: 133 au fost victime, din care 12 uciși, 21 victime ale tentativei de omor, 72 victime ale lovirilor și vătămărilor corporale, 7 victime ale violului.[10]
Conform acestor date, studii și statistici câteva concluzii sunt absolut evidente. Nu există o centralizare oficială și o bază de date comună care să reflecte magnitudinea fenomenului și să furnizeze o radiografie completă care să corespundă cu datele furnizate de IGPR ca urmare a sesizărilor la numărul 112.
Deși s-a creat cadrul legislativ soluțiile existente sunt insuficiente, deocamdată, iar măsura restrictivă luată (ordin de protecție) nu este monitorizată de autorități, deși perioada ulterioară denunțării agresorului e cea mai periculoasă pentru victimă.
Raportul național de cercetare – România – februarie 2019 – „Îmbunătățirea serviciilor de sprijin din perspectiva victimelor – VICATIS” proiect finanțat de Programul Justiție (2014-2020) al UE scoate la iveală multiple probleme legat de modul în care autoritățile gestionează cazurile de violență domestică[11]
Acest raport este deosebit de important si relevant în ceea ce privește violența domestică deoarece este prezentat din perspectiva victimelor și felul în care percep ele ajutorul furnizat de instituțiile statului.
Câteva concluzii sunt absolut evidente și îngrijorătoare prin prisma răspunsurilor oferite de victime astfel că se observă ca primă mare problemă lipsa informării corespunzătoare a victimelor. Dacă acestui element mai adăugăm faptul că , în majoritatea cazurilor, victimele sunt vizibil alterate emoțional în care interacționează cu autoritățile ele nu au capacitatea de a procesa toate informațiile primite dacă nu sunt furnizate și în scris. De asemenea percepția victimelor că sunt tratate cu indiferență, existența unei oarecare solidarități între bărbați și lipsa empatiei duce la decepție și la amplificarea senzației de impotență în fața agresorului. Pregătirea personalului care se deplasează la fața locului ,în urma apelului la 112 , lasă de dorit și de cele mai multe ori victimele sunt sfătuite sa renunțe la sesizare sau li le recomandă direct înaintarea divorțului. Totuși în ultimii ani se poate observa o ușoară îmbunătățire a interacțiunii cu poliția , victimele se bucură de o mai bună înțelegere din partea personalului MAI , mai ales în zona urbană.
Acest “ceva mai bun” nu se referă la faptul că victimele primesc informații complete privitoare la drepturi, ci la faptul că polițiștii sau polițistele din aceste situații nu par a manifesta prejudecăți față de femei, ci înțelegere. În astfel de cazuri, ele sunt informate că pot să depună plângere și unde, și sunt direcționate către un ONG care oferă servicii pentru victimele violenței domestice. De cele mai multe ori, simpla direcționare către un ONG schimbă parcursul vieții acestor femei și ele reușesc să iasă din situația de violență.
Potrivit Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Bărbați și Femei (A.N.E.S.), la finalul lunii iunie 2018, existau 61 de centre în regim rezidențial, dintre care 45 centre de primire în regim de urgență (37 publice și 8 private) iar 16 erau centre de recuperare (11 publice și 5 private). Existau, de asemenea, 32 de servicii în regim de zi, din care 25 – centre pentru prevenirea și combaterea violenței în familie (16 publice și 9 private) și 7 – centre de informare și sensibilizare a populației (publice). Mai puțin de jumătate dintre victime au menționat că au intrat în contact cu D.G.A.S.P.C. (Direcția generală de asistență socială și protecția copilului de la nivel județean) sau cu D.A.S. (Direcția de asistență socială de la nivel local) în vederea informării și ceva mai multe victime au menționat sprijinul primit de la asistenți sociali, fără a fi în măsură să identifice angajatorul – merită menționat aici că, în cazurile de divorț în care trebuie stabilită custodia, un asistent social face vizită la domiciliu pentru un raport. Interacțiunile sunt descrise ca fiind limitate în ceea ce privește informația și asistența primită, și numai unele dintre ele au fost trimise către ONG-uri sau au fost informate cu privire la existența de ONG-uri specializate sau cu privire la consiliere psihologică. În mod excepțional, au fost menționate și alte instituții, în special în ceea ce privește direcționarea către ONG-uri, cum ar fi A.N.E.S. și Institutul de Medicină Legală. Într-unul dintre cazuri, această ultimă instituție implementa un proiect privind prevenirea violenței domestice. Foarte puține dintre victime au menționat că reprezentanții D.A.S. sau ai D.G.A.S.P.C. ar fi efectuat o evaluare a nevoilor de protecție. Majoritatea intervievatelor nu au putut să numească servicii de asistență generală, decât dacă au fost întrebate în mod nominal despre acestea.
În foarte puține cazuri, victimele au accesat adăposturi de stat, cu experiențe atât pozitive, cât și negative. S-a menționat, de asemenea, deficitul de adăposturi și faptul că, în practică, accesul la acestea depinde de domiciliu (această restricție a fost eliminată prin modificările legislative din 2018, rămâne însă de văzut cum va fi implementată în mod practic).
Deși există o Metodologie cadru[12] privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea, în situațiile de violență asupra copilului și de violență în familie, adoptată în 2011 prin Hotărârea de Guvern 49/2011, metodologie cu proceduri foarte detaliate și explicații comprehensive privitoare la violența domestică, efecte și implicațiile ei, dar și metode de evaluare și acțiune, niciuna dintre intervievate nu ne-a oferit informații din care să putem deduce că s-ar fi acționat în baza acestei metodologii. Serviciile sociale apar drept marginale fenomenului violenței domestice, în niciun caz proactive în sensul prevenției și asistenței victimei să iasă din situație împreună cu copiii, respectiv încetarea situației de violență.
O majoritate covârșitoare a victimelor intervievate în studiul citat mai sus, a accesat serviciile unui ONG specializat, de obicei pe termen lung.
Cu excepția Internetului ca principală sursă de informație despre orice aspect legat de violența în familie în general, victimele au numit ca surse de trimitere către servicii de asistență (fără o ordine anume): operatorul de la numărul național de urgență, angajați din diferite departamente ale D.G.A.S.P.C., un asistent medical, un profesor de la școala copiilor, un preot, un medic, institutul de medicină legală (care implementa un proiect în parteneriat cu un ONG), un cunoscut/prieten, un avocat, un asistent social etc.
Din punct de vedere al disponibilității, un număr mare de victime consideră că nu există la dispoziție informații suficiente despre ONG-uri și că lipsa accesului la Internet, de exemplu, sau faptul că victimele locuiesc în mediul rural reprezintă mari probleme pentru ca o victimă care vrea să identifice acest potențial ajutor (care e posibil să nici nu existe în comunitățile rurale sau în orașele mici).
Potrivit nevoilor victimelor, acestea au mai primit de la ONG-uri, în special, dacă a fost cazul, adăpost, hrană, trusă de igienă de bază, informații practice, asistență pentru găsirea unui loc de muncă, asistență pentru înscrierea copiilor la școală, consiliere psihologică pentru copii, sprijin emoțional, ajutor medical sau asistență financiară pentru ajutor medical/stomatologic. Aproape în unanimitate, intervievatele au răspuns că au fost pe deplin informate despre drepturile lor ca victime ale violenței în familie atunci când s-au adresat ONG-urilor, dar multe dintre ele au fost efectiv și acompaniate de ONG-uri pe parcursul tuturor procedurilor prin care au trecut. Majoritatea au menționat în mod clar sau s-a putut deduce din informațiile furnizate că ONG-urile au făcut, de asemenea, o evaluare a nevoilor lor, inclusiv nevoile de protecție.[13]
Concluzii
Deși statul are cadrul legislativ create, se observă, după cum reiese din raportul menționat mai sus, faptul că ONG-urile sunt cele care acoperă în marea majoritate a cazurilor, toată asistența de care victimele au nevoie.
Totodată statul nu informează într-un mod suficient și satisfăcător despre ajutoarele pe care acesta le pune la îndemâna victimelor.
Continuând eforturile pe care ONG-urile le fac pentru a asigura asistența necesară victimelor violenței domestice, fundația Vodafone România, în colaborare cu asociația NECUVINTE, Code For Romania, A.N.E.S. și în colaborare cu Poliția Română prin Institutul de Cercetare și prevenție a criminalității, a lansat în data de 7 mai 2020 aplicația Bright Sky, instrument digital gratuit care vine în sprijinul victimelor violenței domestice.
Necesitatea proiectului vine în contextul în care mulți români consideră violența împotriva femeii ca fiind un fenomen național foarte răspândit[14]. Această aplicație cuprinde sfaturi pentru victime, dar și pentru apropiații acestora, include un jurnal în care pot fi trimise către o adresă de e-mail, de către victimă, toate probele pe care le deține (înregistrări audio/video, fotografii, documente scanate, etc), lista serviciilor și a centrelor de găzduire din vecinătate.
Aplicația cuprinde de asemenea un chestionar de evaluare a siguranței și combaterea miturilor asupra formelor de violență domestică și/sau sexuală.
Un alt proiect derulat de Ascociația Voci pentru Democrație, VeDem Just, are ca obiectiv educarea tinerilor în materie legislativă.[15] Aceștia prin accesul gratuit la cele două manuale – Elevul și legea și Educația juridică în școli sunt informați în legătură cu drepturile și obligațiile lor venind în întâmpinarea nevoilor de suplini lacunele educaționale, unul din factorii care favorizează violența domestică.
[1] https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/312261/WHO-RHR-18.19-eng.pdf?ua=1).
[2] https://anes.gov.ro/wp-content/uploads/2017/09/2.-LEGE-Nr-30-din-2016-Conventia-de-la-Istanbul.pdf
[3] https://anes.gov.ro/plan-de-masuri-privind-prevenirea-si-combaterea-violentei-domestice-pe-fondul-masurilor-impuse-la-nivel-national-pentru-combaterea-raspandirii-covid-19/
[4] https://www.cpe.ro/wp-content/uploads/2016/03/Violenta-in-familie-si-la-locul-de-munca.-Cercetare-nationala.pdf
[5] IGPR – ORDINUL DE PROTECȚIE PROVIZORIU, EMIS DE POLIȚIȘTI, 04 Ianuarie 2019, disponibil online la adresa: https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/ordinul-de-protectie-provizoriu-emis-de-politisti, accesat mai 2020
[6] https://anes.gov.ro/wp-content/uploads/2018/07/174-mod-217.pdf
[7] Agenția Națonală pentru Egalitate de Șanse Între Femei și Bărbați, STUDIU NAŢIONAL PRIVIND VIOLENŢA DOMESTICĂ – 2018, 2019, disponibil online https://anes.gov.ro/wp-content/uploads/2020/02/2018-STUDIU-NATIONAL-VD.pdf, accesat mai 2020
[8] https://anes.gov.ro/wp-content/uploads/2020/02/SEM-I-2019-STUDIU-NA%C8%9AIONAL-V,
[9] Ministerul Public – Raport de activitate pe anul 2019, disponibil online https://mpublic.ro/sites/default/files/PDF/raport_activitate_2019.pdf
[10] Asociația Voci penttru Democrație – Statistici oficiale, 2019: minori in dosare penale, 21 apr 2020, disponibil online https://vedemjust.ro/2019-minori/, accesat mai 2020
[11] p://wwhttw.crj.ro/wp-content/uploads/2019/03/VICATIS-Romania-national-report-_RO_2019.pdf.
[12] https://anes.gov.ro/plan-de-masuri-privind-prevenirea-si-combaterea-violentei-domestice-pe-fondul-masurilor-impuse-la-nivel-national-pentru-combaterea-raspandirii-covid-19/
[13] p://wwhttw.crj.ro/wp-content/uploads/2019/03/VICATIS-Romania-national-report-_RO_2019.pdf
[14] https://www.inscop.ro/22-august-2013-violenta-in-familie-partea-a-ii-a
Add Comment