Apeluri ICDE Comunicate

ICDE cere partidelor coaliției de guvernare coeziune și responsabilitate în interesul public

Într-un moment greu pentru România, coaliția de guvernare PNL-USR-PLUS-UDMR reprezintă șansa pe care alegerile din decembrie au oferit-o societății românești pentru depășirea momentului de cumpănă. Nu există o alternativă mai bună la actuala formulă a majorității parlamentare, pe baza rezultatelor alegerilor.

ICDE a susținut încă din 2019 că singura formula posibilă pentru înlăturarea PSD de la putere se va baza pe coaliția dintre PNL, USR și PLUS.

Desigur, sub umbrela populismului, cel mai simplu și mai la îndemână, într-o situație de criză, este să dai vina pe altul, să pasezi răspunderea de la un partid la celălalt, încercând păstrarea capitalului de imagine în propria bulă de susținători. Dar nu această atitudine partizană este ceea ce cetățenii acestei țări așteaptă de la actuala coaliție și cu siguranță nu sectarismul politic este soluția pentru România.

În situația dificilă actuală, partidele coaliției de guvernare trebuie să dea dovadă de maturitate politică, de coeziune, dorință reală de conlucrare și asumarea responsabilității pentru o guvernare de bună calitate.

Partidele coaliției trebuie să fie conștiente că un eventual și nedorit eșec al coaliției nu va permite nimănui să iasă cu credibilitatea intactă din această guvernare și că numai o bună funcționare a coaliției, asociată cu bune rezultate, le va putea legitima pentru alegerile următoare.

Pentru politicienii din generațiile noi și mai puțin noi, succesul acestei guvernări reprezintă totodată șansa de a confirma așteptările care s-au pus în aceste partide și dovada incontestabilă că au atins nivelul de maturitate politică și competență necesare pentru a duce România pe o treaptă superioară. 

About the author

ICDE

Add Comment

Click here to post a comment