2024 – Prognoze, tendințe și perspective

Publicat la 1 ian 2024

---

Nicicând în istoria recentă nu a mai existat un an atât de încărcat cu mize cruciale cum va fi 2024, care începe astăzi. Se vor cumula și combina în următoarele 12 luni evoluțiile unor războaie, alegeri și tendințe politico-ideologice care au potențialul de a transforma lumea în care trăim. Peste toate acestea, vin o serie de întrebări esențiale, cărora societățile, statele și organizațiile internaționale vor încerca să le dea răspunsul în acest an politic uriaș sau în anii care urmează, pe fondul unei crize tot mai adânci a ordinii mondiale și a ascensiunii curentului revizionist antioccidental.

Cele două războaie din vecinătățile UE, în est (cel provocat de atacul Rusiei asupra Ucrainei) și în sud (cel provocat de atacul palestinienilor de la Hamas asupra Israel), vor cunoaște evoluții militare decisive și vor genera, spre finalul anului, condiții politico-diplomatice extrem de complicate, cu certitudine mult diferite și mai dificil de gestionat decât cele care existau înaintea războaielor. Acestor condiții noi apărute în sistemul relațiilor internaționale, create de factorul militar și de securitate, li se vor adăuga condițiile create de factorul electoral, reprezentat de numeroasele alegeri prezidențiale și parlamentare care vor avea loc anul acesta în Europa, America de Nord, Asia și Africa. În total, 49% din populația lumii este chemată la vot în 2024, în 64 de țări plus UE în ansamblu. O populație de aproximativ 4 miliarde de oameni va trece prin procese electorale. O suprapunere fără precedent în istorie.

Este o iluzie să credem că ne mai putem întoarce la ce a fost înaintea celor două războaie, declanșate de invaziile criminale din 24 februarie 2022 și 7 octombrie 2023. Contextul rezultat va fi complet diferit. Deopotrivă democrațiile occidentale (SUA, UE, Marea Britanie) și dictaturile orientale revizioniste (Rusia, China, Iran, Coreea de Nord) vor fi puse în fața unor situații noi, cu presiuni politice, economice și tehnologice sporite, care vor amplifica în mare măsură criza sistemului relațiilor internaționale și sentimentul că ne apropiem de momentul marii confruntări, de „Războiul Lumilor”.

China comunistă va continua să dea semne tot mai clare că se pregătește pentru un demers de preluare ostilă a insulei Taiwan (Republica China, democratică) dar lucrul acesta nu se va întâmpla probabil în noul an. De asemenea, nu există indicii suficient de credibile că Rusia ar ataca la sfârșitul anului 2024 sau începutul lui 2025 Europa (NATO), în perioada dintre alegerile prezidențiale americane din 5 noiembrie și învestirea noului președinte al SUA, pe 20 ianuarie 2025, așa cum susține un scenariu dramatic prezentat de publicația germană Bild. Riscul unui mare război dictaturi orientale vs. democrații occidentale există, dar acesta nu este iminent și ar trebui luat în considerare mai degrabă pe termen mediu, cu toate pregătirile necesare.

Pe baza condițiilor create de evoluțiile militare din 2024, se vor putea totuși conveni în 2025 unele aranjamente internaționale tranzitorii, care să funcționeze ca „soluții provizorii” pentru cele două regiuni afectate de clivaje istorice și confruntări sângeroase. Cu toate acestea, nu avem argumente să credem că 2024 va duce cu adevărat la stingerea conflictelor dure care stau în spatele acestor războaie, ci doar la conturarea unor stări de fapt diferite de cele de acum câțiva ani, care se vor stabiliza temporar, în așteptarea unei soluționări definitive, pe care o va aduce probabil noua ordine mondială, după cristalizare.

În esența lor, conflictele din Europa de Est și Orientul Mijlociu se vor agrava, în pofida aparențelor că ne îndreptăm spre un deznodământ militar al confruntărilor din Ucraina și Gaza. Agresorii (Rusia și teroriștii de la Hamas) își vor continua discursul antioccidental și antiamerican și se vor pregăti pentru următoarele atacuri criminale, sub masca ipocrită a negocierilor de pace. Din acest motiv, din perspectivă morală, nu ar trebui intrat în negocieri cu asemenea actori politici, dușmani ai civilizației occidentale, complet lipsiți de credibilitate, iar agresiunea și violența lor nu ar trebui „legitimată” internațional prin negocierea unor compromisuri. Din perspectiva realismului politic însă, nu putem exclude începerea unor negocieri cu agresorii, din nevoia de a evita riscul escaladării războaielor, inițial prin back-channel diplomacy (track II), o situație care i-ar dezamăgi pe mulți.

În acest format restrâns de analiză, identificăm principalele mize, ipoteze, scenarii și tendințe ale politicii internaționale în 2024, cu precizarea că ordinea în care sunt listate nu este neapărat ordinea importanței lor:

1. Se vor redefini obiectivele victoriei Ucrainei, de la „eliberarea completă a teritoriilor ocupate” de armata rusă invadatoare la rezistența în fața agresiunii ruse, oprirea înaintării trupelor de ocupație și „construirea unei țări europene democratice și dezvoltate, cu garanții de securitate și perspective de integrare în lumea occidentală, independentă de Rusia” (chiar dacă mai mică teritorial decât Ucraina post-sovietică din 1991), o țară aflată în relații de colaborare strânsă cu UE, SUA și NATO.
2. Și Rusia își va redefini obiectivele victoriei, de la ocuparea și anihilarea completă a Ucrainei („denazificarea, demilitarizarea, dezoccidentalizarea”), cu schimbarea regimului pro-occidental de la Kiev și a direcției strategice a țării, dinspre Vest spre „lumea rusă” (obiectivul inițial al invaziei, pe 24 februarie 2022), la obiectivul mult mai modest de păstrare a teritoriilor anexate prin așa-zisele „referendumuri” din septembrie 2022 (Lugansk, Donețk, Zaporojie, Herson), respectiv 2014 (Crimeea), reprezentând în total circa 20% din teritoriul Ucrainei.
3. Pe 24 februarie 2024, la doi ani de la începutul invaziei din Ucraina și trei săptămâni înaintea alegerilor prezidențiale din Rusia,Vladimir Putin ar putea să își proclame unilateral „victoria” în „operațiunea militară specială” din Ucraina, transformând momentul într-o campanie propagandistică și electorală destinată publicului intern. Victoria anunțată de Kremlin pentru publicul rus va fi negată de Ucraina și Occident. Lui Vladimir Putin i se va refuza pe plan internațional recunoașterea ca învingător în război și anexarea de jure a teritoriilor. Luptele și ajutorul militar al Vestului pentru Ucraina vor continua, fără a se mai înregistra însă modificări substanțiale ale liniei frontului. Ambele părți vor înregistra pierderi umane, militare și materiale mari în 2024. Dacă Ucraina va începe să folosească avioane americane F-16, forța ei combativă și de distrugere va crește mult. Totuși, eliberarea completă a teritoriilor ocupate este improbabilă. Va deveni evident până la sfârșitul anului 2024 că miza teritorială din Ucraina își pierde treptat importanța, în fața altor mize, mai mari (strategice, politice, economice, de reconstrucție a Ucrainei, de obținere a garanțiilor de securitate, de integrare, redefinire a ordinii de securitate europene și globale, de reajustare a relațiilor Vestului cu Rusia și China, includerea Ucrainei în lumea occidentală etc.)
4. NATO (Europa) va trebui să se pregătească mai temeinic pentru un război de apărare în fața Rusiei, iar aceasta va deveni o preocupare constantă a Alianței, nu doar în noul an ci și dincolo de 2024. Semnalele recente din SUA, Germania, Marea Britanie, Belgia, Olanda sunt clare, venind în sprijinul nevoii de consolidare militară a Flancului Estic la nivel superior.  
5. Forțele israeliene (IDF) vor prelua până în primăvară controlul total în Fâșia Gaza și vor elimina o serie de lideri importanți ai Hamas, oriunde s-ar afla aceștia. Vor începe negocierile internaționale pentru construirea unei formule de guvernare post-Hamas, care să-i implice și pe palestinieni, în principiu excluzându-i pe cei care au fost membri ai organizației teroriste. Fatah va trebui cooptată în proces. Discuțiile vor fi extrem de dificile, din cauza lipsei de încredere reciprocă a părților și a radicalizării din ultimele trei luni, și vor continua și în 2025. Situația va deveni tensionată și în Cisiordania, în primele luni ale anului, precum și la frontiera nordică cu Liban, din cauza tirurilor de rachete ale Hezbollah. Cu excepția unei posibile intervenții (limitate) a IDF în sudul Libanului, se va reuși evitarea unei escaladări regionale masive a războiului, care nu este dorită de niciun stat din regiune, cu excepția Iranului, interesat de dezintegrarea status-quo-ului din Orientul Mijlociu și de obținerea unei influențe regionale mai mari. „Soluția cu două state” este încă departe, dar nu imposibilă la orizontul anilor 2030. Se vor intensifica și presiunile politice interne pentru înlocuirea premierului Netanyahu, care va fi nevoit să părăsească șefia guvernului, fie spre finalul anului 2024, fie cel târziu în 2025. Schimbarea premierului, prin destrămarea coaliției actuale de la Ierusalim, nu va schimba spectaculos poziția statului Israel în chestiunea palestiniană, dar va oferi un „balon de oxigen” în negocierile internaționale.
6. Mașinăria de stat care orchestrează simulacrul alegerilor prezidențiale din Rusia, din 17 martie, îi va asigura lui Vladimir Putin un succes de cel puțin 75%, gândit ca o confirmare plebiscitară masivă a „suportului poporului rus” pentru obiectivele Kremlinului în războiul din Ucraina.
7. Președintele Zelenski nu va dori organizarea alegerilor din Ucraina iar acestea vor fi amânate, invocându-se oficial limitările legislației pe timp de război și dificultățile majore de a organiza un proces electoral corespunzător, deși probabil că actualul președinte ar fi putut (încă) să le câștige fără probleme în martie 2024. Neorganizarea votului în aproximativ 20% din teritoriul (ocupat) al țării ar fi creat însă probleme de legitimitate și de interpretare a unei noi realități teritoriale a Ucrainei, după cum a elibera „demonii” unei campanii electorale dure și zgomotoase (Ucraina nu este Rusia, ci o democrație pluralistă autentică), atunci când țara este în război iar armata luptă eroic în tranșee, ar fi produs într-adevăr un spectacol tragic pentru imaginea internațională a Ucrainei. Atmosfera de cvasi-consens politic din jurul lui Volodimir Zelenski se va sparge iar contestarea sa internă va începe să crească spre finalul anului și mai ales după posibilul armistițiu din 2025.
8. Alegerile pentru Parlamentul European, din 6-9 iunie, vor aduce creșterea semnificativă a partidelor de dreapta anti-imigrație. Tema anti-migrație va deveni dominantă în politica europeană în 2024 și în anii viitori, inclusiv în alegerile naționale care vor avea loc, de exemplu în Austria și Belgia. Și alte state membre ale UE (Olanda, Germania, Franța, Italia, Suedia), pe lângă cele deja cunoscute ca ostile migrației din zone non-UE (Ungaria, Slovacia), își vor schimba abordările politice și sociale generoase din domeniul migrației, în favoarea unor abordări mai conservatoare și mai restrictive. Partidele pro-UE din Parlamentul European vor reuși cu greu să formeze o nouă majoritate pro-europeană, iar negocierile dintre PPE, PSE, Renew Europe și Verzi vor fi lungi și dificile, de-a lungul întregii veri. Am putea asista la o premieră în istoria UE – o majoritate parlamentară asigurată de 4 grupuri parlamentare, ceea ce va complica negocierea noii formule de conducere a UE. Grupul ECR, naționalist-conservator de dreapta, va avea un câștig substanțial la alegerile europene din 6-9 iunie și, situându-se „pe podium”, în primele trei grupuri politice, va încerca să devină parte a noii majorități parlamentare. Nu putem exclude apariția unor voci din zona PPE care să propună cooptarea ECR în noua majoritate din Parlamentul European.
9. Alegerile prezidențiale și legislative din SUA, pe 5 noiembrie, vor fi câștigate cu cea mai mare probabilitate de republicani, atât la nivel prezidențial cât și al Congresului. În pofida unor rezultate macro-economice foarte bune în ultimii ani, rata de aprobare a președintelui Biden, de 40%, este sub nivelul celor ale ultimilor doi președinți ai SUA după primii trei ani ai primului mandat (Obama, care a fost reales, și chiar Trump, care a pierdut), iar condiția fizică a actualului președinte naște îndoieli privind capacitatea sa de a face față unui nou mandat. Greu de crezut că susținerea pentru Joe Biden mai poate crește în 2024. Deocamdată nu știm care va fi facțiunea dominantă din Partidul Republican (radicală sau centristă) care se va impune în alegerile primare, șansele facțiunii trumpiste (MAGA) depinzând în mare parte de mersul proceselor penale în care este acuzat Donald Trump și de deciziile finale ale Curții Supreme de Justiție. Dacă nu este blocat de justiție, Donald Trump va avea șanse reale să revină la Casa Albă. Fiind vorba de alegeri pe 5 noiembrie, cu mandate care încep în ianuarie 2025, nu putem vorbi de schimbări majore în politica SUA în 2024.
10. Alegerile generale din Marea Britanie vor conduce cel mai probabil la un guvern format de laburiști, care au în prezent un avans mare față de conservatori, greu de recuperat până la vară sau toamnă, când vor fi convocate alegerile. Nu este sigur dacă Partidul Laburist va obține majoritatea absolută sau va avea nevoie de o coaliție cu Liberal-democrații sau Verzii. Scăderea puterii de cumpărare a britanicilor, pe fondul scumpirilor la energie, servicii și bunuri, și scăderea nivelului de viață post-Brexit vor fi „decontate” electoral de Partidul Conservator.
11. În alegerile din Austria și Belgia, pe locul I ar putea ieși partidele de dreapta naționaliste, radicale și anti-migrație, respectiv Partidul Libertății din Austria (30%) și Vlaams Belang (Interesul Flamand, 25%). Pe lângă chestiunea politicii anti-migrație și a relaționării dificile a celor două partide cu UE, în cazul Belgiei se va pune suplimentar și problema dificilă a formării unei coaliții majoritare și chiar a viitorului statului belgian.  
12. Alegerile prezidențiale și legislative din 13 ianuarie din Taiwan vor crește din nou tensiunile dintre Beijing și Taipei, arătând că momentul în care Partidul Comunist Chinez va decide o acțiune majoră de „unificare a Chinei” se apropie, fiind vorba de doar câțiva ani până la confruntarea pentru anexarea Republicii China de către Republica Populară Chineză, care va pune la încercare sistemul garanțiilor de securitate americane și ordinea mondială bazată pe preeminența SUA.
13. Alegerile generale din India (aprilie-mai) vor fi recâștigate de premierul Narendra Modi și Alianța Națională Democratică (NDA), dar diferența față de blocul opoziției (I.N.D.I.A.) se va reduce mult față de precedentul scrutin. Cea mai numeroasă democrație și totodată cea mai populată țară a lumii va continua parcursul politic de afirmare în politica internațională ca mare putere în devenire, încercând să obțină maximul de beneficii de pe urma așa-zisei „neutralități” asumate cu privire la războiul din Ucraina.
14. Realegerea Președintei Maia Sandu în alegerile din Republica Moldova (cel mai probabil în noiembrie, conform calendarului, dacă nu vom asista la surpriza organizării mai rapide a scrutinului), cu șanse reale dar deocamdată incertă, va depinde de existența unei a doua forțe politice semnificative (minim 15%) care să o susțină în turul al doilea, în vederea obținerii unei majorități pro-occidentale de peste 50%. Consolidarea forțelor pro-unioniste ar putea eventual aduce acea resursă suplimentară de voturi, în turul al doilea. Deocamdată este incert jocul pe care îl va face primarul Ceban al Chișinăului la alegerile prezidențiale din 2024 și ar putea apărea surprize interesante și de aici. Foarte bună ideea de a organiza simultan un referendum pe tema aderării la UE, o temă electorală care îi va aduce Maiei Sandu maximizarea potențialului electoral în jurul acestui deziderat.
15. Anul electoral 2024 din România va aduce o dezamăgire pentru partidele principale (mainstream), cele aflate de cel puțin două legislaturi în Parlament (PSD, PNL, UDMR, USR), atât prin rezultatele modeste, sub propriile așteptări, cât și prin prezența mică la vot a electoratului pe care contează fiecare dintre acestea. Cauza semi-eșecului previzibil nu o reprezintă schimbarea opțiunii strategice pro-Vest dominante a populației, ci calitatea slabă a partidelor și politicienilor care au fost la putere în ultimii ani, mediocritatea candidaților, inconsecvența și încălcarea aproape ridicolă a propriilor principii și promisiuni. De crescut, vor crește din nefericire doar partidele anti-sistem, care beneficiază de pe urma grobianismului (atractiv la români), populismului deșănțat, aberațiilor de pe rețelele sociale și scăderii nivelului educațional și cultural al societății, respectiv de pe urma absenteismului sau autoanulării votului celor dezamăgiți. Cel mai rău vor arăta alegerile europene din 9 iunie și alegerile parlamentare de la sfârșitul toamnei. Totuși, naționaliștii, eurofobii și rusofilii (AUR și SOS), deși se vor prezenta ca „oamenii noi”, nu vor reuși să formeze o masă critică pentru schimbarea direcției strategice a României. Opțiunea anti-occidentală din România nu depășește 30-35% din totalul populației. Orientarea politică postelectorală de la București va rămâne pro-UE, pro-SUA și pro-NATO, asigurată printr-o coaliție chinuită și instabilă de 3 partide, formată cel mai probabil din PSD, PNL și unul dintre UDMR sau USR, depinzând de procentajele obținute de cele 4 formațiuni la alegerile parlamentare. Pe fondul lipsei de soluții politice credibile, va deveni evidentă nevoia unui nou proiect politic în România, în zona orientării centriste, moderate și pro-occidentale. Chestiunea lipsei de credibilitate a partidelor și elitelor politice va deveni tema centrală a oricărei reforme a sistemului politic și administrativ.

*Acest text reprezintă o versiune restrânsă și modificată a articolului „2024 în politica lumii. Annus Mirabilis sau Annus Horribilis?” (Valentin Naumescu, Hotnews/Contributors, 29 decembrie 2023, https://www.contributors.ro/2024-in-politica-lumii-annus-mirabilis-sau-annus-horribilis/)

[inapoi la Cuprins]

---

---

Trompetele apocalipsei și sirenele de alarmă vor suna constant și în 2024 în sistemul de relații internaționale. Termometrul geopolitic al regiunii va rămâne astfel pe roșu și în 2024. 

Este nerealist să anticipăm schimbări paradigmatice ale războiului/frontului din Ucraina în 2024. Anul 2024 nu va aduce modificări substanțiale ale actualei paradigme a războiului din Ucraina. Nici Rusia și nici Ucraina nu au și nu vor avea curând resursele pentru străpungeri strategice ale frontului. Oricânt de mult ar scădea sprijinul politic și tehnico-militar extern pentru Ucraina, acesta va rămâne suficient de amplu pentru a asigura prevenirea unei degradări substanțiale a  capacității Ucrainei de a rezista tancurilor revizioniste ale Moscovei.

Rusia ar putea prelua treptat și sigur inițiativa tactică de-a lungul întregii linii a frontului, însă fără victoriile militare de tip strategic pentru care s-au pregătit îndelung, încă de la începutul anului trecut, aezii Kremlinului. 

Actuala linie a frontului va deveni pentru Ucraina una a rezistenței în 2024. 

S-au înmulțit fără echivoc semnele care ne obligă să acceptăm că obiectivele teritoriale ale Federației Ruse în acest război (în sens larg, sudul și estul Ucrainei) sunt mult mai largi decât cele realizate deja. 

Avem multe motive să credem că Republica Moldova, în integralitatea sa, se află și ea în menu-ul proiectului imperialist actual rusesc de ocupație teritorială în nord-vestul Mării Negre. 

Din fericire, Moscova nu are acum resursele necesare pentru a atinge aceste obiective. Însă ele vor rămâne pe agenda strategică prioritară a revizionismului rusesc pentru anii următori.  

Esențială pentru soarta acestui război va fi capacitatea de refacere și consolidare a resurselor Moscovei. Lăsat să construiască, Putin și-ar putea extinde treptat actualul rapt teritorial din Ucraina, rătăcindu-și totodată câteva regimente de tancuri prin Buceag și pe ambele maluri ale Nistrului. 

Rusia este mai bine pregătită pentru un război de uzură decât Ucraina și partenerii săi externi. Prelungirea sine die a actualului război îi este favorabilă Moscovei. Vladimir Vladimirovici pare a fi depășit, odată cu regizarea și/sau deturnarea rebeliunii lui Prigojin, pragul ridicat de risc intern generat de o posibilă lovitură de palat la Kremlin.  

Numai un succes strategic al armatei ucrainene pe front, improbabil pe termen scurt și chiar mediu, ar fi putut încuraja spiritele rebele de la Kremlin, le-ar fi putut oferi acestora muniția necesară unei detronări în forță a lui Putin. În absența acestor succese strategice, Vladimir Vladimirovici va defila en fanfare nu doar la alegerile cu final previzibil din martie 2024, ci și prin toată istoria contemporană a Europei. 

Miliția electorală de la Kremlin a pregătit deja scorul alesului la mascarada electorală din martie 2024.  Alesului i se va oferi un scor mincinos (76%-79%) care să sprijine narativele stratificate ale mașinii de propagandă a Kremlinului privind presupusa susținere, de către populație, a noului proiect imperialist al regelui gol. Închisorile și cimitirele Maicii Rusii au redevenit spații de exil pentru cei care gândesc altfel. 

Cei care credeau că soluția unei posibile victorii a Ucrainei în acest război ar fi fost la Moscova (sub forma unei schimbări de regim care să reseteze obiectivele externe belicoase ale micului țar) vor rămâne dezamăgiți și în 2024. “Mămăliga rusească” nu va exploda nici în 2024 și nici în anii următori, în absența unui succes notabil pe front al armatei ucrainene. 

Este posibil ca actuala fază militară a războiului să se încheie printr-un armistițiu/acord de încetare a focului. Prevăd că un astfel de armistițiu s-ar putea realiza abia în prima jumătate a anului 2025, când ar putea produce primele efecte devastatoare foarte probabila schimbare a administrației de la Washington. Nu văd semne ale unui acord de acest gen în 2024, an în care speranța menținerii sprijinului internațional (prioritar american) pentru Ucraina la un nivel semnificativ se va stinge lent.

Este iluzorie speranța derulării unor negocieri pentru un acord–cadru politic care să pună capăt războiului (încheierea unui acord de pace) și la fel de puțin credibile sunt predicțiile unei victorii a uneia dintre părți prin capitularea de jure a celeilalte. Acest război va fi unul fără victorii și victorioși. 

Cel mai probabil, războiul împotriva Ucrainei va dura mulți ani și se va desfășura ca succesiune de faze militare active și pasive. Este de așteptat, cum spuneam, ca actuala fază militară activă să se finalizeze în primele luni ale anului 2025 printr-un acord de încetare temporară a focului, acord care va masca o pauză operațională și o tranziție corelată către pregătirea, de către ambele părți, a noii faze militare active. 

Însă această pauză poate fi fatală Ucrainei, din mai multe motive: va permite consolidarea regimului de ocupație rusească în actualele teritorii ocupate; va obișnui Vestul cu varianta unui sprijin moderat, de fațadă; va formaliza și banaliza războiul de uzură ca percepție a unei realități implacabile, a unei rutine acceptabile; va crea oboseli sistemice în Occident față de tema ucraineană; va accentua clivajele interne din Ucraina (anul 2024 se anunță a fi unul cu turbulențe interne mult mai mari în Ucraina decât în Federația Rusă); va permite accentuarea decalajului existent în funcționarea industriilor naționale de război, decalaj care joacă în prezent în favoarea Federației Ruse; va diminua considerabil resursele politice, diplomatice, militare și tehnico-militare de sprijin ale Vestului față de Ucraina. 

În noua fază militară activă a războiului, Ucraina va beneficia de un sprijin extern mai modest. Din ce în ce mai numeroși parteneri externi vor pleda atunci pentru o pace fără victorie, iar decidenții de la Kiev vor avea de luat decizii tragice, aproape imposibile. 

Capitularea Capitoliului (schimbarea administrației americane în urma alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 și modificările conexe iminente în politica externă a Statelor Unite, înțelese inclusiv ca ofertă de îmblânzire a raporturilor cu Moscova prin schimb de cadouri) va apropia momentul convenirii unui posibil armistițiu de încetare a focului în Ucraina, însă (chiar dacă) steagul alb nu va fi ridicat niciodată la Kiev. 

Prezența rusească de ocupație în nord-vestul Mării Negre și obiectivul legitim al Ucrainei de eliberare a teritoriilor ocupate ilegal de armata rusă în acest război vor ține în incandescență permanentă regiunea extinsă a Mării Negre. Alarmele de luptă nu vor înceta să se audă în anii ce vin.  

Prioritatea noastră absolută, în acest context, este să creăm arhitecturile/garanțiile de securitate pentru Ucraina și Republica Moldova ce ar putea inhiba, stopa și destructura proiectul belicos al Rusiei pentru această parte a Europei și a lumii. 

Amânarea acestor garanții ne pot fi fatale curând. Este nevoie de garanții de securitate care să funcționeze în situații de război. Este nevoie de mobilizarea tuturor resurselor Occidentului pentru a opri aici și acum tancurile rusești. Avem nevoie ca sistemul de alarmă la incendii geopolitice să funcționeze mai bine decât la Ferma Dacilor, pentru a evita dezastre. 

În pofida încărcăturii sale electorale substanțiale, anul 2024 nu va fi totuși unul al dezastrelor. Nu va fi unul al marilor dezastre, al marilor decizii, al marilor schimbări. Nu va declanșa războaie regionale sau globale. Nu va crea premisele apropierii acestora. Anul 2024 va crea și va menține tranziții, în antecamera unor ani mai ursuzi. Va fi, și el, un an dionisiac (precum fratele său geamăn, 2023, an “dionisiac și qatarez, un Dionysos-junior în căutarea propriei turbulențe, un an cu sirene geopolitice dar fără apocalipse”, https://roeu.org/2023/01/01/2023-tendinte-si-perspective/), dintr-o lungă serie ce pare a nu se mai sfârși.  

În 2024 nu vom deschide și nu vom închide paradigme geopolitice (cu probabila excepție a recrudescenței anilor trumpiști); pur și simplu vom trăi suspendați în/între cele vechi, captivi mai vechilor noastre închisori. 

Va fi un an încărcat și gri în relațiile internaționale, confuz și aglomerat, un an de tranziție, în care nimeni nu va trece Rubiconul. Chiar dacă se adună oști pe toate malurile lui. Chiar dacă toți promit/amenință să îl treacă.

Sub povara riscurilor și a crizelor, anul 2024 aduce totuși și oportunități. 

În 2024, avem încă posibilitatea de a construi, tenace, sisific, trudnic, un sistem colectiv, creativ și funcțional, de alarmă și protecție la incendii (geopolitice). Încă avem timp. Încă timpul are răbdare cu noi. Din 2025, Kronos va obosi, iar Kairosul construcției se va pierde.

[inapoi la Cuprins]

---

Anul 2024 se profilează a fi un an dificil, un posibil “annus horribilis”, cu consecințe grave pentru arhitectura politica la nivel global, european și national. În ciuda curajului ucrainenilor, rezistența lor împotriva agresiunii neo-coloniale a Rusiei s-a împotmolit, fiind afectată de obstacolele sistematice ale republicanilor din Congresul american și de opoziția vehementă a lui Viktor Orban, care si-a transformat practic tara într-un stat vasal al Rusiei. Legătura dintre aceste constrângeri nu este întâmplătoare. Orban a devenit în ultimii ani un favorit al dreptei radicale din Statele Unite, iar acțiunile lor sunt adesea coordonate. Recent, Orban s-a coalizat cu un think tank republican influent (Heritage) pentru a convinge republicanii din Congresul SUA să se opună acordării de asistență militară și financiară Ucrainei. Eforturile lor au avut succes până acum. Fără sprijinul american și european, situația în războiul ucrainean ar putea să se încline decisiv în favoarea Rusiei până la jumătatea anului 2024. Între timp, Putin semnalează dorința de a obține un armistițiu care să înghețe practic conflictul, probabil cu scopul de a restabili o anumită aparență de normalitate și stabilitate înaintea alegerilor prezidențiale de anul viitor. Pentru mulți, în special cei din Europa de Est, semnalele trimise de Putin reprezintă doar promisiuni goale care vor permite Rusiei să se regrupeze și să reia agresiunea într-un moment mai oportun. Dincolo de consecințele catastrofale pentru democrația americană, posibila revenire a fostului președinte Trump la Casa Albă va slăbi considerabil unitatea occidentală în fața agresiunii Rusiei și va oferi Rusiei noi oportunități de a destabiliza Europa și de a-și avansa agenda neo-colonială. Toate acestea nu vor rămâne fără urmări pentru România, a cărei situație politică internă, deși aparent stabilă, este afectată de o erodare semnificativă a increderii în clasa politică și în instituțiile statului, precum și de o viziune pesimistă în perspectivele de viitor (peste 70% cred că țara merge într-o direcție greșită). Pe scurt, 2024 se anunță a fi un 1989 inversat, unul în care condițiile geopolitice internaționale se aliniază și generează o furtuna cu efecte extreme de nefaste pentru securitatea europeană și stabilitatea democratică a României.

Predictiile, știm însă, au o tendință destul de enervantă de a sfida pe cei care le fac, așa că este bine să le abordăm cu prudență. Sunt mulți factori care ar putea interveni si preveni scenariul sumbru descris mai sus. Suportul vestic pentru Ucraina ar putea continua, deși într-o măsură mai mică, Trump ar putea rata revenirea la Casa Albă, iar alegerile prezidențiale din Rusia ar putea scoate la iveală vulnerabilități politice mascate până acum de regimul dictatorial de la Kremlin. Rămâne de văzut dacă acești factori vor avea câștig de cauză, dar situația în momentul de față pare să indice că pendulul se mișcă mai degrabă în direcția negativă. Spre deosebire de evenimentele izolate, care sunt dificil de prevăzut, tendințele mai generale au un grad de predictibilitate care poate fi suprins prin conceptele folosite public pentru a explica ceea ce se întâmplă. Aceste concepte subliniază așteptări și perspective pe termen lung sau provocări legate de evenimentele in desfășurare. În 2021, de exemplu, “America is Back” sau “Build Back Better” evidențiau aspirațiile pentru colaborare multilaterală și leadership american după câștigarea alegerilor de către Joe Biden sau, in al doilea caz, pentru redresare economică după perioada pandemiei. În 2022, “dreptul forței”, escaladarea nucleară și “as long as it takes” dominau discursul politic, subliniind șocul creat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, pericolul extinderii nucleare a conflictului, și solidaritatea vestică cu eforturile Ucrainei de a-și menține independența. În 2023, „extinderea NATO” versus “oboseala de război” evidențiau două tendințe opuse legate de determinarea Occidentului de a se confrunta cu Rusia. Privind înainte în 2024, va fi interesant de urmărit în ce măsură conceptele de multipolaritate, „pol European NATO”, și „to do whatever it takes” vor defini discursul politic și, prin aceasta, tendințele de evoluție geopolitică. 

Conceptul de multipolaritate a fost activ promovat de Rusia in ultima decadă pentru a contesta rolul dominant al SUA în relațiile internaționale și pentru a evita redefinirea geopolitică în termeni de bipolaritate (SUA/China), care ar plasa Rusia într-o poziție inferioară. Desi prezentat ca o formă de rezistență la presupusa “hegemonie” occidentală, conceptul rusesc de multipolaritate este, în esență, un concept neocolonial. Urmărește discreditarea ideilor de ordine internațională liberală care garantează suveranitatea statelor și respectul pentru drepturile individuale, înlocuindu-le cu un model colonial de divizare în sfere de influență în care puterile regionale decid și implementează regulile după bunul plac. Conceptul de multipolaritate a fost folosit de Putin pentru a justifica agresiunea împotriva Ucrainei, dar a intrat ușor în umbră pe fondul campaniei militare semi-eșuate a Rusiei în Ucraina. Este insa de așteptat să revină în forță în 2024, în cazul în care sprijinul vestic pentru Ucraina slăbește. Ceea ce merită urmărit nu este neapărat efortul Rusiei de a promova conceptul, ci în ce măsură alți lideri vor recurge la el, fie acceptându-l tacit sau prin susținere activă. Acțiunile lui Viktor Orban deja se încadrează în această logică, iar discursul său oferă o legitimitate necondiționată doctrinei Kremlinului. Partidul de extremă dreaptă AFD (Alternative für Deutschland) din Germania a inclus deja conceptul în manifestul său politic pentru alegerile europene din 2024 și susține o realiniere a Germaniei spre Asia, prin intermediul Organizației de Cooperare de la Shanghai, în detrimentul relației transatlantice și a NATO. Marine Le Pen a făcut, de asemenea, declarații publice în această direcție: “Sunt în favoarea unei lumi multipolare… și nu văd un motiv valid pentru care ar trebui să recreăm virtual, ca să spunem așa, acest zid între țările europene și Rusia, cu excepția, poate, de a asculta comenzile Statelor Unite”. Alți lideri politici populiști europeni (din Austria, Olanda, Slovacia, chiar și din România) s-ar putea exprima de asemenea susținerea pentru această idee.

Idea de “pol european NATO” există de ceva timp, însă fără să prindă contur. Președintele Kennedy a fost printre primii care au solicitat europenilor să joace un “rol mai mare în apărarea comună”, dar ideea nu a fost bine primită în condițiile Războiului Rece. După 1989, urgența creată de amenințarea sovietică a dispărut, însă în același timp est-europenii s-au ferit de ea, percepând-o ca pe o metodă de slăbire a alianței transatlantice de către Franța. Accederea lui Trump la președinție în 2016 a readus subiectul în atenția publică, mai ales din cauza temerii că Administrația americană, concentrată pe competiția cu China, ar putea neglija sau chiar abandona Europa din punct de vedere militar. Retragerea a circa 12,000 de soldați americani din Germania de către Trump în 2020 nu a făcut decât să confirme aceste temeri. Întoarcerea de 180 de grade făcută de Administrația Biden dupa 2021 și sprijinul masiv acordat Ucrainei după invazia din 2022 au redus parțial aceste preocupări. Problema de fond însă rămâne. Statele Unite sunt preocupate strategic în principal de China, iar partidul republican are o viziune mult mai modestă despre rolul SUA în lume față de generația de republicani din perioada lui Ronald Reagan. Reticența republicanilor de a susține Ucraina afectează de asemenea credibilitatea parteneriatului pe termen lung dintre SUA și Europa. În aceste condiții, discuțiile despre un pol european în cadrul NATO sunt de așteptat să se intensifice, mai ales dacă Trump revine la Casa Albă. Declarația comună privind cooperarea UE-NATO din ianuarie 2023 subliniază, de exemplu, că „pe măsură ce amenințările și provocările de securitate cu care ne confruntăm evoluează în ceea ce privește amploarea și magnitudinea, vom duce parteneriatul nostru la un nivel superior, pe baza colaborării noastre de lungă durată.” Desi “nivelul urmator” ramane definit destul de confuz din punct de vedere conceptual, este foarte posibil ca declarațiile pe această temă să se intensifice în viitor.

În fine, noțiunea de „to do whatever it takes” în privința sprijinului pentru Ucraina ar putea să o completeze sau să o înlocuiască pe cea de „as long as it takes”. Diferența de nuanță este importantă. Varianta „as long as it takes” sugerează un sprijin vestic pe termen lung, o idee promițătoare anul trecut, dar care începe să-și piardă credibilitatea acum pe fondul îndoielilor generate de finanțările incerte din Congresul SUA și de obstacolele create de Ungaria în UE. Pe de altă parte, varianta „to do whatever it takes” sugerează o implicație mai hotărâtă, în special din partea europenilor, în asigurarea independenței și securității Ucrainei. Sunt semne că această tranziție de gândire are deja loc. Strategia națională de securitate a Germaniei, publicată în iunie 2023, afirmă că Rusia reprezintă „cea mai mare amenințare la adresa păcii și securității în zona euro-atlantică”. Această declarație este importantă și marchează o schimbare de optică semnificativă pentru Germania. Ea a fost făcută publică pe fondul îngrijorărilor tot mai mari și a apelurilor repetate către europeni să se pregătească pentru o posibilă agresiune rusă. Un raport publicat recent de German Council on Foreign Relations susține că Germania și NATO se află acum într-o „luptă contra cronometru” pentru consolidarea propriilor forțe convenționale și descurajarea unei posibile atacuri rusești asupra statelor membre NATO, cum ar fi Lituania, Letonia și Estonia. Cu alte cuvinte, alianța nu mai exclude un atac rusesc, iar „întrebarea pentru NATO și Germania nu mai este dacă vor avea vreodată nevoie să poată lupta într-un război împotriva unei alte țări, ci doar când”. Această schimbare de viziune în Germania explică rolul hotărâtor pe care l-a adoptat în susținerea Ucrainei. Germania este acum cea mai importantă țară europeana în privința contribuției militare și financiare. Cancelarul Olaf Scholz a jucat de asemena un rol determinant din punct de vedere diplomatic în asigurarea deschiderii negocierilor pentru aderarea la UE a Ucrainei și Moldovei în decembrie 2023. Rămâne de văzut dacă ceilalți membri UE vor adopta aceeași viziune ca Germania și cât de mult vor considera sprijinirea Ucrainei un element critic pentru securitatea europeană.

În concluzie, este foarte posibil ca anul 2024 să marcheze o competiție între aceste concepte. Cu cât mai mulți lideri îmbrățișează ideea Kremlinului de multipolaritate, cu atât sprijinul pentru Ucraina se va dovedi mai slab, iar unitatea UE și NATO în fața Rusiei se va dilua. Pe de altă parte, dacă ideea de „to do whatever it takes” va câștiga aderenți pe fondul înțelegerii amenințării de lungă durată pe care Rusia o prezintă pentru arhitectura de securitate europeană, cu atât perspectiva ca Rusia să sufere un „strategic defeat” se va consolida. Nu în ultimul rând, soluțiile pentru definirea unui „pol NATO european” vor reveni în actualitate mai intens, mai ales dacă perspectiva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă se va confirma. În 1989, Europa a fost martora unui moment istoric remarcabil, care i-a oferit oportunitatea de a se reuni și de a-și defini identitatea ca un spațiu al libertății și democrației. Acest spațiu este de ceva timp sub asediu din partea unei forțe extrem de ostile, iar războiul din Ucraina reprezintă vârful de lance otrăvit folosit împotriva lui, în dorința de a anula brutal momentul 1989. Rămâne de văzut dacă la sfârșitul anului 2024 vom concluziona că momentul 1989 a fost ratat, dar Ucraina oferă Europei o oportunitate unica de a-l proteja si consolida.

[inapoi la Cuprins]

---

Alegerile dificile la care face referire titlul contribuției mele nu se reduc doar la cele de pe listele de vot, dar – având în vedere că în 2024, mai mult de jumătate din populația globului (aproximativ 4,2 miliarde de persoane) va fi chemată la urne în 70 de competiții electorale – propun, pentru început, un scurt tur de orizont electoral în Orientul Mijlociu și Nordul Africii.

Ciclul electoral 2024 a început, de fapt, în decembrie 2023, când au avut loc alegeri prezidențiale în Egipt, câștigate – fără nicio surpriză – de actualul președinte, Abdel Fatah al-Sisi, cu 89.6% din voturi, și va continua cu alegeri în Algeria, Iran, Mauritania, Tunisia, Irak, Kuweit, Liban și Maroc. Este foarte posibil ca și Israel să organizeze alegeri parlamentare anul viitor, în funcție de cum va evolua conflictul cu Hamas, dat fiind că actualul guvern de uniune națională are un mandat limitat doar la gestionarea stării de război. Cu foarte puține excepții (aș include aici Israelul și, poate, Mauritania), rezultatele acestor alegeri vor fi decise dinainte, ca un fel de cronică a unor victorii anunțate, deoarece, pentru liderii autocrați ai majorității acestor state, democrația autentică este prea periculoasă, iar mai ales în condițiile în care strada arabă este reanimată de războiul dintre Israel și Hamas, aducând cauza palestiniană din nou în centrul atenției, riscul unor proteste similare celor din timpul Primăverii Arabe împotriva unor conducători corupți care nu dau socoteală nimănui crește – un efect de domino care nu poate fi stopat decât prin măsuri represive. Majoritatea regatelor din Golf consideră democrația o amenințare la fel de mare ca jihadismul – acesta fiind probabil motivul pentru care conducătorul de facto al Arabiei Saudite, prințul Mohammed bin Salman, cunoscut drept MBS, a anulat alegerile municipale din regat, care trebuiau să aibă loc la fiecare patru ani, din teama că această oportunitate ar putea da naștere la revendicări privind o mai mare reprezentare a populației în structurile de conducere, actualmente dominate de membrii ai familiei regale saudite extinse. În aceste condiții în care Occidentul va privi aceste alegeri de pe margine, fără să se implice în vreun fel în promovarea democrației (probabil având încă proaspăt în minte eșecul răsunător al acestui tip de proiect în Iraq după invazia americană din 2003), iar numărul și frecvența nemulțumirilor vor crește pe măsură ce vor scădea posibilitățile legale de protest, perspectiva ca Hamas și grupări asemănătoare să ofere un model alternativ poate să sporească proporțional, iar jihadismul, care părea că intrase într-un relativ con de umbră după dispariția califatului ISIS, va fi reanimat.

Prima jumătate a lui 2023 părea să anunțe, pentru Orientul Mijlociu, începutul unei detensionări regionale marcată de acordul de normalizare a relațiilor între Iran și Arabia Saudită, semnat în luna martie și mediat de China (din care, ironic, Teheranul a avut cel mai puțin de câștigat), de progresul pe calea unui tratat de pace între Israel și Arabia Saudită și de faptul că războaiele civile din Libia, Siria și Yemen nu mai aveau amploarea de altă dată. Statele din Golf, stabile și prospere, păreau centrul de putere al unei regiuni epuizate de tensiuni și războaie. Dar, după atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, cel mai vechi conflict al regiunii a erupt din nou într-un episod de o violență aproape imposibil de redat în cuvinte, amenințând să arunce din nou regiunea într-un război regional de amploare care ar putea atrage indirect Statele Unite, Rusia și Iranul. 

Consecințele actualului război dintre Israel și Hamas, care va continua cel puțin în prima jumătate a lui 2024, vor fi definitorii pentru acest an, mai ales pe plan regional: mă aștept ca starea fragilă de detente între Iran și Arabia Saudită să continue, pentru că evenimentele din 7 octombrie au readus în atenție influența Teheranului prin intermediul organizațiilor proxy pe care le controlează (rebelii Houthi în Yemen, Hamas, Hezbollah, Jihadul islamic palestinian – grupări care, după 7 octombrie, au lansat rachete spre Israel și spre bazele militare americane din regiune), iar statele din Golf, inclusiv regatul saudit, se tem să nu fie din nou ținta unor atacuri asupra exploatărilor lor de petrol, așa cum a  fost cazul în 2019, când Houthi au produs pagube considerabile instalațiilor saudite din sudul regatului. Președintele iranian Raisi a participat în noiembrie la Riyadh, la invitația personală a lui MBS, la Summitul extraordinar arabo-islamic cu privire la situația din Gaza.

Eforturile de normalizare a relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită, serios afectate de atacul Hamas, vor fi vizibil încetinite, dar nu cred că vor dispărea cu desăvârșire, în condițiile în care MBS are interese clare economice și de securitate pentru semnarea unui tratat cu Israelul – care, date fiind noile condiții, va presupune negocieri mai complicate și mai multe concesii acordate palestinienilor din Israel. Statele Unite, mediatorul acestui proces, se vor afla în plină campanie electorală în 2024, ceea ce face ca posibilitatea încheierii lor în acest an să fie extrem de redusă. Conflictul dintre Israel și Hamas înseamnă, de asemenea, că – în ciuda retoricii administrației Biden din prima parte a mandatului, care susținea o dezangajare a SUA din regiune de tipul America ar dori să termine cu Orientul Mijlociu, Orientul Mijlociu nu a terminat cu America. Noua administrație de la Washington, oricare va fi aceea după noiembrie 2024, nu va mai putea neglija nici problema palestiniană, nici noua asertivitate și agresivitate a Teheranului. 

În aceste condiții, un parteneriat mai strâns cu Arabia Saudită (care va servi de asemenea în încercarea Washingtonului de a opri gravitația regatului în orbita Beijingului), care are relații funcționale cu Israel și Iran (deocamdată) și relativ cordiale cu restul lumii arabe va fi probabil cea mai fezabilă opțiune. Qatar, pe de o parte, date fiind relațiile apropiate cu o parte a conducerii Hamas, care este găzduită în emirat, și Turcia, pe de alta, dată fiind ambiția președintelui nou reales Erdogan de a fi un vârf de lance al cauzei palestiniene, vor avea clar un rol de jucat în ordinea care se va contura la finalul conflictului declanșat în 7 octombrie. Rolul SUA în regiune va fi cu atât mai dificil dată fiind popularitatea sa în cădere liberă din cauza sprijinului pe care Washingtonul l-a acordat Israelului de la începutul conflictului care a produs o catastrofă umanitară de proporții în Gaza și a dus la ample manifestații de sprijin pentru cauza palestiniană nu doar în lumea arabă, ci și în numeroase capitale occidentale.

Din perspectiva americană și israeliană, după încetarea operațiunilor militare în Gaza, reîntoarcerea la un status quo de tipul celui existent înainte de 7 octombrie va fi imposibilă – dar deocamdată, nu există nicio alternativă credibilă de guvernare a Fâșiei Gaza, ceea ce înseamnă că prezența militară a IDF va fi necesară pentru o perioadă considerabil mai lungă decât ar dori guvernul de la Tel Aviv, care a exclus predarea zonei în mâinile Autorității Palestiniene. Politica de descurajare practicată de Israel cu privire la Hamas înainte de 7 octombrie nu va mai fi în niciun fel posibilă, pentru că, în realitate, o politică de descurajare funcționează doar până în momentul în care adversarul este pregătit de război.

Astfel, Israelul va fi nevoit să își asume responsabilitatea pentru Gaza, ceea ce va inflama ostilitatea populației civile de acolo, a străzii arabe în general și a unei părți din opinia publică globală. Teoretic, cea mai bună opțiune pentru Gaza post-conflict ar fi administrarea de către o Autoritate Palestiniană revitalizată și relegitimizată, dar atâta timp cât actuala conducere a AP se va menține, acest lucru nu este posibil. Un sondaj făcut de Arab Barometer după începerea conflictului arată că, dacă s-ar organiza alegeri prezidențiale în Gaza, 32% dintre respondenți ar vota cu activistul Fatah Marwan Barghouti, aflat în închisoare, 24% cu liderul Hamas Ismail Haniyeh și doar 12% cu Mahmoud Abbas. Iar atâta timp cât premierul Benjamin Netanyahu va rămâne la conducerea guvernului israelian – deși anticipez că finalul conflictului va marca și finalul carierei politice a veteranului premier – acesta se va opune unei astfel de opțiuni, dacă relația sa anterioară cu conducerea AP ar putea servi drept precedent. O altă opțiune pentru viitorul Gazei, aceea în care statele arabe, în frunte cu Arabia Saudită, și-ar asuma responsabilitatea financiară, politică și de securitate pentru populația din zonă, este și mai puțin realizabilă decât celelalte, dat fiind faptul că MBS și restul emirilor și șeicilor din Golf nu au manifestat nicio disponibilitate în acest sens, dincolo de nivelul retoric care servește doar pentru a minimiza riscul de manifestații populare anti-regim din partea unui public pentru care cauza palestiniană încă contează.

Va rămâne de văzut câte din obiectivele Israelului, care includ distrugerea bazei de putere și a infrastructurii Hamas în Gaza, capturarea și/sau uciderea liderilor organizației, eliberarea ostaticilor care mai sunt în viață, prevenirea unui atac al Hezbollah din nord, menținea sprijinului internațional pentru operațiunile sale, mai ales din partea SUA, reclădirea încrederii populare în instituțiile de securitate ale statului și salvgardarea câștigurilor diplomatice realizate cu statele arabe prin intermediul Acordurilor Abraham, vor putea fi realizate în următorul an. Unele dintre aceste obiective sunt vizibil în contradicție unele cu altele și nu vor putea fi realizate decât parțial, în cel mai bun caz. De asemenea, Israel va trebui să facă față unei rezistențe crescute împotriva prezenței IDF în Cisiordania, unde, potrivit unui sondaj făcut de Palestinian Centre for Policy and Survey Research la începutul lui decembrie 2023, 82% din cei intervievați și-au declarat sprijinul pentru atacul Hamas, a cărei popularitate a crescut semnificativ din octombrie 2023. De aceea, liderii actuali și viitori ai Israelului vor trebui să prioritizeze aceste obiective și să le adapteze la condițiile de fapt. Ceea ce este clar însă este că mult discutata soluție a celor două state la problema israeliano-palestiniană nu se poate duce la îndeplinire în actualul context de conflict și tensiune și în niciun caz cu liderii aflați acum la putere de cele două părți. Între timp, cauza palestiniană va continua să câștige capital de simpatie în ochii opiniei publice globale, alimentată și de atitudinea ipocrită a Rusiei și Chinei, două state agresiv revizioniste care continuă să profite de rolul proeminent al Orientului Mijlociu pe agenda politicii mondiale.

Astfel, cel puțin pentru prima jumătate a noului an, se pare că singura resursă mai abundentă decât petrolul în Orientul Mijlociu sunt alegerile dificile.

[inapoi la Cuprins]

---

Anul 2024 anunță multe provocări izvorâte din complexitatea unui mediu global interdependent. O acțiune care se petrece pe un continent poate afecta astăzi, în mod semnificativ, ordinea și climatul de stabilitate de pe alt continent.

Trebuie să recunoaștem că modelul nostru cognitiv și capacitatea epistemică de accesare a timpului sunt supuse anumitor condiționări. Așadar, înainte de a recurge la estimări, se impune precizarea că viitorul este echivalent cu incertitudinea, în timp ce diverse situații neprevăzute sau factori inediți pot influența semnificativ cursul evenimentelor. Sistemele  globale sunt interconectate și complexe, anumiți actori internaționali nu își declară întotdeauna intențiile reale, deciziile sunt rezultatul unor reorientări sau schimbări de regim politic, în timp ce diverse situații, independente de noi, precum schimbările tehnologice radicale, pandemiile sau cataclismele naturale pot bulversa variabilele politice, economice și sociale cu posibilitatea accentuării anarhiei în cadrul sistemului relațiilor internaționale.

Cu toate acestea, nevoia de a realiza prognoze pentru viitor este esențială adaptării națiunilor și supraviețuirii umane, înțelegând astfel utilitatea recunoașterii riscurilor și oportunităților pentru a ne îmbunătăți gradul de anticipare. Termenul „predicții” este mult prea pretențios și prejudicios din punct de vedere analitic (probabil ceva mai potrivit pentru personaje celebre precum Nostradamus, Baba Vanga și Mama Omida), în timp ce referirea la tipare, tendințe, provocări, estimări și scenarii ne-ar plasa pe un cluster de responsabilitate ceva mai rezonabil. Pentru a încheia micul argument, vom spune că o metodă de analiză care prezice nouă din zece evenimente este una foarte bună, în timp ce un singur eveniment poate fi catastrofal.

Lumea în care trăim a fost mereu supusă competiției, iar mijloacele de contestare și poziționare pentru achiziția puterii au devenit mult mai rafinate și diversificate. Cursa pentru influență și prestigiu global este dominată de cele două mari forme de confruntare: războiul cinetic și rivalitatea economică, la care se adaugă diverse resorturi neconvenționale. Odată cu schimbarea naturii provocărilor observăm și dificultatea menținerii unor privilegii de putere, augmentându-se nevoia calibrării alianțelor strategice. Așadar, în acest moment, nimeni, dar absolut nimeni, nu își mai poate asigura doar prin capacități proprii un statut primordial pe scena globală fără a se sprijini pe alianțe strategice, iar durabilitatea acestora este esențială. Contestarea hegemoniei americane a început odată cu rivalitatea sistemică chineză și apoi cu războiul Rusiei împotriva ordinii de securitate europene, obiectiv blocat deocamdată în Războiul Ruso-Ucrainean.

Sistemul internațional devine mult mai fluid și schimbător, iar flexibilitatea și adaptarea constituie atribute indispensabile într-un peisaj global caracterizat de nervozitate și contracții permanente. În același timp, supraîncărcarea informațională copleșește, fiind adesea greu de anticipat direcția spre care poate aluneca o lume aflată în vârtejul continuu al complexității strategice nestatornice. Anul 2024 va aduce senzația unei sălbăticii a relațiilor internaționale, asemeni unui carusel de mare viteză care se străduiește să-și mențină parcursul pentru a ajunge în siguranță la destinație.

Conflictul Israeliano-Palestinian și războiul Rusiei în Ucraina sunt moșteniri care vor marca agenda anului 2024. Dacă primul conflict este mai degrabă unul local cu profunde rațiuni istorice și politico-religioase, războiul Rusiei are implicații și mize de mare putere care vor genera frământări în multe cancelarii occidentale. Apariția unor posibile noi puncte de tensiune, precum tendința de escaladare a unui conflict între Venezuela și Guyana și blocarea ostentativă a tranzitului maritim a navelor occidentale spre Canalul Suez, generată de atacurile rebelilor houthi, tind să diversifice agenda preocupărilor. Așadar, este previzibil ca Rusia să urmărească prin canale directe sau proxi-uri precum Iranul, provocarea unor tensiuni în diverse regiuni cu scopul întreruperii lanțurilor de aprovizionare și deturnării priorităților Occidentului pentru susținerea Ucrainei. În dorința sa de a atinge obiective mai largi, Rusia ar putea profita de pe urma accentuării anarhiei în cadrul sistemului relațiilor internaționale, urmărind totodată diluarea proiecției de putere globală a Statelor Unite, situație de pe urma căreia ar beneficia și China la un moment dat.

O preocupare majoră a anului 2024 va consta în creșterea capacităților industriei de apărare atât în Ucraina cât și în Europa, însă acest efort are un orizont de minim trei ani, în timp ce recuperarea militară a Rusiei este estimată la aproximativ cinci ani. Dincolo de previzionări, europenii sunt nevoiți să țină cont de faptul că Rusia a învățat să se adapteze strategic, a găsit formule de a rezista economic, capacitatea sa actuală de recuperare militară este mult mai rapidă față de cea istorică, iar după realegerea lui Putin o nouă mobilizare ar putea avea loc pentru creșterea efectivelor pe front. Dacă la începutul anului declarațiile lui Putin conțin gesturi electorale, în a doua parte a lui 2024 ne putem aștepta la o intensificare a atacurilor, dar și la o espectativă rusă legată de posibile calcule strategice în raport cu rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA. Cel mai probabil, în 2024, nu vom vedea surprize majore pe teatrul de război din Ucraina, dar dacă rușii vor prinde un moment favorabil îl vor exploata la maxim pentru achiziția de noi teritorii, obiectivul lor primar fiind cucerirea întregului litoral ucrainean.

În lipsa unor garanții de securitate instituționalizate, Kievul trebuie să se bazeze pe garanția sprijinului occidental și am văzut cu toții cât de bine pot performa forțele armate ucrainene dacă sunt susținute corespunzător; în caz contrar, toate discuțiile privind reconstrucția Ucrainei sau proiecțiile energetice și de conectivitate în Marea Neagră nu sunt altceva decât parte a unui autism strategic.

Cu toate că obiectivul central al strategiei SUA îl reprezintă contrabalansarea Chinei, Washingtonul are un interes direct pentru asigurarea stabilității în Europa, iar orientarea americană spre o politică de izolaționism nu este tocmai probabilă până la sfârșitul anului 2024.

Costurile financiare și lipsa consensului politic ar putea determina partenerii occidentali să identifice formule pentru confiscarea activelor financiare înghețate ale Federației Ruse în scopul creșterii rezilienței sociale, economice și militare a Ucrainei. În cealaltă parte, Vladimir Putin a cumpărat la prețuri derizorii sau preluat deja multe dintre activele companiilor occidentale de pe teritoriul Rusiei, împărțind discreționar afaceri, fabrici și rețele comerciale unor senatori și prieteni apropiați pentru a-și menține viu cercul loialităților. Pornind de la aceste realități, occidentalii ar putea considera că este mult mai util ca povara războiului dus de Ucraina să fie suportată din compensații de război impuse Rusiei, decât din banii coaliției de susținere a Kievului. Totuși, această decizie ar putea diminua coșul finanțelor pentru reconstrucția viitoare a Ucrainei și conectivității sale cu Europa. 

În anul 2024, coexistența în bazinul Mării Negre va fi extrem de dificilă. Rusia își va continua obsesiv obiectivul nelegitim de a ruina proiecțiile economice și de securitate prin perturbarea liberei navigații, în timp ce Turcia vizează obținerea unui statut de putere regională, conectat la posibile noi ecuații de arhitectură globală, urmărind în acest fel proiectarea unui rol central în conexiunea Europei cu Asia. Caracterul tranzacțional al Turciei orientat spre afirmarea unei suveranități strategice sporite devoalează o aliniere conjuncturală și neclară cu obiectivele occidentale, căutând simultan să-și asume paternitatea pentru noile formate regionale cu riscul de a le instrumenta, pe alocuri, unilateral.

Anul 2024 va fi un precursor al marilor schițe geoeconomice. Competiția strategică economică vizează proiectarea marilor coridoare comerciale est-vest, iar această temă va dobândi o mai mare centralitate decât în trecut. „Noul război al coridoarelor” integrează marile proiecte occidentale de infrastructură pentru energie, transport, comerț și digitalizare din Kazahstan până în Marea Neagră (Coridorul de Mijloc) și din India prin Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania, Israel în Marea Mediterană și mai departe spre Grecia, Italia, Franța și Germania – rută deja asumată în cadrul G20 (Coridorul Economic India-Orientul Mijlociu-Europa). Deși vorbim despre proiecte gigant, cu potențial de materializare mai îndelungată, anul 2024 va fi scena aprofundării unor planuri și discuții între decidenții americani și reprezentanții Comisiei Europene cu statele de tranzit din Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Caucazul de Sud și regiunea Mării Negre, dar și la nivel bilateral cu participanți precum India, Japonia și Coreea de Sud. 

Noile reconfigurări geoeconomice vor sugera structura și fiabilitatea viitoarelor alianțe strategice, o temă vitală de internalizat pentru decidenții români. Deși privind de la distanță, ar putea exista sentimentul decuplării unor state occidentale față de Ucraina, asumarea unui macro-proiect geoeconomic eurasiatic ar viza reconstrucția Ucrainei prin situarea sa pe traseul conectivității strategice Marea Baltică-Marea Neagră. Din acest punct ar surveni argumente suplimentare pentru securitatea Ucrainei, însă până la un astfel de moment, provocarea rusă rămâne principala temă de lucru. Este greu de prezis logica finanțării Ucrainei pentru anul 2024, însă cel mai probabil Uniunea Europeană și Congresul American vor găsi modalități pentru aprobarea pachetelor de sprijin propuse la sfârșitul anului 2023, reprezentând cumulat aproximativ 116 mld USD. 

În timp ce construcția coridorului comercial Gdansk-Constanța necesită aproximativ 5,5 mld. EUR, Statele Unite au canalizat peste 75 mld. USD în Ucraina de la începutul invaziei ruse. În consecință, confiscarea activelor financiare rusești pentru susținerea Ucrainei este deja percepută în anumite cercuri politice conservatoare ca o soluție mult mai potrivită, iar în 2024 am putea asista la o regândire a modului în care sunt prioritizați banii Uniunii Europene și ai Statelor Unite pentru balansarea strategică a Rusiei.

Anul 2024 ar putea rămâne in istorie ca reperul pentru declarația informală de participare la „războiul coridoarelor comerciale” – cealaltă fațetă a competiției pentru influență globală. Potrivit estimărilor, în anul 2024, China va înregistra o reducere a avântului economic, în timp ce companiile occidentale vor continua să migreze de pe piața chineză spre India. Decuplarea economică de China nu va fi nici totală, nici imediată, însă aceste trenduri indică o serie de potențialități care vor concura ambiția economică globală a Beijingului și emblematicul proiect Belt and Road.

Proiectele de interconectare est-vest avansează raționamentul economic pentru a concura Rusia și China, căutând o paritate a dezvoltării și securității occidentale între Pacific și Marea Mediterană. 

Odată ce Rusia și-a devoalat intențiile și comportamentul beligerant, anumite state din Asia Centrală sunt acum ceva mai deschise alternativelor, iar Germania, a treia economie a lumii, devine un actor cheie în angajarea proiectelor de conectivitate pe Dunăre, în Caucazul de Sud și mai departe spre est. Așadar, anul 2024 vine cu perspectiva deschiderii Europei către est, atât din punct de vedere economic, cât și politic, însă între timp puține lucruri s-au materializat, aflându-ne deocamdată mult prea departe pentru a deveni optimiști.

Deoarece mai mult de jumătate din populația lumii cu drept de vot va merge la urne în 2024, nervozitatea și tensiunea vor fi la cote maxime, iar incertitudinea cu privire la deznodământul alegerilor din SUA vor forțaEuropa să-și asume angajamente și costuri mai ferme pentru apărarea Ucrainei și implicit a continentului.

Precondiția interconectării est-vest o reprezintă garanția liberei navigații în Marea Neagră care, în cele din urmă poate fi rezultatul unui tip de gândire bazat pe interdependența nemijlocită a Europei cu Asia Centrală și interesului Occidentului de integra regiunea Mării Negre într-o ecuație strategică câștigătoare; însă, pentru a materializa aceste ambiții, o gândire de tip Război Rece este mult mai necesară acum decât să fim aruncați de Rusia în acest scenariu cu granițe noi, întinse până în Polonia și România, cu riscul de a genera fronturi suplimentare pentru SUA și slăbirea prezenței sale în Pacific.

Nimic din ceea ce am scris mai sus nu va fi ușor de realizat sau are o certitudine cu valoare absolută, dar tiparele, inițiativele asumate și disponibilitatea de a „pune banii în anumite coșuri” ne indică potențialități care deschid căi spre noi scenarii și perspective. Merită să reflectăm la locul și rolul României în aceste vremuri excepționale, deopotrivă sensibile, riscante și provocatoare. Așadar, anul 2024 ne invită să privim mai departe, nu doar spre găurile negre, ci și spre oportunități care, decomandată, nu dețin o validare deplină.

Din păcate, „autismul strategic” poate anula perspectiva geoeconomică a interconectării est-vest, stimulând totodată tendințele de redistribuire a puterii la scară globală, iar anul 2024 nu va fi lipsit de aceste provocări.

Nu ar fi nepotrivit să ne uităm spre următoarele douăsprezece luni simultan ca la perioada de dinaintea furtunii și la anul conturării perspectivelor mărețe. Deoarece natura umană este schimbătoare, ea determină și fragilitatea echilibrului relațiilor internaționale. Rămâne de văzut cine vor fi liderii occidentali care vor gestiona relația cu Putin începând cu anul 2025, și abia după acest tumult electoral vom putea opera cu variabile politice mai certe, determinante pentru comportamente și decizii.

[inapoi la Cuprins]

---

România intră în 2024 cu o stare generalizată de apatie socială, pe fondul căreia politicienii pot fie să ducă țara într-un dezastru marcat de radicalism, fie să mențină un status quo mediocru, care să nu poată încuraja germenii unei reformări instituționale necesare. 

Anul cu patru scrutine – europarlamentarele, legislativele, prezidențialele și alegerile locale – este, în principiu, o mare fereastră de oportunitate, comparabilă ca potențial politic cu anul 1996, dar cu un potențial civic deocamdată mult sub angajarea socială care l-a învins atunci pe Ion Iliescu. Totuși, nici febra socială înaltă, cum a fost momentul 1996, nu poate reforma politicul de una singură, în lipsa politicienilor pentru care democrația reprezentativă, și nu cea delegativă, este miza.

Este util să punctăm că România intră în acest ciclu electoral cu trei deficite majore, vulnerabilități care au fost cultivate de clasa politică de la putere din ultimii ani, tocmai pentru a fi speculate electoral:

1. Deficitul instituțional, cu precădere cel al instituției prezidențiale. 

Începută spre finalul primului mandat al lui Klaus Iohannis, golirea funcției prezidențiale de atributele ei constituționale semnificative a atins apogeul în acest penultim an de „domnie” a lui Klaus Iohannis. Termenul ales nu este unul ironic, ci unul care definește mai degrabă felul suveran în care Iohannis s-a raportat la funcția prezidențială, atât în ceea ce privește simbolismul, cât și ermetismul, probat prin lipsa stridentă de transperanță în ceea ce privește cheltuielile administrației cu turneele externe ale președintelui. 

Pas cu pas, Klaus Iohannis a lăsat ca atributele funcției prezidențiale să poată fi uzurpate în folosul politic al premierului Marcel Ciolacu, în plin proces de construcție a unui profil prezidențiabil, în pofida tuturor indicatorilor care l-ar face să fie cât se poate de nepotrivit funcției. Să nu omitem însă că Viorica Dăncilă era în răspăr cu profilul unui candidat serios la Cotroceni, și totuși a fost cultivată să ajungă în turul doi, pe post de contra-candidat ideal al lui Iohannis. Așa se face că, pe măsură ce Klaus Iohannis devine tot mai autarhic, refuzând suveran orice dialog public real, Marcel Ciolacu preia din atributul de reprezentare externă, chiar dacă nu reușește vreo mare ispravă, ci mai degrabă triumfalisme derizorii, cum este recentul dosar Schengen, prezentat ca un triumf la București, de fapt o mare vulnerabilizare a României. 

Instituția prezidențială nu este singura lăsată în deficit. Strategia începută în mandatul lui Victor Ponta la șefia PSD și continuată de Liviu Dragnea a fost desăvârșită: o pleiadă întreagă de instituții sunt private de un rol politic și social real, printre ele CNA și ICR, reduse la irelevant.

• Deficitul de reprezentare politică/ Deficitul de democrație

Odată ce electoratul votează într-un fel, pentru ca mai apoi deciziile puterii poltice să răstoarne votul și să infirme astfel puterea cetățenilor, contractul de reprezentare politică este compromis. E ceea ce a făcut președintele Iohannis care, după ce a cerut expres cetățenilor să voteze contra PSD și să-i dea puterea de a forma un guvern în acord cu proiectul politic al președintelui, a readus PSD la guvernare.  

Calitatea precară a democrației românești a fost folosită mai degrabă pentru a permite permutări politice contrare votului de reprezentare, ceea ce face ca actualul regim de putere să lase țara mult mai fertilă tentativelor iliberale, exersate deja în mandatul lui Klaus Iohannis. 

• Deficitul de speranță socială

În pofida denumirii mai bonome, aici rezidă unul dintre cele mai mari riscuri pentru 2024: speranța socială este combustibil pentru forțele politice care contestă monopolul partidelor mamut, PSD și PNL. 

Lipsa speranței sociale, cultivate ca strategie de actuala clasă politică de la putere, duce la apatie socială, la absenteism de la vot, la comportamente electorale revanșarde și resentimentare, la îndemâna politicienilor populiști și radicali și la violență politică, folosită pentru a da poporului o satisfacție iluzorie de răzbunare. Este ceea ce vedem zilele acestea, ca rezultat al strategiei PSD/PNL/Iohannis de a alimenta artificial personaje poltice ca AUR și Diana Șoșoacă, o strategie cu două rezultate intenționate:

• pe de o parte, radicalizarea electoratului revanșard, pentru a obține delimitarea celorlalți alegători, fie prin absenteism și refuzul oricărei implicări politice, fie prin votul răului cel mai mic, care să garanteze că radicalii (AUR, Șoșoacă) nu ajung la putere;
• pe de altă parte, apatia socială generalizată, care face ca acțiunile pe care Guvernul le face pe ultima sută de metri să treacă fără prea mare contestare socială, așa cum s-a întâmplat și cu Codul Fiscal.

Acestea sunt premisele de pornire pentru scrutinele care vor avea loc în 2024. Noua ordine politică de la București depinde de cât de loiali unul altuia vor fi Klaus Iohannis și PSD, pe de o parte și, pe de altă parte, de apariția fenomenului de lebădă neagră, fie el un candidat pentru prezidențiale, fie o ofertă politică competitivă venită din zona liberală de opoziție. 

Sunt însă mai probabile alte două scenarii de lucru, niciunul dintre ele optimist, mai ales dacă le situăm și în contextul internațional mai larg, cu o Uniune Europeană și ea fragilizată de teribilismul suveranist și mai puțin preocupată de București, unde pe hârtie democrația stă în picioare, și mai vigilentă să țină Republica Moldova și Ucraina pe orbita liberală europeană. În plus, Uniunea Europeană a investit enorm în București, nu doar financiar, ci cu resurse de legitimitate, în anii infamului regimul Dragnea, când instituțiile europene au fost practic aliații societății care denunța abuzul de putere.

Primul scenariu este acela al radicalizării sociale, ca răspuns la radicalizarea politică, ceea ce va confirma trendul din sondajele de opinie, care duc AUR și partidul lui Șoșoacă, adunat, la aproximativ 25%, în acest moment. Este deja loc comun teza că AUR este o creație autohtonă golemică, pe modelul Cenaclului Flacăra din comunism: regimul de putere și-a creat propria supapă care să adune marginalii. Totuși, golemul este cel care iese de sub puterea creatorului său și efectul creației e de bumerang, în cele din urmă. Cu AUR și Șoșoacă depășind PNL-ul la europarlamentare, de pildă, ne vom situa într-o zonă nefrecventabilă, care ne-ar putea speria suficient de tare încât să răsturnăm votul la următoarele scrutine. 

Cel de-al doilea scenariu este cel al prezervării unui status quo căldicel, mediocru, care ar conveni cel mai mult PSD-ului și, pe lângă PSD, PNL-ului. Evitarea răului mai mare – radicalii – ar menține supremația PSD/PNL și l-ar duce pe Marcel Ciolacu în turul al doilea, ca rău mai mici față de Simion/Șoșoacă, pe modelul folosit deja de cuplul Iohannis/Dăncilă. 

Totuși, funcția de prim-ministru îi aduce lui Ciolacu avantajul celui care are pâine și cuțitul și împarte, dar și dezavantajul supra-expunerii, mai ales că liderul social-democrat, o vreme înțelept în a-și asculta consilierii care lucrează la conversia de profil, are tot mai dese ieșiri personale, în care năravul celui format în PSD se dă în vileag. 

Există însă o premisă indirectă din punct de vedere politic, care a fost generatoare de speranță socială în 2023 și care ar putea avea un potențial bun pentru 2024, anul încercat electoral: cultura și forța ei de coeziune. Este motivul pentru care majoritatea politicienilor de la putere din ultimii ani au încercat să izoleze cât mai mult din prim-plan intelectualii/oamenii de cultură, să-i facă să treacă drept irelevanți, să-i descurajeze prin atacuri grotești. Una dintre funcțiile intelectualului, spunea Monica Lovinescu într-un interviu de după 1990, e să fie primejdios pentru puterea politică. Or, tocmai aici, în aceast potențial al intelectualului de a denunța răul politic și de a se angaja civic rezidă nota de optimism pentru anul 2024, unul în care intrăm după un centenar dedicat cu discreție Monicăi Lovinescu și care a spart barierele presei de cazarmă, arătând că societatea funcționează și are pârghii pentru ca, prin recuperarea memoriei, să reseteze și modelul politic. 

[inapoi la Cuprins]

---

După schimbările politice aduse de alegerile parlamentare din 2020, aparent s-au creat condițiile pentru rezolvarea deficitelor acute în domeniul statului de drept, acumulate în perioada 2017-2019. O parte dintre aceste deficite au fost abordate formal, în special cele care țineau de pachetul legilor justiției și de reforma codului penal și a codului de procedură penală. Aceste modificări legislative au permis României să obțină ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, țara noastră fiind evaluată în acest moment în cadru Mecanismului privind Statul de Drept, aplicabil tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

Chiar dacă partea cea mai ușoară a fost „bifată” (anumite schimbări legislative și instituționale), România întâmpină și va continua să întâmpine dificultăți în aplicarea substanțială a reformelor, pe cel puțin trei dimensiuni principale:
1) Calitatea sistemului judiciar;
2) Calitatea cadrului anti-corupție;
3) Pluralismul și libertatea mass-media;

1) In ceea ce privește calitatea sistemului judiciar, România va continua cu aceleași probleme devenite deja cronice. Situația resurselor umane din sistemul judiciar va continua să se înrăutățească, pe fondul unui sistem de pensionaări irațional și neadaptat nevoilor sistemului de justiție. Deficitul tot mai mare de
magistrați va persista, în condițiile unui număr fără precedent
de pensionări solicitate de magistrați.Prelungirea perioadei de formare la Institutul Național al Magistraturii (INM) de la doi la trei ani ar putea exercita o presiune suplimentară asupra resurselor
umane. În materia gestionării bugetelor instanțelor, preluarea acestei competențe de către Înalta Curte de Casație și Justiție va continua să ridice dificultăți, pe fondul unei pregătiri insuficiente a acestei schimbări.

2) Cea mai semnificativă evoluție în privința cadrului anti-corupție ar putea fi aderarea României la Convenția OECD privind combaterea dării de mită. Pentru moment, domeniul de aplicare al infracțiunii de dare de mită la nivel transnațional în legislația din România este prea restrâns, iar sancțiunile sunt prea reduse, conform evaluărilor OECD. Cel mai probabil, țara noastră va înregistra același decalaj între adeziunea formală la un set de reguli și principii și capacitatea de transpunere efectivă în practici instituționale.

3) In ceea ce privește cadrul referitor la pluralismul și libertatea mass-media, vor persista aceleași probleme grave și structurale. Deficiențele legate de transparența proprietății asupra mass-media vor continua să se manifeste cu aceeași intensitate. Anul electoral 2024 nu va permite o consolidare a normelor și mecanismelor de îmbunătățire a independenței serviciilor publice de mass-media în materie de decizii editoriale și de guvernanță, ținând seama de standardele europene privind serviciile publice de mass-media. De asemenea, utilizarea fondurilor publice de către partidele politice pentru a finanța mass-media și pentru a influența conținutul pe baza unor contracte netransparente va continua să fie o practică larg răspândită și în anul 2024.

[inapoi la Cuprins]

---

Anul 2024 are toate sansele sa fie considerat ca anul furtunii perfecte din punct de vedere electoral. In 2024 in nu mai putin de 64 de tari de pe aproape toate continentele vor fi organizate alegeri locale, regionale, legislative sau prezidentiale de al caror rezultat va depinde orientarea viitoare, din punct de vedere ideologic si strategic, a tarii in anii urmatori. Aproape ca un paradox, un element eminamente democratic, acela al scrutinului electoral, poate determina o modificare profunda a ordinii mondiale. In 2024 sunt cateva alegeri care suscita un interes major pe plan international si al caror rezultat va reverba puternic dincolo de granitele tarii unde acestea au loc.

O prima tara unde alegerile ar trebui sa aiba loc in martie 2024, insa datorita razboiului cu Rusia si a legii martiale care previne organizarea oricaror alegeri, este Ucraina. Presedintele in exercitiu, Volodymyr Zelenskyy ar putea folosi alegerile prezidentiale ca un vehicul de legitimare a politicii externe ferme impotriva Rusiei, ca urmare a invaziei din februarie 2024, dar si de sustinere interna pentru reformarea politica, economica si sociala a Ucrainei, conditii mai mult sau mai putin derivate din recenta invitatie lansata Ucrainei cu ocazia Consiliului European din decembrie 2023 de a deschide capitolele de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeana. Aparent fara un rival puternic, desi in ultima vreme exista o serie de zvonuri privind  tensiunile crescande presedintele Zelenskyy si Seful Statului Major al Armatei Ucrainiene, General Valerii Zaluzhnyi, primul ar avea toate sansele reinnoiri mandatului prezidentiale. Dar asa cum am mentionat ulterior, aceste considerente raman doar ipotetice, avand in vedere neorganizarea alegerilor prezidentiale in Ucraina.

Alegerile prezidentiale din Rusia din martie 2024 vor reprezenta un nou simulacru de alegeri, castigatorul acestora fiind bine cunoscut inainte de a se deschide urnele de vot. Actualul locatar de la Kremlin, Vladimir Vladimirovich Putin, va obtine fara probleme un al cincilea mandat de presedinte al Rusiei si va continua linia politica adoptata fatis in ultimii zece ani – sfidare a dreptului international, a tratatelor asumate de catre Rusia, provocare pana la limita confrontationala a Occidentului si creionarea unei aliante anti-Occident, alaturi de China, Iran, Turcia, Coreea de Nord si alte regimuri totalitare, mai putin relevante pe plan international.

In cadrul Uniunii Europene, perioada 6-9 iunie 2024 va fi una foarte interesanta din punct de vedere politic. Alegatorii din cele 27 de state membre vor fi invitati sa isi aleaga pentru urmatorii cinci ani reprezentantii in Parlamentul European, un actor institutional devenit in ultimii ani din ce in ce mai important pe plan politic si decizional european, insa care este umbrit recent de un scandal de coruptie cu implicatii pe plan international (Qatargate). Pe fondul razboiului din Ucraina, a cresterii inflatiei, a pretului ridicat la energie, a scaderii puterii de cumparare in multe state europene, a cresterii nesigurantei publice, coroborate cu recentul conflict din Orientul Mijlociu si a perspectivei cresterii riscului de atacuri teroriste in statele Uniunii Europene unde exista o comunitate musulmana semnificativa, exista perspectiva ingrjoratoare a ascensiunii curentului de extrema-dreapta si a reprezentarii acestuia in cadrul legislativului european, ca a treia sau a patra forta politica la Bruxelles si Strasbourg. Marea coalitie intre partidele de centru-dreapta din legislativul european si cele de orientare centru-stanga va gasi din ce in ce mai greu sa treaca propunerile legislative in contextul ascensiunii contestatarilor establishmentului european si a scaderii numarului de eurodeputati ai grupului liberal, cel care a asigurat pana in prezent, alaturi de popularii si socialistii europeni un cordon sanitar eficient impotriva grupurilor de extrema, stanga sau dreapta, din Parlamentul European. In mod normal, de rezultatul alegerilor europene ar trebui sa depinda si alegerea viitorului presedinte al Comisiei Europene, insa cum s-a vazut in 2019, desemnarea acestuia (acesteia dupa caz) a ramas o prerogativa a sefilor de stat si de guvern. Exista foarte putine semne ca aceasta procedura sa fie abandonata in 2024, iar actualul Presedinte al Comisiei Europene, Ursula Von der Leynen sa fie confirmata pentru al doilea mandat. Primul sau mandat a fost orice numai nu unul obisnuit – pandemia care a lovit in 2020 si consecintele economice si sociale ale acesteia, invazia Ucrainei de catre Rusia in februarie 2024, criza energetica si inflatia galopanta care au urmat, toate acestea au fost elemente care au determinat o readaptare a mandatului Comisiei von der Leynen si neindeplinirea, decat intr-o anumita masura, a obiectivelor asumate la preluarea mandatului la finele lui 2019. Un al doilea mandat pentru actuala Presedinta a Comisiei Europene ar insemna continuarea politicii Green Deal, insa poate cu o mai multa disponibilitate de a asculta ingrijorarile industriei, asta in conditiile in care industria americana si cea chineza sunt sprijinite masiv de catre stat in adaptarea la politicile de mediu, continuarea intaririi cooperarii transatlantice, insa asta conditionata fiind de continuarea unei administratii democrate la Casa Alba si pastrarea macar a Senatului in Congres. Politica ferma vis-a-vis de China este foarte probabil sa continue, insa nu si cea privind Rusia. O Administratie Trump la Casa Alba va pune Uniunea Europeana intr-o pozitie ingrata: in pofida sustinerii depline si neconditionata a Ucrainei, repetata in diverse forumuri si pe multiple canale de comunicare, fara o implicare militara (prioritara), economica si politica a Statelor Unite, Uniunea Europeana va cauta sa identifice o solutie eleganta (pentru ea), insa paguboasa (pentru Ucraina) de a aplana/reduce pana la stadiul inghetarii, insa nu al capitularii Ucrainei, a conflictului dintre Ucraina si Rusia. Constienta ca nu are cum sa sustina Ucraina din punct de vedere militar fara implicarea determinanta a Statelor Unite, si lipsindu-i un instrument financiar solid care sa-i permita sustinerea pe termen lung a Ucrainei, Uniunea Europeana va cauta sa faca ceea ce stie mai bine si anume sa lanseze un format de discutii/negocieri intre cele doua parti, in cadrul carora Uniunea Europeana sa joace rolul de mediator, si care sa rezulte intr-o formula de compromis acceptabil pentru ambele parti. 

Fara doar si poate cele mai importante alegeri in 2024 sunt cele din Statele Unite, de a caror rezultat depinde sustinerea ulterioara a Ucrainei in conflictul cu Rusia, viitorul relatiilor cu Uniunea Europeana, cunoscut fiind stilul tranzactionist si lipsit de tact diplomatic al Presedintelui Trump, dar si relatiile cu Rusia si China. Este foarte probabil ca o noua Administratie Trump la Casa Alba sa grabeasca o concluzionare in favoarea Rusiei a conflictului acesteia cu Ucraina, o reorientare a relatiilor dintre Washington si Bruxelles, o repozitionare a Statelor Unite in cadrul NATO, dar si o noua etapa in cadrul relatiilor cu Beijingul, care priveste cu mare interes alegerile prezidentiale ce vor avea loc in Taiwan si al caror rezultat poate determina o abordare vadit confrontationala a Beijingului, care sa ramana putin bagata in seama la Washington.

Trei alte alegeri din 2024 mai suscita un interes aparte: la jumatatea anului Belgia, tara care gazduieste institutiile europene si NATO, va organiza alegeri federale. Tensiunile dintre flamanzi si valoni sunt deja bine cunoscute, iar partidele care conduc in cele doua regiuni ale Belgiei, nationalistii flamanzi si socialistii valoni sunt exponante clare ale dihotomiei care exista in societatea belgiana. Cu toate acestea, exista semne ca actuala coalitie de sapte partide care sustine guvernul De Croo va avea sustinerea necesara in cadrul Parlamentului Federal si dupa 9 iunie, existand premisele ca guvernul De Croo sa fie reinvestit, ceea ce ar reprezenta un aspect mai rar intalnit pe scena politica belgiana.

Romania va cunoaste 2024 patru cicluri de alegeri: europarlamentare, locale, legislative si prezidentiale. Ca partener strategic al Statelor Unite, pion strategic la Marea Neagra si a doua economie ca importanta in Europa de Est, dupa Polonia, Romania nu are voie sa cunoasca devieri de orientare strategica si ideologica. Primordiale raman orientarile pro-atlanticiste si pro-europene, devenite recent tinta atacurilor formatiunilor de orientare nationaliste si extrema-dreapta. Actualul premier, Marcel Ciolacu e creditat cu primele sanse la fotoliul de la Cotroceni, insa intrarea in lupta electorala a actualului primar din Cluj-Napoca si fost premier, Emil Boc, are potentialul de a incurca semnificativ calculele politice facute in sediul de pe Soseaua Kiseleff. In ciuda aurei de diplomatie si prestanta internationala de care se bucura actualul Secretar Adjunct NATO, Mircea Geoana, participarea acestuia la alegerile prezidentiale din noiembrie-decembrie 2024 din postura unui independent, este sortita esecului, datorita lipsei sustinerii politice a unui partid cu o prezenta solida in teritoriu.

Republica Moldova va organiza de asemenea alegeri prezidentiale in 2024. Actuala presedinta, Maia Sandu, are in principiu toate sansele unui al doilea mandat pe parcursul caruia sa continue reformele initiate si al caror rezultat a condus spre invitarea Republicii Moldova de a deschide negocierile de aderare la Uniunea Europeana. Insa politica nu e mereu predictibila si surprize mai putin placute pot aparea. S-a vazut in 2023 la alegerile din Slovacia, unde populistul si filorusul Robert Fico a obtinut un nou mandat in fruntea guvernului, si la alegerile din Olanda, unde partidul politicianului de extrema-dreapta, Geert Wilders, a obtinut cele mai multe voturi in Parlamentul de la Haga. Este clar ca o infrangere a Maiei Sandu si o reintoarcere a comunistilor la Chisinau ar echivala cu o deraiere de la parcursul european si occidental pe care guvernul Dorin Recean si presedinta Maia Sandu au asezat Republica Moldova. 

[inapoi la Cuprins]

---

In conditiile anului electoral incarcat, guvernul va creste puternic cheltuielile publice in 2024.

Astfel, pensiile publice se vor majora in doura randuri in 2024, iar impactul noii legi a pensiilor, care va produce efecte incepand cu septembrie, insa impactul complet va fi incepand cu 2025, la 1,7% – 1,8% din PIB. De asemenea vor fi majorari de salarii in sectorul public, unele probabil cauzate de greve, aceste majorari nefiind introduse in proiectul de buget pentrui anul 2024.

Prin urmare ne vom confrunta cu aceeasi situatie ca in anul 2013, adica deficitul bugetar subestimat, atat prin supraestimarea veniturilor bugetare cat si prin subestimarea cheltuielilor. De exemplu, atat incasarile din TVA cat si incasarile din impozitul pe venituri sunt supraestimate, iar cheltuielile cu pensiile sunt subestimate in actualul proiect de buget pentru 2024. Subestimarea deficitului bugetar se situeaza la in jur de 1% din PIB, ceea ce inseamna, ca vom inregistra un defict bugetar in 2024 in jur de 6% din PIB. 

Tot un defict de 6% din PIB este anticipat si pentru 2025. Insa, cum anul electoral va fi trecuit, iar presiunea Comisiei Europene va fi puternica, in conditiile in care Romania va fi in procedura de deficit excesiv, adevarata majorare a taxarii se va petrece in anul 2025.

Romania a pierdut toate ocaziile de a avea o politica fiscala anti-ciclica. Intotdeauna, in perioadele in care economia crestea si implicit, adoptarea unei politici anti-cliclice presupunea doar mentinerea nivelului de cheltuieli publice, autoritatile romane au ales in final sa majoreze cletuielile publice. Apoi, in perioadele de recesiune, sau de crestere economica sub-potential, autoritatile adopta masuri fiscale restrictive adica majorari de taxe si astfel mentin caracterul puternic pro-ciclic al politicii fiscale in Romania. Lucrul acesta se va intampla in anul 2025 si va conduce la o decelerare semnificativa a cresterii economice in acel an.

Exemplul de manual este anul 2008. In acel an, pe o crestere economica record, de 7.1%, deficitul bugetar a fost si el record (de 5.4%). Apoi a trebuit facuta corectia in anul urmator cu majorari de taxe si reduceri de salarii in sectorul public.

Daca analizam ultimii 16 ani, de cand Romania a aderat la Uniunea Europeana, vedem ca a existat disciplina fiscala doar atunci cand Romania a avut un acord cu Fondul Monetar International. Cum s-a renuntat la acel acord, deficitul bugetar a crescut catre nivelul maxim prevazut de legislatia europeana (3% din PIB).

Astfel, dupa criza financiara din 2008, in 2013 Romania a finalizat acordul cu FMI. In 2014 si 2015 deficitele bugetare au fost tinute sub control. In anul 2015 Romania a fost cel mai aproape de o politica fiscala anticiclica: PIB-ul s-a majorat cu 4%, iar deficitul bugetar a fost de numai 0.6%. Insa, in perioada 2016  – 2018 Romania a pierdut o mare ocazie de a avea un politicia fiscala anticiclica. Astfel, intre 2016 si 2018 deficitul bugetar a crescut catre 3%, in conditiile in care PIB-ul s-a majorat in fiecare an cu rate cuprinse intre 4.5% si 7.1%. Iar cireasea de pe tort, in prociclicitate a fost anul 2019, cand PIB a crescut cu 4.2% iar deficitul bugetar a fost de 4.3%. A fost cel mai mare defict bugetar din Uniunea Europeana, si a pus Romania pe drumul catre procedura de deficit excesiv. Mai mult, a pus Romania intr-o situatie extrem de nefavorabila in anul 2020, cand a izbucnit pandemia. Practic, atunci cand era nevoie de cheltuieli publice suplimentare, pentru a sustine economia Iin timpul pandemiei, Romania nu mai avea spatiu fiscal.

Fara spatiu fiscal, deficitul bugetar al Romaniei a sarit in aer in timpul pandemiei, in anul 2020 Romania inregistrand un deficit bugetar de 9.2%, urmat de 7.1% in 2021 si de 5.8% in 2022.

In 2023, desi a mai fost o runda de majorare de taxe, exact cand cresterea economica decelereaza si economia Uniunii Europene stagneaza, deficitul bugetar va tinde catre 6%. Iar masurile luate in 2023 nu vor fi suficiente pentru a scadea semnificativ deficitul bugetar in 2024. In contextul electoral, deficitul bugetar va merge din nou catre 6%, iar masurile dure de majorare a taxelor vor veni dupa alegeri, in 2025.

Comparativ cu celelate tari din Europa centrala si de Est, Romania a inregistrat consistent cele mai ridicate deficte bugetare, fiind urmata de Ungaria. In schimb politici fiscale prudente si anticiclice au inregistrat Cehia si Bulgaria, cea din urma fiind fortata de regimul de curs de schimb (consiliu monetar) sa aiba o politica fiscala prudenta.

Consecitele deficitului bugetar sunt:

• Majorarea deficitului de cont curent. Deficitul bugetar conduce la cresterea cererii interne si implicit la importuri mai mari.
• Cresterea ratei inflatiei, cresterea cererii interne conducand la majorarea preturilor.
• Creatrea ratelor de dobanda pentru intreaga economie. Un defict bugetar ridicat conduce la majorarea cererii de fonduri de catre guvern si implicit la rate de dobanda mai mari pentru datoria publica. Iar rata de dobanda la care se imprumuta guvernul in moneda locala este cea mai redusa rata de dobanda din economie, pentru toti ceilalti debitori (companii, persoane fizice) adaugandu-se prima de risc.
• Cresterea datoriei publice.

Deficitul de cont curent – aflat in defict permanent

Romania de asemenea a inregistrat, persistent, cel mai ridicat deficit de cont curent comparativ cu tarile din regiune. Deficitul de cont curent inregistrat inainte de 2008 (-13.6% din PIB in 2007) i-a adus Romaniei si criza de cont curent (sau criza valutara) in anul 2008.

Astfel, criza financiara globala declansata de falimentul bancii de investitii Lehman Brother a condus la o aversiune extrema la risc pe pietele globale care a avut ca efect inghetarea fluxurilor de capital pe pietele financiare. 

Iar in acest context, Romania a fost prinsa de declansarea crizei financiare in urmatoarea situatie: 

– Deficit de cont curent extrem de ridicat (13.6% din PIB);

– Politica fiscala puternic prociclica (de exemplu in anul 2008, pe varf de crestere a PIB, Romania a inregistrat si varf de defict bugetar: -5.4% din PIB); 

Peste acesta situatie a deficitelor gemene a venit retrogradarea Romaniei in rating nerecomandat investitiilor (junk), datorita ne-sustenabilitatii politicii fiscale. Trecerea in aceasta categorie de rating conducea automat la repatrieri de capital de catre investitorii institutionali straini (in multe cazuri procedurile interne sau chiar legislatia nu permit anumitor investitori institutionali straini sa aiba expunere catre active cu rating junk) a declansat criza de cont curent. Mai mult, atat defictul de cont curent cat si deficitul bugetar trebuiau finantate, iar finantatori nu prea se gaseau…

Pentru asemenea cazuri – crize de cont curent – este infiintat Fondul Monetar International (FMI).

Ca urmare, pentru sustinerea necesarului de finantare in valuta, Romania a apelat la FMI si a obtinut, in aprilie 2009, un imprumut de 19.95 mld. EUR de la Fondul Monetar International (12.95 mld. EUR), Uniunea Europeana, Banca Mondiala si Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare. Dupa criza care a urmat i-a trebuit Romaniei mai mult de un ciclu economic pentru a ajunge la valoarea PIB inregistrata in 2008.

Ulterior crizei, contul curent s-a corectat, ajungand in 2014 aproape echilibrat, la o valoarea de -0.3% din PIB. Insa apoi a intrat din nou intr-o crestere sustinuta, atingand in 2022 o valoare de 9.1% din PIB. Iar, incepand cu anul 2016 a fost constant cel mai mare defict de cont curent dintre tarile din Europa Centrala si de Est. 

Datoria publica in PIB – platita de consumatori prin inflatie

Deficitele bugetare permanente precum si raspunsurile la crize (subprime, Corona, criza energetica) au condus la o majorare a datoriei publice in PIB. Astfel, Romania a intrat in Uniunea Europeana cu cea mai mica datorie publica comparativ cu tarile din Europa Centrala si de Est (11.9% in 2007). Si cu aceasta datorie publica a intrat in criza de balanta de plati in 2008… Acea criza a adaugat in jur de 20 de puncte procentuale de PIB la datorie. Apoi deficitele bugetare ulterioare au mai adaugat suplimentar. Cum Romania a intrat in Criza Corona cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeana, spatiul fiscal a fost extrem de redus, iar cheltuielile guvernului pentru sustinea economiei in perioada pandemiei s-au realizat tot pe datorie. Astfel, s-au mai adaugat inca aproape 15 puncte procentuale de PIB la datoria publica. 

Uterior, deficitele bugetare ridicate au continuat insa guvernul a fost ajutat de inflatie si datoria publica s-a mentinut usor sub 50% din PIB. Practic prin inflatie, consumatorii au “platit” datoria publica a guvernului. Astfel debitorii (iar guvernul este cel mai mare debitor din economie) a beneficiat de inflația ridicată prin reducerea valorii reale (a puterii de cumparare) a datoriei sale. Cu alte cuvinte, inflația ridicată face ca suma datorată să aibă mai puțină valoare în termeni reali (sau putere de cumparare), ceea ce înseamnă că debitorul ramburseaza datoria cu mai puține resurse.

Mai mult, incepand cu 2022, ratele de dobanda au fost puternic real negative, ceea ce de fapt reduce costurile de împrumut ale debitorilor.

De exemplu, in cazul obligatiunilor suverane emise de Trezorerie, cuponul (rata de dobanda) a fost, in anul 2022, cel mult jumatate din rata inflatiei. Acest lucru inseamna faptul ca in cumparator al titlului de stat cu scadenta scurta (1-2 ani) obtine un randament real negativ din investitie. Desi dobanda nominala primita este pozitiva puterea de cumparare la scadenta obligatiunii (valoarea nominala a obligatiunii plus cuponul) este inferioara sumei initiale investite in obligatiune. 

Insa odata cu reducerea inflatiei, si cum deficitele bugetare vor continua sa fie foarte ridicate (in jur de 6% in 2023, 2024 si 2025 fara masuri de ajustare), vom vederea o majorare mai accelerata a datoriei publice in PIB, iar aceasta va ajunge la 52% – 53% din PIB in 2025. 

Acelasi fenomen a generat criza datoriile tarilor periferice ale zonei euro. Tarile respective, inainte de aderare aveau deficite bugetare ridicate si le finantau prin rate ale inflatiei mai ridicate (decat ale tarilor din nordul Europei). Ajunse in zona euro, nu au mai putut utiliza inflatia pentru a “plati” datoria publica, au continuat sa inregistreze deficite bugetare, datoria publica a continuat sa se majoreze, pana a devenit nesustenabila si a generat criza.

Dintre tarile din Europa Centrala si de Est, doar Ungaria va inregistra o datorie publica in PIB superioara Romaniei: in jur de 74%.

Costul de finantare al datoriei publice – printre cele mai mari din Uniunea Europeana

Deficitul bugetar ridicat, nivelul ridicat si in crestere al datoriei publice in PIB, precum si nivelul scazut al rating-ului (ultima treapta de rating recomandat investitiilor) au condus, pentru Romania si Ungaria la costuri de finantare ridicate a acestei datorii. Astfel, Romania si Ungaria se “lupta” pentru cea mai ridicata rata de dobanda pentru finantarea datoriei publice dintre tarile din Uniunea Europeana, iar in prezent Romania este campioana Uniunii Europena  la costul de imprumut in moneda locala. 

Este important de mentionat ca, in general, rata de dobanda cu care se imprumuta un stat in moneda locala reprezinta rata minima de dobanda din acea economie (pentru ca riscul de credit este cel mai redus), orice alt debitor, companie sau persoana fizica, platind suplimentar o dobanda suplimentara (care contine prima de risc).  

Mai mult, deficitele bugetare sunt acompaniate de politici populiste, iar incercarile guvernului de reducere a acestora se realizeaza prin retorica si actiuni populiste care nu fac decat sa tina investitorii straini departe de Romania.

Un exemplu sunt facilitatile fiscale speciale care au fost permanentizate pentru anumite sectoare. Tot in aceasta categorie sunt si pensiile speciale. Acestea sunt costisitoare, fiind platite, prin taxe, de restul economiei care nu beneficiaza de asemenea “facilitati”. Iar pentru sustinerea acestora tot cei care platesc taxe sunt taxati suplimentar.

O alta situatie este reprezentata de politicile protectioniste. O politica protectionista este platita de consumatori, prin preturi ridicate la produsele pe care le cumpara. Un exemplu de asemenea politici este situatia in care s-au aflat Ungaria, Romania si Polonia in privinta cerealelor importate din Ucraina. Insa ce nu au spus autoritatile la implementarea unor asemenea restictii este ca acestea duc la inflatie (o oferta la preturi mai mici este inlocuita de o oferta la preturi mai mari). Iar inflatia creste exact pe componenta de produse alimentare – componenta cu cea mai mare crestere de preturi din ultimii doi ani.

Insa utilizarea de subventii mascate si protectionism nu face decat sa duca la preturi mai mairi pentru consummator (inflatie) si utilizarea ineficienta a resurselor intr-o economie precum si la reducerea pe termen lung a capacitatii concurentiale a acestor sectoare.

Solutia, pentru a rezita competitiei viitoare este cresterea productivitatii, companii de dimensiune mare precum si automatizarea fluxurilor de productie.

O alta politica populista care va afecta pe termen lung atractivitatea economiei pentru investitorii straini este abordarea guvernelor de a gasi o “vina” companiilor, cum ar fi “lacomia”, “profitul exceptional”, “profit nesimtit”, “lipsa de profit” si apoi de a se “simti obligate” de a pune taxe suplimentare pentru acele companii.  

Insa o companie decide sa investeasca intr-o anumita locatie functie de randamentul asteptat. Iar pentru a investi, acest randament, ajustat cu riscul aferent, trebuie sa fie superior randamentului din propria piata. In termeni financiari, aceast supliment de randament se numeste “alfa”. Insa daca statul vine si sub diverse motive ii ia companiei, prin impozitare suplimentara, acest alfa, atunci va disparea motivatia de a investi a multor companii. Ca dovada, investitiile straine s-au redus in 2023 comparativ cu anul precedent.

Alta situatie este incercarea de nationalizare, prin diverse metode a fondurilor private de pensii Pilon II. Doar in 2023 au fost trei asemenea incercari. Initial s-a vrut nationalizarea intrarilor, prin mutarea contributiilor catre Pilonul I (de pensii publice), contributorul trebuind sa transmita o cerere speciala pentru a-si muta din nou contributiile viitoare catre Pilonul II (de pensii private). Cum nu s-a reusit cu intrarile, au fost luate in vizor iesirile: fie impozitarea castigurilor de capital cu rate mult superioare (si de 20 la 1) comparativ cu pensiile publice sau castigul de capital pe piata de capital, fie prin amanarea majorari contributiilor la PIlonul II asumate prin PNRR, legiferate, si pentru care deja Comisia Europeana a virat transa afrerenta din PNRR in 2023.

[inapoi la Cuprins]

---

Adrian Codirlașu, vice-președinte CFA România

Ne-sustenabilitatea sistemului public de pensii se va accentua în 2024 și 2025

In contextul anului electoral extrem de incarcat, guvernul va opera doua majorari de pensii publice nespeciale. La inceputul anului se va aplica o majorare a pensiilor publice cu peste 13%, majorare determinata pe baza ratei medii a inflatiei si a majorari salariului mediu brut. Acest tip de majorare a pensiilor publice era comun si in anii precedent, in general, la inceputul anului guvernele majorau pensiile publice cu rata anticipata a inflatiei. Insa, din septembrie se va opera o noua majorare a pensiilor, determinata de noua lege a pensiilor, majorare care va avea un efect puternic negativ asupra deficitului bugetar incepand cu 2025. Conform noii legi, se va majora, mult mai rapid decat in cazul pensionarilor speciali, varsta de pensionare pentru femei, catre 65 de ani, iar pensiile vor depinde in mai mare masura de perioada de contributie la sistemul public de pensii. Insa valoarea pensiei va creste mai incet comparativ ca majorarea perioadei de contributie. Efectul noii legi va fi, in general, de majorare a pensiilor, unele pensii, pensiile mici crescand si cu 40%.

Conform calculelor atat ale Ministerului de Finante cat si ale Consiliului Fiscal, efectul acestei noi legi va fi o cheltuiala suplimentara anuala de 1,7% – 1,8% din PIB anual, incepand cu 2025. In anul 2024 efectul este mai redus pentru ca majorarile se aplica incepand cu luna septembrie.

Inainte de adoptarea aceastei legi, Comisia Europeana anticipa un deficit bugetar pentru 2024 de 5,3% din PIB, iar pentru 2025 de 5,1% din PIB. Adaugand si impactul acestei legi, lejer se va depasi, din nou, 6% din PIB, nivel care nu este sustenabil.

Mai mult, de la 1 ianuarie 2024, conform legislatiei asumate prin PNRR si adoptate in anul 2023, a crescut contributia la Pilonul II de pensii private de la 3.75% la 4,75%. Prin urmare, contributia la pilonul de pensii publice (Pilonul I) a scazut de la 21,25% la 20,25%. Ceea ce inseamna pe de o parte cheltuieli mai mari pentru pensiile publice in contextul unor contributii mai mici. Deci defict mai mare, pus peste defictul deja existent.

Guvernul a avut o incercare de amanare cu 2 ani a majorarii contributiei la Pilonul II, printr-o ordonanta de urgenta. Insa practice ar fi pacalit Comisia Europeana si ar fi pierdut puternic din credibilitate, in contextul in care dupa ca a adoptat legea asumata prin PNRR si a primit fondurile aferente (ca urmare a adoptarii legii), ar fi venit apoi si ar fi anulat majorarea contributiei la Pilonul II (in baza careia a primit fondurile din transa PNRR).

Ca urmare defictul Pilonului I de pensii publice va tot continua sa creasca si, probabil va deveni nesustenabil inainte de 2030, atunci cand va incepe sa se pensioneze generatia “decreteilor” – generatia cea mai numeroasa din forta de munca.

La finalul anului 2022 au fost publicate rezultatele Recensamantului Populatiei si Locuitelor, runda 2021, iar conform acestora, populatia rezidenta a Romaniei este de 19 milioane de persoane, in scadere cu 1,1 milioane comparativ cu recensamentul precedent (octombrie 2011).

De asemenea, conform rezultatelor recensamentulului, fenomentul de imbatranire a populatiei s-a accentuat, varsta medie a populatiei crescand la 42,4 ani, comparativ cu 40,8 ani in recensamentul precedent.

Aceste evolutii sunt determinate de doua trenduri demografice: 

– Scaderea natalitatii, care conduce la un spor natural negativ. 

– Migratia: Romania a inregistrat a doua cea mai mare migratie dintre tarile Uniunii Europene.

In aceste conditii, trendul de reducere a populatiei in Romania va contiunua si sunt disponibile diverse estimari cu privire la populatiai Romaniei la nivelul anilor 2050-2060. Astfel,  conform estimarilor ONU, la nivelul anului 2050, populatia Romaniei va ajunge la aproximativ 15,7 milioane de locuitori, in conditiile asumarii unei migratii nete intre 2015 si 2050 de numai 425 mii locuitori. Conform estimarilor INS, la nivelul anilor 2060, populatia Romaniei va atinge 13,2 milioane. Iar conform anticipatiilor EUROSTAT, la nivelul anului 2050 populatia Romaniei va atinge 16,3 milioane si va scadea la 15,7 milioane in 2060. 

Mai mult, in perioada 2025 – 2035 se va inregistra un varf de pensionari, a generatiei numita “a decreteilor”. Atunci se va inregistra un numar mai mare de pensionari comparative cu numarul de angajati (care platesc taxe pentru sistemul public de pensii).

Ca urmare, in aceste conditii se va inregistra o crestere accelerata a cheltuielor cu pensile publice, generata atat de cresterea numarului de pensionari cat si de majorarea punctului de pensie, in conditiile reducerii populatiei active datorita migratiei si sporului negativ.

Cum functioneaza sistemul public de pensii? Angajatii actuali platesc taxe pentru pensionarii actuali. Nu exista fonduri accumulate ci doar deficit, acoperit de la bugetul de stat. Astfel, sistemul public de pensii functioneaza ca o schema ponzi. Si anume platile actuale sunt platite din contributiile actuale. Atata timp cat platile sunt mai mici decat incasarile (lucru care se intampla atunci cand populatia creste) sistemul este solvabil. Insa, atunci cand trendul demografic se inverseaza (populatia scade sau imbatraneste), platile vor fi mai mari decat incasarile iar sistemul devine insolvavbil.

Ca urmare, exista un risc semnificativ ca sistemul public de pensii sa nu poata fi sustinut in forma actuala, adica varsta de pensionare, plan de crestere a punctului de pensie, (taxa) contributii de asigurari sociale. Probabil se va opta intre un mix al celor trei parametri mentionati anterior, si anume:

– Majorarea varstei de pensionare. Acesta este un trend care deja se observa la nivel international. Aceasta posibilitate deja este prevazuta in noua lege a pensiilor.

Si/sau

– Cresterea mai inceata (sau mentinerea constanta) a punctului de pensie. In general, la nivel international, o pensie publica asigura doar un nivel minim de venituri. Practic, desi pensia publica va creste ca si valoare nominala, puterea de cumparare a acesteia va scadea.

Si/sau

– Cresterea taxarii pentru populatia activa (prin contributii de asigurari sociale). Si acest lucru deja se intampla.

Acest fenomen nu este specific doar Romaniei ci se manifesta in multe tari. In general, cu cat nivelul de dezvoltarea creste, cresterea populatiei se tempereaza sau chiar devine negativa, cel mai nou exemplu fiind China, care a inregistrat pentru prima oara un declin al populatiei.

Din experienta internationala, prima optiune este cresterea taxarii, care se aplica populatiei angajate, pentru a sustine pensile aflate in plata. Aceasta este urmata de reducerea beneficiilor actualilor pensionari. Un exemplu de reducere a beneficiilor este taxarea pensiilor (cum ar fi, in cazul Romaniei, plata de contributii de asigurari de sanatate). 

A treia optiune este cresterea varstei de pensionare. Aceasta optiune practic reduce pensia totala platita unui participant. Aceasta va contribui o perioada mai lunga de timp la sistemul public de pensii si va primi pensie pentru o perioada mai scurta de timp. Utilizarea acestei optiuni este de fapt recunoasterea default-ului sistemului de pensii publice. Este similara cu defaultul unei obligatiuni: de exemplu emitentul unei obligatiuni care amana plata cuponului sau a principalului unei obligatiuni pentru ca nu are resurse financiare sa ramburseze obligatia.

Un exemplu curent al acestei abordari, de majorare a varstei de pensionare, este propunerea guvernului francez de crestere a varstei de pensionare. Spre comparatie, pentru a pune in evidenta ineficienta sistemului public de pensii din Romania, in Franta, propunerea de crestere a varstei de pensionare este sub varsta de pensionare existenta in prezent in Romania si la o durata de viata medie semnificativ mai mare in Franta decat in Romania.

Desigur, acesta situatie nu se aplica si pensiilor speciale (adica ne-bazate pe contributivitate), de fapt pensionarii speciali sunt singurii care castiga din sistemul public de pensii. Prin faptul ca se pensioneaza si cu 20 de ani mai devreme decat un ne-special (deci primeste pensie pe o perioada de 30 de ani fata de 10 ani un ne-special), iar pensia primita nu este bazata pe contributiile realizate, ci legata la cele mai recente salarii si ajunge sa fie chiar si superioara salariului. Reformarea sistemullui de pensii speciale, desi a fost asumata prin PNRR, a fost amanata pentru aproximativ 40 de ani.

In Romania, taxa curenta aferenta sistemului public de pensii este de 21.25% (iar din ianuarie 2024 ar trebui sa fie de 20.25%). La un calcul simplu, fara a lua in calcul valoarea in timp a banilor, o persoana activa este taxata cu 21.25% din salariu pentru sistemul public de pensii, pentru o perioada de 35 de ani iar apoi primeste ca pensie aproape 45% din salariu. In aceste conditii, primeste in jur de 50% din suma contribuita pe parcursul vietii active. Daca este luata in considerare si valoarea in timp a banilor, suma primita (ca procent din contributii) este si mai mica. Mai mult, in caz de deces al contributorului, banii cotizati la Pilonul I raman (sunt proprietatea) statului (acesta neavand nicio obligatie fata de mostenitori), ci doar acorda un ajutor de inmormantare familiei. Pentru a recupera contributiile la P1 de-a lungul celor 35 ani contributie e nevoie de o speranta de viata de 88 ani, ce depaseste durata medie cu aproape 16 ani. Astfel, contributiile de asigurari sociale sunt de fapt o taxa (pe munca), in niciun caz un beneficiu pentru contributor, iar sistemul public de pensii profund inechitabil pentru contributor. Din aceasta cauza este optim de evitat, bine-inteles legal, (prin utilizarea de PFA, micro-intreprindere sau SRL) contributia la acest sistem. Aceasta evitare este vizibila daca analizam rata de inactivitate a populatiei in varsta de munca activa. In jur de numai doua treimi din populatia activa participa pe piata muncii (versus in jur de 75% media Uniunii Europene).

Tot la nesustenabilitate a sistemului public de pensii ne duce si analiza datoriei implicite a sistemului public de pensii. Aceasta a fost publicata ultima oara in 2018. In martie 2018 Institutul National de Statistica a publicat ultima actualizare a unei analize, (cu date aferente finalului anului 2015) privind datoriile aferente sistemului de pensii din Romania, atat cele aflate in plata, cat si cele ce vor fi datorate persoanelor actualmente active. Conform scenariului de baza publicat de INS, la nivelul finalului anului 2015, datoriile aferente platilor viitoare de pensii publice erau de 1295 de miliarde de lei (aproximativ 288 miliarde EUR, la cursul de schimb EURRON din 2015). Sau 180% din PIB-ul aferent anului 2015. La acel moment, valoarea punctului de pensie era de 830 lei. Ulterior, aceasta s-a majorat la 1100 lei (aproximativ 32,3%), si conform actualelor prevederi legislative, a atins 1785 lei in 2023 (care reprezinta o majorare cu 115% fata de valoarea din 2015). La momentul aplicarii acestei majoarari a punctului de pensie, practic, valoarea datoriilor viitoare ale sistemului public de pensii se va majora cu inca 300 miliarde euro, si va tinde catre 600 miliarde euro (PIB-ul anticipat in 2023 este in jur de 300 miliarde euro).

In conditiile in care, desi randamentul Pilonului II este semnificativ, suma contibutata, 3,75% (vs. 21.25 la sistemul public de pensii) este totusi limitata pentru a compensa pierderea “de randament” din sistemul public, pentru asigurarea unei independente financiare la varsta pensionarii, o mare parte din efort va fi cel propriu – economisirea si investirea personala pentru a depinde cat mai putin de sistemul public de pensii.

Iar o abordare prudenta este ca, de la generatia X in jos (persoanele nascute in intervalul aproximativ 1961 – 1980), in planificarea comportamentului de economisire si de investitii, sa consideram ca pensia publica va fi foarte mica in raport cu nevoile financiare la pensionare si va asigura doar un nivel minim de subzistenta (asigurarile sociale sunt de fapt o taxa, nu un beneficiu pentru platitor). Ideal este ca, in planificarea noastra financiara, sa consideram pensia publica ca inexistenta. Daca o vom primi, va fi o surpriza placuta.

[inapoi la Cuprins]

---

Pe termen scurt, în 2024, elevii se vor confrunta cu aceleași probleme legate de procesul de învățare în școli, probleme care se propagă an după an în ciuda diferitelor reforme ale sistemului de învățământ. Printre acestea se numără o materie prea încărcată, un număr mare de ore petrecute în școală, profesori insuficient pregătiți și un calendar școlar cu multe zile libere. Aceste provocări pot afecta calitatea învățării și dezvoltarea elevilor.

În primul rând, materia prea încărcată poate duce la suprasolicitarea elevilor, făcând dificilă capacitatea de a asimila și aprofunda cunoștințele, creând premizele abandonului școlar. Este vorba de detalii cerute mult peste nivelul de înțelegere al copiilor, despre termenii folosiți, despre felul în care este prezentată informația în manuale. Nu se încurajează dezvoltarea gândirii critice, ci memorarea și redarea unor informații.

Numărul mare de ore petrecute în școală poate genera oboseală și poate afecta concentrarea în timpul orelor de curs. În învățământul gimnazial și liceal, sunt copiii care petrec la școală în medie 7 ore pe zi. Iar după-amiaza au teme. Când să-și urmeze pasiunile? Când să mai facă sport? Și ne mai mirăm că avem procente mari de copii obezi [o] sau care abandonează de fapt școala [zf]?

De asemenea, profesorii insuficient pregătiți pot influența negativ procesul de învățare, afectând capacitatea lor de a preda și de a susține elevii în dezvoltarea lor academică.

Calendarul școlar cu multe zile libere poate crea dificultăți pentru părinți, în special pentru aceia care au copii care necesită supraveghere și nu pot fi lăsați singuri acasă în timpul acestor perioade. Aceasta poate impune presiuni suplimentare asupra familiilor și poate afecta planificarea și echilibrul vieții cotidiene. Cadrele didactice vor continua și în acest an să pună presiune și să încerce să facă punți între zilele libere.

Deficit cadre didactice 

Deficitul de cadre didactice reprezintă o problemă majoră în sistemul educațional, având consecințe semnificative asupra calității învățământului. Lipsa personalului calificat duce la o prestație slabă a unor persoane din sistem, afectând în mod direct procesul de predare-învățare. Trendul se va accentua, deoarece peste 50% din cadrele didactice se vor pensiona în următorii 10 ani [de], iar facultățile de profil se confruntă cu lipsa studenților [ia,me]. Atracția redusă pentru profesia didactică poate accentua și mai mult deficitul de cadre, creând un cerc vicios care afectează în final calitatea educației și dezvoltarea elevilor. Elevii din mediul rural vor fi și mai tare afectați de lipsa cadrelor didactice.

Migrare catre discipline care nu sunt STEM

Observăm o tendință crescută de migrație a elevilor către discipline care nu sunt STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică), ceea ce poate reprezenta o provocare pentru domeniile tehnice și științifice. Elevii par să manifeste o preferință tot mai accentuată pentru disciplinele non-STEM, influențați de diverse factori precum percepția asupra dificultății acestor materii, orientarea către domenii mai accesibile sau influențele sociale. Anul trecut, cea mai mare concurenta la univesitea Bucuresti a fost la Psihologie – Ştiinţe cognitive de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (36,89 candidaţi / loc bugetat) [zi], la Psihologie de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației (19,12 candidați/loc bugetat), la Spaniolă de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (18,72 candidați/loc bugetat), la Tehnologia informației de la Facultatea de Matematică și Informatică (18,41 candidați/loc bugetat) [ad]. Situatia este similara si la UBB, unde cea mai mare concurenta La nivel licență s-a inregistrat in prima sesiune de admitere din acest an la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, urmată de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, si abia pe locul trei, Facultatea de Matematică şi Informatică [ubb].

An electoral, marcat de greve

Un aspect notabil în sistemul educațional este influența contextului electoral, adesea marcat de greve și instabilitate. În același timp, problema acordării salariilor fără criterii clare de performanță reprezintă o provocare majoră pentru învățământ. Dacă sistemul de remunerare nu este aliniat la performanță și nu încurajează excelența în predare, este probabil să nu se realizeze îmbunătățiri semnificative în calitatea procesului de învățământ. În perioadele electorale, reformele și îmbunătățirile majore ale sistemului de învățământ vor fi cel mai probabil amânate.

În concluzie, 2024 fiind un an electoral, nu vom asista la reforme sau îmbunătățiri majore ale sistemului de învățământ, sistem care va continua să se degradeze pe fondul pensionării cadrelor didactice, a lipsei de studenți cu care se confruntă facultățile de Fizică, Chimie sau Matematică și a unei atractivități reduse a domeniului în rândul tinerilor. Se va menține trendul de migrare al absolvenților de licee către discipline mai puțin tehnice. 

Nu se vor aduce imbunatatir sistemului: nici prin reforma materiilor (structura sau continut), nici prin reforma curiculei scolare.

[O] https://www.euronews.ro/articole/in-romania-peste-25-dintre-copii-sufera-de-obezitate-care-sunt-riscurile

[zf] – https://www.zf.ro/eveniment/romania-primul-loc-uniunea-europeana-dupa-rata-abandonului-scolar-21896985

[de] – https://economedia.ro/analiza-romania-se-indreapta-spre-o-criza-de-personal-puternica-in-sectorul-educatiei-peste-50-dintre-profesori-vor-iesi-la-pensie-in-urmatorii-10-ani.html

[ia]- https://www.ziaruldeiasi.ro/invatamant/criza-acuta-de-studenti-la-fizica~ni71u0

[me] – https://media9.ro/incepe-noul-an-scolar-unde-ducem-lipsa-de-profesori/

[zi]- https://ziare.com/admitere/admiteree-facultate-universitatea-bucuresti-numar-mare-candidaturi-concurenta-record-facultate-1816418

[ad]. https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/concurenta-fara-precedent-la-facultate-tinerii-2286129.html[ubb] – https://news.ubbcluj.ro/peste-20-600-de-candidati-inscrisi-la-ubb-in-prima-sesiune-de-admitere

[inapoi la Cuprins]

---

Anul 2023 poate fi numit, fără greșeală „Anul AI”. 2023 a marcat un salt uriaș în tehnologia generic denumită „inteligență artificială” (”AI”, ”IA”) și  nu doar în dezvoltarea acesteia, per-se, ci și în impunerea sa, în premieră, la scară planetară, de la indivizi la mentalul colectiv și întreg spectrul instituțional (corporații, guverne etc). 

Cei care au făcut acest lucru posibil sunt, incontestabil, OpenAI^[1], prin al lor model numit ”Chat GPT”^[2]. „Saltul” nu a fost anticipat la începutul anului nici chiar de căte cei care au dezvoltat modelul și l-au lansat în a sa a 3-a variantă, staff-ul organizației – de la management la echipa de dezvoltatori – fiind luat prin surprindere de evoluția fabuloasă odată cu lansarea pe piață.

Analizând la rece ceea ce se află în spatele ChatGPT, constatăm că nu găsim nimic nou, sau necunoscut până atunci, suportul său – neural networks, deep learning, pre-trained transformers, large language models, generative AI etc  –  fiind concepte deja implementate în modele similare, testate sau chiar lansate pe piață anterior, fără vreun rezultat răsunător. 

Succesul versiunii 3.0 a modelului celor de la OpenAi – ”ChatGPT 3” fiind produsul care a „spart” gheața – a constat, pe de o parte, în aranjarea (mai) corectă/inspirată a membrilor tehnologiilor componente, dar și în ambiția de a oferi modelului ceea ce predecesorii săi (elaborați de concurență, dar și versiunile anterioare ale ChatGPT) nu au avut: accesul la un set de date de proporții epice. Simplu spus, GPT 3 și urmașii săi (3.5/Turbo și 4.0) sunt doar versiuni ”pe steroizi” a încercărilor similare anterioare (GPT1 și 2): mai multe straturi ale rețelei neuronale, mai mult spațiu pentru contextul analizat, mai multe date de antrenament, în esență un volum uriaș de date la care modelul a avut acces chiar cu riscul violării legilor care vizează drepturile de autor și asumării multor alte “delicte” privind utilizarea datelor, alfel foarte greu și foarte scump de accesat. Cu alte cuvinte, numerele mari au făcut diferența. Această abordare a venit și cu costuri pe măsură. În final investiția, care la fel de bine ar fi putut duce OpenAi în faliment și uitare, a dat rezultate și a creat istorie.

Ce se va întâmpla în viitorul apropiat?

Văd mai multe paliere:

1. O stagnare în progresul dezvoltării de noi modele AI dată de limitele tehnologice și financiare. 

Succesul modelelor post ChatGpt 3.0 ale OpenAi a arătat că – cel puțin în această fază a dezvoltării tehnologice a analizei de date – cheia succesului stă în ”forța brută”. Dar utilizarea acesteia e limitată de costul componentelor hardware (fizice) necesare antrenării acestor modele, cost care se poate ridica azi la sume de ordinul zecilor de miliarde de dolari pentru un model de talia ChatGPT4. 

„Gâtuirea” e dată, deci, de limitele fizice ale componentelor electronice, de costuri și de indisponibilitatea unei tehnologii de modelare software care să reducă primele două aspecte la proporții acceptabile. Un salt tehnologic ar presupune o schimbare de paradigmă majoră în producția de procesoare, limitele acestora fiind deja atinse, îmbunătățirile în domeniu venind în prezent doar din mai buna organizare a tranzistorilor în spațiu și eficientizarea chipurilor prin disiparea căldurii și reducerea consumului. 

Nu există date privind iminența unui salt tehnologic major în viitorul apropiat, computerele cuantice^[3] – singurul rezultat palpabil – fiind încă în faza în care oamenii de știință înccearcă să le înțeleagă]

2. Din punct de vedere strict tehnologic/științific, „Sfântul Graal” al ”inteligenței artificiale” (super-inteligența cu conștiință de sine și auto-reproductivă) nu a fost atinsă și nu se prefigurează atingerea acesteia în viitorul apropiat. O vreme investițiile în cercetarea pură în acest domeniu vor fi diminuate prin direcționarea fondurilor spre consolidarea pozițiilor existente, demers care necesită investiții majore.

O speranță a jucătorilor-cheie stă în utilizarea a însăși modelelor gen ChatGPT pentru auto-dezvoltarea lor mai departe, ”mașina” preluând sarcina de a se auto-perfecționa. Deja se lucrează în acest sens, dar dezvoltatorii se confruntă și cu limitele acestor sisteme (”halucinația”, alterarea calității datelor, lipsa de reziliență la atacuri concertate sau interogații coercitive și o întreagă gamă de vicii de funcționare care nu sunt înțelese și deci nu pot fi corectate)^[4].  

3. La startul anului 2024 companiile majore din sectorul ”tech” – Google, Microsoft, Meta, Amazon – au pregătit fiecare propriul produs care e prezentat ca fiind ”similar ChatGPT”. Acestea vor încerca să segmenteze piața cu produse subsidiare (aplicații directe – gen browse assist, co-pilots etc – și API-uri) pentru a-și maximiza profitul prin atragerea de cât mai mulți competitori pe piața orizontală deschisă de ChatGPT.

Principalele companii tech vor deveni mai puternice, stăpânind și controlând în totalitate sectorul acestui nivel al „intelșigenței artificiale”

4. În acest context va continua integrarea accelerată a ”inteligenței artificiale” în tot mai multe aplicații. 

Toate companiile tech dedicate serviciilor B2B și B2C se vor plia pe ceea ce a devenit obligativitatea de a include în produsele lor ceva care să conțină termenul „AI”,  – etichetă care e echivalentul supraviețuirii pe piață, chiar dacă nu e susținută de conținut, valoare adăugată, sau utilitate reală pentru produsul oferit.

Va prolifera dezvoltarea de modele-custom bazate pe API-urile oferite de principalii jucători, modele adaptate și dedicate nevoilor produsului ofertat.

Un progres rapid va fi în dezvoltarea de aplicații utilitare dedicate, gen traducere automată  (chiar video și în timp real) și exploatarea modelelor generative (imagine, voce, sau combinate).

5. Acceastă forțare a modelelor predictiv-lingvistice în tot ceea ce interacționează cu omul prin intermediul rețelelor/calculatoarelor/dispozitivelor va produce schimbări semnificative pe piața muncii, unde omul ca interfață va fi înlocuit cu modelul „artificial” – sectoare amenintate sunt cele care oferă servicii clienților (consultanță, relații cu publicul, rezervări online etc).

O victimă colaterală și neanticipată a proliferării AI sunt, se pare, chiar programatorii (dezvoltatorii software) în cazul cărora va fi nevoie de o reconversie profesionala masiva, care va directiona acceasta profesie de la dezvoltare de cod la supervizarea dezvoltarii de cod – asa numitul „prompt engineering”

6. La nivelul individului, instilarea tehnologiei AI în tot și în toate va avea un impact major începând chiar de anul viitor. 

Individul va fi beneficiarul și ținta directă a înlocuirii interacțiunii umane cu un model cibernetic. De la sectorul serviciilor, această substituire va migra rapid peste tot unde va putea fi aplicată diminuând costurile și suplinind necesarul. Un exemplu sunt educația – unde se dicută deja despre institutori „artificiali” – și sănătatea –  nivelurile primare ale interacțiunii cu sistemul medical fiind înlocuite cu operatori ne-umani.

Motoarele de căutare vor fi substituite treptat – programatic și din comoditate – cu modele de tip ”AI-Bot”.

Înlocuirea modului de accesare a informațiie pe internet va avea o influență critică asupra omenirii. Pe de o parte individul va afla mult mai ușor și detaliat exact informația căutată, fiind scutit de a căuta în multiple surse cum este logica motoarelor de căutare actuale, pe de altă parte rezultatul căutării va fi restricționat la un răspuns unic, sintetizat de modelul lingvistic, sursele multiple fiind înlocuite cu o sursă unică, incontestabilă.

„Adevărul” ar putea deveni un apanaj la mașinilor. 

7. În paralel se va inregistra o explozie a fraudelor cibernetice, de la excrocherii care au ca țintă individul, la scheme elaborate menite sa exploateze și deturneze firme, corporatii și guverne –  cu consecințe majore la nivel regional și chiar planetar.

Sublinez, în opinia mea pericolul nu stă în tehnologia în sine – „roboții ne vor cuceri” – ci în felul în care aceasta va fi folosită.

Astfel, rolul regulator al statelor devine unul critic, acestea trebuind să aplice o politică agresivă și fermă de control a utilizării și proliferării acestor tehnologii, protejând individul, interesele comune dar fără a pune bariere nejustificate inovației, sau mediului de afaceri. 

Este clar că reglementarea nu poate să meargă în paralel cu dezvoltarea tehnnologică, pe de o parte pentru că necesită maturizarea deciziei și pași birocratici obligatorii care consumă timp, pe de alta pentru că nu poți anticipa ce va face un actor cu instrumentele pe care le are la îndemână. 

Abordarea corectă, proactivă, e de creare a cadrului legislativ în care să se desfășoare ”jocul” și impunerea acestuia cu sancțiuni drastice și fără compromisuri.

De urmărit: 

Dezvoltarea și desfășurarea pe scară largă a modelelor generative în scopul de a produce instanțe similare individului – în scop educațional, lucrativ, sau artistic – va ridica o problemă majoră în ceea ce privește identitatea (individului / persoanei), aceasta putând fi alterată, sau complet înlocuită de substituturi artificiale. 

Se pune problema protejării identității persoanei prin mijloace irefutabile, atât în fața autorităților cât și în fața celorlalți.

Pe de altă parte, un efect colateral al infracționalității cibernetice prin utilizarea masivă a modelelor generative în scop de producere a falsurilor și de folosire a acestora ca arme de constrângere – șantaj  – ar putea acționa contrar, prin demonetizarea valorii acestora ca mijloc de probă.

Aviz și pentru sistemul de justiție și tutror insituțiilor care se bazează pe imagini, sunet etc în supraveghere și probatoriu.

---

^[1] https://openai.com/

^[2] https://en.wikipedia.org/wiki/ChatGPT

^[3] https://en.wikipedia.org/wiki/Quantum_computing

^[4] https://www.forbes.com/sites/bernardmarr/2023/03/03/the-top-10-limitations-of-chatgpt/

[inapoi la Cuprins]

---

În 2023 am asistat la o explozie a inovațiilor în domeniul inteligenței artificiale (AI), în special a modelelor de limbaj, dar nu numai. Cu o evaluare a pieței globale pentru industria AI depășind 200 de miliarde de dolari și cu perspective indicând o creștere considerabilă până în 2030, acesta promite să redefinească viitorul.

Tehnologiile AI actuale aduc îmbunătățiri semnificative în multiple domenii. Soluțiile de tip “chatbot” oferă suport pentru clienții diferitelor companii, în timp ce modelele generative produc conținut text de calitate, tot mai accesibil. Automatizarea proceselor transformă afacerile prin eficientizarea sarcinilor repetitive. Vehiculele autonome integrează tehnologii AI pentru navigare. În domeniul medical, algoritmii AI susțin diagnosticul imagistic, iar în finanțe, analiza piețelor este optimizată prin învățarea automată. Sistemele de presonalizare a conținutului sunt folosite pe scară largă în platforme de “streaming” digital, în timp ce asistenții virtuali casnici recunosc vocea și oferă răspunsuri contextuale. AI îmbunătățește deja experiențele de călătorie ale turiștilor sau face posibilă predicția riscurilor în asigurări. Așa-numitele soluții “internet of things” în combinație cu tehnologia AI sporesc siguranța flotelor de vehicule. Unele companii avansează tehnologiile de apărare terestre, maritime și aeriene cu ajutorul sistemelor autonome, iar altele folosesc AI pentru o reciclare mai eficientă. În securitatea cibernetică, AI contribuie la detectarea și prevenirea amenințărilor cibernetice, dar prezintă și un risc în aceeași măsură.

Companii precum Google, IBM, OpenAI si Microsoft se află în fruntea revoluției AI, lansând modele de vârf precum Gemini și GPT-5, dar și generatoare de conținut și asistenți virtuali precum Bard sau Watson. Microsoft a investit 10 miliarde de dolari în OpenAI la începutul lui 2023, Facebook de asemnea investește masiv în proiectele sale cu MetaAI. Amazon oferă soluții pentru computer vision, sau extracția și analiza automatizată de date. Cei de la Tesla au lansat de curând robotul umanoid Optimus și continuă cercetarea și implementarea rețelelor neuronale de percepție și algoritmilor autonomi folosiți de automobile lor. În mod sigur, toate aceste progrese vor continua să redefinească peisajul tehnologic, social, politic și economic. Trebuie subliniat că până la potențiala realizare a Inteligenței Artificiale Generale (AGI), există suficient spațiu pentru competiție și colaborare între diferiții actori din industrie. Făcând o paralelă cu primele etape ale internetului, se poate deocamdată respinge ideea unei situații iminente în care “câștigător ia totul”, dar pionierii în domeniu vor influența inevitabil mersul lucrurilor.

Se remarcă, de asemnea, companiile care dezvoltă și alimentează apoi piața cu diversele dispozitive hardware (cipuri) care stau la baza tehnologiilor AI. NVIDIA (o companie americană) continuă să aibă un succes imens în această zonă. Răspunsul Chinei la restricțiile tehnologice ale SUA, concentrându-se pe dezvoltarea de cipuri AI, va influența în continuare cursa globală pentru supremația tehnologică în domeniu, în timp ce UE va lua măsuri pentru asigurarea aprovizionării cu cipuri prin stimularea producției și inovării, fiind totuși cu un pas în urma celor doi giganți economici.

Putem totuși anticipa și unele schimbări de direcție în domeniul AI.

Un domeniu care va cunoaște transformări semnificative este cel al gestionării lanțurilor de aprovizionare (“supply chain”). Tehnologia va contribui la consolidarea rezilienței acestor lanțuri globale prin monitorizarea furnizorilor, schimbărilor geopolitice sau reglementărilor regionale, oferind recomandări privind riscurile aferente. Nevoia este uriașă, mai ales dacă ne amintim de problemele din ultimii ani, atunci când au demonstrat o vulnerabilitate semnificativă pe fondul crizei sanitare, a noilor strategii economice precum “China Plus One Strategy” (C+1) sau “nearshoring”, sau a conflictelor geopolitice și militare din Europa și Orientul Mijlociu.

În domeniul sănătății ne putem aștepta la implementarea unor sisteme specializate de învățare automată, care vor fi adaptate la probleme medicale specifice, cum ar fi diagnosticarea bolilor și planificarea tratamentelor. Iar în domeniul educației la abordări inovative de învățare personalizată sau notare automată a performanțelor. Nevoia de specialisti bine instruiti va crește, în timp ce AI va contribui la diminuarea sarcinilor administrative ale personalului medical sau didactic, dar va spori eficiența lor profesională.

La modul general, privind dintr-o perspectivă tehnică, lucrurile se prezintă promițător. În paralel cu modelele de învățare profundă existente (“deep learning”), care se concentrează pe recunoașterea imaginilor și procesarea limbajului natural, se vor dezvolta și alte modele AI cu capacități remarcabile de scalare la secvențe foarte lungi de limbaj, sau abordări multi-dimensionale (“multimodal”) care deschid noi orizonturi de interacțiune, permitând utilizatorilor să exploreze interfețe inovatoare cu AI, incluzând video, imagini și audio, extinzând astfel sfera de utilizare a acestei tehnologii și schimbând modul în care vom percepe acești agenți inteligenți.

Într-o cheie mai puțin optimistă, dezinformarea cauzată de proliferarea conținutui generat AI ar putea afecta alegerile prezidențiale în peste 40 de țări, cerând abordări riguroase de moderare și replicare a informației. Organizațiile implicate vor fi nevoite să adopte practici de utilizare responsabilă, abordând problemele legate de confidențialitate, bias și transparență. Privind totuși realist, este puțin probabil ca actorii statali și comerciali să reușească acest lucru, iar societățile democratice nu par a fi în totalitate pregătite să facă față provocărilor. Așadar, riscurile sociale, precum influențele electorale sau schimbările în economie și la locurile de muncă, vor necesita atenție și reglementare. Anul 2024 nu se preconfigurează a fi unul definitoriu în acest sens. Mai degrabă, s-ar putea să avem exemple remarcabile de ignoranță, sau din potrivă, supra-reglementare absurdă.

În concluzie, progresele AI vor aduce fără îndoială beneficii semnificative în anul care urmează, iar omenirea se îndreaptă spre viitor profitând enorm de pe urma acestor tehnologii. În final, echilibrul dintre inovație și implementare responsabilă va determina relația dintre AI și societate.

[inapoi la Cuprins]

---

Boom-ul va persista pe măsură ce întreprinderile se adaptează la tehnologie. Tot mai multe Companii si entitati statale vor începe să utilizeze sistemele genAI, iar organizațiile vor încorpora măsuri de guvernare.

Etica AI și Utilizare Responsabilă

Pe măsură ce adoptarea tehnologiei generative AI devine tot mai răspândită în 2024, lumina reflectoarelor asupra eticii AI și a utilizării responsabile va deveni tot mai intensă. Implementarea rapidă a AI, în special în diferite mediuri de afaceri, a ridicat preocupări cu privire la implicațiile etice. Companiile vor resimți o presiune crescută pentru a se asigura că sistemele AI sunt utilizate în mod responsabil și etic, luând în considerare probleme precum bias, echitate și transparență.

Guvernele și organele de reglementare vor juca cel mai probabil un rol mai activ în definirea și impunerea standardelor etice pentru AI. Nevoia de guvernare a AI menționată anterior va depăși politici interne pentru a se conforma reglementărilor externe. Organizațiile vor investi în procese de auditare AI pentru a evalua și reduce bias-urile în modelele AI, iar transparența în luarea deciziilor AI va deveni un aspect crucial al utilizării responsabile a AI.

Evoluția Continuă a Sistemelor AI Autonome

În timp ce 2023 a fost marcat de progrese semnificative în modelele de limbaj mari (LLM) și chatbot-urile generative AI, promisiunea sistemelor AI care acționează ca asistenți personali eficienți încă nu a fost pe deplin realizată. Experții anticipează o schimbare către sisteme AI mai personalizate, care necesită mai puține stimulente de la utilizatori. Acești agenți avansați vor înțelege mai bine intenția utilizatorului, permițându-le să execute acțiuni la nivel înalt cu intervenție minimă.

Această evoluție poate duce la sisteme AI care orcechestrează sarcini complexe pe baza instrucțiunilor utilizatorului, contribuind la creșterea eficienței și productivității. Dezvoltarea sistemelor AI capabile să interpreteze și să îndeplinească solicitări la un nivel înalt marchează o schimbare paradigmatică în interacțiunea om-mașină, reducând dependența de comenzi explicite ale utilizatorilor.

Ascensiunea Modelelor Multimodale

Tendința către modele AI mai personalizate va conduce la ascensiunea modelelor multimodale în 2024. Aceste modele, capabile să proceseze și să genereze diverse tipuri de date, cum ar fi text, imagini, audio și video, vor deveni din ce în ce mai frecvente. Combinarea diferitelor moduri de date va duce la aplicații mai avansate și versatilie.

De exemplu, domeniul sănătății ar putea beneficia de convergența datelor de vorbire, text și imagine pentru o diagnosticare îmbunătățită a bolilor. Introducerea lui Gemini de către Google, un model care gestionează mai multe tipuri de date, exemplifică potențialul modelelor multimodale. Integrarea diverselor moduri de date îmbunătățește capacitățile sistemelor AI, deschizând calea pentru soluții inovatoare în diferite industrii.

Proliferarea Modelelor de tip “Open Source”

Anul viitor se așteaptă să asiste la o proliferare a modelelor “open source AI”. Pe măsură ce aceste modele inundă piața, competiția va încuraja un proces de selecție în care modelele mai puternice vor învinge pe cele mai puțin reușite. Această tendință seamănă cu o dinamică capitalistă, încurajând îmbunătățiri continue și inovații în modelele AI.

Organizațiile se vor adapta la acest peisaj în schimbare prin integrarea modelelor open source în strategiile lor AI. Disponibilitatea unor modele diverse va permite companiilor să aleagă soluții adaptate nevoilor lor specifice. Competiția darwiniană dintre modele va conduce probabil la progrese în capacitățile AI, beneficiind industriele care se bazează pe tehnologie de vârf.

Start-up-uri AI și Oferte Personalizate

Explozia popularității generative AI a deschis calea pentru numeroase start-up-uri AI care intră în scenă. Pentru 2024, anticipăm că această tendință va continua, cu start-up-uri care oferă aplicații mai sofisticate și specializate în comparație cu valul inițial de chatbot-uri AI.

Noile start-up-uri vor utiliza instrumente open source și proprietare pentru a dezvolta oferte centrate pe aplicații, depășind soluțiile generice de chatbot. Acestea pot include modele specifice de domeniu, modele mai mici de limbaj, sau aplicații inovatoare în domenii precum învățarea automată și viziunea artificială. Maturizarea peisajului start-up-urilor AI va contribui la o înțelegere mai clară a aplicațiilor practice ale generative AI în diverse industrii.

În rezumat, 2024 promite să fie un an transformativ pentru generative AI, modelând modul în care funcționează afacerile, cum interacționează indivizii cu tehnologia și cum sunt integrate considerațiile etice în practicile AI. Pe măsură ce tehnologia avansează, impactul său asupra diferitelor sectoare va deveni mai pronunțat, stimulând inovația și provocând o explorare mai profundă a capacităților sale.

 Influente electorale

În 2024, vom asista la alegeri generale în multe țări, inclusiv în SUA, Marea Britanie și India. Este o certitudine că vom vedea utilizarea inteligenței artificiale generative pentru răspândirea dezinformării și perturbarea procesului politic. Acest lucru este probabil să se facă prin utilizarea deepfake-urilor tot mai convingătoare, precum și prin utilizarea instrumentelor AI pentru generarea unor cantități mari de propagandă și distribuirea acesteia la scară largă. Desigur, politicienii și partidele vor utiliza, de asemenea, aceste tehnologii pentru a genera mesaje și e-mailuri de campanie personalizate.”

[inapoi la Cuprins]