Raport redactat de Dorin Popescu, președintele filialei ICDE Constanța.
- Preambul / background
La finele lunii aprilie a.c., Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană / ICDE lansa o inițiativă publică de amploare, “Consultare ICDE 2020 – O viziune pentru România. Problematici, priorități, perspective”, desfășurată pe două paliere (public și experți).
Potrivit ICDE, consultarea reprezintă “un amplu proiect de reflecție asupra viitorului politic, economic și social al țării noastre, care își propune să definească O viziune pentru România. Primul pas în acest ambițios proces trebuie să fie o consultare publică prin care cetățenii României Europene să-și poată exprima părerile cu privire la avantajele, vulnerabilitățile, oportunitățile și amenințările pentru România finalului celui de al doilea deceniu, respectiv începutului celui de al treilea deceniu al secolului XXI”.
Din mai multe considerente, această inițiativă poate fi văzută ca fiind “proba de viață analitică” a ICDE (ICDE a împlinit, în iunie a.c., abia un an de la înființare): pariul paradigmatic al consultării, pe care îl evită cu obstinație think-tank-urile formale din România, poate face diferența dintre un think-tank de pluton și unul de excepție.
Este clar că România are nevoie de viziuni paradigmatice, de nivel strategic, de proiecte de țară care să genereze încrederi publice și coeziuni. Nu (mai) are nevoie de “maculatură”, de hârtii, de strategii care vor putrezi în sertare. Însă pare a fi certă, vitală și chiar urgentă nevoia noastră de proiecte de țară, viziuni strategice, proiecții de dezvoltare etc. care să ne redea încrederea în capacitatea elitelor proprii de a construi. O viziune de țară, sub forma unei proiecții integrate, sistemice, vizionare poate reda șansa pierdută a elitelor proprii de a-și proba performanțele, de a-și coagula și articula o perspectivă sistemică de dezvoltare a României.
Viziunea ICDE menționată mai sus reprezintă posibila fundație a unui demers ulterior mai larg, ce poate viza articularea unei viziuni strategice de dezvoltare a României de către elitele academice, politice și culturale autohtone.
În ultima perioadă, au fost inițiate și derulate câteva demersuri instituționale de acest gen, care au degradat și mai mult încrederea noastră în capacitatea proprie de a construi sistemic – proiectul de țară enunțat a fi gestionat la vârf de către o Comisie prezidențială, programul “România educată”, diferite initiative sistemice elaborate la nivelul Academiei Române, al unor formațiuni politice etc. Fiecare dintre aceste inițiative a eșuat (în moduri particulare). Nici una nu a reușit să creeze emulația, coeziunile și impactul necesare pentru a manageria structural, mental/ideatic și administrativ/politic, viitorul acestei țări.
Poate că și viziunea ICDE, cea de acum, “scheletul” ideatic al unei viziuni mai largi, care poate fi realizată în perspectivă de ICDE în parteneriat cu oameni și instituții de valoare din România, va rămâne o utopie care va lenevi a la longue pe câteva coli de hârtie A4. Ceea ce știm cu siguranță însă este că elitele acestei țări au obligația etică de a-și testa performanțele prin elaborarea și promovarea periodică de proiecții și viziuni paradigmatice; au obligația etică de a construi paradigmatic proiecții care să securizeze orizontul nostru utopic.
Consultarea ICDE din aprilie-iunie 2020 a vizat, pe palierul experți, desfășurarea unor interviuri tematice cu nume de notorietate din diferite domenii (politic, geopolitic, economic, relații internaționale, diplomație), structurate pe șase categorii tematice: punctele tari ale României / avantajele acesteia (1); punctele slabe ale României / vulnerabilitățile ei (2); oportunitățile României (3); amenințările cu care se confruntă România (4); direcțiile de acțiune ale României pe termen scurt – în perioada 2020-2021 (5) și direcțiile de acțiune ale României pe termen mediu și lung (6). Pentru fiecare categorie tematică / item, experții urmau a identifica trei răspunsuri prioritare și a le argumenta pe larg în cadrul interviurilor solicitate.
Am analizat aici interviurile anonimizate transmise de către experți în cadrul consultării ICDE, sub formă de interviu, ca răspuns la chestionarul circulat de ICDE – experți din domeniile universitar/academic, diplomație / relații internaționale, științe politice, sociologie, administrație, economie etc. ICDE are în vedere, totodată, și publicarea separată, complementară, a interviurilor respective, în cazul în care autorii acestora o doresc. Publicarea interviurilor respective este mai mult decât recomandabilă, este chiar salutară, pentru înțelegerea mai largă a fiecărei perspective de interpretare.
Paleta tematică a expertizei analiștilor implicați este (în pofida unei apatii blamabile a mediilor analitice de a răspunde unor inițiative ce privesc temele tari ale prezentului și viitorului nostru colectiv) suficient de largă pentru formularea de evaluări de natură sistemică, valide și eficiente, privind viziunea de dezvoltare pe termen scurt a României.
- Principalele puncte tari (avantaje) ale României
Topul principalelor avantaje ale României se prezintă astfel, în evaluarea experților: apartenența la UE și NATO (23% din mențiunile experților), poziția geostrategică (14% din mențiuni) și resursa umană calificată / capitalul uman / forța de muncă (14% din mențiuni); topul continuă cu rezistența la eroziunile iliberale (10% din mențiuni), resursele naturale și/sau energetice(10% din mențiuni).
Au mai fost invocate ca avantaje: vocația marilor începuturi, capacitatea istorică de a face față condițiilor socio-economice potrivnice, politica externă echilibrată și predictibilă, relațiile relativ bune cu vecinii, înapoierea ca avantaj pozițional pe termen lung, infrastructura digitală evoluată, gradul ridicat de “home ownership rate”, independența băncii centrale, impozitul scăzut aplicat pe profitul agenților economici, existența unui mediu urban mediu urban bine educat si mai ales receptiv la idei și tehnologii noi.
Într-o evaluare tale quale, rezultă că punctele tari ar acoperi în mod dezechilibrat (favorizându-le explicit pe primele) avantajele intrinseci moștenite și perpetuate istoric de către România (poziția geostrategică, resursele naturale, energetice, umane etc.) în raport cu cele care conotează performanța acțiunii actorilor ei instituționali (performanță apreciată a se fi manifestat punctual în domenii precum diplomația / relațiile internaționale, domeniul social și politic, economia etc.). Predomină avantajele ce țin mai degrabă de specificul situării de excepție și de resursele proprii, în detrimentul capacității / performanței de utilizare a acestora. Cu alte cuvinte, suspiciunea potrivit căreia România nu își poate manageria în mod substanțial/performant resursele de care dispune este larg împărtășită și gestionată persuasiv de către marea majoritate a experților.
În privința resurselor identificate, există un oarecare echilibru în ceea ce privește avantajele conferite de resursele naturale cu cele conexe resursei umane de calitate. În pofida unor suspiciuni colective întemeiate privind absența unui management de stat performant care să valorifice aceste resurse, experții au încă încredere în calitatea resursei umane din România (deși calitatea resursei umane ar fi trebuit să producă efecte pozitive/vizibile/directe în planul managerierii performante a tuturor resurselor la nivel statal); explicația rezidă în încrederea prioritară a experților în calitatea resursei umane din domenii de nișă, resursă care nu este valorificată prin mecanisme de promovare constantă în spațiul public a acesteia în raport cu performanțele ei prezumate.
Incapacitatea noastră de a valorifica sistemic această resursă umană de calitate se va regăsi, firesc, pe poziții de top în ceea ce privește ierarhia punctelor slabe ale României. Ar fi necesară o analiză separată detaliată privind cauzele și mecanismele prin care resursa umană de calitate este prea puțin valorificată (promovată) în raport cu performanțele ei prezumate/virtuale sau exprimate conjunctural/periferic etc. Aici, principala axă de analiză ar putea privi indicatorii clasici corupție/clientelism/nepotism vs performanță și meritocrație: nivelul ridicat al corupției și clientelismului nu permite evoluții notabile în planul promovării (consecvente, sistemice, credibile, vizibile etc. a) unor principii specifice meritocrației în spațiul public, în viața politico-administrativă, în instituțiile publice etc.
Am mai adăuga totodată că majoritatea largă a răspunsurilor vizează avantaje care nu implică dimensiunea de responsabilitate actuală a resursei noastre umane; avantajele identificate sunt conferite prioritar de buna situare geopolitică (cu amendamentul că acest tip de avantaj reprezintă totodată și un risc ipotetic / o vulnerabilitate în condițiile gestionării defectuoase a acestuia) sau de acțiuni deja consumate în planul asumării unor proiecții colective pe termen lung (apartenența la UE și NATO) și mai puțin de componentele favorabile pe care le-am putea perpetua sau amplifica prin acțiuni, proiecte, programe și inițiative de performanță. Altfel spus, consemnăm aici un oarecare romantism implicit al abordării, care evidențiază avantajele noastre prioritare chiar și în absența unor performanțe de acțiune colectivă, statală/națională etc.
- Principalele puncte slabe (vulnerabilități) ale României
Topul principalelor vulnerabilități ale României se prezintă astfel, în evaluarea experților: corupția și clientelismul (20% din mențiunile experților), carențele democratice, nivelul redus al culturii democratice și funcționarea defectuoasă a statului de drept (14% din mențiuni), exodul/exportul forței de muncă și declinul demografic sau alți factori corelați (14% din mențiuni); topul continuă cu precaritatea infrastructurii strategice, fizice, de transport, de locuire (14% din mențiuni); sistemul precar și subfinanțat de educație (7% din mențiuni), precaritatea clasei politice(7% din mențiuni).
Au mai fost invocate ca vulnerabilități: impredictibilitatea, politizarea vieții publice, datoria publică și privată în creștere, absența unei societăți civile performante, nivelul redus al pregătirii față de provocările geopolitice, dependența de fluxurile financiare mondiale, dependența de dinamica pieței forței de muncă din Europa occidentală, organizarea defectuoasă a aparatului administrativ, dezinteresul pentru dezvoltarea zonelor rurale, economia bazată pe consum.
Itemul vulnerabilităților / punctelor slabe, inclus în setul de întrebări în oglindă cu cel privind punctele tari / avantajele României, a relevat răspunsuri corelate; astfel, principalele defecțiuni de funcționare a sistemului public (a Statului, în esență) provin din absența performanței actorilor implicați în succesul/insuccesul acestui sistem (actori politici, societatea civilă, liderii de opinie, clasa politică, administrația centrală și locală, populația etc.) – răspunsurile consemnează sau includ aici absența performanței etice, absența principiilor și valorilor fundamentale în organizarea și funcționarea spațiului public, absența performanței acțiunii politice etc: corupția, clientelismul carențele democratice, nivelul redus al culturii democratice, funcționarea defectuoasă a statului de drept, precaritatea infrastructurii, precaritatea/subfinanțarea educației, precaritatea clasei politiceetc.
În mod corelat, o vulnerabilitate evidentă identificată a României, de rang secund / derivat, care derivă din vulnerabilitățile originare / de rang zero de mai sus, o reprezintă exodul/exportul forței de muncă și declinul demografic – procese care constituie, de facto, efectul direct al manifestării plenare a vulnerabilităților originare (exodul forței de muncă este provocat prioritar de defecțiunile de sistem manifestate pe toate palierele de funcționare a statului).
În mod logic, toate aceste vulnerabilități conotează nu doar slaba performanță a tuturor actorilor implicați în buna funcționare a spațiului public, pe întreaga verticală a responsabilităților, ci și raportul direct dintre responsabilitatea și performanța actorilor respectivi și succesul/insuccesul României ca sistem, ca țară. Regăsim plenar, la punctele slabe ale României, tot ceea ce ține de absența performanței proprii; România nu performează decât în resurse, în potențial, în meta-textele ei abstracte și lipsite de luciditate; încercările de a valoriza aceste resurse sunt defectuoase și produc sistemic vulnerabilități; absența performanțelor etice, profesionale, publice ale actorilor implicați în gestionarea resurselor noastre provoacă în mod constant și plenar vulnerabilități României.
Pare a fi implicită, în aceste răspunsuri, o teză mai puțin acceptată de mentalul colectiv românesc, dispus să explice lipsa performanțelor interne și externe ale României exclusiv (rareori prioritar) prin limitarea responsabilității la acțiunea clasei politico-administrative. În pofida acestei opinii, larg răspândite, care are trecere inclusiv în diverse medii de expertiză sectorială din România (și care este relevată parțial și de răspunsurile din interviuri; evidențiez, în context, menționarea unor vulnerabilități precum: corupția, clientelismul, carențele democratice, funcționarea defectuoasă a statului de drept, precaritatea infrastructurii strategice, precaritatea clasei politice, politizarea vieții publice, nivelul redus al pregătirii față de provocările geopolitice, organizarea defectuoasă a aparatului administrativ, dezinteresul pentru dezvoltarea zonelor rurale etc.), experții evidențiază aici, totodată, o serie de indicatori ai absenței performanței pe întreaga verticală a responsabilităților în stat, de la cetățeanul simplu la președinte (evidențiez, în context, menționarea unor vulnerabilități precum: corupția, clientelismul, carențele democratice, nivelul redus al culturii democratice, funcționarea defectuoasă a statului de drept, precaritatea educației, absența unei societăți civile performante etc.).
Poate fi citită astfel, în răspunsurile experților, o pledoarie la responsabilitate pentru toate segmentele vieții socio-politice românești. Funcționarea defectuoasă ca sistem se datorează tuturor componentelor acestuia – evident, responsabilitățile sunt în strictă corelare cu rolul fiecărui element în funcționarea sistemului; departe de a clama vini colective egale, răspunsurile experților conotează asumarea egală și plenară de responsabilități ca principiu terapeutic, în raport particular cu partea specifică de participare, responsabilitate și eșec. Vulnerabilizează România (în mod particular/diferit) atât precaritatea etică și funcțională a clasei politice și a administrației, cât și tăcerea complice a societății civile; atât corupția decidenților, cât și complicitatea interesată a beneficiarilor; atât clientelismul, cât și cultura democratică precară din straturile de la baza piramidei sociale. Soluția o reprezintă realizarea unei conjuncții cât mai largi a responsabilității tuturor.
- Principalele oportunități ale României
Topul principalelor oportunități ale României se prezintă astfel, în evaluarea experților: poziția geostrategică, aprofundarea avantajelor geopolitice și reconfigurarea actualei paradigme a sistemului de relații internaționale (20% din mențiuni), investiții – atragerea tuturor fondurilor care vor fi alocate sau destinate României și utilizarea acestora ca pârghie pentru atragerea masivă de investiții, investiții în industrializare, recuperarea unor investiții externe semnificative (10% din mențiuni), modernizarea agriculturii și sectorului IT (7% din mențiuni).
Au mai fost invocate ca oportunități: consolidarea Vecinătății Estice a UE, consolidarea prezenței economice românești în Balcani după extinderea UE, participarea la consolidarea pieței unice europene, inclusiv a celei digitale, relocarea în România a unor procese de producție de pe piețele externe (China), nevoia exponențială a Occidentului de a stopa expansiunea proiectului revizionist rusesc, operaționalizarea proiectelor adoptate de către statele membre ale Inițiativei celor Trei Mări (I3M), sprijinul UE pentru combaterea corupției, parteneriatul strategic cu SUA, prezența militară NATO pe teritoriul țării, ameliorarea situației muncitorilor români din țările UE, demararea producției de gaze naturale din Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep, crearea și implementarea unei viziuni de dezvoltare, a unui Proiect de Țară care să catalizeze resursa umană valoroasă din România, capacitatea istorică de a face față condițiilor socio-economice potrivnice, digitalizarea accelerată, rezistența la derapaje iliberale, reîntărirea “statului de drept” și “domnia legii”, potențialul turistic, autonomia energetică, existența unor centre urbane autonome și active economic și cultural în afara capitalei, forța de muncă ieftină și relativ bine pregătită, impozitul scăzut aplicat pe profitul agenților economici, calitatea resursei umane în domenii de nișă etc.
Potrivit evaluărilor experților, principalele oportunități vin din exterior –din reconfigurarea paradigmei relațiilor internaționale și a sistemului de drept internațional, din fereastra de oportunitate reprezentată de noile angajamente financiare europene etc. Mai modeste și mai prudente par așteptările privind existența unui climat intern favorabil, iar acestea sunt conexate, prioritar, inspirației sistemului de alocare a investițiilor, valorizării unor sub-sisteme ignorate (turism, energie, digitalizarea domeniilor relevante etc.).
Încă și mai prudentă pare a se articula așteptarea privind conștientizarea acestor oportunități de către actorii relevanți ai sistemului nostru public. Doar cca 2% din răspunsuri văd ca pe o oportunitate crearea și implementarea unei viziuni de dezvoltare, a unui Proiect de Țară care să catalizeze resursa umană valoroasă din România, respectiv chiar esența consultării publice inițiate de ICDE. Este destul de probabil că, în actualul moment dificil în care se află România (în plan medical/sanitar/epidemiologic, înaintea unei enunțate crize economice profunde și a unei recesiuni corelate, cu disfuncții majore ale eco-sistemului de securitate, cu un nivel redus record al încrederii în instituții etc.), este de la sine înțeles că simpla conștientizare a acestui moment dificil reprezintă o oportunitate în sine, căreia, evident, urmează a-i fi asociate instrumente și mecanisme de exprimare eficientă. Se ratează menționarea (curentă/frecventă, a) acestei oportunități nu din rațiuni de miopie analitică, ci din absența încrederii că această conștientizare se va produce. Nu mai avem încredere că actorii relevanți ai spațiului nostru public vor putea avea maturitatea, responsabilitatea, interesul, intuiția de a citi actualul moment critic al României și de a-i răspunde cu soluții paradigmatice care să includă de facto și așteptările și nevoile reale ale beneficiarilor acestor tipuri de soluții. Nu mai avem motive să vedem ca pe o oportunitate șansa unei elite politico-administrative autohtone atente și responsabile, apte de viziuni și programe strategice.Așteptările noastre față de aceste elite se reduc, pragmatic, la câțiva kilometri de autostradă, la modeste pachete turistice all-inclusive după scheme copy-paste ale vecinilor din sud etc. Un pragmatism pesimist al așteptării ne însoțește invariabil interogarea critică privind capacitățile elitei noastre autohtone de a respira viguros.
- Principalele amenințări cu care se confruntă România
Topul principalelor amenințări cu care se confruntă România se prezintă astfel, în evaluarea experților: instabilitatea globală/regională și provocările de securitate – item de categorie, care reunește numeroși sub-itemi eterogeni (destrămarea Uniunii Europene, slăbirea coerenței și dinamismului UE, politicile ofensive ale Chinei, revizionismul Federației Ruse, reconfigurarea actualei paradigme a sistemului de relații internaționale – coroborată cu incapacitatea elitei noastre politice și administrative de a exploata în interes național modificările paradigmatice respective, coliziunea a două procese divergente în imediata vecinătate a României, cu efect direct asupra intereselor și securității acesteia – proiectul expansionist rusesc spre vest și extinderea modelului european și euroatlantic spre est, un conflict militar internațional, adâncirea disensiunilor transatlantice, apropierea geografică de Rusia, poziția oscilantă a Turciei coroborată cu intensificarea conflictului ruso-ucrainian în Donbas, agresivitatea Rusiei în Balcani, la Marea Neagră și în Republica Moldova, campaniile externe de dezinformare din Est etc.) – 44% din mențiuni; recesiunea economică post-pandemie, la nivel mondial, european și național, inadecvarea politicilor naționale în raport cu criza post-pandemie, efectele economice post-pandemie și impactul acestora pe plan intern – 14% din mențiuni; managementul instituțional falimentar (incapacitatea clasei politice și administrative a României de a elabora și implementa un proiect sustenabil de modernizare a statului, organizarea defectuoasă a aparatului administrativ, continuarea scăderii încrederii in instituțiile statului) – 10% din mențiuni; ritmul accelerat al scăderii demografice, îmbătrânirea populației și scăderea numărului persoanelor active – 7% din mențiuni.
Au mai fost invocate ca amenințări: clivajul economico-social / creșterea decalajelor de dezvoltare între regiunile țării dar și între mediul urban și cel rural, dependența de fluxurile financiare mondiale, dependența de dinamica pieței forței de muncă din Europa occidentală, sentimentele anti UE și anti NATO, intensificarea mișcărilor populiste de stânga și dreapta, intrarea țării în faliment, colapsul sistemului de pensii în momentul ieșirii la pensie a decrețeilor.
Natura răspunsurilor la itemul de mai sus a facilitat o asociere insolită (care particularizează acest item în ansamblul celor șase itemi tematici ai interviului) a majorității acestora în categoria mai largă a instabilității globale/regionale și provocărilor de securitate. Cca 45% dintre răspunsuri pot fi circumscrise acestei categorii mai largi (la care se mai pot adăuga numeroase alte răspunsuri care implică relațiile externe). Este relevant că nu regăsim la această categorie decât parțial răspunsuri corelate cu cele din itemul precedent (oportunități). Spectrul de oportunități identificat de către experți pare a fi astfel mai larg și mai divers decât cel al amenințărilor. Experții văd prioritar în lista amenințărilor dereglajele și instabilitățile externe, precum și provocările generate de aceste dereglaje.
În regim simplificat, cei doi itemi în oglindă, amenințări-oportunități, ar fi trebuit să genereze răspunsuri corelate, în oglindă, perechi simetrice (asemenea itemilor corelați puncte tari – puncte slabe). Răspunsurile experților nu urmează, aici, logica acestei simetrii teoretice, creând un clivaj semnificativ între amenințări și oportunități, mai ales în ceea ce privește amenințările și oportunitățile externe. Dezechilibrul manifest între amenințările externe identificate (generoase numeric, eterogene și cu posibil impact critic) și oportunitățile corelate acestora (a se vedea itemul anterior), mult mai modeste calitativ și cantitativ, induce ideea că experții intervievați manifestă rezerve substanțiale în a putea evidenția eventuale capacități ale clasei noastre politico-administrative de a transforma în oportunități amenințările externe.
În marea lor majoritate, experții proiectează asupra actorilor relevanți ai spațiului public românesc (ai Statului în esență) o incapacitate cronică de acțiune și reacție, care poate mări potențialul distructiv al acestor amenințări.
Par a fi în creștere numerică și în ofensivă ideatică tentativele de a include pe lista amenințărilor la adresa României accentuarea – până dincolo de pragul critic – a vulnerabilităților interne și coroborarea premiselor favorabile care pot transforma aceste vulnerabilități în amenințări; se menționează tot mai insistent teza unui faliment al României ca țară, a unui faliment al managementului instituțional, al Statului ca gestionar de resurse etc. În răspunsurile experților care au răspuns interviului solicitat de ICDE, această teză este fie menționată direct, fie implicată în detalierea și explicitarea argumentelor descriptive. Teza falimentului României este văzută din trei perspective: cea a unui faliment etic (pe care îl putem corobora direct și simplu cu fenomenele de corupție și clientelism), cea a unui faliment financiar și/sau economic (coroborat cu iminența noii crize/recesiuni economice post-pandemie) sau, mai larg, cu un faliment structural al capacității statului de a exploata și valoriza resursele/patrimoniul existent și oportunitățile interne și externe.
- Principalele trei direcții de acțiune ale României pe termen scurt, 2020-2021
Topul principalelor direcții de acțiune ale României pe termen scurt se prezintă astfel, în evaluarea experților: stimularea economiei în perioada post-pandemie (re-echilibrarea bugetului și relansarea economică, repornirea motoarelor economiei, elaborarea unui plan coerent și integrat de măsuri de redresare socială și economică pentru perioada post-pandemie, dezvoltarea economică și întărirea securității în sens larg pentru cetățenii României, susținerea economiei prin investiții ale statului si alte instrumente, gestionarea crizei economice produse de Covid-19 etc.) – 20% din mențiuni; revenirea în țară a diasporei (stimularea/facilitarea revenirii în țară a diasporei, prioritar prin ajutor instituțional și material, absorbirea forței de muncă românești recent întoarsă din Europa de Vest etc.) – 14% din mențiuni; digitalizarea serviciilor publice (finalizarea procesului de eliminare a birocrației administrative și a digitalizării administrației, informatizarea rapidă a administrației și programe de alfabetizare digitală a întregii populații, consolidarea competențelor digitale și asigurarea accesului egal la educație etc.) – 10% din mențiuni; stimularea producției (elaborarea unui plan coerent și integrat de măsuri privind stimularea producției, prioritizarea investițiilor publice în sectoarele productive, atragerea firmelor care vor să-și delocalizeze capacitățile de producție din Asia etc.) – 10% din mențiuni.
Topul experților continuă cu: consolidarea sistemului de sănătate (prin prioritizarea resurselor și investiții în domeniul sanitar) – 7% din mențiuni; investiții masive/strategice în infrastructură – 7% din mențiuni; NATO (consolidarea acțiunii pe linia „triadei conceptuale strategice” SUA-UE-NATO, extinderea colaborării cu NATO) – 7% din mențiuni.
Au mai fost invocate ca direcții de acțiune: meritocrația / adoptarea unor criterii, de către puterea politică, privind numirile și promovarea în funcții publice în funcție de competențele profesionale și standardele etice specifice acestora; investiția în capitalul uman (în primul rând prin dezvoltarea sistemului educațional și modernizarea sistemului medical, alături de investiții publice și private în cercetare și inovare); negocierea unui buget al UE care să susțină în continuare agricultura românească; integrarea in spațiul Shengen; adoptarea monedei Euro; organizarea alegerilor locale și parlamentare prin generalizarea votului electronic și prin corespondență, în condiții de securitate informatică; eliminarea sau impozitarea drastică a pensiilor speciale; consolidarea luptei anti-corupție; corectarea urgentă a cadrului legislativ (Legea offshore) pentru atragerea investitorilor privați; blocarea revenirii PSD la guvernare pentru evitarea unei marginalizări sporite în UE.
Identificarea domeniilor de acțiune pare a fi mai generoasă în propuneri decât diagnoza stării actuale a României. Propunerile experților se ramifică generos după direcțiile din Top-4 (economie, diaspora, digitalizare, producție).
Experții propun un prim lot de acțiune prioritară, format din pachetul prioritar economie-producție, revenirea în țară a diasporei și programe integrate de digitalizare. Cel de-al doilea lot de prioritizare include sănătatea, infrastructura și NATO. Un al treilea lot acoperă domenii eterogene de acțiune internă și externă, precum meritocrația, investițiile în capitalul uman, lupta anti-corupție, bugetul UE și agricultura, moneda Euro, precum și numeroase alte direcții și domenii punctuale, de nișă.
Amploarea pachetului de acțiuni prioritare probează implicit disponibilitatea experților de a participa cu expertiză și soluții la depășirea actualei crize multiple (economică, etică, socială, politică, securitară etc) și confirmă că agenda de interes public prioritar nu poate fi soluționată decât prin măsuri integrate și sistemice, pornind de la nucleul prioritar economie-investiții-producție-resursă umană, văzut de către experți ca având caracter urgent pe termen scurt (2020-2021).
- Principalele trei direcții de acțiune ale României pe termen mediu și lung
Având în vedere că miza directă a Inițiativei de consultare publică a ICDE o reprezintă identificarea și promovarea direcțiilor de acțiune a României pe termen mediu și lung, preferăm să enumerăm, aici, fără a le grupa în meta-categorii tematice, principalele direcții de acțiune identificate/propuse de către experții chestionați (accentul particular propus de către fiecare expert are, din perspectiva noastră, o valoare specifică pe care o vom prefera, aici, banalei precauții privind evitarea riscului de suprapunere tematică parțială; enumerarea acestor propuneri ar avea astfel, în opinia noastră, o semnificație superioară grupării acestora în meta-categorii).
Aceste propuneri pot constitui, totodată, osatura viitorului Program de Țară, schița viitoarei Viziuni de dezvoltare pe termen mediu și lung a României (cu un posibil nucleu dominant producție – investiții – meritocrație – capital uman de calitate – sincronizare cu mediul exterior – profil extern mai pronunțat).
a. În plan intern:
- adoptarea unui plan strategic pe termen lung, în baza unui consens național
- consolidarea eticii individuale și colective, elaborarea unor coduri etice funcționale la nivelul întregii societăți, al spațiului public, precum și la nivel sectorial
- aplicarea principiilor meritocratice în aparatul de stat
- cultivarea unui brand de țară care să facă România atractivă deopotrivă pentru români și străini
- crearea unei strategii sustenabile de atragere în țară a resursei umane calificate
- valorificarea potențialului în domeniul tehnologiei informației și al cercetării și dezvoltarea capitalului uman, întărirea sistemului de sănătate și a celui educațional, precum și dezvoltarea și modernizarea infrastructurii critice
- implementarea unui program cuprinzător și realist de reindustrializare; redeschiderea/crearea facilităților de producție, creșterea capacității statului de a produce în interior necesarul de alimente și bunuri de primă necesitate pentru situațiile de criză
- regândirea reformelor din educație și sănătate din perspectiva formării unui capital uman de calitate, fără de care dezvoltarea economică pe termen lung este iluzorie
- consolidarea rezilienței sistemului de sănătate
- reforma sistemului academic; investiții strategice în calitatea sistemului național de educație
- creșterea eficienței sistemului de alocare a resurselor
- alocarea de investiții publice extrem de necesare unei modernizări reale a societății românești
- crearea unui fond suveran de investiții care să permită dezvoltarea sectoarelor prioritare
- reforma sistemului fiscal
- diminuarea corupției clasei politice; diversificarea politicilor de luptă împotriva corupției
- dezvoltarea infrastructurii de transport, spitalicești și cultural-turistice, dar și a rețelelor 5G cu tehnologie occidentală
- reformarea Curții Constituționale
- crearea unui sistem de pensii echitabil și sustenabil
b. În plan extern:
- repoziționarea României ca un actor internațional de încredere
- aprofundarea parteneriatelor strategice la nivel european și transatlantic; consolidarea parteneriatului strategic cu SUA
- consolidarea contribuției României la stabilitatea regională și la consolidarea narativului european în afara granițelor sale
- asumarea reală și plenară a profilului european al României, prin implementarea, la nivel global și sectorial, particularizată, a setului de principii și valori pe care este fundamentat conceptul actual al democrației de tip liberal, precum și prin coroborarea acestuia cu fundamentele pozitive ale specificului național, pentru a se evita preluări mimetice din exterior
- o mai bună poziționare a României pe piața internă a UE prin sporirea exporturilor si a schimburilor comerciale către și cu statele UE
- sincronizarea sistemelor de educație și sănătate cu cele din țările UE
- extinderea colaborării cu NATO
- adoptarea Euro / aderarea la zona Euro
Add Comment