Articol de George Gima, membru ICDE.
Se discută mult despre scăderea PIB-ului pe timp de criză. Doresc să explic din ce este compus pentru a înțelege cum este afectat (prin 3 ecuații simple), și ce oportunități are România pornind de la ponderea unor industrii în PIB.
Produsul Intern Brut reprezintă volumul activităților din interiorul țării, și există 3 metode pentru a-l calcula, în funcție de faza circuitului economic, pentru că există 3 faze ale acestui circuit: (1) Producția de bunuri și servicii. (2) Încasarea de venituri, în urma producției. (3) Cheltuirea acestor venituri încasate.
Ecuatia 1: Productia. PIB = valoarea adaugata bruta = productie – consum intermediar
Este clar că această carantină reduce activitatea de producție. Dar PIB-ul nu este suma producțiilor realizate, ci suma valorilor adăugate. Iar valoarea adăugată este diferența între valoarea bunurilor și serviciilor produse și valoarea consumului intermediar (adică totalul de materiale care au fost cumpărate pentru producție). De exemplu, uzina Dacia: ca să măsurăm valoarea adăugată a unui Duster, nu ne referim la valoarea acesteia la finalul lanțului de producție, ci trebuie să scădem valoarea tuturor pieselor detașate cumpărate pentru fabricare. Întregul final e mai mare decât suma părților, adică mașina asamblată face mai mult decât valoarea părților materiale care o compun.
La începutul pandemiei, prima formă a crizei economice (în ianuarie) a fost penuria de materiale importate în mare parte din China, necesare pentru diverse producții. Și astfel ne-am dat seama că suntem dependenți în lanțul de producție de materialele din China. Dar asta ar putea însemna și o oportunitate, adică: crearea de surse de materiale în Europa, în zonele mai puțin industrializate, sau care au rămas deșertice după ce oamenii au plecat spre zone foarte dezvoltate. Și aici va trebui, noi ca țară și noi ca persoane care propunem idei în amonte, să fim foarte proactivi, să anticipăm unde și când se vor repatria furnizorii, pentru a face tot posibilul să îi aducem în România. Va fi un val pe care trebuie să știm să îl luăm.
În economia noastră, avem câteva sectoare cu pondere mare în PIB, care au VAB (valoare adaugată brută) mare, deci consum intermediar mic: Retail, IT, imobiliare. Aceste sectoare nu vor scădea mult. Dar altele vor scădea și trebuie ajutate: industria auto și transport, horeca, textile. Ultima, mai ales, cu potențial enorm, am detaliat-o la ecuația 3, la potențial de investiții.
Ecuatia 2: Veniturile. PIB = salarii + profit
Orice activitate economică presupune o distribuție a veniturilor, iar valoarea adăugată se împarte în salarii și profitul obținut. Criza provoacă o scădere a valorii adăugate (așa cum am văzut la Ecuația 1, deci și o scădere a salariilor și profiturilor. A unora, nu a tuturor. În cazul României, de exemplu: salariile plătite în sistem de șomaj tehnic sunt la 75% din valoarea salariului de bază. Asta înseamnă ca pentru cei 1 milion de salariați care sunt acum în șomaj tehnic, venitul acestor oameni rezistă mult mai bine crizei decât rezistă producția firmelor unde ei lucrează. Pentru că firmele practic nu mai au cifră de afaceri. Deci statul vine să preia o parte din cheltuielile firmei, plătind acest șomaj tehnic.
Și dintre toate categoriile de salariați există una care e mult mai afectată: cei sezonieri, de exemplu, cei care urmează să lucreze la vară în hoteluri și restaurante, pentru că ei încă nu sunt integrați în acest sezon, ci așteaptă integrarea. Pentru ei nimeni nu a propus vreo formă de compensație. Ce ar trebui să facă statul aici: să faciliteze accesul la bani (lichidități) pentru firmele care lucrează și în sistem sezonier, pentru ca acestea vor angaja personal și vor reduce deci o parte din șomajul celor afectați de faptul că sunt sezonieri.
Ecuatia 3: Cheltuielile. PIB = consum final + investitii + cheltuieli publice + balanta (export-import)
Dacă scad producția (ecuația 1) și veniturile (ecuația 2), înseamnă că vor scădea și cheltuielile. Adică: cheltuielile individuale (ex: magazinele sunt închise și persoanele cheltuie mai puțin), cheltuielile de investiții, cheltuielile publice (educație, infrastructuri) și soldul comercial (export-import). Să le luăm pe rând:
• Cheltuieli individuale: în acest moment, veniturile oamenilor se mențin cât de cât la un nivel similar celui de dinaintea crizei. Sunt afectați cei intrați în șomaj tehnic, dar teoretic acest șomaj ar trebui să acopere un anumit procent. Cetățenii cheltuie destul de mult pe mâncare, dar în rest se creează, teoretic, economii. După carantină, economiile se vor transforma: ori în investiții, ori în consum normal (dacă șomajul partial se transformă în șomaj total, deci oamenii vor cheltui pe nevoi de bază, în loc de investiții).
• Cheltuieli cu investițiile: aici e cheia. Există foarte multă incertitudine și nu știm cum va fi mediul de investiții post-corona. Dar e foarte clar că va începe o cursă a relocalizării unor activități din lanțurile de producție, pentru a limita dependența de China/Asia/India. Aici e oportunitatea României: e nevoie de inițiativă, de idei, de negocieri și de acțiune rapidă. De exemplu: industria textilă: e un sector cu pondere mică a valorii adăugate și cu pondere mare a consumului intermediar, deci e ideal de relocalizat. Adică: industrie creativă (să creezi haine, perdele, tapiserie) + producție locală textilă. Asta înseamnă un sector care poate exploda în România. Și nu doar pentru produs final românesc, ci și pentru branduri de design din Italia sau Franța de exemplu.
• În final, cheltuielie publice, pe scurt: teoretic, statul ar trebui să comande bunuri și servicii, pentru a dezvolta sectoarele publice (sănătate, educație, infrastructură). Dacă statul va cheltui, va compensa și lipsa de cheltuieli din sectorul privat.
______
Surse: analize publicate în revista Alternatives Economiques de un grup de profesori de la Université Paris 8.
Add Comment