Articole

NATO:Șeful Forțelor Terestre Americane vine în România după anunțul Pentagonului de relocare parțială a militarilor SUA din Germania în regiunea Mării Negre

Articol publicat de Robert Lupițu în Caleaeuropeană, în data de 07.08.2020

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, se vor întâlni vineri, 7 august, la sediul MApN, cu șeful Forțelor Terestre ale Armatei SUA, generalul James C. McConville, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Șeful Forțelor Terestre ale Armatei SUA este însoțit de șeful Forțelor Terestre ale Armatei SUA dislocate în Europa, general-locotenent Christopher G. Cavoli, în cadrul unei vizite pe care oficialii americani o efectuează în România în perioada 7-9 august, mai arată sursa citată.

La sfârșitul întrevederii, generalul-locotenent Daniel Petrescu și generalul James C. McConville vor susține declarații de presă la sediul MApN, începând cu ora 15.35.

Vizita celor doi înalți oficiali militari vine în contextul anunțului pe care secretarul american al Apărării, Mark Esper, l-a făcut săptămâna trecută cu privire la politica posturii militare a forțelor SUA în Europa.

Statele Unite vor retrage aproximativ 11.900 de militari americani staționați în Germania, reducând contingentul la aproximativ 24.000, iar o mare parte dintre aceștia vor fi relocați în regiunea Mării Negre, în Polonia, în țările baltice, în Belgia și Italia, a anunțat la 29 iulie secretarul american al Apărării, Mark Esper. Dintre aceștia, aproape 5.600 de militari vor fi repoziționați în alte țări NATO și aproape 6.400 se vor întoarce în Statele Unite pentru a se pregăti pentru desfășurări rotaționale. O altă decizie crucială vizează faptul că principalele comandamente ale SUA din Germania vor fi relocate: Comandamentul SUA pentru Europa (EUCOM) va fi mutat în Belgia, iar Comandamentul SUA pentru Africa va fi mutat în altă parte, însă o decizie privind viitoarea țară gazdă nu a fost luată.

Mark Esper a subliniat că repoziționarea forțelor are la bază principii precum consolidarea descurajării Rusiei, consolidarea NATO, reasigurarea aliaților, și îmbunătățirea flexibilității strategice a SUA și a flexibilității operaționale a Comandamentului SUA pentru Europa.

Potrivit comunicatului Pentagonului, acest plan presupune “amplasarea unor forțe rotaționale în regiunea Mării Negre în flancul sud-estic al NATO”. Deși nu se referă explicit la o țară aliată anume, statele NATO din zona sudică a flancului estic sunt România și Bulgaria.

Cei aproape 4.500 de membri ai Regimentului 2 Cavalerie se vor întoarce în Statele Unite, deoarece alte unități Stryker încep rotații continue mai departe spre est, în regiunea Mării Negre, pentru a îmbunătăți descurajarea de-a lungul flancului sud-estic al NATO“, a spus Esper.

Deși nu a nominalizat România, secretarul american al Apărării a mai spus că o escadrilă de avioane de luptă vor fi repoziționate în Italia, mutându-le mai aproape de regiunea Mării Negre pentru ca SUA să fie mai capabile să desfășoare “o forță dinamică și deplasări rotaționale către flancul sud-estic al NATO”.

De altfel, decizia SUA are o importanță strategică pentru România, întrucât noul comandament Corpul Multinațional Sud-Est de la Sibiu a fost înființat pentru a completa lanțul de comandă militară între unitățile NATO din România și din Bulgaria și Comandamentul Forțelor Întrunite de la Napoli. Mai mult, Bucureștiul și-a asumat la nivelul Strategiei Naționale de Apărare a Țării, întocmită de președintele Klaus Iohannis și adoptată de Parlament, obiectivul creșterii prezenței militare a SUA pe teritoriul țării noastre. De asemenea, încă de la anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusia, România pledat pentru consolidarea prezenței NATO la Marea Neagră, devenită o regiune de importanță strategică pentru securitatea euro-atlantică.