Apeluri ICDE Comunicate

ICDE susține că relația transatlantică este vitală pentru o ordine globală predictibilă, după summit-urile G7, NATO, SUA-UE și SUA-Rusia

Half american - Half european flag waving in the wind - clipping path included

Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), think-tank consacrat promovării valorilor europene și culturii democratice și a apartenenței României la Uniunea Europeană și la NATO, salută semnalul de unitate și de relansare a relației transatlantice, precum și atașamentul față de valorile democrației liberale, care au fost statuate în declarațiile finale ale summit-urilor NATO și Uniunea Europeană – Statele Unite organizate la Bruxelles. Totodată, ICDE salută alinierea intereselor și valorilor marilor democrații liberale pentru a gestiona împreună provocările reprezentate de regimurile autocratice, consemnată în comunicatul final summit-ului G7 din Marea Britanie.

Faptul că prima vizită externă a noului președinte al SUA, Joseph R. Biden jr., a avut loc pe solul aliaților și partenerilor europeni, înainte de o întâlnire cu președintele Rusiei, Vladimir Putin,  este o dovadă că parteneriatul transatlantic este la fel de important pentru Statele Unite, cum este și pentru Europa.

ICDE consideră că deciziile asumate de liderii democrațiilor din America de Nord, Europa și Asia-Pacific constituie un prim pas important și necesar prin care sistemul internațional bazat pe reguli și pe valori democratice își poate menține forța și relevanța globală.

Astfel, lansarea inițiativei de infrastructură globală “Să construim din nou o lume mai bună” (B3W) la summit-ul G7 are potențialul de a recalibra Occidentul ca actor primordial pe scena internațională prin sprijinirea țărilor aflate în curs de dezvoltare. Fundamentarea acestei inițiative pe valori, calitate și transparență oferă o alternativă strategică viabilă și concretă la proiectele actorilor care nu împărtășesc viziuni similare.

La nivelul NATO, consensul pentru o agendă transatlantică fără precedent, menținerea Rusiei la statutul de amenințare la adresa securității euro-atlantice și abordarea extinsă a ascensiunii Chinei drept provocare sistemică plasează Alianța Nord-Atlantică pe drumul către o adaptare rezilientă la riscurile, provocările și amenințările secolului al XXI-lea. În acest sens, este necesar ca elaborarea următorului Concept Strategic al NATO, în 2022, să aibă în vedere consolidarea politică și militară a Alianței, atât ca proces politic de coordonare între aliați, cât și prin conceptul de “păstrare a avantajului tehnologic” în era competiției strategice globale.

În ceea ce privește parteneriatul strategic Uniunea Europeană – Statele Unite, consistența declarației comune andosate de președintele SUA, președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene relevă necesitatea definirii unor poziții comune privind provocările generate de China și Rusia, prin continuarea sau inițierea unor dialoguri strategice UE-SUA pentru gestionarea relațiilor cu Beijing și Moscova. De asemenea, decizia de instituire a unui Consiliu UE-SUA pentru comerț și tehnologie și avansarea discuțiilor pentru participarea Statelor Unite la proiectele apărării europene demonstrează că Uniunea Europeană, țările sale membre și Statele Unite nu își mai permit luxul ratării sau amânării unor decizii de avansare a parteneriatului transatlantic.

Nu în ultimul rând, summit-ul de la Geneva dintre președinții Statelor Unite și Federației Ruse a evidențiat importanța deciziilor luate în spiritul valorilor democratice la summit-urile G7, NATO și SUA-UE, întărind poziția de negociere a președintelui SUA. De asemenea, a transmis semnalul unei disponibilități prudente de dialog pe teme cruciale pentru securitatea globală, fapt care demonstrează importanța coordonării transatlantice privind provocările strategice comune.

În contextul internațional actual, ICDE susține că relația transatlantică, prin cele trei dimensiuni ale sale (NATO, SUA-UE, și UE-NATO), este vitală pentru viitorul unei ordini internaționale predictibile.

De asemenea, ICDE consideră că România, stat ale cărei interese de politică externă sunt definite prin triada conceptuală a Parteneriatului Strategic cu SUA și a apartenenței la UE și la NATO, ar trebui să continue să se implice activ în noile demersuri de consolidare a relației transatlantice, care a revenit pe făgașul normalității și al predominanței intereselor comune. În acest sens, România ar trebui să consolideze mai departe demersurile pentru o agendă transatlantică în raport cu provocările din regiunea extinsă a Mării Negre.

Așadar, ICDE subliniază că actorii transatlantici trebuie să continue impulsul dat de angajamentele pe care democrațiile euro-atlantice și le-au asumat, prin operaționalizarea cât mai curând posibil a acestora.

About the author

ICDE

Add Comment

Click here to post a comment