Analize Articole

2023 – Tendințe și perspective

VALENTIN NAUMESCU, Profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și director al Centrului pentru Studiul Relațiilor Externe ale UE și ordinii globale (Centrul EUXGLOB, UBB)

2023, o prognoză mohorâtă în sistemul internațional: traversăm vremuri de furtună și schimbare a lumii

Exact acum un an, pe 1 ianuarie, în grupajul tradițional de scenarii ale ICDE pentru noul an, scriam: „2022 ar putea aduce evoluții cu impact major în politica actorilor globali, chiar mai numeroase, mai substanțiale și mai amenințătoare decât a adus 2021, continuând însă macro-tendințele din anul recent încheiat. Astfel, va continua transformarea relațiilor politice și strategice dintre marile puteri: SUA, UE, China și Rusia,angajate de câțiva ani într-un proces complex de schimbare a ordinii mondiale. Lumea este cu privirile îndreptate spre negocierile SUA-Rusia din 10 ianuarie, dar în opinia mea aceste negocieri sunt inutile, prost pregătite și nu vor duce la niciun rezultat […], fiind prilejul de care Putin se va folosi pentru a arăta eșecul negocierilor [Rusiei] cu SUA și NATOneprimirea garanțiilor de securitate și deci pretextul de a mai fura Ucrainei câteva teritorii marginale[1]. Nu este nicio bucurie să constatăm că ICDE a avut dreptate, iar perspectivele sumbre ale lui 2022 s-au concretizat. Furtuna pe care o traversăm nu se va încheia în noul an.

2023 începe așadar sub semnul războiului. Iar finalul acestui război nu este aproape. Chiar dacă importanți lideri vest-europeni nu au putut să creadă nici măcar cu câteva zile înainte de începutul invaziei că așa ceva mai este posibil în Europa secolului al XXI-lea, iată că pe continentul nostru evoluat este astăzi din nou război, război devastator, înțesat cu mii de crime de război împotriva civililor, de peste 10 luni.

Nu se va termina curând. Acesta este războiul care conține în el germenii marii confruntări definitorii a unei perioade de tranziție între două ordini mondiale. Ce va prevala oare în această uriașă tensiune, forța dreptului internațional (evident de partea Ucrainei, cu toate argumentele juridice din tratatele, acordurile, rezoluțiile și memorandumurile existente) sau dreptul forței militare (a Rusiei), care dorește revizuirea ordinii de securitate post-Război Rece, incluzând frontierele republicilor post-sovietice, și revenirea acestora sub dominația Moscovei?

De modul în care se va încheia acest război, cu un rezultat corect și drept (adică victoria Ucrainei) sau incorect și nedrept (victoria Rusiei) va depinde în mare măsură cristalizarea noii ordini de securitate europene, amenințată de imperialismul rusesc rudimentar, revanșard și criminal.

Este esențial să înțelegem că va exista o diferență între evaluarea rezultatului războiului și a câștigătorului/învinsului, în funcție de perspectiva de timp la care ne raportăm. Pe termen scurt, nu știm care dintre cele două armate va avea un an 2023 de succes. Este posibil ca Rusia să păstreze controlul asupra unor teritorii ucrainene, chiar dacă Ucraina va mai elibera unele zone.

Pe termen lung (la orizontul anilor 2030, de exemplu), nu am nicio îndoială că Rusia va pierde acest război, indiferent de eventualele cuceriri teritoriale, iar verdictul va fi clar pentru toată lumea, inclusiv pentru ruși și pentru regimul post-Putin de la Moscova, de la vremea respectivă. Când se va face bilanțul lucid, la rece, al războiului, va fi clar că balanța cost-beneficii a Moscovei va fi una negativă, cu pierderi incomparabil mai mari decât eventualele câștiguri teritoriale – pierderi militare și umane importante, pagube adânci în economie, înapoiere tehnologică, izolare internațională, o Ucraină pro-occidentală, independentă (chiar dacă mai mică decât cea din 1991) și cu adevărat desprinsă definitiv de Rusia, un sentiment extins de rusofobie în Europa și în lumea occidentală, credibilitate și prestigiu internațional la pământ pentru Moscova etc., adică o Rusie retrogradată cu cel puțin 20-30 de ani pe scara istoriei.

Dar, cum spuneam, sfârșitul acestui război nu este aproape. Ceea ce am spus mai sus referitor la faptul că Rusia va pierde acest război pe termen lung nu se aplică în 2023. Nu este realist să ni-l imaginăm pe Putin acceptând să-și retragă trupele de ocupație din Ucraina și nici pe Zelenski acceptând să renunțe la teritorii care aparțin statului ucrainean, în favoarea Rusiei. Soluția diplomatică nu există pe termen scurt. În 2023, luptele nu numai că vor continua, dar în prima parte a anului chiar se vor intensifica. Nici pacea, nici negocierile nu sunt posibile pornind de la aceste poziții esențialmente incompatibile și fundamental divergente. Ce ar fi de negociat cu agresorul și dictatorul Putin, înainte de retragerea trupelor rusești de ocupație din Ucraina?

Cel mai probabil, pe termen scurt va urma o escaladare a războiului, în lunile următoare. O nouă ofensivă a Rusiei în lunile de iarnă ar viza, în destul de probabila strategie a Kremlinului, obținerea unor câștiguri teritoriale maximale și a unei poziții cât mai bune în perspectiva unor eventuale negocieri de încheiere a războiului cu constatarea „realității de pe teren”, care ar putea avea loc în 2024.

La fel ar putea gândi însă și Kievul – mai întâi o campanie militară reușită, pentru a-și elibera (total sau parțial) teritoriile ocupate din est și din sud, și apoi negocieri cu Moscova, tocmai pentru a evita scenariul preferat al rușilor – politica faptului împlinit, urmată de negocieri pentru consacrarea și recunoașterea internațională a unei noi realități, schimbată prin mijloace militare. Deci, intensificarea războiului este cel mai probabil scenariu pentru prima parte a anului 2023, în timp ce apelurile internaționale la negocieri de pace vor suna în gol, de o parte și de alta. Iar Ucraina trebuie susținută militar și financiar de SUA, NATO și UE indiferent cât va dura războiul, în timp ce toate anexările și cuceririle teritoriale ale armatei ruse în Ucraina vor fi nerecunoscute pe plan internațional.

Vor continua presiunile știute și neștiute, văzute și nevăzute, pentru schimbarea din interior a regimului Putin, care a împins Rusia în această nesăbuită aventură, din care nu mai poate avea o ieșire onorabilă. Vor mai cădea ruși cu funcții importante de la etaj. Eșalonul secund al sistemului de putere de la Moscova (siloviki – greii din cercul puterii, adică armată, servicii de securitate și câțiva politicieni cu ambiții) urmează să evalueze ce este mai bine pentru propriul interes să facă – să îl susțină în continuare pe Putin sau să îl elimine de la comandă.

Dacă masa critică a schimbării se va atinge, adică numărul celor care vor realiza că Putin îi conduce spre o fundătură va fi suficient de mare și că ei vor avea de acum înainte mai mult de pierdut pe plan personal dacă îl vor susține pe Putin decât dacă îl vor elimina, o schimbare s-ar putea produce la Moscova până la sfârșitul anului 2023. Nu avem deocamdată nicio garanție că regimul post-Putin va fi unul democratic, care va abandona definitiv delirul imperialist și războinic al Rusiei.

Nu va fi însă pace între Rusia și Ucraina atâta timp cât Putin va rămâne la putere și cât ideologia imperialistă a „lumii ruse” (Russkiy Mir) va debiliza mințile înapoiate ale rușilor. Chiar dacă actualul președinte ar fi înlocuit de la putere până la sfârșitul anului, nu există indicii nici că noul conducător va fi unul democrat, nici că se va grăbi să retragă armata rusă din Ucraina. 

Să nu confundăm încheierea războiului cu pacea. Încheierea războiului înseamnă oprirea luptelor și un armistițiu. Pacea înseamnă soluționarea pe fond a conflictului, consfințită printr-un tratat de pace în care părțile cred cu adevărat și nu mai au nicio revendicare una de la cealaltă, diferendul fiind stins definitiv. Nu avem niciun motiv să credem că 2023 va aduce pacea adevărată între Rusia și Ucraina. Este posibil ca spre finalul anului următor luptele să înceteze, sub presiunile internaționale. Dar pacea propriu-zisă este departe, probabil la distanță de generații.

Un conflict înghețat, de tipul celui rezultat după Acordurile de la Minsk (2014 și 2015), ambele eșuate, ar fi cea mai proastă soluție pentru Ucraina. Conflictul înghețat ar ține Ucraina blocată, fără șanse de a-și îndeplini aspirațiile de aderare la UE și NATO, și ar lăsa deschisă posibilitatea unei noi invazii pe scară largă a Rusiei, peste 10-15 ani, după ce Moscova își va fi refăcut forțele militare.

Fac parte din categoria celor care cred că este dreptul Ucrainei să-și apere țara cu arma în mână atâta timp cât pot și doresc să o facă și doar Kievul poate decide când, dacă și în ce condiții ar dori să negocieze cu Rusia. Niciun apel din Occident la negocieri cu Putin și la așa-zise „soluții diplomatice” nu este binevenit, dacă este împotriva dreptului și voinței ucrainenilor de a-și elibera teritoriul ocupat de armatele lui Putin. Și, pentru că Ucraina nu se apără doar pe sine ci și regiunea nefericită a Europei de Est și ordinea de securitate europeană post-1991, inclusiv UE și NATO în forma lor actuală, este obligația morală a Occidentului de a susține efortul de război al Ucrainei și înfrângerea Rusiei, cu toate resursele necesare.

Dar 2023 nu va însemna în sistemul relațiilor internaționale doar continuarea războiului din Ucraina. Va însemna și o posibilă recesiune economică, de care se vorbește deja de câteva luni în UE și nu numai, sau chiar noi semne ale apropierii unei crize economice majore, Great Stagflationary Debt Crisisașa cum o numește Nouriel Roubini[1].

Această uriașă stagflație (inflație asociată cu stagnare economică prelungită), combinată cu criza datoriilor publice care au depășit demult produsul intern brut, probabil că nu este iminentă și nu se va produce în 2023, dar dificultățile economice tot mai pregnante și încetinirea ritmului creșterii din majoritatea economiilor lumii, inclusiv din economia Chinei, arată că sfârșitul lungului ciclu economic al creșterii bazate pe consum și scumpiri se apropie. Sectorul imobiliar din China ar putea da primul semnal al crizei.

Energia va continua să producă impact economic, social și politic important în 2023 și în anii următori. A început o perioadă de tranziție energetică în întreaga lume, cu Occidentul ceva mai avansat în această revoluție energetică și tehnologică, o perioadă de transformare complexă, cu efecte politice, economico-sociale și culturale, care va dura cel puțin 10-15 ani. Marii exportatori de hidrocarburi, deși par câștigătorii pe termen scurt ai crizei energetice și scumpirii gazului și petrolului din 2022, vor fi pe termen mediu și lung marii perdanți ai noului model economic. În 2022 a reținut atenția producția de energie din fuziune nucleară realizată de un laborator din California. Rămâne de văzut dacă vor apărea progrese tehnologice în această direcție. Probabil că da.

Energia va continua să fie un factor de tensiune și diviziuni inclusiv în UE, unde dependența mai mare de importurile din Rusia a unor economii europene va face dificilă impunerea de sancțiuni cu adevărat decisive împotriva Rusiei. De la 1 februarie, Rusia anunță că nu va mai exporta petrol către țările care au impus plafonarea prețului la 60 de dolari barilul, ceea ce înseamnă că G7 și UE nu vor mai primi petrol din Rusia. Este o situație cu care economiile europene nu s-au mai confruntat iar consecințele sunt deocamdată greu de anticipat, unele țări fiind în mod evident mult mai dependente decât altele de țițeiul importat din Rusia. Vor rupe rândurile unele din statele europene, plătind Rusiei peste plafonul stabilit? 

Pe fondul consolidării prezenței militare a SUA pe Flancul Estic, NATO va continua să se întărească. Cel mai probabil, Suedia și Finlanda vor obține ratificarea aderării din partea Ungariei și Turciei. UE va avea un an dificil, urmat de un altul (2024) și mai dificil, critic, cu alegeri europene influențate masiv de temele migrației și protecționismului. Țări precum Austria dar și Italia, Olanda, Suedia, poate chiar Franța, vor începe să manifeste o atenție tot mai mare politicilor protecționiste și revizuirii politicilor UE în domeniul migrației. Se vor cere schimbări legislative și măsuri administrative care vor arăta o nouă realitate socială și politică la nivelul multor societăți vest-europene.

România ar putea obține spre finalul anului aderarea la Spațiul Schengen, după ce UE va acorda satisfacție Austriei în politica migrației în timpul președinției suedeze (acceptarea a 1-2 măsuri din cele cinci propuse de Viena în decembrie). Mai important și mai greu de rezolvat decât votul favorabil al Austriei va fi însă votul Olandei legat de Bulgaria, care va necesita fie o nouă evaluare olandeză a justiției și statului de drept din Bulgaria, la vară, fie un calendar de decuplare a României de Bulgaria și măsuri suplimentare de securizare a frontierei de la Dunăre, nepregătită tehnic în acest moment pentru a deveni frontieră Schengen. Perspectivele pentru România sunt însă moderat optimiste în acest dosar, până la finalul lui 2023.

Discursul pro-extindere va continua câțiva ani din inerție, deși lărgirea efectivă a UE are șanse aproape nule să se realizeze până la sfârșitul acestui deceniu, cel puțin. Cancelarul Scholz condiționează extinderea de o revizuire a Tratatului UE, care să elimine principiul unanimității în procesul decizional sensibil al UE. Cum revizuirea Tratatului este aproape imposibilă în contextul politic actual (ea însăși necesitând unanimitate), înseamnă că nu vom avea nici una, nici alta, multă vreme de acum înainte. În cel mai bun caz, dar deloc cert, spre finalul anului ar putea fi decisă deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, mai mult pentru a da încredere acestor societăți afectate de agresiunea Rusiei și a menține tonusul lor pro-european.

La nivel regional, Orientul Mijlociu ar putea cunoaște pericolul unei confruntări Israel-Iran. Revenirea la putere la Ierusalim a lui Benjamin Netanyahu, în fruntea unei coaliții care include partide radicale de dreapta și formațiuni ultraconservatoare, se combină cu mai vechea intenție a armatei israeliene de a bombarda ținte nucleare ale Iranului și, poate, în noul context, fabricile de rachete și drone militare ale republicii islamice, cu care Teheranul a ajutat Rusia în războiul din Ucraina.

La nivel global, China va începe să solicite Rusiei încheierea războiului din Ucraina, dorind să-și refacă relațiile economice și investiționale cu UE. Acest semnal important, care condiționează legăturile UE-China de asumarea unui rol mai important de către China în oprirea războiului, a fost un mesaj politic transmis în noiembrie de cancelarul Scholz la Beijing, recepționat se pare corespunzător de Xi Jinping.

În schimb, China va continua să crească presiunea asupra Taiwanului, fără a ajunge în 2023, cel mai probabil, la momentul critic al unei acțiuni decisive legate de regimul democratic din insulă. Partidul Comunist de la Beijing va transmite tot mai insistent semnalul că decizia strategică a încorporării Taiwanului în Republica Populară Chineză a fost luată și că, la un moment dat, va acționa pentru „reunificarea poporului chinez”, obiectiv fundamental al Revoluției lui Mao, indiferent de garanțiile de securitate acordate de SUA Republicii China, cu capitala la Taipei. Acel moment, în care China comunistă ar putea contesta deschis sistemul garanțiilor de securitate americane iar SUA ar alege calea apărării aliatului său, va constitui, atunci când se va produce, reperul definitoriu al politicii globale a secolului al XXI-lea. Este o confruntare pe care niciuna din cele două superputeri nu își permite să o piardă.  

Impresia de ansamblu în 2023, legată de Asia, va fi cea de amplificare amenințătoare a tensiunilor din Indo-Pacific și a sentimentului că momentul confruntării pentru supremație globală China-SUA, mai apropiat sau mai îndepărtat, devine inevitabil[2].   


[1] https://time.com/6221771/stagflation-crisis-debt-nouriel-roubini/

[2] https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/vine-marele-razboi-al-acestui-secol-de-ce-urmatorii-ani-nu-vor-fi-linistiti

Dorin Popescu, Vicepresedinte ICDE, Presedinte Asociatia Casa Marii Negre

Previziuni vizând 2023 – un an dionisiac și qatarez, un Dionysos-junior în căutarea propriei turbulențe, un an cu sirene geopolitice dar fără apocalipse


Anul 2023 promite tragic a continua seria nocivă a anilor geopolitici “dionisiaci”, turbulenți, paradoxali, obscuri, iraționali și nevrotici, de care menționam într-una din predicțiile anuale anterioare ale proiectului analitic ICDE „Tendințe și perspective” (https://roeu.org/2020/12/31/2021-tendinte-si-perspective/, https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/2021-lebedele-negre-nu-vor-mai-zbura-spre-vest-calare-pe-supersonice).

Marii actori statali nu se vor apropia de armonizarea soluțiilor privind designul noii arhitecturi a sistemului de relații internaționale. Descompunerea rapidă și ireversibilă a acestui sistem, precum și tentația exploatării actualei situații de cod roșu geopolitic ca oportunitate pentru soluționarea altor diferende istorice latente, vor continua să producă pe bandă rulantă tensiuni și conflicte de mică și medie intensitate. Anul 2023 nu va fi anul Marii Resetări (a raporturilor de putere la nivel global), nu va fi “anul pipei păcii mondiale” și nici unul premergător acestuia. Nu va apropia de masa reconcilierii marii actori statali. Nu va produce instrumente magice punitive pentru sancționarea sau izolarea conduitelor reprobabile ale unor actori statali turbulenți precum Federația Rusă. Mbappé nu va ridica deasupra capului Cupa Mondială…

Războiul din Ucraina ca expresie paradigmatică a competiției pentru putere a marilor puteri va domina pe toată durata anului prim-planul vieții geopolitice mondiale. Nu întrevăd finalizarea actualei faze active a acestuia pentru anul 2023. Acest război se va croniciza pe termen lung, așa cum a devenit clar după primele două luni ale invaziei. Nici Ucraina și nici Federația Rusă nu dispun de resursele necesare pentru a-și securiza o „victorie” clară (eliberarea tuturor teritoriilor ocupate, respectiv îndeplinirea integrală a obiectivelor conexe invaziei), iar nișa convenirii unei soluții politico-diplomatice prin negocieri de pace și compromisuri reciproce (nu neapărat teritoriale) va rămâne îngustă și nefrecventabilă pentru părți în 2023. În prezent, părțile se pregătesc pentru reluarea ofensivelor militare de amploare, realimentându-și à la longue dispozitivele militare din teren. Actuala fază activă a războiului va continua, cel mai probabil, pe toată durata anului 2023, cu mari ofensive reciproce, victorii alternative, rearanjări suscesive ale liniei frontului, escaladări periodice, șantaje și amenințări.

Nu sunt premise pentru a se aprecia că războiul va genera escaladări atipice de mare amploare (atragerea țărilor NATO în conflict, utilizarea armelor de distrugere în masă, chimice, biologice sau nucleare, extinderea spațială/teritorială sub forma unui “al treilea război mondial” etc.). Vom rămâne și în 2023 departe de aceste scenarii catastrofice.

Pe de altă parte, vor exista noi escaladări ale războiului din Ucraina netestate în 2022, iar 2023 va veni cu propriile sale nevroze dionisiace (de mică și medie amploare, conexate direct proiectului imperialist al Moscovei, poate chiar redeschiderea frontului de nord din Ucraina prin implicarea Republicii Belarus). Aș aprecia că în 2023 se vor înmulți simptomele de intrare în paradigma pre-război a altor spații geopolitice (d.e. Asia-Pacific), însă un al doilea front de război nu se va deschide totuși de facto, în 2023, iar actualul front nu se va extinde semnificativ în Europa sau în lume (nu va exista o escaladare de intensitate ridicată). 

O temere mai veche a subsemnatului, privind posibile avansări militare rusești pe flancul de sud al Ucrainei, spre regiunile Herson, Nikolaev și Odesa, ulterior spre Republica Moldova (segmentul transnistrean și nu doar), a rămas, din fericire, doar desenată pe hărțile de carton ale împăraților goi de la Kremlin și Lubianka. Bocancii militarilor ruși nu mai pot ajunge prea rapid în Bugeac; nu mai știu drumul nici spre minele din Donețsk; caută deja insistent drumul întoarcerii, drumul către Moscova…

Departe de realitate par și proiecțiile ce mizează pe o schimbare a regimului lui Vladimir Vladimirovici în 2023. Nu sunt șanse reale ca această schimbare să se producă în 2023, în absența condiției-cheie pentru izgonirea lui Putin de la putere – o victorie militară categorică, de amplitudine și ireversibilă a Ucrainei în sud, care să creeze premisele unei schimbări de regim la Moscova.

Exclud, pentru prima parte a anului 2023, soluții politico-diplomatice pentru războiul din Ucraina. Absolutizarea narativului victoriei va ține ridicate, în Ucraina, așteptările colective privind o posibilă eliberare exclusiv prin soluția militară a teritoriilor ocupate, în timp ce Kremlinul își va disponibiliza noi resurse pentru o ocupare pe termen lung a sudului Ucrainei. Pentru a doua parte a anului, ar fi maxim posibilă (nu probabilă) o înțelegere bilaterală de încetare a focului. O astfel de înțelegere ar depinde de eventuali factori favorizanți ce pot fi construiți în 2023, întrucât în prezent acești factori nu există.

Coeziunea transatlantică și cea europeană va face din nou loc fisurilor și clivajelor, micilor jocuri de culise și viziunilor înguste, pe alocuri complice sau favorizante proiectelor hegemonice ale Estului, care se manifestau plenar în Europa și chiar și în SUA înainte de agresiunea militară rusă din februarie 2022. Solidaritatea lumii occidentale în fața conduitei de bătăuș a Estului va rămâne un frumos și notabil episod de istorie, cu șanse reduse de a ne mai circula prezentul. Cazul Schengen pare a fi închis această fereastră de solidaritate; Europa și lumea revin, încet, la cutumele și rutinele de viață anterioare invaziei. În timp ce războiul va continua, va măcina vieți, va modifica frontiere, va crea noi amenințări, va motiva apetitul imperialist, va spori neliniștea lumii.

România va respira indecis, prudent și precaut, în mijlocul acestor crize. Am pierdut, în 2022, o oportunitate rară de a ne crea un design extern mai solid și mai fast în regiune, în timp ce Polonia a punctat maximal și s-a reinventat plenar în această extremitate a Europei. Realitatea ne obligă să acceptăm că nu avem (și nu ne putem inventa rapid), în România, resursele umane și instituționale de calitate necesare pentru a crea sau exploata oportunități în plan extern (ne lipsesc în continuare oamenii de stat, ne lipsesc marile viziuni, ne lipsește banala asumare a unor responsabilități de profil, amânăm indecent principiile meritocratice de utilizare a resursei umane valoroase etc).

Anul 2023 va continua criza geopolitică globală provocată de rearanjarea rolurilor de putere ale actanților statali. Războiul din Ucraina, expresia malignă a acestei crize, va dura mulți ani și va testa până la rupere capacitatea noastră (a comunității internaționale fidele viziunii “ordinii bazate pe reguli”) de a răspunde proiectelor hegemonice succesive ale Moscovei. China va rămâne în cutia creșterii discrete.

“Orgia dionisiacă” pe care cred că o va aduce 2023 (un an “qatarez”, cu multe scandaluri, tensiuni și conflicte) ar putea fi astfel măcinarea măruntă a lumii în actualele conflicte deschise de anii dionisiaci seniori (precum 2022), ruinarea modestă dar ireversibilă a capacității noastre de a reinventa pașnic ordinea globală, banalizarea răului, a războiului, a apocalipsei.

Deși vor suna îndelung sirenele de alarmă pe multiple spații și fronturi, 2023 nu va aduce „apocalipse”; dar ne va adormi, prin uzură și exces, vigilența noastră la cele ce pot veni ulterior.

Ioana Constantin-Bercean, PhD, Cercetător Științific, ISPRI, Academia Română

2023 – Emergența sau decăderea Leviatanului Islamic?  Predicții pentru Iran și Turcia

În 1979 Iranul devenea Republică Islamică în urma revoluției condusă de primul Lider Suprem al țării, Ayatollahul Ruhollah Khomeini. Începând cu acel moment, valorile și normele islamice vor servi ca fundament al identității naționale, al legii, al economiei, al relațiilor sociale și al politicii externe iraniene. În ultimii 43 de ani, Republica Islamică Iran a ridicat numeroase semne de întrebare în sistemul internațional, în special legate de dorințele sale de a deveni hegemon regional, acțiunile prin interpuși ale guvernului din Teheran și presupusul său program nuclear. Stabilitatea conducerii iraniene și a Republicii Islamice a fost amenințată adesea de revolte ale populației, încă din primele săptămâni ale existenței sale. Însă protestele declanșate în septembrie 2022, în urma decesului tinerei Mahsa Amini, sunt percepute de analiști ca fiind un punct de inflexiune pentru viitorul conducerii actuale a Iranului.

Din 2003, când actualul președinte al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a devenit prim-ministru, politica țării a fost reconfigurată în mod repetat. Cu toate acestea, până acum, fiecare nouă reașezare nu a făcut decât să întărească puterea lui Erdoğan. Următoarele alegeri prezidențiale din Turcia sunt programate pentru 2023, an care va marca și Centenarul Republicii. În timp ce unii dintre adversarii optimiști ai lui Erdoğan au sperat că vor reuși să provoace alegeri anticipate, forțându-l astfel pe actualul lider tur să se retragă din viața politică, susținătorii acestuia cred că Erdoğan va rămâne la putere cel puțin încă un deceniu și poate chiar să predea apoi puterea unui succesor ales de el.

Această analiză explorează tendințele politice interne și posibilele evoluții externe ale celor două republici, una declarată oficial Islamică, alta informal asumată, împotriva viziunii părintelui său fondator, Mustafa Kemal Atatürk. Iranul și Turcia ar putea reprezenta exponenții principali ai lumii Islamice – șiite și sunnite – întrucât poziționarea lor în contextul evenimentelor anului 2022 a ridicat numeroase semne de întrebare și neliniști, atât pe plan regional, cât și global.

Iran – 2023, un an complicat

Trei momente principale au marcat Republica Islamică în 2022: negocierile cu grupul P5+1 (SUA, China, Marea Britanie, Franța, China, Rusia și Germania) pentru reinstituirea termenilor acordului nuclear (JCPOA) semnat în 2015 (din care fostul președinte Donald Trump a retras unilateral SUA în mai 2018), tentativele de ameliorare a relațiilor cu Arabia Saudită și protestele izbucnite în septembrie, în urma decesului tinerei de 22 de ani, Mahsa Amini, aflată în custodia Poliției Moravurilor, ca urmare a ceea ce membri acesteia au considerat‚ purtare incorectă a hijabului.

Protestele declanșate în septembrie au readus în atenția mediului internațional problema drepturilor omului în Iran, în special a femeilor, dar și iminenta (și întrebarea pe care analiștii și-o pun de peste 40 de ani încoace): Cât va mai supraviețui actuala formă de conducere a Republicii Islamice? Protestele și sprijinul militar și logistic acordat de Teheran Moscovei au stins probabil perspectivele deja slabe de restabilire a JCPOA dar întrebarea pentru administrația Biden este dacă Iranul ar putea încerca să distragă atenția de la problemele interne, acționând mai agresiv pe plan extern. Un alt moment sensibil al Washingtonului în 2023, în ceea ce privește Iranul, ar fi scenariul în care Israelul sau unele state din Golful Persic ar decide să inițieze o campanie militară împotriva Republicii Islamice, pe fondul accelerării programului nuclear. Acest lucru va pune administrația Biden într-o poziție foarte incomodă, deoarece SUA sunt deja angajate în războiul provocat de Rusia în Ucraina, dar mai ales în competiția cu China, care deja a fost recunoscută ca fiind a doua super putere mondială.

În ceea ce privește supraviețuirea conducerii de la Teheran, este destul de probabil ca în luna decembrie a anului 2023 să regăsim aici aceeași formă de guvernare. Protestele, deși încă în desfășurare, și-au pierdut din intensitate. Însă chiar dacă revolta va fi reprimată, ceva fundamental s-a schimbat – dorința societății de a nu se supune. Fiecare mișcare din ultimii ani a mai introdus o pană în fundația conducerii Republicii Islamice. Un aspect necunoscut rămâne și starea de sănătate a Liderului Suprem Ali Khamenei. Eventuala succesiune la putere ar putea reprezenta o oportunitate pentru protestatari, însă opoziția iraniană este inexistentă și nici nu există certitudinea că viitorul lider va avea o abordare diferită. Există riscul ca succesorul lui Khamenei să înlocuiască naționalismul șiit cu naționalismul iranian, iar legile să rămână la fel de stricte și deschiderea spre Occident imposibilă. Concurența pentru succesiune va fi intensă, iar modul în care se va desfășura tranziția va avea consecințe de amploare, interne, regionale și internaționale. În pregătirea pentru succesiunea unui nou Lider Suprem, actuala elită politică încearcă să păstreze status quo-ul. Se așteaptă ca potențialii candidați să provină din cercul de încredere ai actualului Ayatollah, printre numele cele mai vehiculate fiind chiar ale președintelui Ebrahim Raisi și ale unuia dintre fiii lui Khamenei, Mojtaba Hosseini.

Revenind la problema ‚drepturilor femeilor musulmane,’ aceasta va fi tratată din nou cu precauție, întrucât chiar în unele state strategice pentru Occident, femeile sunt supuse unor tratamente similare celor din Iran. SUA negociază cu monarhiile din Golf eventuale importuri de gaze, Germania a semnat deja un acord în acest sens cu Emiratele Arabe Unite, Franța cu liderii de la Doha iar Turcia condusă de președintele Recep Tayyip Erdoğan s-a poziționat ca actor esențial într-o serie de negocieri dintre Ucraina și Federația Rusă. Cea mai mare provocare pentru vestul democratic va fi să evite transformarea guvernului din Teheran într-unul similar celui din Coreea de Nord, în timp ce societatea iraniană ar trebui să fie sprijinită să devină precum cea din Coreea de Sud.

În ceea ce privește relația Iran-Arabia Saudită, guvernul de la Teheran a acceptat la finalul lui 2022 reluarea discuțiilor inițiate în luna aprilie și mediate de Irak. Arabia Saudită a întrerupt relațiile diplomatice cu Iranul la începutul anului 2016, ca răspuns la atacurile asupra misiunilor diplomatice saudite din Iran, după ce regatul a executat un cleric șiit. O posibilă ameliorare a relațiilor dintre Teheran și Riad ar pune, din nou, într-o poziție dificilă nu doar SUA, ci și Israelul, care și-ar pierde astfel principalul aliat de pe frontul regional anti-iranian. China ar putea avea un rol-cheie în această speță în 2023, întrucât în procesul de reconfigurare al noilor blocuri internaționale, Beijingul și-a pus deja o amprentă solidă în Orientul Mijlociu. Acest proces a început în urmă cu peste un deceniu și s-a consolidat după retragerea SUA din Afganistan, în august 2021. Vidul geopolitic lăsat în urmă de Washington a fost umplut de Beijing, care își extrapolează influența prin soft power – investiții, acorduri comerciale – promovând-și conceptul pax sinica în antiteză cu pax americana, adesea exportat și prin utilizarea de hard power (intervenții militare, sancțiuni, etc.)

Așadar anul 2023 se anunță unul destul de complicat pentru Republica Islamică Iran, însă supraviețuirea conducerii nu este pusă în mod real sub semnul întrebării. Deocamdată!

Turcia – centenar, alegeri prezidențiale, ‚viziunea 2023’

Pe 29 octombrie 2022 Turcia a intrat în centenarul său, însă țara este divizată între baza ei pioasă/naționalistă și cea a segmentului societal care își dorește păstrarea moștenirii seculare a părintelui fondator al Republicii, Mustafa Kemal Atatürk. Etosul centenarului Republicii Turce a fost totul despre mândrie și progres. Președintele Recep Tayyip Erdoğan încearcă să își atragă susținerea populației folosind sloganul lui Atatürk – apărarea granițelor sfinte ale țării – dar și prin promovarea Turciei ca actor internațional important, prin implicarea în medierea dintre Kiev și Moscova, facilitarea exportului de cereale din Ucraina și prin transformarea țării în hub energetic regional.

Însă cei 99 de ani ai Republicii Turce au fost marcați de inegalități, de negarea brutală a pluralității texturii sale sociale, de refuzul descentralizării puterii și de neglijarea valorilor universale care îmbină republicile cu democrația și de disfuncționalitatea statului de drept. Însă poziția geografică și rolul geostrategic și geopolitic asumat de președintele Recep Tayyip Erdoğan pun Occidentul într-o dilemă esențială: pe de o parte alianțele (de necesitate/temporare) dintre Ankara, Moscova și Teheran ridică serioase semne de întrebare privind viitoarea așezare a Turciei în noua ordine mondială bipolară, iar sprijinul acordat Ucrainei și rolul de mediator (singurul acceptat de ambele părți și materializat, de altfel, până acum) dintre Kiev și Moscova, pe de altă parte, forțează un anume soi de toleranță a occidentului față de conducerea de la Ankara.

Pentru alegerile (parlamentare și prezidențiale) programate în luna iunie a anului 2023 candidatul Alianței Cumhur (Alianța Populară) va fi actualul președinte, care va încerca să câștige un al treilea mandat. Candidatul Alianței Millet este încă necunoscut. Kemal Kılıçdaroğlu, în calitate de lider al principalului partid de opoziție, intenționează să devină candidatul Millet, însă șansele lui par a fi destul de mici în fața lui Recep Tayyip Erdoğan. Meral Akşener, preşedinta Partidului Bun (İyi Parti) – al doilea cel mai mare partid de opoziţie – nu pare să intenționeze să intre în cursa prezidențială. Ekrem Imamoğlu, primarul Istanbulului, şi Mansur Yavaş, primarul din Ankara, sunt, de asemenea, posibili candidaţi ai opoziției.

Așteptările pentru alegerile din 2023 prind forma în acest nou context politic și economic. O potențială schimbare de conducere și guvern ar avea ramificații majore pentru Turcia și politica sa externă după două decenii de guvernare a Partidului Justiție și Dezvoltare (AKP), însă șansele ca președintele Erdoğan să piardă aceste alegeri sunt aproape nule. Însă provocarea pentru viitorul guvern și președinte va fi asigurarea majorității parlamentare, lucru dificil de realizat fără atragerea sprijinului partidului pro-kurd HDP (Partidul Democrat al Popoarelor). Astfel, voturile minorităților vor fi esențiale în alegerile din 2023. De asemenea, Turcia se confruntă cu o creștere semnificativă a naționalismului, religia continuând să joace un rol important în sfera publică. Deși țara, în medie, devine ‚mai puțin’ religioasă datorită generației mai tinere, mai laice, religia rămâne, totuși, o variabilă semnificativă.

Chiar dacă Turcia și-a câștigat reputația de cal troian în cadrul NATO ca urmare a politicilor sale ambigue, politica externă nu reprezintă un factor important pentru electoratul turc. În plus, în perioadele de dificultăți economice, chiar și atitudinea societății față de SUA devine un subiect tensionat. Acest lucru s-a intensificat pe măsură ce relațiile dintre Ankara și Washington s-au deteriorat în ultimii ani, iar publicul turc a ajuns să creadă că SUA sunt indiferente, dacă nu dăunătoare, intereselor esențiale de securitate ale Turciei.

Este o certitudine că anul 2023 va reprezenta un moment unic în istoria Turciei. În timpul unui discurs susținut la Samsun, un oraș din nordul Turciei, președintele Recep Tayyip Erdoğan a spus: „Sperăm că în 2023 vom începe construcția secolului turc cu puterea pe care o vom primi din partea națiunii noastre.” Această declarație, alături de proiectul de țară „Viziunea 2023: Obiectivele politicii externe ale Turciei”, prezentat de Ahmet Davutoğlu, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, indică clar faptul că Turcia aspiră nu doar la rolul de lider regional, ci și la cel de far al întregii lumi a Islamului.

Auctoritas, non veritas, facit legem – autoritatea, nu adevărul, face legea, va fi dictonul care va plana în 2023 atât asupra Iranului, cât și a Turciei. De emergența sau clătinarea acestui Leviatan Islamic vor depinde multe dintre evenimentele care acum se dezvoltă în umbra războiului din Ucraina. Iar de felul în care Occidentul va fi pregătit (sau își va dori) să abordeze (și) noile evoluții, ar putea depinde stabilitatea regională din Orientul Mijlociu, dar și gestionarea crizei energetice europene care se anunță și mai gravă în noul an.

Raluca Moldovan, Conferențiar Universitar la Facultatea de Studii Europene, UBB Cluj

Previziuni vizând Orientul Mijlociu în 2023

Această regiune va continua să fie una de interes global și în 2023, iar în cele ce urmează, voi încerca să schițez câteva scenarii plauzibile pentru Orientul Mijlociu, care îi privesc pe mulți dintre actorii cei mai importanți ai zonei, incluzând aici Arabia Saudită, Israel, Turcia, precum și modul în care aceste state (dar nu numai ele) se raportează la competiția în desfășurare dintre marile puteri.

            Statele regiunii consideră că această rivalitate, mai degrabă decât pericolul reprezentat de o singură mare putere, oricare ar fi aceea, este principala amenințare la adresa propriilor lor interese. Dacă e să ne referim aici la Arabia Saudită, un stat care a avut o poziție globală în ascensiune în 2022, pe fondul războiului din Ucraina, putem observa cum liderul de facto de la Riyadh, prințul moștenitor Mohammed bin Salman, a refuzat să se alinieze cerințelor venite din partea principatului aliat militar a regatului, Statele Unite, de a mări producția de petrol a OPEC+ (un format care include și Rusia), în ciuda reacției Washington-ului, care a acuzat organizația, după vizita președintelui Biden in Arabia Saudită în vara lui 2022, că se aliniază intereselor Rusiei. Arabia Saudită va continua și în 2023 această politică de a juca a două capete, având în vedere faptul că China este principalul său partener economic și recipientul a o cincime din totalul exporturilor regatului, iar vizita făcută de președintele Xi Jinping la Riyadh, unde a fost primit cu onoruri ostentative de prințul moștenitor (în contrast cu primirea mai degrabă modestă organizată pentru președintele Joe Biden) a cimentat relațiile economice strânse dintre cele două state. Astfel, Arabia Saudită a evitat, pe parcursul unui dificil an 2022, să se ralieze unei singure părți în binomurile Washington-Moscova sau Washington-Beijing, preferând, în schimb, să cultive relații amicale cu toți cei trei actori – o politică pe care o va urmări și în 2023, spre propriul său avantaj. Mai mult, Arabia Saudită și-a exprimat interesul de a participa la formatul BRICS, alături de Brazilia, Rusia, China, India și Africa de Sud, iar în anul care vine, va rămâne de văzut dacă regatul va face pași concreți în această direcție, în spiritul unei politici pe care aș numi-o de „omni-aliniere”.

            Turcia este un alt stat care, în 2022, a promovat o politică similară, profitând de poziția sa unică de membru NATO și de relațiile bune pe care le are atât cu Moscova, cât și cu Kievul, pentru a-și oferi în mod repetat serviciile de mediator in conflictul dintre Ucraina șu Rusia. Turcia este un actor de urmărit în 2023, mai ales ca anul care vine marchează centenarul republicii turce moderne fondată de Mustafa Kemal Atatürk în 2023. Acest an este, de asemenea, un an electoral extrem de important în Turcia, cu alegeri parlamentare și prezidențiale programate pentru luna iunie 2023. Situația economică a Turciei va continua să rămână extrem de dificilă în 2023, cu inflație în jurul cifrei de 80%, însoțită de o scădere vizibilă a nivelului de trai, ceea ce aproape sigur va avea un impact negativ asupra popularității președintelui Recep Tayyip Erdogan și a șanselor sale de a fi reales. De aceea, pentru a-și consolida poziția internă, Erdogan va marșa foarte mult, anul viitor, mai ales în prima jumătate, pe succese în politica externă, posibil obținute într-o manieră mai asertivă, fie în Siria, unde probabil va încerca să profite de faptul că atenția Moscovei va fi în continuare acaparată de conflictul din Ucraina în încercarea de a câștiga teren în fața insurgenților kurzi din nordul țării, aproape de zona de graniță cu Turcia, sau poate chiar în Grecia, vechiul său inamic (unde 2023 este de asemenea un an electoral), cu care are încă dispute nerezolvate privind drepturile aeriene și maritime. În orice caz, dacă partidul lui Erdogan, AKP, nu cred ca va avea probleme serioase în obținerea unei noi majorități parlamentare în 2023, același lucru nu se poate afirma cu certitudine despre actualul președinte. Sigur, necrologul politic al lui Erdogan a fost scris și cu alte ocazii, dar de această dată, chiar și aliații săi politici consideră că testul electoral din vara lui 2023 va fi cel mai dur din întreaga sa carieră politică.

            În Israel, longevivul premier Benjamin Netanyahu a revenit la putere, după alegerile din noiembrie 2022, unde partidul său, Likud, în alianță cu partidele dreptei ultra-religioase și ale dreptei ultra-radicale, au ajuns la un acord privind formarea unui noi guvern în decembrie 2022, cu o majoritate confortabilă în Knesset. Acest lucru îi va permite veteranului Netanyahu, poate nu în 2023, dar într-un orizont de timp relativ scurt, să pună în aplicare o serie de măsuri controversate, la care a făcut aluzie anterior: în primul rând, posibila anexare formală a teritoriilor palestiniene din Cisiordania, în condițiile în care i) Statele Unite nu consideră reluarea negocierilor dintre Israel și palestinieni cu privire la lung-discutata soluție a celor două state o prioritate strategică; ii) leadership-ul palestinian este extrem de ineficient (președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, va împlini anul viitor 88 de ani) și, într-o oarecare măsură, nelegitim, dat fiind că nu au mai fost organizare alegeri din 2006, iar mandatele existente au fost prelungite automat; iii) statele arabe (în principal Emiratele Arabe Unite și Bahrainul, semnatarele Acordurilor Abraham în 2020, împreună cu Sudanul și Marocul, dar și Arabia Saudită, în mod tacit) nu par a fi dispuse să facă presiuni de niciun fel asupra Israelului pentru a rezolva problema palestiniană. În al doilea rând, Netanyahu va continua să urmărească unul din obiectivele principale ale politicii externe regionale a statului evreu, anume încheierea unui acord formal de pace cu Arabia Saudită. Deși nu cred că acest lucru se va întâmpla atâta timp cât regele Salman va rămâne pe tronul regatului, legăturile economice dintre Riyadh si Tel Aviv vor continua să crească în 2023, an pentru care prințul moștenitor Mohamed bin Salman a alocat 2 miliarde USD pentru investiții saudite în start-upuri israeliene. Rețeaua de alianțe formale și informale dintre Israel și regatele arabe ar putea deveni și mai strânsă în condițiile în care va crește amenințarea Iranului la adresa securității regionale. Actualmente, regimul de la Teheran continuă să fie zguduit de importante mișcări de protest care ar putea rezulta într-o radicalizare a reacțiilor guvernului la adresa protestatarilor, pe plan intern, sau la o escaladare fie a conflictului cu Israelul (care a primit semnale din partea Mossad ca Iranul s-ar afla foarte aproape de dezvoltarea de capabilități nucleare, în condițiile în care nu s-a înregistrat niciun progres în renegocierea acordului nuclear pe care președintele Biden, la începutul mandatului său, l-a declarat o prioritate strategică), fie cu Arabia Saudită prin intermediul războiului proxy din Yemen, unde un armistițiu fragil între rebelii Houthi și forțele guvernamentale, agreată în aprilie, a fost deja încălcat de câteva ori. Netanyahu nu și-a ascuns niciodată intențiile de a lovi preventiv Iranul, pe care îl consideră inamicul suprem al Israelului, pentru a preîntâmpina un atac nuclear care ar fi fatal micului stat evreu, astfel că nu cred ca va ezita să folosească forța pentru a distruge facilitățile nucleare iraniene, dacă va putea. Acest lucru nu va fi de natură să limiteze tensiunile regionale, ci dimpotrivă – riscul de escaladare va spori considerabil în condițiile în care alte state (precum SUA, China, Arabia Saudită sau Emiratele) vor fi atrase în acest conflict, de o parte sau de alta. Rămâne de văzut cum va reacționa Rusia într-un astfel de scenariu, dar resursele sale, deja considerabil epuizate de războiul din Ucraina, nu cred că îi vor permite o implicare pe măsura intereselor sale strategice în regiune, mai ales în ceea ce privește Siria, un stat care va fi amenințat indirect de orice amenințare la adresa Iranului, dat fiind cordonul ombilical care unește de mult timp Teheranul și Damascul.

În orice caz, în condițiile în care războiul din Ucraina va continua, cel mai probabil, pentru o bună parte din 2023, dacă nu apar dezvoltări de ultim moment la Moscova, cum ar fi căderea regimului Putin, importanța Orientului Mijlociu pentru SUA și aliații săi, din perspectivă geopolitică, militară si energetică, va continua să fie un punct important pe agendă – suficient de important, cred eu, pentru ca Washingtonul să își reconsidere prioritățile strategice și alianțele din regiune în perspectiva unei continue și, poate, mai intense, rivalități cu Moscova și Beijingul.


Robert Lupițu, Redactor-șef CaleaEuropeană.ro

2023: Occidentul, față în față cu propriile complicații interne, sprijinirea Ucrainei și izolarea Rusiei. Mizele României: Schengen, Marea Neagră și Republica Moldova

2023 este un an care va debuta nemărginit pentru noi, lumea democratică și alianța transatlantică, cu evoluțiile în derulare ale conflictului declanșat de Federația Rusă în Ucraina și, mai ales, cu modul în care vom continua să ne raportăm la acesta. 

Tendințele care vor da tonul agendei europene și transatlantice vor sta, în 2023, atât sub semnul exclamării, cât și sub cel al întrebării. De pildă, “Occidentul va continua sprijinul său de neclintit Ucraina în ciuda “epuizării” politico-sociale determinate de prelungirea conflictului și a crizelor!” sau “vor continua Europa, SUA și democrațiile lumii să sprijine fără rezerve Ucraina în fața Rusiei?”.

Un răspuns cu două variante la aceste poziționări care ar îngloba o serie de tendințe pentru 2023 ar putea fi următorul: Războiul Rusiei contra Ucrainei reprezintă prima bătălie a competiție strategice pentru supremație în secolul al XXI-lea, și anume cursa dintre democrații și autocrații și noua ordine globală. Eșecul Rusiei ar însemna o victorie de etapă a democrațiilor și un recul al autocrațiilor. Un succes al Rusiei ar îndrepta ordinea democrațiilor liberale către un declin.

Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a determinat un răspuns transatlantic unit, o transformare fără precedent a acțiunii externe a UE, a politicii externe germane, o reconfirmare a importanței cruciale a NATO și a SUA pentru securitatea europeană, și a declanșat decizii strategice majore precum calea către NATO a Suediei și Finlandei și calea către UE a Ucrainei și a Republicii Moldova. 

Aceste efecte cu impact strategic sunt suficiente pentru a demonstra că dinamica anului 2023 va fi determinată de relația dintre reziliența unității occidentale și undele de șoc care pot izbucni sau se pot intensifica pe marginea conflictului ruso-ucrainean și nu numai.

În relația dintre aceste două se vor distinge câteva tendințe:

2023 va fi anul când, inevitabil, Uniunea Europeană se va întoarce și către provocările sale interne, care nu sunt puține, și cărora va fi nevoită să le ofere răspunsuri înainte de anul electoral 2024 și reașezarea puterii politice în Europa.

O potențială decizie semnificativă a anului 2023 ar fi reprezentată de deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova și Ucraina, în timp ce Uniunea va continua să sprijine cele două țări din vecinătatea sa.

Marile puteri continentale, Germania și Franța, vor fi supuse nu doar responsabilității făuririi consensului, ci și articulării pe termen lung a propriilor lor poziții de politică externă și de securitate, inclusiv în ceea ce privește eventualele negocieri de pace dintre Ucraina și Rusia.

În planul relațiilor UE – NATO este imperioasă o nouă Declarație Comună privind cooperarea dintre cele două organizații pentru a răspunde noilor provocări și pentru a trasa calea de urmat în zone de interes strategic, precum mobilitatea militară, apărarea cibernetică sau combaterea războiului informațional.

Relațiile dintre UE și SUA reprezintă, probabil, marele câștig al alianței transatlantice după instalarea administrației Biden, iar coordonarea cu privire la sancționarea Rusiei și sprijinirea financiară, militară și umanitară a Ucrainei vor rămâne esențială, în pofida disputelor care pot apărea.

Un nou moment major al reangajării SUA față de securitatea aliaților europeni va fi summitul NATO de la Vilnius, din iulie 2023, pe flancul estic al Alianței. Tot până atunci, aliații din NATO vor trebui să pecetluiască aderarea Finlandei și a Suediei, păstrând unitatea transatlantică.

În ceea ce privește România, care va trece printr-un moment de cotitură politică al rocadei guvernamentale, tendințele ce vor profila și politica europeană și transatlantică a Bucureștiului stau sub semnul câtorva coordonate: obținerea aderării la spațiul Schengen, transformarea României în jucător important în ecuația securității energetice europene, obținerea unor noi angajamente aliate și americane, inclusiv strategii și investiții, privind Marea Neagră și ancorarea cât mai ireversibilă a Republicii Moldova pe orbita aderării la UE.


Magda Grădinaru, redactor spotmedia.ro

Trei predicții pentru 2023: iliberalismul dat în vileag, Schengen înainte de alegeri și succesul de la Chișinău 

A devenit loc comun să constați că războiul declanșat de Rusia în Ucraina are o semnificație globală neîndoielnică, aceea a confruntării între autoritarism și democrație. Altfel spus, odată cu agresiunea militară la scară largă dictată de regimul instaurat de Vladimir Putin și camarila, în joc a fost pusă însăși democrația occidentală, aliniată în spatele Ucrainei, țară care își afirmă vocația democratică și care luptă pentru integrarea europeană încă de la Maidanul reprimat sângeros în 2014. În 2023 însă, liberalismul va fi testat nu doar în teorie, ci și în capacitatea Uniunii Europene de a-și impune valorile și de a nu pierde teren în fața propagandei rusești, care începe să se regrupeze, dar nici în fața iliberalismului cu două fețe, cea maghiară și cea poloneză, pentru care războiul din Ucraina a funcționat ca hârtia de turnesol.

Uniunea Europeană nu a avut timp să capitalizeze reușita de a fi dovedit că solidaritatea a ajutat statele membre să treacă peste pandemie. A intrat direct în narațiunea războiului și a trebuit mai degrabă să justifice cum de, în pofida rafturilor de cărți care denunțau regimul Putin, agresiunea atroce a Rusiei asupra Ucrainei a fost cu putință. Într-un interviu pe care i l-am luat scriitorului ucrainean Serhîi Jadan, și astăzi pe baricade în Harkiv, cu câteva săptămâni înainte de declanșarea războiului, l-am întrebat cât de iminent este un atac al Rusiei. Mi-a atras atenția asupra perspectivei vestice a întrebării: pentru ucraineni, atacul începuse în 2014, când a fost anexată Crimeea. 

Spre deosebire de răspunsul dat pandemiei, răspunsul în fața agresiunii ruse își dovedește mai greu solidaritatea, fiind subminat din capul locului de liderul iliberal al Ungariei, Viktor Orban. Și în pandemie acesta încercase mesaje disonante față de cele al UE, de la cumpărarea unor vaccinuri chinezești până la permanentizarea unei stări de urgență care prelungea puterea guvernului, dar poziționarea față de războiul din Ucraina a fost trambulina care i-a adus cu ușurință lui Orban un nou mandat. Pregătit să joace în campanie tema unui referendum controversat, pe tema LGBT, Viktor Orban a cotit-o în ultimul moment și a propus electoratului falsa alegere între pace și gaz ieftin versus război, după expresia istoricului italian Stefano Bottoni, autorul unei cărți despre despotatul lui Viktor Orban. Astfel, de la înălțimea acestui nou mandat, liderul de la Budapesta și-a întărit regimul iliberal și, odată cu acesta, sfidarea Bruxelles-ului. Una dintre temele europene ale lui 2023 va fi chiar aceasta: cum va reuși UE să contracareze iliberalismul maghiar și, totodată, să nu dea cale liberă iliberalismului polonez? Ungaria și Polonia, mult timp umăr la umăr în ceea ce privește tendințele suveraniste, au fost despărțite de războiul din Ucraina și, din acest punct de vedere, cântăresc diferit în geopolitica UE. 

Până acum, în pofida unor șovăieli de traseu, UE nu a cedat în fața șantajului iliberal și devine important să strângă și mai mult rândurile în jurul valorilor democratice. 

O predicție rezonabilă e aceea că va reuși să facă asta, pentru că, pe de o parte, și-a învățat lecția și, pe de altă parte, pentru că criza economică reală cu care se confruntă Ungaria va da în vileag impostura unui regim autocrat. Este teza politologului bulgar Ivan Krastev, care arată că iliberalismul, populismul și autocrațiile își dovedesc inferioritatea în fața regimurilor liberale și democratice, atunci când au de-a face cu crize reale, nu inventate. Acest lucru se vede zilele acestea și în China, unde, în pofida unor măsuri draconice luate pentru a închide criza Covid, cazurile de boală sunt tot mai multe. 

La București și la Sofia însă, Uniunea Europeană se vede delegitimată de eșecul suferit de instituțiile europene în fața voinței a două state membre, Olanda și Austria, care și-au folosit veto-ul pentru a bloca lărgirea Schengen cu România și Bulgaria, dar nu și cu Croația. O măsură dublă, care nu justifică însă capacitatea slabă a autorităților române de a impune teme și dezbateri europene, care să servească propriilor interese. A doua parte a lui 2023 va aduce, cel mai probabil, rezolvarea aceste crize de legitimitate, pentru că alegerile locale din Olanda și Austria se vor fi consumat, și toate eforturile se vor concentra pe scrutinul european din 2024, unde narațiunile europene vor conta.

Și tot pe terenul acestor povești de succes, de care Uniunea Europeană are nevoie, se înscrie și reușita regimului Maia Sandu de la Chișinău de a se opune tentativelor de subminare a democrației, încă fragile, orchestrate de Moscova. Uniunea Europeană va continua să țină spatele unei Republici Moldova ambițioase în traseul ei liberal și european, în condițiile în care sunt toate semnele că asaltul Rusiei asupre Moldovei, pe multiple fronturi interne, se va accentua. 


Tana Foarfă, consilier de politici economice și monetare în Parlamentul European, membră a Consiliului Strategic ICDE

Uniunea Europeană în 2023 – mai sigură, mai competitivă, mai democratică?

Europenii au crezut că 2022 va fi anul în care totul revine la normal. După doi ani în care pandemia COVID-19 a provocat consecințe sociale și economice severe, cu toții așteptam ca anul 2022 să fie anul dedicat redresării, recuperării ritmului pre-pandemic și a revenirii la normalitatea europeană care să permită avansarea agendei și priorităților europene asumate după alegerile europene din 2019. Decidenții politici așteptau anul 2022 pentru a vedea îndeplinite primele măsuri din Planurile Naționale de Redresare și Reziliență, care să demonstreze practic că Uniunea Europeană devine rapid mai rezilientă. Însă 2022 nu a fost altceva decât un test suplimentar al rezilienței Uniunii și a cetățenilor săi, începând din februarie 2022, când regimul Putin a decis să invadeze Ucraina și să pornească un război. De aici, UE a fost nevoită să răspundă rapid atacurilor lui Putin, adoptând pachete de sancțiuni, ulterior să își sprijine cetățenii să facă față inflației galopante, iar mai spre finalul anului să găsească soluții pentru a depăși criza energetică și pentru a nu mai fi dependenți de gazele rusești.

Astfel, 2023 va fi un an pentru a “recăpăta controlul”, un an prioritar pentru dezvoltarea, modernizarea și capacitarea sectorului energetic european. Industria energetică va fi prioritizată în 2023, din 3 perspective, ajutată de faptul că la cârma Consiliului UE se vor afla Suedia și Spania, două țări care vor prioritiza tranziția verde în contextul crizei energetice. 

În primul rând, ne trebuie surse alternative de energie. UE va începe în 2023 punerea în aplicare a REPowerEU, planului de investiții pentru reducerea și eliminarea dependenței de gazele rusești. Statele membre vor putea altfel să adauge un capitol suplimentar în PNRR prin care să descrie un plan de investiții în domeniul energetic, măsuri pentru care vor primi fonduri europene și pe care le vor putea realiza până în 2026, prioritizând sursele regenerabile de energie. De asemenea, se vor putea realiza măsuri dedicate eficienței energetice și combaterii sărăciei energetice.

În al doilea rând, UE caută în continuare surse alternative de finanțare pentru a putea ajuta cetățenii să reziste prețurilor fluctuante în creștere la căldură și curent. Vom vedea în 2023 un nou mod al UE de a își crește competitivitatea și de a demonstra că provocarea de a putea produce energie proprie va ajuta de asemenea la respectarea țintelor climatice. Astfel, a fost propusă la nivel european o contribuție de solidaritate aplicată companiilor din sectorul petrolului, gazelor și rafinării, adică aceste companii vor fi suprataxate dacă profitul lor pe 2022 și 2023 va depăși media perioadei precedente crizei energetice.  Prin urmare, în 2023 s-ar putea să vedem mai multe țări, inclusiv România, adoptând și punând în aplicare această prevedere.  

În al treilea rând, toate aceste măsuri reprezintă schimbări majore pe piața muncii. 2023 a fost declarat Anul European al Competențelor, acesta fiind un semnal pentru statele membre să investească mai multe resurse pentru, spre exemplu, recalificarea persoanelor apte de muncă în contextul tranzițiilor digitale și verzi.

Războiul din Ucraina continuă și va continua și în 2023. Iar din acest motiv politica externă și de securitate UE va reprezenta o prioritate, în primul rând în definirea legitimității și influenței acesteia. Date fiind provocările juridice prevăzute în Tratatul de la Lisabona pentru a lua decizii în această sferă, UE se va concentra mai degrabă pe influența normativă și economică. În acest sens, va sprijini Republica Moldova și Ucraina în parcursul lor european, în urma acordării statutului de stat-candidat, astfel că în 2023 vom vedea progrese în stabilirea pașilor de pre-aderare cu Republica Moldova, și vom vedea de asemenea o implicare și mai mare a UE în planul de reconstrucție al Ucrainei. 

Să nu uităm însă, dincolo de aceste priorități strategice, că 2023 este un an pre-electoral, deoarece în 2024 vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European. În acest context, UE are nevoie de o agendă solidă și de “victorii simbolice” prin care să ofere motive de încredere cetățenilor săi. Iar nivelul de încredere este în pericol, în primul rând fiindcă cetățenii europeni au avut parte de o pandemie cu restricții de libertăți fundamentale, de o inflație care le-a afectat puterea de cumpărare și bunăstarea în familie, de creșterea prețurilor la energie care le-a afectat nivelul de confort. Iar acum, încrederea în instituțiile europene este umbrită de un scandal de corupție în Parlamentul European, al cărei fostă vice-președintă Eva Kailli a fost arestată și pusă sub acuzare pentru că ar fi primit plăți în numerar în valoare de sute de mii de euro de la Qatar pentru a influența deciziile Parlamentului European. Astfel, 2023 trebuie să fie un an în care UE să ofere o reformă internă majoră, dacă dorește să beneficieze de o rată de participare mare a populației la alegerile din 2024. Iar cel mai bun mod de a face acest lucru este să se uite la concluziile Conferinței privind Viitorul Europei, un exercițiu democratic încheiat în 2022 pentru a dezbate cu cetățeni din toate cele 27 de state membre cum doresc ei să arate UE. Dat fiind că cetățenii au solicitat competențe sporite ale UE în domeniul sănătății, liste transnaționale sau referendumuri cu forță juridică obligatorie, aceste prevederi necesită modificarea Tratatelor UE. Dacă UE dorește să lanseze serios această dezbatere, poate face acest lucru doar în anul 2023, așa că este momentul-cheie în care generațiile tinere pot lua parte la un moment istoric.


Andrei Ștefan Enghiș, doctorand în Relații Internaționale la Universitatea Babaes-Boylai

Calmul dinaintea furtunii perfecte – alegerile europarlamentare din primăvara lui 2024

Privind retrospectiv la alegerile importante din 2022 care au testat soliditatea relației transatlantice si unitatea europeana, putem răsufla oarecum ușurați: Franța președintelui Macron a negat orice șansă extremei-drepte a lui Marine Le Pen de a iniția o discuție privind un potențial Frexit. In Statele Unite, mid-terms elections nu au rezultat într-o victorie răsunătoare a republicanilor. In Austria președintele Van der Bellen a obținut un al doilea mandat. Emoții mari au fost in Italia, unde pentru prima data după al doilea război mondial, un partid de sorginte neo-fascista, Frații Italiei, a câștigat cele mai multe voturi si a dat primul ministru al tarii. Pana in prezent însă Giorgia Melloni a dat dovada de o nesperata constanta in ceea ce privește politica tarii fata de invazia rusa in Ucraina si a sancțiunilor aplicate Rusiei. 

In comparație cu 2022, 2023 se anunță a fi un an mult mai liniștit. E posibil însă sa fie calmul dinaintea furtunii perfecte – alegerile europarlamentare din primăvara lui 2024, desemnarea unei noi Comisii europene, precum si alegerile prezidențiale americane marcate de spectrul unei potențiale reveniri a lui Donald Trump la Casa Alba, perspectiva care trimite fiori de gheata in capitalele europene si nu numai. 

La 1 ianuarie 2023 zona Euro va primi un nou membru – Croația,. De asemenea zona Schengen va fi completata cu integrarea aceleași Croații, care a reușit sa obțină in decembrie 2022 votul unanim al celorlalte capitale europene, spre deosebire de Romania si Bulgaria. Nu ar fi deloc surprinzător ca in urma alegerilor din Austria din ianuarie, undeva prin februarie-martie, sa existe o schimbare de abordare a guvernului austriac, care conștient fiind de impactul economic negativ (Romania e totuși una dintre principalele destinații ale investițiilor firmelor austriece) si motivele invocate, nesustenabile însă, sa accepte, sub acoperirea unei declarații comune de combatere stricta a migrației ilegale si continuarea luptei împotriva corupției, o integrare etapizata a României si Bulgariei in spațiul Schengen. 

Problema migrației ilegale va fi una dintre marile teme ale anului 2023, figurând atât printre prioritățile președinției suedeze, cat si a celei spaniole. Daca pentru Suedia tema migrației ilegale reprezintă un subiect de maxim interes pentru unul din partidele din arcul guvernamental (a se remarca opoziția inițială din partea social-democraților suedezi fata de integrarea României si Bulgariei in spațiul Schengen), pentru Spania problema migrației ilegale are importanta majora datorita celor doua enclave din nordul Africii, Ceuta si Mellila, confruntate recent cu valuri de migranti, care au readus in discuție “fortăreața” Europa. 

2023 va continua fără îndoială sa fie marcat de războiul din Ucraina si implicațiile geopolitice si economice. Unitatea Uniunii Europene si a NATO a fost considerabil testate in 2022 si va continua sa fie supuse marilor presiuni, atât militar, cat si economic in 2023. Daca principalul suport militar pentru Ucraina a venit din partea Statelor Unite ale Americii, fără de care astăzi nu am mai fi putut vorbi de o Ucraina independenta care rezista, in numele valorilor democratice si a dreptului internațional in fata atacurilor Rusiei, principala victima din punct de vedere economic si energetic este Uniunea Europeana. 

O Ucraina îndârjita, care va continua si in 2023 sa reziste cu succes atacurilor Rusiei si care, susținută in mod adecvat militar, va împinge gradual Rusia înspre frontierele recunoscute internațional ale Ucrainei, e posibil sa provoace o oarecare iritare in cadrul cancelariilor occidentale, pentru care o soluționare diplomatica a conflictului ar fi de preferat. Asta in ciuda declarațiilor diplomatice conform cărora orice soluționare a conflictului trebuie sa se producă in termenii agreați de Ucraina. Guvernele europene vor continua si in 2023 sa fie confruntate cu dilema diversificării energetice, in contextul in care importurile de gaz si petrol rusesc sunt supuse sancțiunilor economice. In același timp însă guvernele europene trebuie sa identifice soluții economice viabile care sa atenueze creșterea galopanta a preturilor si scăderea puterii de cumpărare, factori care pot oricând antrena mișcări sociale care risca sa degenereze in acțiuni violente.

O alta tema majora ce va domina agenda europeana in 2023 va fi cea a luptei împotriva corupției si a statului de drept. Recentul scandal care vizează Parlamentul European nu face altceva decât sa readucă in discuție vulnerabilitatea instituțiilor europene in fata diferitelor interese economice (a se vedea aici presupusa legătura cu acordul dintre UE si Qatar privind transportul aerian). Nu putem însă sa nu remarcam momentul apariție acestui scandal de corupție si actorii implicați: in contextul in care livrările de gaz rusesc spre Europa sunt fie supuse unor sancțiuni economice, fie sunt reduse la un nivel minim de către partea rusa, Qatarul, un mare exportator de gaz se profilează ca o viitoare sursa alternativa pentru gazul rusesc

Un alt subiect care va marca agenda europeana in 2023 este cel al digitalizării. In contextul pandemiei si a restricțiilor impuse privind prezenta fizica la birou, posibilitatea accesării digitale a diferitelor servicii sau adaptarea programului de lucru prin implementarea conceptului de home office au devenit foarte apreciate. Odată cu adoptarea de către Comisia Europeana a Acordului European de Interoperabilitate, precum si a pachetului legislativ privind serviciile digitale, s-au creat premisele unei digitalizări profunde a societății. Administrațiile publice din statele membre vor fi nevoite sa își uniformizeze normele si procedurile privind serviciile oferite cetățenilor europeni. Un aspect asupra căruia se va insista si in 2023 va fi cel legat de securitatea cibernetica si siguranța operațiunilor informatice. In cadrul instituțiilor europene discuția care prevalează este nu daca, ci când anume se va produce un mare atac cibernetic al cărui scop va fi compromiterea instituțiilor europene, furtul de date si afectarea infrastructurii critice a Uniunii Europene.

Pe parcursul lui 2023 vom vedea in continuare o afirmare, de către Franța in primul rând, a nevoii de consolidare a autonomiei strategice europene. Rămâne însă neclar daca prin aceasta autonomie strategica se vizează completarea de facto a rolului NATO in domeniul securității transatlantice prin adăugarea unui pilon european sau de fapt minimizarea rolului NATO, in contextul, nedorit de foarte mulți, al unei posibile întoarceri din ianuarie 2025 a unei administrații Trump. Pana la acest moment însă aceasta inițiativă a Franței nu s-a bucurat deocamdată de un mare suport, având in vedere decizia guvernului de la Berlin, la câteva zile după începerea războiului din Ucraina, de a aloca 100 de miliarde de euro pentru întărirea forțelor armate germane si achiziționarea avioanelor de lupta de ultima generație F-35 in detrimentul celor produse de concernul franco-german. De notorietate este si poziția statelor de pe Flancul Estic al NATO, pentru care principalul garant al securității transatlantice rămâne NATO.O reuniune diplomatica importanta va fi organizarea la Chișinău a celei de-a doua reuniuni a Comunității Politice Europene. Aceasta Comunitate, de inspirație franceza, s-a reunit prima data in octombrie 2022 la Praga, cu o agenda puternic legata de tema conflictului din Ucraina si impactul acestuia asupra Uniunii Europene, aducand in jurul mesei Uniunea Europeana, Ucraina, Republica Moldova, noi state oficial candidate pentru aderare la Uniunea Europeana, Turcia, un stat care este in prezent candidat la aderare, însă cu perspective reduse de a finaliza vreodată negocierile de aderare, Regatul Unit al Marii Britanii, recent ieșit din cadrul Uniunii Europene, tari din Balcanii de Vest care aspira la statutul de tari candidate, tari care pana nu demult făceau parte din Parteneriatul Estic, precum si tari care au refuzat prin referendum aderarea la Uniunea Europeana, Elvetia si Norvegia. Tocmai acest caracter heterogen al acestei noi construcții diplomatice europene arunca mari semne de întrebare privind scopul ei. Pentru unii analiști, aceasta structura nu urmărește altceva decât sa ofere o soluție de compromis intre aspirațiile profund europene ale unor tari, gen Ucraina si Moldova, si realitatea cotidiana, aceea ca o noua extindere a Uniunii Europene, in formatul de azi si in contextul conflictului deschis cu Federația Rusa este o iluzie.


Claudiu Vuță, analist economic, vicepreședinte al AAFBR și membru al Consiliului Director (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România)

Apele învolburate ale economiei globale oferă perespective de redresare temperate

În 2022 piețele și economiile globale au trecut printr-un an turbulent, caracterizat de majorări abrupte ale ratelor dobânzilor și de o inflație în creștere.  

După un an tumultuos, economia mondială se îndreaptă spre 2023 în ape agitate.

2023 va fi un alt an dificil pentru economia globală, caracterizat de provocări majore, în condițiile în care inflația de bază rămâne ridicată, iar răspunsul băncilor centrale tensionează și mai mult activitatea economică. Este de anticipat ca prețul acțiunilor și al materiilor prime să scadă și mai mult, deoarece încetinirea creșterii globale frânează cererea. 

Activitatea economică mondială se confruntă cu o încetinire generalizată mai accentuată decât se aștepta, iar inflația este mai ridicată decât cea înregistrată în ultimele decenii. Costul vieții, înăsprirea condițiilor de creditare în majoritatea regiunilor, invazia Rusiei în Ucraina și pandemia COVID-19 care se agravează în China, toate acestea cântăresc puternic asupra anticipațiilor. 

Se preconizează o încetinire a creșterii globale de la 6,0 % în 2021 la 3,2 % în 2022 și la 2,7 % în 2023, conform FMI. Acesta este cel mai slab profil de creștere din 2001, cu excepția crizei financiare mondiale din 2008 și a fazei acute a pandemiei COVID-19. Inflația globală va crește de la 4,7 la sută în 2021 la 8,8 la sută în 2022, dar va scădea la 6,5 la sută în 2023 și la 4,1 la sută în 2024. În consecință, există un risc ridicat în ceea ce privește stagflația, având în vedere mixul de factori cauzatori, anume situația economică în care rata inflației este mare, creșterea economică este mică sau nulă, iar rata șomajului este înaltă.

Politicile monetare ar trebui să mențină cursul pentru a restabili stabilitatea prețurilor, iar politica fiscală ar trebui să urmărească atenuarea presiunilor legate de costul vieții, menținând în același timp o orientare suficient de strictă, aliniată la politicile monetare. Reformele structurale pot sprijini și mai mult lupta împotriva inflației prin îmbunătățirea productivității și atenuarea constrângerilor legate de ofertă, în timp ce cooperarea multilaterală la nivel global este necesară pentru a accelera tranziția către energia verde.

Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei continuă să agite piețele, afectând prețul produselor alimentare și energetice, în timp ce creșterea ratelor dobânzilor amenință să înăbușe redresarea post-pandemică încă fragilă.

În partea pozitivă a tabloului, redeschiderea Chinei după trei ani de restricții stricte, ca urmare a pandemiei Covid-19, oferă un impuls de încredere pentru redresarea globală – deși temperată de temerile că răspândirea galopantă a virusului în rândul celor 1,4 miliarde de locuitori ai Chinei ar putea da naștere unor variante mai letale.

În 2023, economia mondială se va confrunta cu riscuri și oportunități, de la creșterea ratelor dobânzilor până la redeschiderea economică a Chinei.

Pe măsură ce cele mai grave efecte ale COVID-19 asupra sănătății publice s-au diminuat, războiul din Ucraina și restricțiile dure impuse de China, prin politica “zero COVID”, au provocat un nou haos în lanțurile globale de aprovizionare. Prețurile la alimente și energie au crescut vertiginos, în timp ce inflația în multe economii a atins maximele ultimelor patru decenii. În Statele Unite rata inflației a depășit 7%, un record al ultimilor 40 de ani. În zona euro rata inflației a depășit 10%, de asemenea, o valoare record de la înființarea zonei monetare la 1 ianuarie 1999.

Inflația și ratele dobânzilor

Se estimează că inflația va scădea la nivel mondial în 2023, dar va rămâne totuși ridicată. Fondul Monetar Internațional (FMI) anticipează că inflația globală va ajunge la 6,5% în 2023, în scădere de la 8,8% în 2022. Pentru a combate efectele negative produse de inflație, băncile centrale vor continua politica de creștere a ratei de dobândă-cheie, decizie prin care se încearcă reducerea inflației. Este o măsură care își așteaptă eficiența. Un efect anticipat al acestei politici este o revenire lentă în ceea ce privește ratele de creștere economică la nivel global.

Încetinirea creșterii și recesiunea

În timp ce se așteaptă ca majorarea prețurilor să se atenueze în 2023, creșterea economică va încetini cu siguranță, alături de menținerea ratelor dobânzilor la un nivel ridicat. FMI estimează că economia mondială va crește cu doar 2,7% în 2023, față de 3,2% în 2022. OCDE a estimat o creștere de 2,2 la sută în 2023, față de 3,1 la sută în 2022. O recesiune globală poate fi probabilă în 2023, la doar trei ani de la recesiunea cauzată de pandemia Covid-19. Însă o recesiune nu este inevitabilă, climatul economic mondial fiind extrem de volatil. 

Chiar dacă economia globală nu va intra tehnic în recesiune, definită în sens larg ca două trimestre consecutive de creștere negativă, anul 2023 ar putea fi perceput ca unul în care economia intră în recesiune din cauza combinației dintre încetinirea creșterii, prețurile ridicate și creșterea ratelor dobânzilor. Este foarte probabil ca economiile SUA, China și a zonei euro să stagneze. De aceea este foarte posibil ca 2023 să fie resimțit ca un an în care economiile vor intra în recesiune, chiar dacă din punct de vedere tehnic nu ne vom confrunta cu această situație.

Redeschiderea Chinei

După aproape trei ani de blocaje punitive, testări în masă și închideri ale unor regiuni vaste, China a început la începutul acestei luni procesul de relaxare a controversatei sale politici “zero COVID”, în urma unor proteste în masă ale cetățenilor chinezi.

Redeschiderea celei de-a doua economii a lumii, care a încetinit dramatic în ultimul an, urmând să înregistreze o rată de creștere de sub 3%, ar trebui să injecteze un nou impuls în redresarea globală.

O revenire a cererii de consum din China ar da un impuls marilor exportatori, precum Indonezia, Malaiezia, Thailanda și Singapore, în timp ce sfârșitul restricțiilor oferă o ușurare pentru companiile ale căror procese de producție sunt localizate în China, care au suferit întreruperi repetate ca urmare a politicii “zero COVID”. Având în vedere că rata de răspândire a virusului în rândul populației Chinei este ridicată, experți în sănătate și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la apariția unor variante noi și mai periculoase. O rată ridicată a îmbolnăvirilor ar putea forța statul chinez să revină asupra aplicării dure a politicii “zero COVID”, ceea ce ar pune presiune suplimentară asupra producției de mărfuri și a lanțurilor logistice. O astfel de situație ar produce efecte asupra ratei inflației la nivel global, în sensul menținerii acesteia la un nivel ridicat, în pofida intervenției băncilor centrale.

În același timp, companii din toate sectoarele de activitate prospectează noi locații de producție pentru a nu mai depinde de China. Astfel, pot beneficia de investiții majore țări din Asia, precum India, Vietnam, Malaiezia, Thailanda sau Bangladesh, dar și țările din Europa de Sud Est. Astfel, România ar putea beneficia de noi fluxuri investiționale. 

Deglobalizarea

Eforturile de a reduce procesele de globalizare s-au accelerat în acest an și se pare că vor continua și în 2023. De la lansarea sa sub administrația Trump, războiul comercial și tehnologic dintre SUA și China s-a adâncit sub conducerea președintelui american Joe Biden. În august, Biden a semnat Legea CHIPS, care blochează exportul de cipuri avansate și de echipamente de producție spre China. Legea este o măsură menită să înăbușe dezvoltarea industriei chineze a semiconductorilor și să susțină autosuficiența Statelor Unite în ceea ce privește producția de cipuri. Occidentul și în special SUA, se simt din ce în ce mai amenințați de traiectoria economică a Chinei și răspund cu presiuni economice și militare împotriva Chinei, o superputere emergentă. O invazie a Taiwanului este puțin probabilă, dar importurile mai scumpe și o creștere mai lentă pentru toate țările implicate în acest război comercial sunt o certitudine aproape certă.


Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA România

Anticipații economice 2023

Si in anul 2023 inflatia si efectele ei vor ramane principalele preocupari la nivelul economiei romanesti.

In 2023 economia Romaniei probabil isi va reduce semnificativ rata de crestere economica. Daca pentru acest an este anticipata o crestere economica in jur de 4.5%, in 2023 economia romaneasca isi va reduce puternic rata de crestere economica, anticipatiile majoritatii institutiilor financiare internationale fiind de o crestere economica cuprinsa intre 1% si 2%. De exemplu, anticipatiile CFA Romania de evolutie economica pentru anul 2023 sunt de o crestere in jur de 1.5%. Facorii care conduc la ceasta decelerare a cresterii economice sunt atat interni cat si externi.

Intre factorii interni este de remarcat reducerea puterii de cumparare a consumatorilor in contextul inflatiei ridicate. Incepand cu aprilie 2022, s-a pierdut consistent putere de cuparare de catre consumatori, iar diferenta dintre rata anuala a inflatiei si cresterea anuala a salariului net s-a tot majorat. Pe ultimele date disponibile, rata inflatiei, la nivelul lunii noiembrie 2022 a fost de aproape 17% in timp ce cresterea anuala a salariului net la nivel de economie nationala s-a situat la putin peste 13% (la nivelul lunii octombrie 2022). Aceasta pierdere de putere de cumparare va reduce cererea interna si apetitul pentru consum. De asemenea va genera o incredere mai mica in economie care se va restrange tot asupra apetitului de consum.

Un alt factor intern care conduce la decelerarea cresterii economice sunt ratele de dobanda. Raspunsul bancilor centrale la cresterea inflatiei a fost majorarea ratelor de dobanda. In cazul leului, rata de dobanda de politica monetara s-a majorat in 2022 la 6.75%, iar in anul 2023 inca sunt posibile noi majorari, prima fiind in sedinta din prima parte a lunii ianuarie. Ratele de dobanda ridicate, desi raman puternic real negative, reduc apetitul la contractarea de credite si implicit reduc apetitul pentru consum. Iar cel mai puternic impact negativ al ratelor de dobanda asupra consumului va fi resimtit in anul 2023.

De asemenea preturile ridicate la energie au crescut costurile de productie, au redus profitabilitatea companiilor si implicit au avut un impact negativ asupra evolutiei industriei in 2022. Acest impact negativ probabil se va mentine cel putin in prima parte a anului 2023.

Dintre factorii externi care vor conduce la aceasta evolutie economica cel mai important este incetinirea cresterii economice, sau chiar recesiunea tehnica, in Uniunea Europeana, Uniunea Europeana fiind principalul partener comercial al Romaniei.

In ceea ce priveste rata inflatiei, aceasta va ramane exprimata in doua cifre pe tot parcursul anului 2023.

In anul 2022 inflatia a devenit principala preocupare economica la nivel global si a atins, la nivelul economiilor dezvolate valori care nu au mai fost atinse in ultimii 40 de ani. Au fost doi factori care au cauzat acest nivel al inflatiei la nivel global.

Primul factor a fost raspunsul bancilor centrale la pandemia de coronavirus. In cazul crizei subprime autoritatile au avut o politica reactiva si subdimensionata – au reactionat prin masuri ulterior instaurarii panicii pe pietele financiare, iar masurile au fost in general subdimensionate. Ca urmare economia s-a recuperat lent iar o consecinta a acestei recuperari lente a fost o inflatie redusa, in general sub tintele de inflatiei ale principaleleor banci centrale (FED sim ai ales Banca Centrala Europena), dar si o crestere economica redusa. Astfel, atat in Statele Unite cat si in Uniunea Monetara, in ultimii 10 ani, rata inflatiei s-a situat in general sub 2%, iar in Uniunea Monetara au fost si scurte perioade cu inflatie negativa (deflatie). 

Ca urmare, avand acesta experienta, in criza corona, izbucnicta la inceputul anului 2020, autoritatile monetare si guvernamentale au reactionat mai degraba anticipativ si au preferat o supra-reactie decat o reactie subdimensionata.

Astfel, in Statele Unite, valoarea stimulului dat economiei prin relaxare cantitativa (tiparirea de bani si cumpararea de titluri) a fost fara precedent. Astfel, bilantul FED mai mult decat s-a dublat, de la putin peste 4000 de miliarde USD la peste 8560 de miliarde USD (cresterea initiala fiind in jur de 3000 miliarde USD). Aceasta masura pe de o parte a introdus bani in economie iar pe de alta parte a redus ratele de dobanda pentru scadentele lungi. 

In cazul Uniunii Monetare, Banca Centrala Europeane nu a putut utiliza rata de dobanda, aceasta fiind deja zero, a folosit expansiunea monetara, prin relaxare cantitativa, pentru a tine jos ratele de dobada pe scadentele lungi, si a ajuta in acest fel guvernele nationale sa se finanteze la rate de dobanda reduse. Daca, in cazul crizei subprime, pana la aparitia crizei datoriilor tarilor periferice ale Zonei Euro ECB nu a folosit relaxarea cantitativa, in cazul crizei corona, impulsul monetar a fost foarte puternic: de la un bilant in jur de 4750 miliarde EUR inaintea crizei corona, s-a ajuns la un bilant de peste 8300 miliarde EUR.

Astfel, s-a ajuns ca atat in cazul euro cat si al dolarului, din doi dolari/euro aflati in circulatie, mai mult de unul a fost tiparit dupa izbucnirea pandemiei. Iar toata aceasta cantitate de moneda nou emisa a cautat sa cumpere bunuri sau active. 

Al doilea factor care a consdus la majorarea inflatiei a for razboiul declansat de Rusia in Ucraina. Mai specific a fost utilizarea de catre Rusia a pretului hidrocarburilor si alimentelor ca arma in invaziei Ucrainei. Ca urmare preturile petrolului, gazului metan si energiei electrice (in Uniunea Europeana, o parte din energia electrica este produse pe baza de gaz metan) au fost extrem de volatile pe parcursul anului si au inregistrat chiar niveluri istorice. 

Insa Comisia Europeana, precum si statele membre au gasit solutii: inlocuirea Rusiei cu noi furnizori, inlocurirea cumbustibilului fosil prin alte surse de energie, economisirea energiei, plafonarea/subventionarea din bani publici a anumitor preturi astfel incat, in luna decembrie preturile au coborat chiar sub nivelul inregistrat in decembrie 2021. Insa volatilitatea ridicata a acestora isi va pune inca amprenta supra ratei inflatiei si va continua sa exercite anumite presiuni inflationiste si in anul 2023 (de exemplu atunci cand se va renunta la plafonarile de preturi sau subventinoarea acestora).

Date fiind aceste presiuni, rata inflatiei va ramane ridicata nu numai in 2023 ci si in urmatorii ani, cel mai probabil in acest nou ciclu economic nu vor mai fi intalnite ratele de inflatie dintre cele doua crize – criza subprime si criza corona.

O consecinta a inflatiei ridicata vor fi ratele de dobanda ridicata. Bancile centrale vor continua ciclul de majorare al ratelor de dobanda si in anul 2023.

In cazul leului, probabil BNR va face inca o majorare de rata de dobanda in prima sedinta din 2023, pe 10 ianuarie, insa probabil varful de dobanda de politica monetara va fi atins in trimestrul 1 al anului 2023. De asemenea, banca centrala si si-a asumat un control strict al lichiditatii. Iar ambele masuri au un efect de majorare a ratelor de dobanda de piata monetara (ROBID si ROBOR). In aceste conditii si ratele ROBOR vor ramane la un nivel ridicat intre 7% si 8% in cea mai mare parte a anului viitor.

Impactul maxim asupra economiei provenit din ratele de dobanda va fi resimtit in anul 2023. Daca in ceea ce privesc ratele ROBOR probabil s-a atins maximul iar ratele vor ramane in jurul acestor valori, in privinta IRCC (care este o medie a ratelor de dobanda de piata monetara aplicata dupa doua trimestre), rata de dobanda utilizata in creditele acordate consumatorilor individuali, aceata va atinge valoarea maxima in anul 2023. Astfel, probabil in trimestrul 2 al anului 2023, va fi inregistrat nivelul maxim al IRCC, la o valoarea de peste 6% si ulterior rata IRCC va ramane in jurul acestei valori pentru restul anului 2023.

In ceea ce privesc ratele de dobanda pentru EUR (cum ar fi EURIBOR) si dolar, aceste vor continua sa se majoreze pe parcursul anului 2023 (si probabil tot in 2023 vor atinge si valorile maxime pe acest ciclu economic) deoarece ciclul de majorare al ratelor de politica monetara al Banci Centrale Europene si al FED inca nu s-a incheiat (insa se va incheia in anul 2023).

Cum ratele de inflatie vor ramane ridicate pentru tot noul ciclu economic, similar, si ratele de dobanda vor ramane ridicate pentru tot acest ciclu economic si vor avea valori mult superioare fata de cele inregistrate intre cele doua crize (criza subprime si criza corona). Cel mai probabil economia nu se va mai intalni in urmatorii zeci de ani cu ratele de dobanda la nivelurile (reduse) dintre cele doua crize.

In ceea ce priveste cursul de schimb EURRON, in conditiile in care regimul de curs de schimb adoptat de Romani este de flotare controlata, acesta a fost mentinut stabil in 2022 de catre banca centrala si a fost folosit ca si ancora anti-inflationista. Insa odata cu atenuarea presiunilor inflationiste, probabil se va reveni la trendul de deprecire anuala graduala a leului, in linie cu diferentialul de inflatie dintre Romania si Zona Euro. In ultimii ani, leul s-a depreciat in medie de euro cu aproximativ 10 bani pe an, iar la nivel de curs de schimb real, cursul EURRON a fost relative constant. Astfel, in 2023 este posibil sa vedem reluarea acestui trens si implicit cursul EURRON la un nivel de peste 5 lei pentru un euro.

Principalul risc asupra economiei romanesti ramane in continuare, unul ne-economic, si anume razboiul declansat de Rusia impotriva Ucrainei. Cum am vazut in lunile anterioare, Rusia este capabila sa escaladeze in continuare razboiul, lucru care va genera inclusiv evolutii economice negative, mai ales avand in vedere faptul ca Romania este o tara aflata la granita acestui conflict.


Anca Dragu, senator USR

2023, anul căutării soluțiilor la problemele politice și economice

Predicțiile pentru 2023 sunt o imensă provocare, după ce, predicțiile pentru anii trecuți s-au dovedit a fi fost departe de realitate. Rusia era trecută la categoria riscuri încă din 2014, de la anexarea Crimeei, dar nimeni nu vorbea de un război. Se estima dependența energetică de Rusia dar nimeni nu făcea scenariul folosirii gazelor naturale pe post de armă economică și nici măsuri ferme de reducere a acestei dependenșe nu erau aplicate . China era considerată un jucător activ și cu potențial de risc prin jocurile și semnalele de rearanjare a puterii politice la nivel mondial, dar nimeni nu estima impactul asupra lanțurilor de producție prin controlul resurselor de către China. Pandmeia, defilarea izoletelor, închiderea economiilor lumii au fost imposibil de anticipat. În ultimii 3 ani, cele mai mari riscuri s-au concretizat, lasând acum deschis scenariul măsurilor de contracarare. Tensiunile dintre China și Taiwan sunt în creștere, adaugând instabilitate politică și diminuând apetitul global pentru investiții. Producția de energie din resurse altele decât cele furnizate de Rusia și tările OPEC, accesul la resurse naturale și lidershipul politic european sunt principalele provocări ale anului 2023. Războiul – cu implicațiile sale negative asupra economiei – rămâne principala incertitudine a anului 2023 în toată Europa.

Invazia Rusiei în Ucraina a scos la iveală riscul globalizării: dependența economiilor lumii de resurse. Nu este o premieră, ba chiar cele 2 crize ale petrolului de la începutul și sfârșitul anilor 70 au reliefat această vulnerabilitate, dar deciziile țărilor – mari și mici – au fost pentru adâncirea globalizării. Câștigurile erau mari pentru toată lumea, iar decidenții tărilor dezvoltate considerau că toți liderii politici ai lumii au comportament rațional, că interesele economice primează și că toți au studiat  teoria jocurilor și ”dilema prizonierului”; că liderii politici vor alege rațiunea și bunăstarea popoarelor lor. Până recent funcționa o complementaritate și o dependență funțională între statele lumii: țările dezvoltate aveau tehnologiile, iar țările în curs de dezvoltare aveau resursele. Ascensiunea Chinei în domeniul tehnologiilor, dominația asupra resurselor dar și prezența activă a capitalului chinez în toate țările, în toate domeniile, inlcusiv cele strategice au impus China la masa marilor decizii ale jucătorilor globali, în ciuda propriilor rigidități, chiar anomalii economice și politice interne. 

În 2023, creșterea economică încetinește la nivel global, pe fondul creșterii prețurilor la energie și materii prime, creșterea ratelor dobânzilor dar și a incertutidinilor. Atât cererea cât și oferta vor fi afectate în 2023, iar deciziile de investiție vor fi dificile. Creșterea economică modestă și dobânzile ridicate indică o posibilă criză a datoriilor, iar cele mai afectate țări vor fi cele cu stoc semnificativ de datorie și cele cu credibilitate scăzută. Băncile centrale vor urmări cu atenție evoluția prețurilor și vor folosi politica ratelor dobânzilor pentru a tempera inflașia dar fără a strivi cererea internă și fără a perturba piața valutară, adică un fel de dans  pe sârmă. Banca Centrală Europeană probabil va continua creșterea ratelor dobânzilor, oricum începută cu mai bine de jumătate de an întârziere față de FED, pentru temperarea inflației dar și pentru protejarea competitivității firmelor europene, deja afectate de criza materiilor prime. Griparea industriei auto germane pe fondul lipsei microprocesoarelor afectează o serie de producători de componente și subansamble din numeroase țări UE, inclusiv România.

Creșterea ratelor dobânzilor în Zona Euro și în SUA și presiunea pe continuarea creșterii ratelor dobâzilor la lei complică situația economică a României. Cu cel mai slab rating de țară la nivel UE din cele 9 trepte de rating favorabile investițiilor (investment grade) și cu o datorie publică ce a atins 50% din PIB, alături de politici interne incoerente, România va continua să se confrunte cu o finanțare scumpă a datoriei publice. Ponderea cheltuielilor cu dobânzile aferente datoriei publice în PIB s-a dublat în ultimii ani, depășind 2% din PIB. Desigur, deficitele bugetare mari din cei doi ani de pandemie au contribuit la aceasta dezvoltare negativă, dar dificultățile de finanțare ale României sunt mult peste cele ale țărilor din regiune. Deficitul ridicat de cont curent, competitivitatea scăzută a produselor românești, accesul greoi la finanțare pentru formele românești vor accentua presiunile economice interne. Continuarea folosirii cursului de schimb ca ancoră anti-inflaționistă va limita noi presiuni inflaționiste dar va afecta competitivitatea. Debirocratizarea și digitalizarea ar fi putut fi gura de aer pentru antreprenorii români și pentru câștiguri de competitivitate dar nimic din măsurile post-pandemice nu indică faptul că statul este conștient și preocupat de aceste domenii. Debirocratizarea, digitalizarea și accesul la finanțare, adică elemenetele ce pot crește competitivitatea firmelor românești, vor ramâne subiecte de conferințe.

2020 a fost anul cu cea mai mare scădere economică după Marea Depresie din anii 30, iar 2022 a avut cea mai ridicată inflație după anii 70. Anul 2023 va fi o combinație de creșetere economică modestă și prețuri mari, în special la energie și materii prime. Țările cu viziune, strategie pe termen lung și instituții puternice au reușit să facă față mai rapid acestor provocări. Din păcate, România rămâne captivă unor jocuri politice interne cu miză mică, iar instituțiile sunt slăbite sistematic prin politizare și deprofesionalizare. Mizele mici ale partidelor mari ne împiedică să vedem imaginea de anasamblu și să progresăm. Lipsa unei strategii economice axată pe reindustrializare, investiții în capacități de producție, tranmisie, distribuție și stocare de energie, investiții în capital uman și acces la finanțare face ca România să rateze, din nou, oportunitățile.

Ratarea reformelor din PNRR râmăne principalul risc intern, ceea ce ar face ca decalajul dintre România și UE să crească. Mai mult, 2023 va fi anul instabilității politice sub poleiala unei majorități politice de peste 70%. Tranzacționarea funcțiilor politice înainte și după ”marea rotativă” din luna mai ne va umple fiecare zi cu talk-show-uri și scenarii, care, însă, nu vor ține de foame și nu vor compensa facturile mari. 2023 va aduce și candidații pentru alegerile prezidențiale din 2024, când vom afla noul preșdinte al unei Românii ce a ratat șansa să devină România educată.


Avocat dr. Ivan Dragoș Lucian, membru al Consiliului Strategic ICDE

2023 – Tendințe și perspective în lumea justiției

Anul 2023 va aduce noi provocări în lumea justiției, dar cu precădere vom continua riscurile reprezentate de modul superficial în care este perceput dreptul și consecințele sale complexe, în afara lumii juridice.

Anul 2023 va reprezenta primul an de implementare reală a unei noi filosofii în relația UE cu marile platforme precum Google, Amazon, Apple, Meta și Microsoft. A intrat în vigoare Regulamentul UE privind piețele digitale (Digital Markets Act – DMA), iar acesta vine cu reguli mai dure, chiar în contextul în care, în baza legislației de dreptul concurenței, s-au aplicat deja sancțiuni de miliarde de euro. DMA va intra în etapa crucială de punere în aplicare începând cu mai 2023. 

Tot în 2023 Uniunea Europeană va adopta pachetul de propuneri legislative menit să consolideze normele UE privind combaterea spălării banilor. Acesta va viza, printre altele, un plafon la nivelul UE pentru plăţile în numerar, întregul sector al criptoactivelor, interzicerea portofelelor anonime de criptoactive, trasabilitatea transferurilor de criptoactive şi va permite prevenirea şi detectarea posibilei utilizări a acestora în scopuri de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului. 

În contextul continuării războiului în Ucraina de către regimul Putin, ne putem aștepta ca rolul EUROJUST să fie adaptat pentru a răspunde necesității de a păstra, analiza și stoca dovezile referitoare la genocid, crime de război, crime împotriva umanității și crime conexe, iar gradul său de digitalizare va fi de asemenea augmentat. Se va discuta și despre extinderea prerogativelor Parchetului European, spre exemplu pentru a acoperi încălcări ale sancțiunilor impuse către state precum Rusia. 

Pe lângă aceste noi consecințe juridice aduse de războiul din Ucraina, provocările existente aduse democrației, statului de drept și protecției fondurilor europene vor continua să existe, astfel că Uniunea Europeană va continua să folosească instrumentele existente pentru a garanta aceste principii. Suedia, care va prelua Președinția Consiliului UE din ianuarie 2023, are ca prioritate respectarea statului de drept. 

Tranziția verde și cea digitală vor adapta de asemenea sistemul juridic european. Infracțiuni contra protecției mediului, combaterea defrișărilor și a practicilor ilegale poluante vor beneficia de reglementări mai clare. Din perspectivă digitală, va 

continua valorificarea digitalizării în vederea facilitării și îmbunătățirii accesului cetățenilor la justiție în întreaga UE, dar și promovarea competențelor digitale în sectorul justiției. În timp, dincolo de 2023, preocuparea la nivelul UE se va muta spre utilizarea instrumentelor de inteligență artificială în justiție. 

Toate aceste evoluții își vor pune amprenta asupra sistemului juridic din România. Inițiativele privind digitalizarea sistemului de justiție vor aparține cu precădere mediului privat, societăților de avocatură, organismelor reprezentative din avocatură (UNBR), instanțelor cu inițiativă. Guvernul are prin PNRR ținte ambițioase de implementare a soluțiilor de digitalizare (ECRIS V, o aplicație „speech2text”, un soft de transcriere audio în text în timp real, upgade-ul tehnologic), însă sunt preconizate întârzieri cu privire la respectarea calendarului PNRR..

În România din 2023 continuă să existe pericolul ca legiuitorul să uite de faptul că dreptul este știința adevărului, a dreptății și a conviețuirii. Vom continua să beneficiem de legi multe, complicate, greu de aplicat și uneori motivate de populism. Vom avea regrete  și în 2023 dacă legiuitorul nu va trata dreptul ca pe o știință, va uita de garanțiile de independență sau să dea voce expertizei profesioniștilor din justiție, care fie că sunt avocați, judecători, procurori, consilieri juridici, practicieni în insolvență, executori judecătorești, notari au toți un scop comun, anume asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale persoanei. O să ne pară rău dacă o să continuăm să vedem un legiuitor care încearcă să rezolve probleme sociale cu supra legiferare. 

Din nefericire, justiția din România o să continue să aibă un deficit de resursă umană, iar această realitate se va cunoaște prin procese mai lungi și printr-o îngreunare a accesului la justiție. România va continua să aibă una dintre cele mai mari economii subterane (informal economy) din UE, cel mai ridicat nivel al corupţiei din sectorul public prin prisma percepției cetățeanului și cel mai mare număr de decese ca urmare a încălcării prevederilor care vizează circulația rutieră. 

Dacă ne uităm strict la ce infracțiuni am putea observa cu precădere în 2023, ne vor îngrijora în special criminalitatea informatică (cu precădere ramsomware, deepfake in social media, furtul de identitate, atacuri asupra tehnologiei non-tradiționale cum ar fi mașinile smart, atacuri asupra infrastructurii, atacuri organizate de state, tipul de “Frankenstein Fraud” care presupune crearea unei identități inventate folosind deepfake îmbinat cu informațiile reale ale unei persoane), corupție, criminalitatea organizată, traficul de droguri, traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, furtul din categoria infracţiuni contra patrimoniului, violența în familie și loviri și alte violențe din categoria infracțiunilor contra persoanei. În condițiile acestor provocări, ar fi necesar să se introducă garanții adecvate pentru drepturile fundamentale ale persoanei, dar și pentru independența avocatului și magistratului. 

Prin urmare, pentru a preveni sau pentru a face față acestor previziuni, îmi doresc ca în 2023 să ne încredem, fără rezerve, în specialiștii dreptului. Dreptul este o știință cu legi clare, cu proceduri tehnice, dar și cu substanță socială, care are în răspundere soarta drepturilor noastre, a instituțiilor și a statelor întregi. 

Claudiu Vrînceanu, economist și expert comunicare

Predicții 2023 în business: provocări de creștere și presiune mare pentru păstrarea angajaților calificați

Ce va fi în 2023? Care sunt temele care-i provoacă acum pe liderii de business români? Ce tendințe caracterizează acum comerțul internațional, cu impact asupra firmelor românești și în viața liderilor de business de la noi?

Creșterea exporturilor se va eroda în 2023

Exporturile vor crește anul acesta (în mod normal, ar trebui cu peste 30% că să țină pasul creșterii importurilor), însă deficitul comercial va continua să se majoreze. Vrem sau nu vrem, există o cerere mare pe piața autohtonă de produse de import. 2023 va fi încă un an în care exporturile nete (diferența dintre exporturi și importuri) continuă să aducă o contribuție negativă economiei românești, în condițiile în care importurile cresc la o rată mai accelerată decât exporturile.

Pașii mai concreți în “șantierul ”promovării exporturilor și a investitiilor străine

În prezent, avem în România cel mai mare „șantier” din ultimii 30 de ani în ceea ce privește politică de promovare a exportului, șantier început și lăsat baltă în ultimii ani. Totuși, avem o veste bună care se va concretiza în acțiuni, programe și tactici concrete în anul 2023: crearea Agenției Române pentru Investiții Străine și Promovarea Exporturilor, care va funcționa în subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.

Acest proiect trebuie pus pe repede înainte întrucât poate ajuta la revenirea economică a țării, dar să nu uităm că în același timp alte țări europene cresc rolul diplomației economice, practic, autoritățile din țările din Vest inventează pe bandă rulantă programe și măsuri de sprijin pentru exportatori și pentru investitorii străini. Concret, noua instituție ar trebui să aibă în vedere tranziția de la măsuri tradiționale de promovare (exemplu: târguri și expoziții) la crearea de capete de pod în țări destinație și la matchmaking țintit pe priorități sectoriale strategice pentru dezvoltarea economiei românești în context internațional. Mediul de business așteaptă cu nerăbdare inființarea și dezvoltarea acestei agenții, dar care să fie funcțională, orientată către firmele cu potențial de creștere, pentru promovarea și sprijinirea fermierilor în a exporta produse agro-alimentare în UE și țări terțe (inclusiv prin promovarea online).

Piața muncii aduce noi provocări în anul 2023

 2023 va fi anul în care pentru angajatori va fi o adevărată provocare să își păstreze angajații calificați, iar unii salariați vor căuta și alte oportunități de carieră. Nu doar oportunități de carieră, ci și surse noi de venituri. Estimez trei mari tendințe în piața muncii pentru anul 2023. În primul rând, antreprenorii și angajatorii, în general, vor face tot posibilul să-și păstreze oamenii buni întrucât aceștia sunt cei care vor asigura continuitate businessului în viitorul context de revenire economică. Dar acest lucru va fi greu de transpus în realitate în 2023, un an în care vom vedea primele disponibilizări.

A doua tendință la care mă aștept este echilibrarea raportului dintre cerere și oferta pe piața muncii, astfel încât angajatorii privați vor găsi mai ușor personal specializat. În al treilea rând, mă aștept ca piață muncii să fie caracterizată printr-o creștere a economiei de tip freelancing. Acest lucru se va întâmplă și datorită faptului că specialiștii și oameni cu experiență, în general, vor caută să își diversifice sursele de venit sau, mai simplu zis, să își adauge o nouă sursă de venituri. Toți acești specialiști vor simți nevoia să devină Lideri de Gândire (Thought Leaders), adică să investească în brandul lor personal. Mulți dintre angajații români sunt subject-matter experts. Concret, Thought Leadership este o activitate de marketing și de creare de conținut care te ajută să te poziționezi că expert validat în industria ta, cu idei originale, perspective noi, plus cele mai concrete răspunsuri la întrebările și problemele publicului tău țintă. Pe scurt, un lider de gândire/thought leader este o autoritate într-o anumită nișă de la care oamenii (potențiali clienți, stakeholderi, parteneri, angajați) caută sfaturi, repere și o direcție clară din punctul de vedere al afacerilor.

Silviu Nate, Conferentiar Dr.; Director, Centrul de Studii Globale, Universiatatea “Lucian Blaga” Sibiu

Războiului Rusiei în Ucraina și implicațiile sale extinse pentru anul 2023

Fricile geopolitice ale fostului spion sovietic, Vladimir Putin, și dorința sa de a readuce bocancii Rusiei în Europa au avut un efect de bumerang geopolitic. Întreaga dinamică a războiului din Ucraina evidențiază o imagine amplă cu multiple variabile care au suferit modificări la scară globală și regională.

Puterea Kremlinului este un mit construit, asemeni perioadei sovietice, pe artificii de imagine publică, dar Rusia rămâne o forță militară ce nu trebuie neglijată

Rusia și-a demonstrat capabilitățile de a conduce în mod eficient un război informațional împotriva Europei și a interferat în diverse domenii de influență, dar, surprinzător, a ignorat anumite aspecte culturale ale Ucrainei. Pe parcursul anului 2022, am asistat cu toții la o antiteză axiomatică între eșecurile Kremlinului vs. supraestimarea puterii sale de către Occident. Așadar, rezultatul confruntării cu Ucraina, după zece luni de război, a scos la suprafață autosuficiența strategică rusă și evaluările sale dezastruoase.

Deși armata Kremlinului deține un avantaj asimetric militar și superioritate aeriană, totuși a eșuat până în prezent în Ucraina. Cu toate acestea, merită să ne întrebăm dacă nu cumva campania de promovare privind modernizarea militară a Rusiei a dus la supraestimarea occidentală față de capacitățile Moscovei sau Rusia nu a pus încă în mișcare tehnologia sa de vârf?

Este greu de crezut că Vladimir Putin și-ar transforma proprii soldați în carne de tun, lăsând în depozite tehnologii sofisticate de război, dar realitatea geografică ne spune că Rusia reprezintă un teritoriu vast ce trebuie apărat, fiind extrem de vulnerabilă la est. Precauția utilizării tehnologiilor militare avansate ar putea avea o explicație rațională, mai ales că NATO și Europa au afișat un comportament istoric defensiv și predictibil în raport cu Rusia, iar China urmărește cu mare interes să extragă înțelegere despre strategiile și capabilitățile militare ale părților implicate în conflict.

Noua paradigmă a comportamentului european cu privire la Rusia va continua și în 2023 Trebuie să admitem că raportarea statelor europene la Rusia nu este întotdeauna convergentă, dar s-au produs modificări substanțiale. Am asistat la o schimbare a retoricii Berlinului în era post-Merkel care va funcționa cel puțin trei ani de acum încolo, așadar o poziție politică germană, mult mai fermă în fața Rusiei, va contribui la direcția traseului politic european în acest subiect. Deși este notabilă schimbarea poziției politice pe parcursul mandatului Scholz, opinia publică germană cu privire la agresiunea Rusiei nu s-a schimbat atât de mult.

Războiul din Ucraina a conturat mai multă determinare pe Flancul estic al NATO

Balticii și statele de pe flancul estic nu își vor schimba prea curând mentalitatea cu privire la Rusia, așadar, în 2023, am putea vedea mai mult efort pentru pivotarea agendei transatlantice și europene spre est sub leadership-ul Poloniei, susținut în mod activ de România. Ungaria va rămâne aliatul rebel și atașat Moscovei pe Flancul Estic al NATO, iar Bulgaria va persista în starea de dormitare strategică. În această ecuație a estului transatlantic, Turcia are un profil mai special și atipic, fiind condiționată geopolitic de contextul regional al Caucazului de Sud și Orientului Mijlociu.

Anul 2023 va întări percepția unui parcurs global către articularea centrelor de putere

Polii de putere se restructurează către o lume cu tendințe bipolare unde SUA și China își vor disputa predominanța, iar Rusia alunecă deja spre statutul de putere regională, înregistrând un declin geopolitic. China nu beneficiază de un sistem vast de alianțe, nu este persuasivă din punct de vedere ideologic, dar mizează pe forța economică, o putere militară în creștere și prezența sa în organizații internaționale. În competiția cu SUA, profilul incomplet al Chinei și dependența de piețele occidentale accentuează decalajul de putere, situându-se deocamdată în poziția aspirantului la hegemonia globală.

Leadership-ul american rămâne critic pentru păstrarea ordinii internaționale

Președintele Biden a evitat apariția unui nou Război Rece, în timp ce Europa nu ar fi putut face singură acest lucru. Economia Chinei este integrată global și sancțiunile ar afecta-o mult mai sever decât pe Rusia. Fermitatea președintelui Biden, sistemele de alianțe și parteneriatele SUA, alături de capacitatea de a coagula constrângerea economică occidentală comună, au ținut departe China de Rusia într-un posibil efort de a alimenta un nou Război Rece Est-Vest.

Cele mai puternice economii ale lumii au capacitatea de a instrumenta diplomația coercitivă, dar nu au putut stopa încălcarea dreptului internațional de către tirani.

În 2023, sub leadership-ul SUA, comunitatea occidentală va îmbina puterea politică, economică și militară în efortul său de a păstra ordinea internațională liberală, bazată pe reguli.

China pare să fie deocamdată marele câștigător pe fondul războiului din Ucraina. Analizează cu atenție și trage învățăminte despre capacitatea de război a Occidentului și Rusiei, a negociat contracte energetice avantajoase cu Moscova și caută în mod activ să-și proiecteze influența în Asia Centrală pe fondul slăbirii Rusiei.

Trei provocări regionale

1. Recăpătarea suveranității Ucrainei

Momentan ne aflăm într-un impas. Președintele Biden a declarat că nu este pregătit sau dispus pentru a începe o negociere cu Putin, dar orice dorință de soluționare ar implica, într-o formă sau alta, SUA în dialog.

Președintele Zelenski s-a confruntat cu presiunea unor grupuri conservatoare și naționaliste interne pentru a nu accepta o negociere sau un compromis cu Moscova înaintea acestei invazii. În același timp, pentru Kremlin, obiectivul central și tradițional l-a reprezentat controlarea regimurilor în statele aflate pe orbita sa. Putem anticipa ca în 2023, Rusia să-și intensifice eforturile pentru schimbarea regimurilor politice sau menținerea vasalilor.

Putin nu ar fi recurs la război, dar a fost nevoit; puterea în relațiile internaționale înseamnă influență, iar puterea se obține cu costuri reduse prin capturarea principalilor poli politici ai statelor considerate de Federația Rusă sfera sa de influență.

Astăzi, ucrainenii au parte de așa-numitul efect Zelenski, fiind mai greu pentru Moscova să-și atingă obiectivul schimbării de regim în Kiev, dar efortul Kremlinului va crește în intensitate, însă este greu să prezicem șansele sale de succes.

Rușii au avut mereu rezultate bune în spionaj și șantaj, dar s-au dovedit mai slabi în lupta convențională. În anul 2023 trebuie acordată o atenție sporită dimensiunii neconvenționale a războiului, deoarece operațiile de influență ale Rusiei, interferențele în mediile politice interne ale statelor sunt încă destul de periculoase pentru întreaga regiune.

2. Factorul Nuclear

Comportamentul strategic nuclear rus nu s-a schimbat foarte mult. Pe parcursul anului 2022 pârghia nucleară a fost predominant utilizată ca factor psihologic afișând valențe narative pentru a păstra vie ideea statutului de mare putere, dar și ca pârghie de constrângere sau instrument de descurajare pentru a condiționa negocierile și sprijinul militar pentru Ucraina.

În anul 2023 vom discuta mai mult despre dilema securității și implicațiile strategice ale contraofensivei ucrainene în Crimeea. Odată cu pierderea Peninsulei Crimeea, Rusia și-ar pierde status quo-ul naval în Marea Neagră și accesul spre sud, spre apele calde ale Oceanului Planetar. Blocarea flotei sale în nord sau în Marea Caspică implică rațiuni strategice și geopolitice existențiale pentru Moscova, ceea ce ar putea duce la intensificarea discursului nuclear rus.

Așadar, în mod legitim, apare întrebarea: Ce tip de scenarii vom tranzita?

În Crimeea, vom avea parte de un război convențional cu pierderi imense de ambele părți (?); vom asista la escaladarea retoricii nucleare sau va fi posibil un compromis prin negocieri de tipul unei zone demilitarizate?

Un lucru este cert, anul 2023 va conține provocări majore în Marea Neagră.

Pe baza acestui raționament am putea vedea utilitatea dialogurilor cu Moscova în cadrul cărora, probabil, președinții Scholz și Macron participă la o parte din acest joc pentru tatonarea lui Putin.

În documentele strategice ale Federației Ruse din 2020 și 2021 privind postura sa nucleară, a fost plasată o interpretare „gri” prin care Moscova își rezervă dreptul de a utiliza arma nucleară pentru a pune capăt unui război convențional. În această situație dispare demarcația doctrinară între răspuns strategic și atac nuclear.

Cu toate acestea, în cazul unui atac nuclear, indiferent de proporțiile sale, puterea de negociere a lui Putin s-ar prăbuși, iar președintele Xi Jinping și-ar pune mâinile în cap, fiind pus în cea mai dificilă poziție de până acum. Lui Xi Jinping i-ar fi solicitate explicații privind capacitatea de a asigura un echilibru strategic nuclear în raport cu Moscova, dar și cu privire la asocierea sa cu Putin înaintea invaziei. Greșelile lui Putin și opțiunea nucleară a Rusiei ar putea împinge spre izolare internațională Beijingul.

3. Un nou punct de tensiune este pe cale să apară în Caucazul de Sud

Iranul reprezintă o preocupare strategică tradițională pentru Israel datorită programului său nuclear și a rivalității istorice. Redistribuirea efectivelor armate ruse din Caucaz și Siria pe frontul din Ucraina și schimburile noi de tehnologie militară dintre Iran și Rusia indică faptul că Moscova a mai pierdut din potențialul său de balansare regională în Dosarul Iranian, acordând și alte concesii geopolitice pe care nu le cunoaștem. În ultimii ani, Israelul a dezvoltat o alianță strategică cu Azerbaidjanul în domeniile militar, intelligence, tehnologie și energie, iar Teheranul organizează tot mai des exerciții militare la granița de sud a Azerbaidjanului, căutând să susțină totodată ambițiile militare ale Armeniei. Este posibil ca rivalitatea tradițională dintre Iran și Israel să își găsească ecouri în Caucazul de Sud, locul unde Teheranul își arogă drepturi istorice și imperiale. Aceste efecte survin pe fondul declinului geopolitic al Rusiei și incapacității sale de balansare regională și de a câștiga războiul în Ucraina.

Câteva repere pentru agenda globală extinsă a anului 2023

Încălzirea globală, fluxurile de migrație, tehnologiile înalt perturbatoare (disruptive technology), inteligența artificială, discuțiile privind etica utilizării roboților și a dronelor, gestionarea pandemiilor, rămân capitole majore de agendă ce nu pot fi combătute exclusiv prin mijloace militare tradiționale sau chiar deloc, deci necesită un alt tip de abordare unde formulele practice de reziliență câștigă prim-planul agendei globale.

Finlanda și Suedia au șanse mari de a deveni state membre NATO în 2023, deci vom asista la schimbarea definitivă de paradigmă a neutralității lor și la consolidarea eforturilor de apărare și securitate pe flancul nord-estic al alianței.

România mai are șase luni la dispoziție pentru a oferi recomandări strategice pe marginea legii bipartizane adoptate de Congresul American pentru consolidarea unei posturi americane la Marea Neagră (Black Sea Security Act of 2022), inițiativă care se va transforma în vara anului 2023 într-un document strategic complet.

Implicațiile de securitate nu se opresc în Ucraina, ci doar oglindesc faptul că societatea va avea parte de un an plin de evenimente intrigante și extrem de dinamice.