La invitația Europuls, reprezentanții ICDE Valentin Naumescu, Dorin Popescu și Robert Lupițu au luat parte la dezbaterea online intitulată “Conferința privind Viitorul Europei: Prioritățile Societății Civile”, organizată de Biroul Parlamentului European în România, Reprezentanța Comisiei Europene în România și Europuls – Centrul de Expertiză Europeană. Aceasta a avut loc în data de 3 iunie. Mai jos, găsiți înregistrarea sesiunii plenare a conferinței.
Evenimentul a reunit membri ai Parlamentului European și reprezentanți ai societății civile pentru a discuta despre rolul pe care societatea civilă îl poate juca în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei. Cum pot decidenții politici și societatea civilă să colaboreze pentru a creiona viitorul proiectului european? Care sunt prioritățile organizațiilor societății civile și cum pot fi acestea comunicate pe durata lucrărilor Conferinței pentrui a se regăsi apoi printre propunerile de care decidenții naționali și europeni vor ține cont?
Experții ICDE au dezbătut, ulterior, într-un cadru închis despre valorile democratice europene, dar și despre rolul UE pe plan global.
Add Comment