2025 – Tendințe și prognoze

Publicat la 1 ian 2025

---

Îndemnul din titlu este, de fapt, o reluare a titlului unui articol pe care l-am publicat cu trei zile înainte de șocul alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie anul trecut, pe platforma Centrulpolitic.ro: „Puneți-vă centurile! Aterizăm, la finalul Erei Iohannis. Ce facem când ajungem la sol, în decembrie?” Desigur, nu pot să spun că intuiam ce se va întâmpla la alegeri, căci surpriza a fost imensă pentru toată lumea, dar aveam încă de atunci suficiente motive să cred că suntem la finalul unei lungi perioade relativ predictibile și stabile a democrației românești, că totul va semăna cu o aterizare forțată după un zbor neglijent, dincolo de care vom constata că președintele și partidele au eșuat în ochii oamenilor, că direcția fundamentală este pusă din nou în discuție și nu avem soluții credibile la nivelul formațiunilor politice existente.

Așadar, pe 21 noiembrie, formulam următoarea prognoză pentru perioada următoare, pe termen scurt, din nefericire confirmată pe deplin: „Aterizarea va fi dură, la finalul Erei Iohannis. În decembrie ne vom trezi „la sol”, învinși politic, fără soluții politice pe termen scurt, cu o economie ce stă să se prăbușească sub povara deficitelor, cu un stat în care nu mai crede aproape nimeni ([cu deficite de credibilitate în] justiție, administrație, servicii secrete ale căror falange fantomatice își fac din când în când apariția în politică, educația în picaj, sănătatea sub presiunea scandalurilor și lipsurilor etc.), cu un populism kitschos care va închina ode din ce în ce mai agresive „suveranismului”, „nostalgiei comuniste” și „patriotismului” inept, în forme tot mai explicit antioccidentale. […] Partidele mainstream (n.a. PSD, PNL și USR, adică cele cu minim două legislaturi parlamentare și care nu depind de un electorat etnic specific) vor obține pe 1 decembrie a.c. rezultate mai slabe decât propriile lor rezultate din decembrie 2020. […]

Nu e greu de anticipat că ne vom simți copleșiți de valul de ignoranță, ură, prostie, frustrare, violență verbală (sperăm că doar atât, deocamdată), sau „succes politic” (mandate parlamentare) pentru figuri sinistre, rejectate profesional, civic sau cultural. Vom intra în contact cu realitatea politică dură a unei Românii care a involuat pe plan intelectual, educațional și moral.”[1] Este important, cred, să fixăm contextul în care încheiem în România furtunosul an 2024. Acesta este.

            2024 a fost, la nivel global, un an foarte conflictual iar tensiunile sunt în creștere în mai multe regiuni ale lumii. Numărul persoanelor ucise în conflicte violente a crescut la 233597, cu 30% mai multe decât în 2023, după cum arată un raport recent al Armed Conflict Location and Event Data (ACLED)[2].

În ceea ce privește contextul extern și racordarea României la situația internațională tot mai tensionată, am conturat un tablou mai amplu în articolul „Al Treilea Război Mondial se apropie de sfârșit. Ce poate urma dacă Vestul pierde capacitatea de a reglementa lumea. România vulnerabilă”, articol care se încheia astfel: „…Timp de cel puțin 5-6 ani de acum înainte, Al Treilea Război Mondial, început de Putin în 2008, căruia i s-au alăturat China, Iranul și Coreea de Nord, în cea mai amenințătoare axă de după 1945 încoace, va cunoaște cele mai intense desfășurări de ostilități hibride, fără a exclude posibilitatea unei conflagrații militare. Orice derapaj al României în acești ani ne poate fi fatal. Cu cât vom ține mai aproape de nucleul euro-atlantic al lumii occidentale și cu cât vom fi mai responsabili în politica internă, cu atât șansele României de a scăpa nevătămată în acest teribil război vor crește. Dar să fim lucizi, mergem deja pe sârmă și, în acest context volatil, nu prea mai avem plasă de siguranță sub noi.”[3]

            Revenind la prognoza mea de politică internațională și internă, publicată pe 1 ianuarie 2024 în grupajul de prognoze al ICDE[4], aș începe prin a evalua că toate cele 15 puncte s-au validat în principiu, începând cu faptul că Ucraina și Rusia și-au „redefinit în 2024 obiectivele victoriei” în acest război, de la cele maximale la unele atenuate, mai apropiate de realități, continuând cu victoria lui Donald Trump și a republicanilor în SUA (Președinție și Congres) sau a laburiștilor britanici, până la ascensiunea dreptei naționaliste suveraniste în alegerile europene din iunie și victoria extremei drepte în Austria în septembrie, de la eliminarea de către trupele israeliene IDF a liderilor Hamas, oriunde s-ar fi aflat aceștia, și intervenția militară în sudul Libanului (împotriva Hezbollah) sau realegerea Maiei Sandu și reușita referendumului pro-european din Republica Moldova, până la a formula explicit, la punctul 15, că „opțiunea anti-occidentală din România nu va depăși 30-35% din totalul populației. Orientarea politică postelectorală de la București va rămâne pro-UE, pro-SUA și pro-NATO, asigurată printr-o coaliție chinuită și instabilă de 3 partide, formată cel mai probabil din PSD, PNL și UDMR.”

            …Dacă 2024 ni se pare că ne-a adus toate necazurile, tulburările și complicațiile politice posibile, ei bine, revin la îndemnul din noiembrie, de a ne lega centurile pentru 2024+1! Turbulențele vor continua puternic (inclusiv pe dimensiunea economică), unele chiar se vor accentua, dar, contrar așteptărilor celor mai pesimiști analiști din mediile internaționale, s-ar putea să avem și deznodăminte fericite în câteva situații importante. 2024+1 se profilează ca un an al paradoxurilor.

            Așa cum arată lucrurile acum, 2025 se va contura ca o prelungire inevitabilă a pachetului de teme, crize, conflicte și tensiuni de care am vorbit în 2024. În esență, nu s-a rezolvat niciuna dintre ele, așa că toate turbulențele politice, militare, economice, ideologice, socio-culturale se vor regăsi din plin în anul care începe, din Ucraina până în Orientul Mijlociu și din Europa de Vest până în România și Republica Moldova, care vor avea din nou alegeri. Nu vor fi însă nicidecum numai necazuri, probleme și dificultăți în noul an, pentru că deja din 2024 au apărut indicii analitice că unele dintre crizele pe care le traversăm ar putea să-și găsească soluționări favorabile, pe fondul unui an în general agitat, încărcat cu tensiuni multiple. Dacă avem însă un ochi atent la unele evoluții care deja s-au declanșat, înțelegem că 2025 ar putea să ne aducă, dincolo de furtună, și câteva rezolvări bune pe plan global, european, regional sau național. Altfel spus, este posibil și ca unele schimbări de care ne temem acum să nu se producă în cele din urmă iar lumea să nu sufere o transformare radicală, așa cum indică unele voci care se așteaptă la „resetări totale”. În același timp, o serie de probleme, ca de fiecare dată, se vor translata nerezolvate spre viitorul an, 2026.

            Pe scurt, caracteristicile anului 2025 ar putea fi (cel puțin) următoarele zece:

• Potențialul conflictual ridicat (risc de escaladare a războaielor existente dar și risc de izbucnire de noi conflicte, în regiunile de periferie geopolitică ale sistemului internațional);
• Instabilitatea sistemului relațiilor internaționale și a multor sisteme politice naționale (democratice și nedemocratice, atât din Occident cât și zona de tranziție Est-Vest, precum Georgia, Turcia, Belarus etc. sau din Sudul Global);
• Scăderea încrederii în sistemele politice, economice și instituționale actuale, ceea ce accentuează curentul revizionist;
• Volatilitatea contextelor interne și externe, care poate schimba peste noapte, radical, tabloul politic, economic și social într-o anumită parte a globului sau pe scară mare. Totuși, nu doar contextele pozitive sunt volatile, ci și cele negative, existând în mod cert o capacitate mai mare a sistemelor de a face față crizelor violente, de a stinge incendiile și de a reveni la parametrii inițiali sau asemănători (reziliență). Cu alte cuvinte, crizele de intensitate mare, deși mai frecvente ca în trecut, sunt de durată mai scurtă și de obicei pot fi limitate sau stopate cu instrumentele de autoritate de care se dispune în prezent;
• Perspective economice mai degrabă îngrijorătoare, cu multe deficite structurale acumulate în timp. Economiștii vorbesc insistent de o perspectivă economică globală mai degrabă mohorâtă pentru 2-3 ani de acum înainte, alimentată de încetinirea creșterii economice a Chinei, datoriile publice uriașe, revenirea inflației, îmbătrânirea populației în țările dezvoltate și iminența unui „război comercial și al tarifelor” vamale declanșat de administrația Trump II, pentru a reduce deficitul comercial astronomic al SUA în relațiile cu China și UE;
• Forța distructivă a rețelelor sociale, tot mai ușor de manipulat de către actori interesați de propagarea discursului urii, revizionismului și atitudinii contestatare;
• Impactul dual (pozitiv și negativ) al noilor tehnologii, în special al inteligenței artificiale, insuficient reglementată;
• Redefiniri impredictibile ale relațiilor între marile puteri (SUA, UE, China, Japonia, India, Rusia), determinate de schimbarea bruscă a condițiilor mediului internațional ce afectează direct interesele de stat și reconfigurează posturile;
• Încercarea UE de recâștigare a nivelului de competitivitate și relevanță globală, în continuarea Raportului Draghi din toamna lui 2024;
• Periferia devine noul centru al scenei. Creșterea presiunii politice, mizelor dar și oportunităților în zonele de periferie geopolitică din Europa (de Est), Asia-Pacific (Taiwan, Peninsula Coreeană, Asia Centrală, Asia de Sud-Est), Orientul Mijlociu (Siria, teritoriile palestiniene), America Centrală (vezi chestiunea Canalului Panama, impactul revenirii lui Donald Trump asupra Mexicului sau țărilor de migrație etc.), unde pot avea loc transformări mari și izbucniri violente.

Și pentru că am obișnuit cititorii grupajului anual al ICDE de prognoze, tendințe și perspective să oferim o viziune structurată pe puncte, iată, într-o versiune foarte succintă, la ce ne-am putea aștepta sau ce teme ar trebui să urmărim cu atenție în următoarele 12 luni:

1. Încheierea războiului din Ucraina, promisă de președintele-ales Trump, nu este sigură. Este într-adevăr posibilă și probabilă, dar nu certă. Nu folosesc termenul „pace”, pentru că nu va fi curând o pace autentică între Rusia și Ucraina. În teoria relațiilor internaționale și în practica diplomatică, armistițiul nu înseamnă pace, ci doar un acord negociat pentru încheierea războiului. Conflictul rămâne. Până la un eventual Tratat de Pace între Kiev și Moscova, care să stingă definitiv conflictul dintre ele, va mai trece probabil o generație. După 20 ianuarie, vor începe discuțiile administrației Trump II cu aliații occidentali, cu Kievul și cu Moscova, fiind posibil, dar nu cert, ca până la sfârșitul anului 2025 luptele într-adevăr să înceteze. În niciun caz nu va fi o chestiune de zile, așa cum s-a lăudat în campanie Donald Trump, dar evident că nu asta contează. Mai interesant este însă că există și varianta ca, în cele din urmă, Putin să nu accepte planul de pace propus de Președintele Trump, care ar limita sau bloca posibilitatea ca Rusia să continue în viitor expansiunea teritorială în Ucraina, iar o asemenea respingere de către Rusia ar putea duce la continuarea sprijinului militar al SUA pentru Ucraina, dincolo de toate predicțiile din ultimele luni, legate de Donald Trump. Este de așteptat ca aliații europeni (cel puțin Marea Britanie, Germania cu noul cancelar de centru-dreapta peste câteva luni, Franța, Italia, Spania și Polonia, iar de preferat ar fi să fie inclusă și România în acest format, fiind țara cu cea mai lungă frontieră comună cu Ucraina) să susțină și în 2025 efortul militar al Ucrainei, apoi să se implice într-un format de menținere a acordului, care să meargă până la trimiterea de trupe europene de menținere a păcii în Ucraina, în apropierea liniei frontului înghețat, ca un sistem de garanții de securitate occidentale alternative, în situația destul de probabilă în care Ucraina nu va fi acceptată prea curând în NATO. Rămân însă o mulțime de aspecte juridice, politice, militare, economice, administrative sau decurgând din sensibilități istorice (inclusiv pentru ucraineni, nu doar pentru țările vecine din vestul Ucrainei) care vor trebui clarificate în etapa post-război, și care se vor dovedi mult mai complicate decât par acum. 2025 va fi, în principiu, un an de tranziție în acest dosar complicat al războiului ruso-ucrainean dar cred că ne mai putem aștepta încă la surprize mari.
2. Pentru Rusia, vor începe să se simtă tot mai mult problemele economice și sociale provocate de războiul de invazie din Ucraina, care vor putea fi ascunse tot mai greu de propaganda triumfalistă a Kremlinului. Trei ani de război, de pierderi importante și sancțiuni, înseamnă mult chiar și pentru Rusia. Deși ocolite parțial prin duplicitatea unor țări ale Sudului Global sau prin ajutorul direct acordat de China, Iran și Coreea de Nord, sancțiunile economice occidentale împotriva Rusiei își vor face simțite efectele tot mai mult. În momentul în care afectarea directă a vieții rușilor va atinge clasa mijlocie sau chiar elitele din Moscova și Sankt Petersburg, marile orașe ferite până acum de regimul Putin pentru a nu simți costul războiului, stabilitatea politică a regimului nu va mai fi „de granit”.
3. Pentru Ucraina, finalul anului 2025 ar putea aduce primele proiecte articulate de reconstrucție post-război la nivelul UE și al partenerilor occidentali, dar se va constata repede că lucrurile nu sunt chiar atât de simple și de consensuale pe cât se credea iar „punga Occidentului” pentru Ucraina nu este nici foarte generoasă, nici larg deschisă, vremurile fiind complicate. Vor reapărea calculele egoiste ale statelor și considerentele legate de protecționism și interese naționale. Va exista cu siguranță un ajutor economic al Vestului dar acesta nu va fi chiar atât de mare, de prompt și de necondiționat pe cât își imaginează probabil ucrainenii acum. Din punct de vedere politic, situația se va deteriora în Ucraina, cu un declin al suportului popular pentru președintele Zelenski, mai ales după compromisurile pe care acesta este posibil să le accepte pentru a încheia războiul cu Rusia. Dacă vor organizate la toamnă, alegerile prezidențiale nu vor fi deloc simple pentru Volodimir Zelenski (cu cât vor fi mai târziu, cu atât vor scădea șansele de a câștiga al doilea mandat) iar sentimentul ucrainenilor (real sau exagerat) că „Vestul abandonează Ucraina”, că „Ucraina nu va adera la NATO și la UE” sau că „victimele ucrainene au fost în zadar” ar putea duce treptat la creșterea partidelor naționaliste alimentate de frustrări puternice, deopotrivă antiruse și antioccidentale.
4. Uniunea Europeană va începe procesul de adaptare internă și revizuire treptată a politicilor la valul protestatar, naționalist (suveranist) și protecționist manifestat în alegerile din 2024. La nivelul Consiliului vor fi discuții inevitabile legate de politica migrației, costurile pachetului Green Deal, competitivitate și protecționism economic, politicile comerciale și industriale, combaterea dezinformării și reglementarea rețelelor sociale etc., pe care Comisia nu le va putea ignora. Începând din vară, se va simți la Bruxelles rolul în creștere asumat de noua conducere de centru-dreapta a Germaniei, care va redefini inclusiv raporturile de influență în binomul Germania-Franța din nou în favoarea Germaniei, mai ales că Președintele Macron va intra în ultimii doi ani ai ultimului său mandat și este slăbit politic pe plan intern. Totuși, nu ne așteptăm încă la decizii și schimbări majore în strategiile și politicile UE, față de cele cunoscute din 2024. O poziție foarte așteptată este cea privind modalitatea de susținere a Ucrainei după eventualul acord de încetare a focului, dar și acomodarea UE cu administrația Trump II, în jumătatea a doua a anului. Față de ultimele două teme menționate, aș fi mai degrabă optimist decât pesimist, desigur în limitele unui optimism moderat.
5. La Washington, va începe treptat să se contureze o diferență destul de semnificativă între Trump-candidatul și Trump-președintele, între așteptările celor mai înfocați dintre suporterii săi ideologici revizioniști din facțiunea MAGA și acțiunile propriu-zise ale guvernului american. Nu aș exclude tensiuni în echipa administrației Trump II și chiar noi retrageri (demiteri), după primele trei retrageri deja consemnate în decembrie în rândul nominalizaților. O figură tot mai controversată pe plan intern și internațional va fi Elon Musk, ministrul pentru eficientizarea guvernului american, care este posibil să părăsească guvernul mult înainte de încheierea mandatului. Câteva dintre nominalizările făcute pentru posturile-cheie (secretarul de stat, consilierul pentru securitate națională, emisarul pentru Ucraina etc.) arată că nu va exista o abordare radical-schimbată în relațiile internaționale și că va fi loc și pentru elemente de continuitate cu politicile tradiționale ale SUA. Desigur, Donald Trump va pune în aplicare o serie de promisiuni electorale în politica externă și mai ales în cea internă, dar nu pe toate și nu neapărat așa cum s-ar fi așteptat cei mai radicali dintre trumpiști. Estimarea mea este că SUA vor rămâne oficial angajate în respectarea art. 5 din Tratatul NATO, bineînțeles cu presiunea puternică a administrației Trump II în relația cu aliații europeni de a își crește cheltuielile militare mult dincolo de pragul de 2% convenit acum câțiva ani. Nu avem indicii suficient de credibile să credem că relațiile SUA-Rusia se vor îmbunătăți semnificativ sau, dimpotrivă, că relațiile transatlantice (SUA-UE sau SUA în cadrul NATO) se vor prăbuși dramatic în 2025, deși în primele luni ale mandatului vor exista cu certitudine unele asperități în relațiile cu țările vest-europene, concentrate în special pe chestiuni comerciale și financiare.
6. China va căuta în 2025 să exploateze în beneficiul propriu primele asperități ale relațiilor SUA-UE, încercând o atragere a UE de partea sa sau cel puțin determinarea unei poziții de neutralitate a Europei în competiția sino-americană pentru supremație mondială. Beijingul se va folosi de sentimentul în creștere al europenilor, în special al țărilor din Europa de Vest, de independență față de SUA. „Războiul tarifelor comerciale” va conta de asemenea foarte mult, dacă administrația Trump II într-adevăr îl va declanșa. Regimul comunist chinez va continua să crească presiunea asupra Taiwanului și să semnaleze că „unificarea este inevitabilă”, deși SUA se vor arăta, la rândul lor, din ce în ce mai ferme în a susține democrația insulară. Crește potențialul conflictual al Strâmtorii Taiwan.
7. Orientul Mijlociu va cunoaște deopotrivă soluționări ale unor conflicte mai vechi dar și apariția unor noi conflicte, semn că dinamica politică în regiune rămâne accelerată. Pe de o parte, ne putem aștepta la o încheiere a războiului din Fâșia Gaza, evident cu victoria Israelului și impunerea unei formule de administrare post-Hamas. Impresia multor specialiști din regiune este că, de fapt, războiul a fost câștigat de Israel încă din vara lui 2024, de când IDF controlează fâșia cvasi-total, dar Netanyahu a amânat declararea oficială a victoriei din cel puțin două motive – mai există încă ostatici în mâinile teroriștilor palestinieni (deci o presiune internă) și în același timp nu este clar cui ar putea trupele IDF să predea controlul politic și administrativ după încheierea războiului, atâta vreme cât palestinienii nu au încă o soluție acceptabilă și credibilă de guvernare post-Hamas, atât pentru ei cât și pentru Israel. Dar 2024 ne-a mai adus surpriza din Siria. Natura noului regim din Siria este încă o necunoscută (pe plan intern există suspiciuni privind un posibil regim fundamentalist sunnit), la fel cum va fi și relaționarea Damascului post-al-Assad cu țările din regiune (în special cu Israel, Turcia și Iran) dar și cu SUA, UE sau Rusia. Prima jumătate a anului va fi clarificatoare în acest sens. Războiul Hezbollah-Israel poate reîncepe oricând, armistițiul fiind fragil și instabil. Totuși, nu este previzibil ca Iranul să dorească o nouă deteriorare a relațiilor cu Israel, mai ales în condițiile revenirii lui Trump la Casa Albă, a cărui poziție dură față de Iran este cunoscută din primul mandat. Mai degrabă Teheranul ar putea fi tentat de un ton moderat și de o încercare de a ajunge la un acord privind dosarul nuclear. În Israel, îmi mențin predicția de anul trecut că premierul Netanyahu ar putea pierde șefia guvernului până la sfârșitul lui 2025 (în pofida marilor sale speranțe legate de revenirea lui Trump), fie din cauza destrămării coaliției, fie din cauza situației sale judiciare. Turcia va continua să se afirme puternic ca actor regional semnificativ, cu o strategie ambivalentă în relația Ucraina-Rusia dar și în balanța Occident-Sudul Global. Va fi extrem de important cum se vor reseta relațiile SUA-Turcia după inaugurarea lui Trump sau dacă Turcia va avansa cu candidatura la BRICS. Nu se vor realiza în 2025 progrese semnificative pe direcția „soluției cu două state”, maximul ce poate fi realizat fiind o guvernare de tranziție în Gaza și o reformă a Fatah (Autoritatea Palestiniană din Cisiordania), care să deschidă calea unor discuții mai substanțiale israeliano-palestiniene începând din 2026, mai ales dacă Israelul va avea, așa cum preconizăm, un nou premier. Organizațiile islamiste radicale și teroriste (majoritatea lor fiind proxy ale Iranului în Gaza, Liban, Siria și Iemen) își vor continua declinul în 2025, pe fondul succeselor militare și de intelligence ale Israelului dar și ca o consecință a scăderii fluxului de armament și a finanțărilor din Iran.
8. Alegerile anticipate din Germania (23 februarie) vor fi câștigate de blocul CDU/CSU cu peste 30% iar Friedrich Merz va deveni cancelar, conducând o coaliție care va putea avea una din cele trei versiuni: „Coaliția Jamaica” (negru-galben-verde, adică CDU-FDP-Verzi, dacă FDP trece pragul de 5%, și care va fi extrem de greu de negociat din cauza neînțelegerilor între CDU și FDP pe de o parte și Verzi pe de altă parte), CDU/CSU-Verzi, dacă FDP nu trece pragul iar CDU și Verzii ating 50% împreună sau „Groko” (marea coaliție CDU-SPD, ultimul refugiu dintotdeauna al democrației germane, devenită între timp și ea la limită, de cca. 50%, în urma scăderii constante a social-democraților, în jur de 15-16%). Nu văd posibilă cooptarea la guvernare a partidelor extremiste, de dreapta (AfD) sau de stânga (BSW), indiferent dacă acestea vor obține rezultate bune pe 23 februarie, în jur de 20% AfD, respectiv 6-7% BSW.
9. Republica Moldova va cunoaște o perioadă politică și economică foarte dificilă legată de alegerile parlamentare, atât înainte (când presupunem că Rusia va ataca din nou democrația de peste Prut, prin mijloace hibride, așa cum a făcut-o la alegerile prezidențiale și la referendum), cât și după, când PAS, partidul președintei Maia Sandu, va obține cel mult 25-30% în noul parlament (poate chiar mai puțin, dacă va fi o criză grea în această iarnă) și va fi în căutare disperată de aliați pentru o nouă majoritate parlamentară. În acest moment, nu se întrevede o soluție clară pentru o „majoritate pro-Vest curată”, neputând exclude varianta unei majorități-compromis, care să conțină și partidul populistului Renato Usatîi, al primarului Ceban al Chișinăului (dacă va fi în noul parlament) sau chiar Partidul Socialist al lui Dodon, ceea ce evident va îngreuna mult reformele necesare avansării rapide a negocierilor de aderare la UE. Din cauza atacului continuu al Rusiei, în diverse forme (nu exclud și o surpriză militară, legată sau nu de Transnistria în lunile următoare), Republica Moldova va avea un an 2025 cel puțin la fel de greu ca 2024.

România va avea de trecut, la alegerile prezidențiale din martie-aprilie 2025, testul de maturitate democratică a societății, la 20 de ani de la integrarea occidentală a țării, de discernere între abordările realiste și cele delirante, antioccidentale, extremiste și proruse, precum și de funcționare eficientă a instituțiilor statului. În contextul reducerii foarte probabile a numărului de candidați (majoritatea celor înscriși anul trecut nu vor mai candida), departajarea pentru intrarea în turul al doilea se va face probabil la nivelul unui scor de minim 25%, mai mare așadar decât a fost pe 24 noiembrie 2024. Calificarea în finală va depinde de numărul candidaților din primul tur, atât pe partea extremistă (1-2-3 candidați, depinzând de validările sau invalidările unor candidați extremiști de către CCR) cât și pe partea democratică pro-Vest (de văzut dacă va mai candida și Elena Lasconi sau USR îl va susține pe independentul Nicușor Dan). Există o șansă reală ca Nicușor Dan să reușească să pornească un val de simpatie a societății democratice prooccidentale care detestă partidele compromise și să obțină în jur de 2,5 milioane de voturi, calificându-se astfel în turul al doilea, caz în care Nicușor Dan va fi ales Președinte al României, indiferent cine va fi al doilea finalist. O fragmentare prea mare a votului, dată de existența a trei sau mai mulți candidați care să se adreseze electoratului democratic pro-Vest în primul tur, ar fi o nouă dovadă de imaturitate politică a partidelor și liderilor, care ar putea compromite rezultatul alegerilor prezidențiale. Este însă posibil ca și opțiunea extremistă anti-sistem și antioccidentală să fie divizată în două sau chiar trei candidaturi. În cazul în care extremiștii naționaliști antioccidentali se vor prezenta cu trei candidați, este posibil să asistăm la surpriza ca niciunul dintre ei să nu depășească 20%, ratând astfel cu toții intrarea în turul al doilea. Așadar, ecuația alegerilor prezidențiale depinde în mare măsură de concentrarea de forțe din primul tur, în dreptul fiecărui pol politic – partidele tradiționale (coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR), extremiștii și, respectiv, electoratul reformist democratic pro-occidental, care respinge deopotrivă candidatul coaliției de guvernare și candidatul (candidații) extremiști, naționaliști și antioccidentali. Cele trei Românii politice se vor întâlni și concura la urne, pe 23 martie și 6 aprilie, în două voturi care vor decide tipul de reprezentare externă a statului român și anumite orientări transmise sistemului politic și societății românești de la Palatul Cotroceni în următorii cinci ani.

[1] https://centrulpolitic.ro/articole/puneti-va-centurile-aterizam-la-finalul-erei-iohannis-ce-facem-cand-ajungem-la-sol-in-decembrie/

[2] https://www.digi24.ro/stiri/externe/2024-anul-in-care-s-au-inmultit-conflictele-la-nivel-global-ce-este-de-asteptat-in-2025-3062263

[3] https://centrulpolitic.ro/articole/al-treilea-razboi-mondial-se-apropie-de-sfarsit-ce-poate-urma-daca-vestul-pierde-capacitatea-de-a-reglementa-lumea-romania-vulnerabila/

[4] https://roeu.org/2024/01/01/2024-tendinte-si-perspective/#naumescu

---

[1] https://centrulpolitic.ro/articole/puneti-va-centurile-aterizam-la-finalul-erei-iohannis-ce-facem-cand-ajungem-la-sol-in-decembrie/

[2] https://www.digi24.ro/stiri/externe/2024-anul-in-care-s-au-inmultit-conflictele-la-nivel-global-ce-este-de-asteptat-in-2025-3062263

[3] https://centrulpolitic.ro/articole/al-treilea-razboi-mondial-se-apropie-de-sfarsit-ce-poate-urma-daca-vestul-pierde-capacitatea-de-a-reglementa-lumea-romania-vulnerabila/

[4] https://roeu.org/2024/01/01/2024-tendinte-si-perspective/#naumescu

[inapoi la Cuprins]

---

În urmă cu ceva vreme, vorbeam de anii “dionisiaci” care urmează – prăpăstioși, guralivi, belicoși, tulburați, turbulenți, confuzi, extremiști, radicali, setoși de sânge și de lacrimi.

2025 va fi un an dionisiac 100%. Va spori nevrozele, turbulențele, conflictele, comploturile, războaiele dintre idei, oameni, națiuni și viziuni. Va multiplica punctele de nevroză, liniile de conflict, ostilitățile directe și soluțiile “nocturne” (hibride, asimetrice, conspiraționiste etc.). Va accentua dramatic clivajele și neputințele noastre de a păstra actualul sistem de ordine a lumii, care, sub presiunile multiple ale acestor ani dionisiaci, se va prăbuși tot mai mult, tot mai clar, fără șanse reale de reversibilitate.

2025 nu va aduce liniști sau păci pe termen lung, în afara unei soluții tactice de pace în Ucraina care va amâna, de facto, deznodământul actualului război provocat de ambițiile neo-imperialiste ale Moscovei.

Omuleții verzi ai Moscovei sau Beijingului vor sabota harnic orice tentativă de a repune în drepturi ordinea lumii. Însă omuleți verzi apar tot mai des în societățile liberale, în casele noastre, unde lumina tot mai difuză a rațiunii și a moralei noastre publice îi face să pară îngeri. Omuleții verzi din casele noastre se hrănesc din fricile și vulnerabilitățile pe care le-am lăsat să crească în timp.

Analfabetismul funcțional în creștere va crea alienări colective tot mai mari. Vom plăti tot mai scump lenea de a citi și de a ne informa corect. Vom plăti tot mai scump lenea de a construi înțelesuri critice privind funcționarea lumii din jur. Tot mai mult vom recurge la mesajele, temele și conduitele rudimentare, tot mai mult vom aduce în spațiul nostru public extremismul și excesul, barbaria și bădărănia, etica șchioapă și grosolănia. România ultimelor luni ale lui 2024 este elocventă în acest sens.

Peste tot în lume gândirea rudimentară și încătușată se distribuie cu viteze supersonice. Alunecăm ireversibil într-un somn profund al rațiunii, din care riscăm să nu mai ieșim decât apocaliptic; un “somn al rațiunii” care „zămislește monștri”, după rețete culturale ezoterice (gravurile lui Goya) închise în paginile unor cărți rămase necitite în biblioteci.

Anul 2025 va continua accelerat alunecarea noastră în noaptea rațiunii colective. În 2025, farurile noastre etice nu vor putea spori lumina în tenebrele acestor vremuri. Un întuneric tot mai mare cade peste capacitatea noastră de a ține aprinsă lumina așa cum știam de la părinții noștri.

Somnul rațiunii va domina tot mai frecvent relațiile interumane și deopotrivă pe cele internaționale. Va crește tranzacționalismul păcii și al războiului, tranzacționalismul măruntelor acte cotidiene și al marilor soluții globale. Suntem în mijlocul unor crize de proporții, simultane, interconexate, suprapuse, sistemice, deopotrivă etice, culturale, civilizaționale, politice și geopolitice, unde agenții haosului au creat deja largi câmpuri pentru uriașe sinucideri culturale și etice ingenue.

Anul 2025 va deschide noi șantiere pentru agenții haosului și va mări efectul catastrofic al acțiunii lor în lume.

Exemplific cu patru scurte tablouri analitice și totodată cu patru predicții punctuale: “ordinea lumii” (sistemul de relații internaționale la nivel global și regional – regiunea extinsă a Mării Negre), Ucraina, Republica Moldova și, desigur, România. 

1. “Ordinea lumii” (sistemul de relații internaționale la nivel global și regional – regiunea extinsă a Mării Negre): Neptuni dionisiaci greu de îmblânzit.

Noul locatar de la Casa Albă va dinamita unele canoane și cutume ale sistemului de relații internaționale, va adăuga acestuia turbulențe și tensiuni. Unele formate regionale se vor recalibra, de altele se va apropia fitilul exploziei fatale. Impredictibilitatea și tranzacționalismul vor fi polii prin care vor respira putere în lume Statele Unite. În unele regiuni și momente tactice, agenții canonici ai haosului (Moscova, Beijing) vor fi tolerați și favorizați de noua administrație de la Washington. În altele, SUA vor intra ele însele într-o “competiție a agenților haosului” care va genera noi dezechilibre. În fine, pot exista și culoare de acțiune ale Rusiei și Chinei pe care noua politică externă a SUA le va închide.

Este greu de crezut că Putin și Trump pot construi o relație fără fisuri strategice. Este greu de crezut că Trump și Xi pot construi o relație fără fisuri strategice.

Este greu de crezut că ne așteaptă în următorii ani, începând cu 2025, o paradigmă a reconstrucției ordinii lumii după linii ce pot fi convenite în acest “triunghi”. Este greu de crezut că ne așteaptă în următorii ani liniști și construcții. Mai degrabă, tulburările și turbulențele vor spori și mai mult. Se vor arăta reciproc „cartonașe” galbene și roșii, într-un meci geopolitic cu scandaluri, eliminări din teren și decizii în camera cu var.

Anul 2025 va consemna debutul unor surprize majore, pe mai multe direcții în politica externă a SUA, nu doar în relațiile cu Moscova și Beijingul, unde se va arunca reciproc cu bezele și noroi; vor exista multiple reconfigurări și relalibrări cu UE, NATO și statele membre, tatonări și turbulențe în relațiile bilaterale cu Franța și Germania, adâncirea clivajelor actuale din UE privind relația Uniunii cu SUA, personalizarea relațiilor bilaterale cu țările europene, favorizarea raporturilor individuale cu lideri din aceeași “familie” ideologică, inhibarea apetitului UE de a deveni un “actor global” (nealiniat la SUA) etc.

Regiunea extinsă a Mării Negre poate rămâne totuși neatinsă de cutremure suplimentare. Trump cunoaște valoarea strategică a regiunii ca zonă de coliziune directă cu noul proiect imperialist rusesc. Cel mai probabil, Trump va menține politica implicării majore în SUA în realizarea unei arhitecturi regionale de securitate la Marea Neagră care să inhibe noi planuri militariste ale Federației Ruse. Este totuși greu de crezut că noul președinte american va abandona regiunea, că își va reduce politicile, interesul, instrumentele și resursele în regiune. Este greu de crezut că acesta va crea spațiu pentru înaintări convenționale sau hibride ale Rusiei în Europa. Dimpotrivă, va crea mai multă putere a SUA în regiune, impunând totodată creșteri militare corelate ale SUA și ale Europei la Marea Neagră.

O schimbare de accent dinspre Europa spre Asia-Pacific a politicii externe americane este foarte probabilă, însă aceasta va impacta mult mai puțin estul Europei (și regiunea Mării Negre) decât vestul ei. Fluiditatea și inconsistența relațiilor bilaterale ale Statelor Unite cu Franța vor împiedica însă o sudură perfectă a inițiativelor lor strategice în regiune. Un agent suplimentar al fragilității coeziunii euroatlantice în regiune îl vor reprezenta relațiile Washingtonului cu Ankara. Este greu de crezut că SUA, Franța și Turcia pot construi, în regiunea Mării Negre, un design securitar coeziv și pe termen lung.

Nici în 2025, liniștea nu va veni la Marea Neagră, iar furtunile vor bate aici constant, fără porturi sigure și cu Neptuni dionisiaci greu de îmblânzit.

2. Ucraina: cavaleria nu mai vine.

Anul 2025 va aduce o încetare a actualei faze militare active a războiului din Ucraina, o „pace temporară”.

Este cert că uzura resurselor aduce părțile beligerante cu fiecare zi mai aproape de negocierea, convenirea și încheierea unui armistițiu de încetare a focului. La uzura resurselor se va adăuga curând o accelerare stratificată a chemărilor publice (externe și interne) la negociere. Pentru Ucraina, actuala situație pe front (și deopotrivă pe fronturile din spatele frontului) este dramatică. Resursele sunt limitate, moralul descrește constant, populația este obosită, iar cavaleria nu mai vine. Rusia s-a calibrat mai bine pentru un război de durată. Rusia pare a fi câștigat tactic războiul pentru resurse – ajutată de parteneri externi care au depășit fricile mici ale unei implicări directe și masive. Absența cronică a resurselor va amâna proiectele grandioase și iluzorii ale Kievului de a-și recupera teritoriile ocupate. Eliberarea acestora va fi amânată sine die; obiectivul tactic major al armatei ucrainene este acela de a rezista pe actualele aliniamente de contact. Victoria uneia dintre părți este și acum, după eșecul scenariului rusesc inițial (blitzkrieg-ul din februarie-martie 2022), la fel de improbabilă ca în aproape toate momentele tactice ale acestui război. Războiul va rămâne fără învingători și învinși…

Absența cronică a resurselor va apropia părțile de decizia de inițiere a unor negocieri privind încetarea focului. Medierea Statelor Unite va crea pretextul cel mai favorabil pentru apropieri reciproce. Presiunile multiple externe vor crește după 20 ianuarie 2025 în sensul accelerării consultărilor și negocierilor de pace. Formatele de consultare se vor dezvolta și augmenta rapid. Este obligatoriu ca România să existe plenar în aceste formate, în pofida situației interne critice și faptelor mărunte care fac din noi, din ce în ce mai des, un exemplu negativ de țară cu potențial masiv irosit.

Cel mai probabil, spre mijlocul anului 2025, absența cronică a resurselor și creșterea accelerată a presiunilor externe vor duce la decizii ale părților de a negocia o soluție temporară de încetare a ostilităților militare. Aș crede că mai degrabă “pacea” se va realiza sub forma unei armistițiu/acord care va lăsa nerezolvate sau în ambiguitate strategică marile teme conflictuale. Cel mai probabil, după consultări multiple și în numeroase formate ale părților și ale partenerilor acestora, SUA vor reuși crearea unui cadru funcțional de negociere a soluției politico-diplomatice între Moscova și Kiev. Va deveni astfel posibilă semnarea unui document (armistițiu, acord etc.) care să înghețe actualele ostilități militare. Semnarea acestui acord poate fi anticipată a avea loc la jumătatea anului 2025.

Convenirea/semnarea unui acord se va realiza prin cedări, compromisuri și concesii reciproce. Documentul va statua/indica, cel mai probabil: (1) „aliniamentele de contact” de-a lungul cărora se va realiza încetarea focului; aceste aliniamente vor fi tratate de facto de către părți, ulterior, ca frontiere temporare; de aici și nevoia fiecărei părți de a realiza avansuri teritoriale cât mai ample până la momentul încheierii armistițiului; până la semnarea documentului, Ucraina nu va avea resursele necesare pentru eliberări de teritorii; (2) crearea unei așa-numite “zone de securitate” / „zone neutre”; zona respectivă poate fi creată în imediata vecinătate a aliniamentelor de contact, de-a lungul acestora; (3) „controlul militar și politic al zonei de securitate”; aici, pot fi identificate numeroase variante care să implice actori externi și un mandat internațional reciproc agreat de părți; (4) „garanții de securitate” ce pot fi aplicate ambelor părți, spre a se preveni încălcarea ulterioară a acordului și/sau, cu atât mai mult, spre a se preveni crearea premiselor pentru o nouă intervenție militară de anvergura similară celei declanșate de Moscova în februarie 2022.

Convenirea/semnarea unui acord va aduce o pace temporară, o încetare/înghețare a actualei faze militare active. Odată cu semnarea acestui document și cu încetarea focului, ampele părți beligerante vor avea neîndeplinite obiective strategice (de exemplu, Rusia – controlul teritoriul total al întregului litoral ucrainean la Marea Neagră; Ucraina – eliberarea teritoriilor ocupate). Realizarea acestor obiective strategice restante va fi amânată de părți pentru o nouă fază militară activă. Fiecare parte va utiliza pauza strategică ce va urma încetării focului pentru a se pregăti deja pentru noua fază militară activă. Acordul din 2025 va aduce astfel cel mult o pace temporară, o „înghețare” a războiului, nicidecum o încetare definitivă a acestuia.  

3. Republica Moldova: aici va lovi uraganul rusesc în 2025.  

Federația Rusă pare a recâștiga unele poziții geopolitice pierdute în regiunea extinsă a Mării Negre. Bătăliile geopolitice recente de la Tbilisi readuc deja Georgia sub influență rusă directă. Moscova pune toate tunurile hibride asupra Erevanului, spre a-l supune și vasaliza din nou. Revenirea Georgiei în sfera de influență rusească redeschide porțile Cauzacului spre lumea rusă și lasă descoperită și singură Armenia.

Simultan cu atacarea porților Caucazului, Moscova joacă din ce în mai brutal în Republica Moldova. Anul 2025 va fi unul decisiv pentru Moscova din perspectiva  creării unor destabilizări majore rusești în Republica Moldova. Tentativele anterioare, din 2024, au eșuat temporar. Rusia se înșurubează însă hibrid tot mai puternic în Republica Moldova. Criza energetică actuală, provocată de decizia companiei Gazprom de a înceta livrările de gaz către Republica Moldova, este menită a crea premisele unui dezastru.

Cel mai probabil, Rusia mizează pe frustrări și proteste sociale care vor inflama raioanele transnistrene și relația acestora cu Chișinăul. Focare suplimentare de criză sunt deja pregătite de Rusia în UTA Găgăuzia. Agenții ruși ai haosului acționează zilnic pe tot teritoriul din dreapta Nistrului, la Chișinău, Cahul sau Bălți.

O oportunitate specială de acțiune hibridă o reprezintă pentru Moscova alegerile parlamentare din Republica Moldova, planificate a avea loc în 2025. Cu ample clivaje sociale interne, cu o criză energetică de proporții, cu soluții limitate de a menține pacea socială în raioanele transnistrene, cu o „lume rusă” care înflorește zilnic la Comrat ajutată de sacoșe de ruble și carduri bancare pentru prieteni, cu agresiuni hibride sistemice împotriva infrastructurii critice și cu agenții haosului care lucrează peste tot în instituțiile din Republica Moldova, cu tancuri rusești care se vor fi apropiat primejdios de mult pe culoarul din sudul Ucrainei, drumul către dezastru al Republicii Moldova poate fi foarte scurt.

În 2025, Republica Moldova va reprezenta alerta maximă de securitate a regiunii. Orice ezitare în a preveni sau contracara agresiunea rusească împotriva Republicii Moldova poate fi fatală pe termen lung. Aici mă aștept să lovească uraganul rusesc în 2025. După ce acesta a lovit, în 2024, în Caucaz.

Republica Moldova are nevoie de prieteni care să înțeleagă exact situația critică în care se află, care să fie apți să construiască garanții de securitate pentru Republica Moldova și care să nu ezite în a sprijini Republica Moldova în cele mai cumplite scenarii ce se pot ivi. România este, ca întotdeauna, primul dintre acești prieteni. România trebuie să inițieze/construiască, rapid, împreună cu partenerii strategici, soluții de sprijin și de securitate pentru Republica Moldova. Liderii politici de la București trebuie să iasă rapid din lenea și obișnuința comodă de a “cârpi” în relația cu Chișinăul. Astăzi, Republica Moldova are nevoie mai mult decât oricând de lideri cu viziune și responsabilitate la București. Deocamdată, aceștia lipsesc.

4. România: Să ne pregătim mai bine, cu bună credință, pentru dezastre.  

Ultimele luni ale anului 2024 au adus România în vecinătatea unor dezastre. Propriile noastre vulnerabilități (conduitele politice reprobabile ale unei categorii de lideri care mimează etica și cultivă antiselecția, coroborate cu analfabetismul funcțional care cere periodic figuri mesianice) ne țin încă aici.

Avem de făcut un singur lucru – să ne pregătim mai bine pentru dezastrele ce pot urma; de la alegerea cu mai multă înțelepciune a liderilor care ne reprezintă la construirea unei înțelegeri critice a lumii din jur prin dialog, toleranță, etică și încrederea în resursele noastre pozitive. Aceste dezastre nu ne vor ocoli. Vor fi deopotrivă dezastre externe și dezastre interne, care vor cultiva în noi deznădejdi și frici.

Cred că ne putem salva din crivățul acestor ani nevrotici prin bună credință, cinste, reasumarea valorilor care ne fac puternici, curajul asumării neclintite a acestora, dragostea pentru rădăcini, forța sisifică de a construi în fiecare zi o viață mai bună pentru copiii noștri și aducerea zilnică în lume a lucrurilor bune pe care le-am învățat acasă.

În plan extern, pregătirea mai bună pentru dezastre se traduce simplu: fără sinecuri în politica externă și în diplomație; promovarea unei politici pro-active și responsabile; mai multă construcție strategică în regiune; asumarea unei politici externe sustenabile și pe termen lung privind Republica Moldova pe baza unui pact național (un nou „pact de la Snagov”); reconstruirea relațiilor cu Ucraina inclusiv prin lecțiile învățate ale războiului actual (sunt semne că procesul de învățare a acestor lecții se derulează cu dificultate la Kiev, în unele domenii, în mod prioritar în dosarul mereu sensibil al drepturilor comunității românești); consolidarea profilului nostru de țară europeană și euroatlantică și a relațiilor cu aliații și partenerii noștri strategici; mai mult lobby pentru o prezență mai mare a partenerilor noștri în regiune; diversificarea și consolidarea capabilităților naționale militare și de securitate.

O pregătire mai bună pentru dezastre le ține pe acestea dincolo de ușă și departe de ea.

[inapoi la Cuprins]

---

În context geopolitic, conceptul de risc poate fi definit ca o amenințare potențială la adresa stabilității statelor, alianțelor sau regiunilor, generată de interacțiunea unor factori economici, politici, sociali și de securitate. În lucrarea sa de referință, Il Principe (1513), Niccolò Machiavelli oferă una dintre primele articulări ale problematicii riscului, deși nu folosește explicit termenul. El abordează gestionarea incertitudinii și a pericolelor legate de guvernare, subliniind interacțiunea dintre două concepte fundamentale: „fortuna” și „virtù”. „Fortuna” reprezintă soarta sau întâmplarea, un factor imprevizibil care poate influența succesul sau eșecul unui lider. Este simbolul incertitudinii, al evenimentelor care scapă controlului uman. În schimb, „virtù” reflectă capacitatea liderului de a controla circumstanțele, de a se adapta la evenimentele neprevăzute și de a acționa cu înțelepciune, curaj și pragmatism. Pentru Machiavelli, succesul politic depinde de echilibrul dintre aceste două elemente. Deși liderul nu poate elimina complet influența „fortunei”, el poate diminua impactul acesteia prin „virtù”, anticipând pericolele și pregătindu-se pentru evenimentele neașteptate.

Mai recent, în cartea sa Risk Society: Towards a New Modernity (1992), Ulrich Beck argumentează că riscurile din epoca modernă sunt rezultatul unor procese complexe, precum globalizarea, interdependența sistemică și progresul tehnologic. Beck reinterpretează relația dintre virtù și fortuna, descrisă de Machiavelli în gestionarea incertitudinilor, propunând conceptul modern de „societate a riscului” pentru a explica complexitatea riscurilor contemporane. Riscurile, spune el, sunt fenomene sociale, construite prin interacțiunile dintre actori și sistemele lor, ceea ce le face mult mai dificil de anticipat și de controlat. În acest context, gestionarea riscurilor presupune nu doar o analiză a factorilor obiectivi, ci și înțelegerea percepțiilor și comportamentelor actorilor implicați. Combinând cele două perspective, am putea spune că, în „societatea riscului” a lui Beck, virtù se regăsește în capacitatea instituțiilor și a indivizilor de a anticipa și gestiona riscurile, nu doar la nivelul realității obiective, ci și în ceea ce privește construirea percepțiilor, în timp ce fortuna este reprezentată de imprevizibilitatea riscurilor și de distribuția inegală a acestora.

Folosirea unor lentile conceptuale, precum Lebede Negre, Rinoceri Gri, Elefanți Albi, Pisica lui Schrödinger și Riscurile Cumulative (Swarm Risks)  ajută la segmentarea și clarificarea dinamicii riscurilor în societățile moderne, oferind instrumente esențiale pentru înțelegerea modului în care sunt percepute, gestionate și integrate în strategii de răspuns eficiente. Aceste lentile permit o abordare mai nuanțată, în care virtù constă în identificarea oportunităților de acțiune, iar fortuna este recunoscută în incertitudinile inerente contextului global.

• • Lebedele Negre, un concept introdus de Nassim Nicholas Taleb în cartea sa The Black Swan: The Impact of the Highly Improbable (2007), descriu evenimente rare și complet imprevizibile, dar care au un impact devastator. Acestea modifică radical peisajul geopolitic și obligă statele să regândească strategiile. În cazul Lebedelor Negre, fortuna domină, evidențiind imprevizibilitatea și natura incontrolabilă a acestor crize, în timp ce virtù este adesea limitată, fiind redusă la reacții de adaptare și gestionare a efectelor, mai degrabă decât la anticipare. De exemplu, pandemia de COVID-19 a fost un eveniment care a prins nepregătită comunitatea internațională. Impactul său a reconfigurat prioritățile globale, de la securitatea sanitară la rețelele de aprovizionare. Similar, prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 a fost percepută de mulți drept improbabilă, dar a generat o dislocare masivă geopolitică, transformând profund ordinea internațională.

• • Rinocerii Gri, termen introdus de Michele Wucker în The Gray Rhino: How to Recognize and Act on the Obvious Dangers We Ignore (2016), reprezintă riscuri evidente și previzibile, dar care sunt adesea ignorate până când devin inevitabile. În cazul Rinocerilor Gri, virtù joacă un rol central, deoarece gestionarea acestor riscuri depinde de capacitatea instituțiilor și liderilor de a acționa proactiv, înainte ca impactul să devină copleșitor. Schimbările climatice sunt unul dintre cele mai mari astfel de riscuri, cu consecințe clare asupra securității alimentare, migrației și stabilității sociale, dar abordarea lor este adesea întârziată sau insuficientă. Un alt exemplu este dependența energetică a Europei de Rusia, o vulnerabilitate bine cunoscută, dar tratată superficial timp de decenii. Abia odată cu invazia Ucrainei în 2022, Europa a început să abordeze această problemă printr-o diversificare accelerată a resurselor energetice.

• • Elefanții Albi, un concept derivat din tradițiile asiatice, unde elefanții albi erau considerați sacri, dar inutili și costisitori, simbolizează investițiile sau proiectele strategice care, în loc să aducă beneficii, devin poveri politice sau economice. În cazul Elefanților Albi, fortuna joacă un rol minor, deoarece aceste proiecte sunt de obicei rezultatul unor decizii deliberate și nu al întâmplării. În schimb, virtù este adesea absentă sau greșit aplicată, reflectând incapacitatea de a evalua realist fezabilitatea, costurile și beneficiile proiectelor înainte de a investi masiv în ele. Un exemplu elocvent este Inițiativa Belt and Road a Chinei, care a creat poveri financiare majore în unele state participante. În Sri Lanka, construcția portului Hambantota, finanțată de China, a eșuat să genereze profituri, forțând statul să cedeze controlul portului către Beijing. Orașul Neom din Arabia Saudită, un proiect futurist de 500 de miliarde de dolari, este un alt exemplu de Elefant Alb. Criticat pentru costuri uriașe, fezabilitate redusă și relocări forțate, riscă să devină o povară economică și politică pentru regat.
  • Pisica lui Schrödinger, concept inspirat din experimentul mental al fizicianului Erwin Schrödinger din 1935, ilustrează riscurile incerte care sunt simultan prezente și absente până la confirmarea lor printr-un eveniment sau dovezi clare. Aceste riscuri se situează într-o zonă gri a percepției și analizei, făcându-le dificile de gestionat și complicând luarea de decizii. În cazul Pisicii lui Schrödinger, fortuna joacă un rol major, reflectând incertitudinea inerentă acestor riscuri, în timp ce virtù este limitată, fiind restricționată la o gestionare precaută, care se bazează mai mult pe scenarii probabilistice decât pe date concrete.În era războiului hibrid și a dezinformării, astfel de riscuri sunt frecvente. Un exemplu este implicarea suspectată a Rusiei în atacuri cibernetice sau campanii de dezinformare globală. Fără dovezi clare, care devin vizibile rareori imediat, aceste riscuri rămân într-o zonă gri, complicând strategiile de răspuns. Similar, dezvoltarea armelor hipersonice de către China reprezintă un risc perceput, dar efectele sale imediate și intențiile strategice rămân neclare.
  • Swarm Risks, un concept popularizat în studiile de risc sistemic și management, descriu efectul cumulat al unor riscuri mici și aparent nesemnificative, care, împreună, creează o amenințare majoră. În cazul acestor riscuri, fortuna se manifestă prin apariția necontrolată și imprevizibilă a unor evenimente individuale care, luate separat, par insignifiante, dar care se amplifică prin acumulare. Virtù, în schimb, constă în capacitatea de a recunoaște din timp aceste tipare și de a acționa preventiv pentru a limita efectele combinate înainte ca acestea să devină copleșitoare. În context geopolitic, campaniile de dezinformare online exemplifică perfect această dinamică. Deși fiecare știre falsă pare inofensivă, efectul combinat erodează încrederea publicului în instituții, destabilizează societăți și alimentează polarizarea politică. O altă manifestare a acestui tip de risc o reprezintă atacurile cibernetice repetate asupra infrastructurii critice, care, chiar dacă izolate, slăbesc treptat sistemele și le fac vulnerabile la crize majore.

Cum arată anul 2025 din acest punct de vedere? Beck ne spune că trebuie să fim atenți nu doar la riscurile cu o capacitate obiectivă de a se materializa ca rezultat al unor factori economici, sociali sau tehnologici. O componentă esențială pe care el o subliniază este că percepția și impactul riscurilor nu sunt distribuite în mod egal între societăți. Percepția și impactul riscurilor variază în funcție de experiența anterioară cu astfel de amenințări, natura vulnerabilităților sociale specifice fiecărei societăți și capacitatea acesteia de a răspunde. Anul 2025 va pune la încercare acest echilibru, testând abilitatea statelor de a-și folosi virtù pentru a naviga printre provocările aduse de o fortuna tot mai imprevizibilă și interconectată.

România a trecut recent printr-un caz de Lebădă Neagră, manifestat printr-un atac hibrid brutal orchestrat de Rusia. Utilizând tehnologii digitale avansate, acest atac a vizat scurt-circuitarea procesului electoral și încercarea de a impune un candidat neolegionar, fundamentalist religios, aliniat agendei Kremlinului, drept președinte al României. Scopul final era decuplarea țării de la sistemul de securitate european și transatlantic. Faptul că această Lebădă Neagră nu a fost recunoscută ca atare poate fi doar parțial atribuit fortunei, adică caracterului imprevizibil al evenimentului. Totuși, ține în mare măsură și de virtù, mai exact de lipsa acesteia, reflectată într-un sentiment de superioritate cultivat în rândul cetățenilor României după aderarea la UE și NATO. Acest sentiment a fost amplificat de o capacitate instituțională insuficientă pentru monitorizarea și contracararea eficientă a unui astfel de atac. Această percepție falsă de invulnerabilitate s-a manifestat în ciuda dovezilor apărute în presă privind interferența propagandei rusești în spațiul digital al României în ultimii ani, precum și a acțiunilor masive de dezinformare din timpul pandemiei. Dacă există un aspect pozitiv al acestei crize politice, acesta este faptul că percepția falsă de imunitate a fost demontată, ceea ce ar putea reduce probabilitatea ca o altă Lebădă Neagră similară să treacă neobservată. Pericolul acestui gen de evenimente rare, cu impact devastator, poate însă veni din alte zone, precum vulnerabilitățile infrastructurii critice. Având în vedere acțiunile hibride desfășurate de Federația Rusă în Marea Baltică, amenințările asupra infrastructurilor de telecomunicații și energie din Marea Neagră impun o atenție sporită și o abordare cu maximă seriozitate. Marea Neagră găzduiește cabluri submarine de telecomunicații, inclusiv cele care conectează România prin Mangalia, precum și conducte de gaze, sonde și sisteme submarine de producție asociate proiectului Neptun Deep. De asemenea, se află în dezvoltare cablul submarin de energie electrică România-Georgia, care, odată finalizat în următorii ani, va întări securitatea energetică a regiunii.

Reformarea statului și a clasei politice reprezintă un Rinocer Gri care explică votul masiv anti-sistem din noiembrie, manifestare a nemulțumirii față de ineficiența instituțiilor, corupția endemică și lipsa de conectare între clasa politică și cetățeni. Această deconectare, amplificată de polarizarea politică și influențele externe, alimentează ascensiunea partidelor populiste și erodează încrederea în sistemul democratic. Fără reforme semnificative, România riscă stagnarea, cu o capacitate redusă de a-și îndeplini angajamentele naționale și internaționale, inclusiv cele legate de integrarea în UE și obiectivele de securitate NATO. Așa cum subliniază Ulrich Beck, nu sunt suficiente doar măsuri tehnice; este necesară o schimbare a percepțiilor publice, ceea ce presupune un ritm nou de acțiune, implicarea unor oameni noi, o comunicare reînnoită și un rol extern mai activ. Fortuna joacă un rol minor în această ecuație, deoarece problemele sunt deja bine cunoscute. Ceea ce lipsește este virtù, adică capacitatea de a reacționa cu competență și responsabilitate, adaptându-se la realitățile existente și implementând soluții eficiente. România trebuie să fie mai vizibilă în politica europeană, contribuind în mod substanțial și clar la inițiativele UE și consolidându-și profilul extern, astfel încât cetățenii să perceapă aceste realizări ca o sursă de mândrie națională și un semnal al relevanței țării pe scena internațională. Doar prin recâștigarea încrederii cetățenilor, atât pe plan intern, cât și extern, România poate evita amplificarea acestui risc și își poate consolida stabilitatea politică și poziția internațională.

Un posibil Elefant Alb pentru România în 2025 este tendința de reîntoarcere în trecut, prin promovarea și reabilitarea unor episoade istorice funebre, cum ar fi apologia mișcării legionare sau a naționalismului ceaușist. Aceste inițiative, deghizate sub forma unei redescoperiri a identității naționale, reprezintă o investiție periculoasă în negarea trecutului, justificând regimuri extreme care au produs traume profunde. Acest fenomen nu mai este unul marginal, ci riscă să fie îmbrățișat de o parte a clasei intelectuale frustrate de rolul lor limitat în societatea contemporană. Acești intelectuali, unii bucurându-se de patronajul Academiei Române, încearcă să-și avanseze statutul social readucând în prim-plan dezbaterile interbelice auto-mutilante privind modernizarea și sincronizarea României cu civilizația europeană. Ironia tragică este că aceste dezbateri au sfâșiat țara în anii ’30 și au deschis calea unor regimuri care au contribuit la distrugerea democrației și la izolarea României pe plan internațional. Acest Elefant Alb reprezintă o povară politică și culturală majoră, riscând să adâncească polarizarea internă, să submineze valorile democratice și să compromită imaginea internațională a României. Mai mult, dacă această tendință nu este contracarată, ar putea deteriora relațiile țării cu partenerii europeni și transatlantici, slăbind grav securitatea națională. În acest caz, fortuna joacă un rol indirect, reflectând condițiile politice și sociale care au permis reactivarea acestui Elefant Alb, precum moștenirea netratată a traumei politice generate de cele două extreme politice și tendința nostalgică de reîntoarcere la trecut. Virtù, însă, este elementul lipsă sau insuficient aplicat, deoarece gestionarea acestei poveri politice și culturale ar necesita o combinație de acțiune fermă și politici bine calibrate pentru a preveni adâncirea polarizării, subminarea valorilor democratice și deteriorarea imaginii internaționale a României.

România poate fi expusă în 2025 unui risc de tip Pisica lui Schrödinger în contextul dezinformării sistematice, o tactică centrală a războiului hibrid rusesc, menită să exploateze vulnerabilitățile percepționale, chiar și în absența unor probleme reale. Deși aderarea la Schengen este deja aprobată, dezinformarea rusească ar putea transforma acest succes într-un subiect controversat, alimentând narative negative. De exemplu, campaniile ar putea sugera că deschiderea granițelor implică pierderea suveranității sau riscuri legate de migrație, creând astfel scepticism față de UE și apartenența României la proiectul european. În acest caz, riscul este „simultan prezent și absent”: în realitate, aderarea la Schengen este benefică, dar percepția publică poate fi alterată, generând tensiuni politice și sociale. În ceea ce privește Republica Moldova, presiunile rusești înaintea alegerilor parlamentare, inclusiv prin suspendarea aprovizionării cu gaze către Transnistria, ar putea fi exploatate pentru a genera neîncredere față de capacitatea României și a UE de a sprijini eficient vecinătatea estică. Deși sprijinul României este real și consistent, narativele negative ar putea induce percepția unui angajament insuficient, slăbind sprijinul popular pentru politicile pro-europene. Riscul de tip „Pisica lui Schrödinger” evidențiază problemele de percepție care, chiar în absența unei amenințări reale, pot genera efecte destabilizatoare. Virtù este esențială pentru a contracara efectele acestor riscuri. Capacitatea instituțiilor de a anticipa și a răspunde proactiv la campaniile de dezinformare – prin comunicare eficientă, consolidarea rezilienței percepționale și monitorizarea activă a narativelor negative – reprezintă cheia pentru limitarea impactului destabilizator. În lipsa unei acțiuni ferme și bine coordonate, fortuna domină, iar riscul devine real nu din cauza unei amenințări obiective, ci din cauza percepției publice alterate și a incapacității de a gestiona eficient această vulnerabilitate.

În ceea ce privește Riscurile Cumulative (Swarm Risks), pentru România, lipsa de implicare activă în discuțiile europene și transatlantice esențiale pentru definirea viitorului arhitecturii de securitate și a relațiilor economice ar putea duce la o marginalizare de facto, reducând capacitatea capacitatea sa de influență într-un moment strategic. Lipsa de virtù în acest context ar duce la o marginalizare strategică, amplificând efectele cumulative ale fortunei într-un an de răscruce geopolitică. Trei forumuri necesită o prezență activă și implicată a României în acest an:

• • Negocierile privind un posibil armistițiu în Ucraina, cu accent pe implicarea directă a Republicii Moldova, securitatea la Marea Neagră și regimul sancțiunilor economice împotriva Rusiei.
  • Discuțiile din cadrul NATO, care privesc distribuirea responsabilităților europene pentru susținerea unui armistițiu, dar și stabilirea unui plan pe termen lung pentru prevenirea unei noi agresiuni rusești în următorul deceniu.
  • Dialogul european privind extinderea UE, care include reforma sistemului decizional, gestionarea diferențelor economice transatlantice și consolidarea relațiilor energetice cu Caucazul și Asia Centrală.

Aceste teme sunt extrem de sensibile și influențate de dinamici geopolitice globale complexe, precum ritmul reorientării strategice a SUA către Indo-Pacific, reconfigurările de putere din Orientul Mijlociu – inclusiv declinul influenței militare ruse în Siria, instabilitatea internă a Iranului și posibilitatea formării unui binom strategic de influență între Israel și Arabia Saudită – precum și de evoluția relațiilor BRICS, care se conturează ca un pol de putere alternativ sistemului de alianțe occidental. Lipsa unei prezențe active și consistente a României în aceste forumuri ar putea declanșa un efect de cascadă. Neimplicarea în discuțiile privind Ucraina ar diminua autoritatea României în dezbaterile legate de recalibrarea transatlantică a NATO, precum și în participarea la proiectele europene de reformă, cooperare economică transatlantică și proiecție de influență europeană. Acest lucru înseamnă că absența sau slăbirea poziției României într-un domeniu ar avea un impact negativ asupra capacității sale de a-și promova interesele în celelalte, reducând relevanța țării în procesul de luare a deciziilor, într-un an care se anunță crucial pentru stabilirea coordonatelor geopolitice majore.

Anul 2025 aduce pentru România o combinație de riscuri complexe, fiecare cu implicații majore asupra stabilității interne și relevanței internaționale. Printre acestea, marginalizarea geopolitică, dezinformarea hibridă, posibile atacuri hibride asupra infrastructurii din Marea Neagră , și reîntoarcerea la trecut se evidențiază ca cele mai presante amenințări, fiecare având potențialul de a slăbi poziția țării într-un context geopolitic extrem de volatil.

• • Marginalizarea geopolitică este un risc major, cauzat de lipsa implicării dipolmatice active în forumurile internaționale relevante. Negocierile privind Ucraina, recalibrarea transatlantică a NATO sau reforma Uniunii Europene sunt oportunități critice pentru România de a-și afirma influența. O pasivitate în aceste domenii ar putea conduce la un efect de cascadă, reducând capacitatea țării de a-și promova interesele strategice și izolând-o în procesul decizional european și transatlantic.
  • Dezinformarea hibridă, utilizată în principal de actori externi precum Rusia, reprezintă o provocare semnificativă. Exploatând succesul aderării României la Schengen sau sprijinul pentru Republica Moldova, astfel de campanii pot transforma aceste realizări în vulnerabilități prin amplificarea scepticismului față de Uniunea Europeană și alianțele transatlantice. Impactul destabilizator al percepțiilor distorsionate poate fi profund, chiar și în absența unor probleme reale, subminând încrederea publicului în parteneriatele strategice ale țării.
  • Posibilele atacuri hibride asupra infrastructurii critice din Marea Neagră reprezintă o amenințare tot mai reală, având în vedere precedentul creat de acțiunile hibride ale Rusiei în alte regiuni. Marea Neagră găzduiește o infrastructură vitală pentru securitatea energetică și telecomunicații, inclusiv cabluri submarine și conducte de gaze asociate proiectului Neptun Deep, precum și viitorul cablu energetic România-Georgia. Atacurile asupra acestor obiective strategice ar putea submina grav securitatea energetică și integrarea României în rețelele economice europene, având consecințe directe asupra economiei și stabilității politice.
  • Reîntoarcerea la trecut, exprimată prin apologia mișcării legionare și naționalismul ceaușist, nu mai este un risc latent, ci un Elefant Alb activ. Această tendință alimentează polarizarea internă și erodează valorile democratice, fiind deja susținută de segmente ale clasei intelectuale. Pe termen lung, acest fenomen riscă să compromită relațiile României cu partenerii europeni și transatlantici, afectând stabilitatea și securitatea națională.

Cea mai gravă amenințare pentru România constă însă în intersecția acestor riscuri. Dezinformarea poate amplifica polarizarea internă generată de reîntoarcerea la trecut, în timp ce marginalizarea geopolitică slăbește poziția țării în apărarea valorilor democratice, oferind spațiu narativelor extremiste. Atacurile hibride asupra infrastructurii din Marea Neagră pot submina securitatea digitală si energetică, afectând atât economia, cât și percepția publică asupra capacității statului de a răspunde amenințărilor. Reîntoarcerea la trecut subminează coeziunea socială, făcând România mai vulnerabilă în fața tacticilor hibride.

Pentru a gestiona provocările complexe ale anului 2025, România trebuie să adopte o strategie integrată, care să echilibreze între virtù – capacitatea de a acționa cu claritate, prudență și responsabilitate – și fortuna – imprevizibilitatea contextului regional și global. Așa cum subliniază Beck, riscurile moderne nu sunt doar rezultatul unor factori obiectivi, ci și al percepțiilor construite în jurul lor, ceea ce face ca gestionarea acestora să depindă atât de măsuri concrete, cât și de influențarea percepțiilor publice. Combaterea dezinformării este esențială, necesitând o comunicare activă care să evidențieze beneficiile integrării europene și ale parteneriatului transatlantic, alături de o monitorizare și contracarare profesionistă a surselor de dezinformare. Aceasta presupune dezvoltarea unor mecanisme rapide de identificare a campaniilor toxice și strategii coerente care să restabilească încrederea publicului. Aceste acțiuni reflectă virtù, prin capacitatea de a anticipa și gestiona efectele destabilizatoare ale războiului informațional. În același timp, protejarea infrastructurii critice din Marea Neagră necesită investiții în securitate cibernetică, cooperare internațională și consolidarea capacităților de răspuns rapid, demonstrând un răspuns proactiv la amenințările emergente. Prezența activă în forumurile internaționale, precum negocierile legate de Ucraina, NATO și reforma UE, este vitală pentru a evita izolarea strategică și pentru a asigura că România își menține influența în definirea noii arhitecturi geopolitice, limitând astfel efectele negative ale fortunei. În plus, gestionarea percepțiilor legate de tendințele extremiste (neolegionare si nationalist ceausiste) și de reabilitarea regimurilor autoritare este crucială. Condamnarea fermă a acestor fenomene, susținută de o educație istorică robustă, poate preveni polarizarea socială și subminarea valorilor democratice. În acest sens, virtù înseamnă nu doar acțiuni politice și instituționale, ci și capacitatea de a influența percepțiile publice și de a întări coeziunea socială.

[inapoi la Cuprins]

---

Pe măsură ce 2024 se apropie de sfârșit, Orientul Mijlociu se află la finalul unui an extrem de turbulent și plin de evenimente. Conflictul dintre Israel și Iran, atât direct, cât și prin rețeaua de grupări proxy ale acestuia din urmă, a sfidat așteptările, devastând Gaza și distrugând parțial Libanul. În plus, Israel și Iran au fost implicate în atacuri directe cu rachete, ceea ce a împins ambele părți aproape de un război total. Comerțul global prin regiune a suferit perturbări semnificative și a înregistrat costuri operaționale crescute, pe măsură ce rebelii Houthi, susținuți de Iran în Yemen, au atacat navele din jurul Mării Roșii. Chiar și în cel mai optimist scenariu, în care conflictele deschise vor avea un final, distrugerea cauzată de acestea va rămâne o problemă încă mulți ani.

Eforturile de normalizare a relațiilor dintre statele arabe și Israel s-au blocat definitiv, cel puțin pentru viitorul previzibil, pe fondul tensiunilor crescute legate de situația civililor palestinieni și libanezi. Iranul s-a confruntat cu sancțiuni și a reușit să controleze tulburările civile printr-un regim din ce în ce mai autoritar. Statele din Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC), aparent imune la turbulențele geopolitice din Orientul Mijlociu, au continuat să atragă niveluri ridicate și mai diversificate de investiții străine. Între timp, China a implementat inițiative menite să-și sporească influența comercială și geopolitică în regiune.

Ne putem aștepta la o parțială de-escaladare a conflictului în 2025, pe măsură ce Israelul și Iranul vor evita să se angajeze într-un război direct și deschis. Cu toate acestea, riscul ca luptele să se extindă rapid rămâne ridicat, ceea ce ar putea afecta negativ aprovizionarea globală cu energie și comerțul internațional. Intervenția Statelor Unite, sub conducerea noului președinte reales, Donald Trump, va juca un rol decisiv în reducerea tensiunilor.

Unele dintre marile întrebări legate de conflictele din regiune în 2025 includ: Cât de departe este dispus să meargă prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, împreună cu guvernul său de extremă dreaptă, pentru a-și atinge obiectivele de securitate națională, politice interne și geopolitice regionale? Cât de dispus și capabil este Iranul (și aliații săi) să se angajeze într-o confruntare directă cu Israelul? Și ce rol va juca noul președinte al SUA în rezolvarea afacerilor regionale?

Cu alte cuvinte, direcțiile viitoare ale regiunii vor fi date de trei figuri politice aflate în toamna vieților și a carierelor politice: Ali Khamenei, Benjamin Netanyahu și Donald Trump. Pozițiile primilor doi vor rămâne în mare parte aceleași și în 2025: primul va dori să evite in conflict deschis cu Israelul, iar al doilea va marșa pe ideea unui răspuns dur contra Iranului și a aliaților săi, până la ce el numește victoria totală, deoarece încetarea conflictelor ar însemna, pentru el, și finalul carierei politice: organizarea de alegeri anticipate nu este favorabilă, iar prin prelungirea conflictului, premierul israelian speră să câștige suficient timp să își refacă imaginea grav șifonată de atacul Hamas din 7 octombrie 2023 în ochii electoratului. Singurul wild card din această ecuație e Donald Trump.

Șapte direcții de urmărit în Orientul Mijlociu în 2025:

1. 1. Siria post-Assad și dinamica puterii regionale: Prăbușirea regimului Assad a creat un vid de putere în Siria, cu actori externi precum Turcia și Israel care încearcă să-și consolideze influența. Sprijinul Turciei pentru noua conducere siriană contrastează cu preocupările Israelului privind o posibilă axă sunnită islamistă condusă de Turcia. Această rivalitate ar putea modela viitorul Siriei și ar putea influența semnificativ stabilitatea regională.

1. 1. Influența diminuată a Iranului: Alianțele regionale ale Iranului au slăbit după eșecuri în Siria, Liban, Gaza și Yemen. Pierderea aliaților cheie (în principal Hamas și Hezbollah, organizații a căror conducere a fost eliminată aproape în totalitate de Israel) și provocările economice interne au redus semnificativ influența Teheranului în afacerile din Orientul Mijlociu.

1. 1. Poziția strategică a Israelului și relațiile regionale: Succesele militare recente ale Israelului împotriva grupurilor precum Hamas și Hezbollah i-au consolidat poziția strategică. Liderii israelieni cred că acest lucru ar putea duce la îmbunătățirea diplomației și la posibile alianțe cu țări arabe moderate împotriva Iranului. Cu toate acestea, opinia publică din lumea arabă rămâne critică, mai ales din cauza numărului mare de victime palestiniene în Gaza.

1. 1. Posibilul conflict Iran-Israel: Există posibilitatea escaladării tensiunilor dintre Iran și Israel, cu preocupări privind un conflict armat de mari proporții. Opinia publică din regiune reflectă temeri legate de un astfel de scenariu în 2025.

1. 1. Perspective economice și încetinirea comerțului: Organizația Mondială a Comerțului prevede o încetinire a creșterii comerțului în Orientul Mijlociu, cu exporturi care se așteaptă să crească cu 5% în 2024, dar care vor încetini la 1% în 2025. Această decelerare ar putea afecta stabilitatea economică și dezvoltarea regiunii.

1. 1. Perspectiva asupra credibilității investiționale: Fitch Ratings anticipează o perspectivă „neutră” pentru statele din Orientul Mijlociu și Africa de Nord în 2025, echilibrând prețurile relativ stabile ale petrolului cu riscurile geopolitice continue. Acest lucru sugerează că, deși se așteaptă o anumită stabilitate economică, provocările rămân din cauza incertitudinilor regionale.

1. 1. Tensiuni sociale și incertitudine: Regiunea se confruntă cu creșterea tensiunilor sociale, cu factori precum conflictele în desfășurare, provocările economice și tranzițiile politice care contribuie la o situație nesigură. Ne putem aștepta ca regiunea să aibă de-a face cu condiții mai dificile înainte de o posibilă îmbunătățire.

În cele ce urmează, voi încerca să schițez un tablou regional mai detaliat pe baza câtorva dintre direcțiile enumerate mai sus.

1. Siria: Turcia versus Israel?

Ofensiva fulger condusă de Hayat Tahrir al-Sham (HTS) care a început luna trecută și a dus la căderea regimului sirian pe 8 decembrie a reprezentat un adevărat cutremur geopolitic, având consecințe semnificative pentru Orientul Mijlociu. Privind spre anul viitor, tranziția politică a Siriei va fi un subiect crucial de monitorizat, pe măsură ce regiunea se adaptează la noile realități rezultate din slăbirea „Axei Rezistenței” conduse de Iran. Intervenția actorilor externi în Siria post-Assad va avea un impact major asupra acestei tranziții delicate, după mai bine de 60 de ani de guvernare baathistă. Se pare că, în 2025, mulți jucători externi vor încerca să influențeze această tranziție în moduri care să le servească propriile interese, ceea ce ridică întrebări legitime despre viitorul stabilității și integrității teritoriale a Siriei. În acest context, este ușor de observat că Turcia și Israel sunt poziționate să devină beneficiarii strategici ai tranziției politice a Siriei și ai loviturii aplicate influenței iraniene în Levant.

Turcia își extinde constant influența în regiuni care se întind din Cornul Africii până în Levant și Afganistan, consolidându-și rolul ca o forță de luat în seamă în regiune. Sprijinul președintelui Recep Tayyip Erdogan pentru HTS, care a reușit să preia controlul asupra Damascului, a amplificat și mai mult influența Ankarei – ridicând-o, poate, peste cea a Teheranului. Pe măsură ce influența Teheranului în regiune slăbește, se creează un context în care Erdogan ar putea să umple vidul și să redefinească ordinea regională. Cu toate acestea, este prea devreme pentru a trage concluzii definitive.

Israelul, care nu a privit neapărat căderea lui Assad ca pe un lucru pozitiv, dat fiind că, față se Siria, guvernele succesive de la Tel Aviv au avut întotdeauna o atitudine de tip better the devil you know, se confruntă cu multe incertitudini legate de viitorul Siriei. Perspectiva Tel Avivului pare să fie că nicio entitate care va guverna Siria nu va fi prietenoasă cu Israelul și nici capabilă să stabilească ușor stabilitatea în această țară devastată de război. Astfel, conducerea israeliană pare hotărâtă să mențină statul sirian slab și incapabil să contracareze puterea Israelului în Levant sau în Orientul Mijlociu mai larg, ceea ce explică raționamentul din spatele sutelor de atacuri aeriene israeliene pe teritoriul Siriei de la căderea regimului Assad pe 8 decembrie, precum și preluarea ilegală a altor teritorii siriene dincolo de cele ocupate din 1967.

Israelul va încerca să-și consolideze prezența în sudul Siriei și este îngrijorat de apariția unui regim sunnit conservator la Damasc. Asertivitatea crescândă a Israelului în regiune, evidențiată de succesele sale tactice împotriva Hezbollah și Hamas, dar acum și în sudul Siriei, ar putea solidifica rolul său ca un „formator de agendă” în geopolitica Orientului Mijlociu.

Având în vedere conflictele de interese dintre Ankara și Tel Aviv cu privire la Siria, Gaza și alte probleme, anul 2025 ar putea fi un an în care tensiunile turco-israeliene se intensifică. Cei doi aliați ai SUA s-ar putea înscrie pe o traiectorie de coliziune care ar putea avea un impact major asupra ordinii geopolitice și securității în Orientul Mijlociu. Deși Israelul este mulțumit să vadă slăbirea „Axei Rezistenței” conduse de Teheran prin preluarea Damascului de către coaliția condusă de HTS, Tel Aviv va fi probabil îngrijorat de rolul pe care Ankara îl joacă în țară. Revenirea Hamasului în Siria este un semn al acestui nou regim sunnit orientat spre Turcia, care pare să se formeze în Damasc post-Assad.

Administrația președintelui ales al SUA, Donald Trump, va trebui probabil să canalizeze o cantitate semnificativă de energie diplomatică pentru a preveni escaladarea rivalității turco-israeliene în Siria. Nu există nicio îndoială că Washingtonul nu are niciun interes să vadă un scenariu în care ostilitățile dintre un membru NATO și Israel scapă de sub control. Având în vedere natura imprevizibilă a lui Trump și tendința sa de a acționa în mod tranzacțional, este extrem de dificil de prezis cum va aborda administrația sa Turcia și acțiunile sale în Siria. Cu toate acestea, Ankara va avea probabil ceva succes în a convinge echipa lui Trump că Turcia este o putere influentă în Levant și că orice politică externă americană de succes în Siria va necesita cooperare cu Ankara și luarea în considerare a intereselor naționale ale Turciei.

În acest context, modul în care cea de-a doua administrație Trump reușește să echilibreze sprijinul SUA pentru Forțele Democratice Siriene (SDF), dominate de Unitățile de Protecție a Poporului (YPG) legate de PKK, cu angajamentul Washingtonului față de alianța sa cu Turcia, va fi esențial de urmărit.

Cred că rolul proeminent al Turciei în prăbușirea rapidă a regimului Assad în Siria i-a făcut pe factorii de decizie din Washington și din regiune să recunoască influența sa deosebită în afacerile regionale. Amenințarea cu lansarea unei ofensive în nord-estul Siriei a plasat, de asemenea, Washingtonul și Ankara pe o traiectorie de comunicare și diplomație continuă, pe măsură ce SUA caută un armistițiu pentru a preveni alte confruntări și pierderi pentru SDF. Cred că actorii regionali vor căuta, de asemenea, să colaboreze cu Turcia în evaluarea viitorului unui guvern de tranziție la Damasc.

Având în vedere politica internă din SUA, tendința lui Trump de a favoriza ofertantul cel mai avantajos și influența lobby-urilor din Washington, trebuie să luăm în considerare modul în care diverse grupuri de interese speciale asociate cu Orientul Mijlociu vor opera anul viitor în capitala americană. Pe măsură ce tranziția politică din Siria post-Assad se desfășoară, va fi necesar să monitorizăm modul în care lobby-urile Turciei, Israelului și statelor din Golf vor încerca să influențeze atât Casa Albă, cât și Congresul. Așa cum observă unii experți, dacă va exista o confruntare mai mare între Turcia și Israel, este sigur că Comitetul pentru Afaceri Publice Israeliano-Americane (AIPAC) și alte organizații de lobby vor încerca să convingă administrația Trump să evite cooperarea cu Ankara în legătură cu Siria.

În 2025, o cooperare reînnoită și consolidată între Turcia și SUA, în special sub conducerea lui Trump, pe chestiuni de interes reciproc este posibilă. Totuși, un Congres influențat de diverse lobby-uri, inclusiv cele israeliene, grecești, armene și kurde, reprezintă o provocare pentru stabilirea unei relații solide și reciproc avantajoase între Turcia și SUA.

2. Ostilitățile Iran-Israel

Anul trecut, „războiul din umbră” iraniano-israelian a evoluat către confruntări directe între state, supunând Orientul Mijlociu unor niveluri mai ridicate de imprevizibilitate și pericol. Privind spre 2025, una dintre cele mai îngrijorătoare dinamici din regiune va fi posibilitatea escaladării suplimentare a ostilităților între Teheran și Tel Aviv.

Perspectiva unui război direct între Israel și Iran nu a fost niciodată mai apropiată. Cu președinția lui Trump pe cale să înceapă, Israelul s-ar putea simți îndreptățit  să încalce vechile linii roșii, inclusiv prin atacarea instalațiilor nucleare iraniene. O astfel de escaladare nu doar că ar distruge orice speranță pentru un acord nuclear între SUA și Iran, dar ar putea implica Washingtonul în conflictul Israelului cu Teheranul, pregătind scena pentru un război regional mai amplu, care ar fi mult mai dificil de oprit.

Șansele ca cea de-a doua administrație Trump să avanseze o campanie de „presiune maximă 2.0” împotriva Republicii Islamice sunt mari, chiar dacă aceasta nu ar implica o intervenție militară directă a SUA împotriva Iranului. Deși este puțin probabil ca vreun membru al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) să se alăture unei astfel de campanii anti-Teheran, Israelul ar susține cu entuziasm o astfel de agendă.

O campanie reînnoită de „presiune maximă” condusă de SUA ar da, aproape inevitabil, mai multă încredere Tel Avivului în demersurile sale de a continua să lovească „Axa Rezistenței” condusă de Iran, după operațiunile militare ale Israelului în Gaza, Liban și Siria din 2023/2024.

Cu Israelul considerându-și campaniile din Liban și Siria drept în mare parte reușite, acesta și-ar putea îndrepta acum atenția către Irak și Yemen, dublându-și eforturile în ultimele bastioane ale Axei Rezistenței. Aceasta ar putea reflecta strategia sa în Liban – lovituri aeriene de precizie, asasinate țintite și eforturi de decapitare a structurilor de conducere.

3. Gaza și Cisiordania: aproape de anexare?

În 2025, ar putea avea loc dezvoltări extrem de importante în teritoriile palestiniene ocupate, cu repercusiuni majore nu doar pentru palestinieni, ci și pentru Egipt, Iordania și altele state din regiune.

La aproape 15 luni de la startul conflictului din Gaza, nu este clar cum se va desfășura situația în enclava blocată anul viitor. Deși Trump i-a semnalat premierului israelian Benjamin Netanyahu că și-ar dori ca războiul să se încheie până la începutul celui de-al doilea mandat pe 20 ianuarie (sau cel puțin la scurt timp după aceea), nu există nicio garanție că va fi implementat un armistițiu în acel termen, deși există o serie de discuții între părți în acest sens.

O preocupare legitimă este că cea de-a doua administrație Trump ar putea sprijini guvernul israelian în procesul de anexare a Cisiordaniei și a Gazei, în care palestinienii din Cisiordania vor fi forțați să se mute în Iordania, în timp ce cei din Gaza vor fi mutați cu forța în Egipt. Un astfel de scenariu ar putea alimenta rapid tensiuni semnificative în aceste două țări vecine, ridicând întrebări grave despre stabilitatea lor.

O politică pro-Israel necondiționată din partea fostului președinte Trump ar putea avea efecte contrare, exacerbând tensiunile și instabilitatea. Creșterea accelerată a coloniilor israeliene în Cisiordania, conform „Planului Decisiv” al ministrului de Finanțe Bezalel Smotrich, publicat în 2017, va declanșa noi runde de violență cu grupurile de rezistență palestiniene, va cauza probabil turbulențe sociale, dacă nu politice, în Iordania și va izola și mai mult Israelul, care va beneficia doar de sprijinul SUA și al unor puțini aliați occidentali, cum ar fi Germania, Olanda și Marea Britanie, în încercarea sa de anexare formală a acestor teritorii.

Acest lucru va întări, la rândul său, narațiunile geopolitice ale Chinei, Rusiei și Iranului, va dăuna fatal legilor războiului și va pune capăt oricăror eforturi occidentale de a promova drepturile omului sau de a lupta împotriva terorismului, dacă acest lucru nu se întâmplă deja.

4. Yemen: importanța sporită a Ansar Allah

Gruparea Ansar Allah, mai bine cunoscută sub numele de Houthi, rămâne o forță puternică în cadrul „Axei Rezistenței”, care continuă să lovească direct Israelul și să desfășoare atacuri maritime împotriva navelor care traversează Marea Roșie.

Având în vedere că regimul sirian a căzut la începutul acestei luni, există un motiv întemeiat să presupunem că rebelii Houthi vor deveni din ce în ce mai indispensabili pentru Republica Islamică, jucând un rol mai proeminent în cadrul coaliției de actori regionali care operează în cadrul „Axei Rezistenței” condusă de Teheran.

În 2025, Israelul va căuta probabil să intensifice operațiunile sale militare împotriva Houthi pentru a da o lovitură Ansar Allah, similar cu ceea ce Tel Aviv a făcut împotriva Hezbollah în Liban, Hamas în Gaza și împotriva diferitelor grupuri sprijinite de Iran în Siria. Totuși, confruntările Israelului cu Houthi în Yemen vor continua să fie o experiență diferită față de lupta IDF-ului cu Hezbollah în Liban.

Având în vedere că Yemenul este de 44 de ori mai mare decât Libanul și geografic mai departe de Israel, Houthi au mai multe avantaje. În plus, Ansar Allah a câștigat un sprijin semnificativ din partea populației din Yemen pentru atacurile sale maritime, care au început în noiembrie 2023 sub stindardul susținerii palestinienilor din Gaza, precum și pentru atacurile directe cu rachete și drone împotriva Israelului.

Privind spre viitor, Houthi sunt așteptați să rămână strâns aliați cu Iranul în 2025, dar Ansar Allah va căuta să își diversifice relațiile internaționale. Houthi vor face acest lucru prin stabilirea unor parteneriate mai puternice cu Rusia și actori din Cornul Africii. Ansar Allah va continua să interacționeze cu China, iar o apropiere de Coreea de Nord este o posibilitate ce nu poate fi exclusă.

Alianța informală Houthi-Rusia va face probabil din Ansar Allah o piesă de negociere tot mai valoroasă pentru Moscova în anul care vine, având implicații importante pentru poziția Yemenului în tensiunile geopolitice dintre guvernul președintelui Vladimir Putin și Occident.

Marea Roșie devine rapid un punct critic în lupta globală pentru putere, evoluând într-un câmp de bătălie cheie pentru influență. Un conflict între SUA și Israel – eventual sprijinit de câțiva aliați din Golf – și o axă opusă formată din Houthi, Iran și Rusia pare din ce în ce mai probabil.

Analiștii notează că în aceste circumstanțe va fi esențial să urmărim cum va reacționa Abu Dhabi. Emiratele Arabe Unite ar putea căuta să capitalizeze pe baza furiei internaționale față de Houthi, folosind oportunitatea pentru a încerca o preluare militară a portului Hodeida, exploatând opoziția larg răspândită față de grup. Pe de altă parte, Houthi ar putea lua în considerare inițierea unei ofensive în Yemen. Această rivalitate intensificată în puncte strategice, precum Marea Roșie, reflectă o tendință mai largă de volatilitate crescută într-o lume tot mai modelată de politica de prag al războiului geopolitic.

5. Teheran la răscruce

În 2025, Orientul Mijlociu va rămâne o regiune dinamică, cu o serie de scenarii îngrijorătoare și provocatoare care ar putea duce la instabilitate regională, având implicații majore pentru restul lumii. Pe măsură ce dinamica conflictelor rămâne intensă, va fi esențial să observăm pașii pe care îi va face Iranul.

În mod special, va fi important să urmărim cum va reacționa Teheranul la al doilea mandat al lui Trump și la o campanie reînnoită de „presiune maximă” din partea Washingtonului, în timp ce acesta încearcă să reconstituie „Axa Rezistenței” după înfrângerile umilitoare suferite în regiune. Cum va face Iran față câștigurilor Turciei și Israelului în Siria, unde influența iraniană va fi probabil mult mai slabă comparativ cu anii trecuți este un subiect de mare interes.

În cele din urmă, anul 2025 ar putea fi unul în care Republica Islamică va face mișcări îndrăznețe și decisive, bazate pe lecțiile dureroase pe care conducerea de la Teheran le-a învățat în ultimii 12 ani. Strategia iraniană post-Assad este pregătită pentru o recalibrare profundă. Un astfel de proces ar putea duce la rezultate foarte diferite și comportamente atipice. Teheranul ar putea decide să accelereze fabricarea unei arme nucleare, să reia negocierile cu SUA, să încerce să reconstruiască Axa Rezistenței sau să își concentreze energia mai mult pe vecinătatea sa imediată, precum Caucazul, Afganistanul și Turcia – închizând capitolul Israelului cât de bine poate. Deoarece această variație este destul de mare și consecințele diferă, deciziile Iranului vor fi important de urmărit. Iar incertitudinea legată de starea de sănătate a octogenarului ayatollah Khamenei, posibilul său deces și chestiunea succesiunii au potențialul de a complica și mai mult situația.

6. Monarhiile din Golf: călare pe două cămile?

               În 2024, regatele din zona Golfului Persic s-au angajat într-un fel de echilibristică similară cu încercarea de a călări două cămile deodată, anume parteneriate și cu China, și cu Occidentul. În anul care vine, însă, șeicii și prinții regiunii vor simți presiunea de a alege o singură tabără. Când vine vorba de realizarea ambițiilor legate de noile tehnologii digitale, statele din Golf au înclinat către Occident, stabilind parteneriate cu companii precum Microsoft și Google, în special Emiratele Arabe Unite. În același timp, China a devenit principalul partener comercial al zonei, sporindu-și investițiile semnificativ, o decizie dublată și de statele din regiune, care au investit miliarde de dolari în companii chinezești din domeniile tehnologiei și resurselor energetice, lucru pe care SUA nu îl privesc cu ochi buni. Dar China este considerată un partener atractiv și de încredere, care joacă un rol important în realizarea planurilor de viitor ale liderilor din UAE, Arabia Saudită sau Qatar.

               Dar noua administrație Trump va fi probabil mult mai puțin tolerantă cu acest tip de echilibristică, iar în 2025, monahiile din Golf s-ar putea să descopere că, dacă doresc o colaborare mai strânsă cu companiile de tehnologie occidentale, vor trebui să fie mai circumspecte în ceea ce privește parteneriatul cu Beijing.

[inapoi la Cuprins]

Unii susțin că Occidentul și Rusia sunt deja angajate într-un război, fie un conflict proxy centrat pe Ucraina, fie o luptă mai amplă pentru influență globală. Alții consideră că războiul cu Occidentul poate fi încă evitat, pledând pentru relații pașnice cu vecinul lor estic și pentru un armistițiu rapid în Ucraina. Indiferent de perspectiva adoptată, conflictul în curs a oferit numeroase lecții, dintre care două sunt susceptibile să modeleze procesul decizional militar în Occident în 2025. Prima lecție provine de pe câmpul de luptă fizic: dronele au devenit centrale în noua modalitate de război. Importanța lor este indiscutabilă, iar 2025 va aduce o creștere suplimentară a utilizării lor în toate categoriile. Cei care nu țin pasul cu această nouă modalitate de a lupta cu drone vor pierde. A doua lecție provine din domeniul mai puțin vizibil, dar la fel de important, al operațiunilor hibride. Conflictul din Ucraina subliniază necesitatea de a clarifica ce constituie un atac hibrid și cine are jurisdicție pentru prevenirea sau răspunsul la astfel de acțiuni. În 2025, cred că putem aștepta atât progrese, cât și o importanță sporită a războiului cu drone pe câmpul de luptă, precum și o concentrare crescută pe definirea și abordarea războiului hibrid, mai ales în ceea ce privește impactul său asupra națiunilor din afara zonei imediate a conflictului.

Dronele datează de aproape un secol și au fost utilizate într-un mod limitat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Din aceste începuturi modeste, valoarea lor tactică a crescut exponențial. În Orientul Mijlociu, cererea comandanților americani pentru informații în timp real furnizate de drone a devenit insațiabilă. Inițial folosite pentru operațiuni strategice la nivel înalt, dronele au evoluat acum în instrumente capabile să sprijine misiuni la nivel de echipă terestră. Conflictul din Ucraina a accelerat semnificativ evoluția și desfășurarea tehnologiei dronelor. Războiul din Ucraina a determinat ca dronele să devină rapid mobilizabile și foarte ușor de produs și operat. Multe dintre dronele moderne văzute pe câmpul de luptă sunt mai mici, mai rapide și echipate cu o rază de acțiune mai bună și capacități mai sofisticate decât oricând înainte. Această evoluție se extinde la toate domeniile de război din Ucraina: terestru, aerian și maritim.

Un aspect esențial al războiului din Ucraina este vulnerabilitatea dronelor mari, cum ar fi Global Hawk și Reaper, în spațiul aerian contestat împotriva unui adversar egal. Aceste drone mari sunt adesea nesustenabile în medii puternic apărate. În consecință, tehnologia din Ucraina s-a adaptat pentru a susține și dezvolta drone mai mici și mai „atribuibile” – sisteme concepute pentru a fi rentabile și utilizabile în luptă. Dronele de atac unic au devenit un element de bază al campaniilor aeriene de ambele părți ale conflictului. Inovațiile în tehnologia dronelor permit acum integrarea de încărcături avansate și senzori în aceste sisteme mai mici, sporindu-le valoarea tactică și reducând costul potențial al pierderilor. În plus, Ucraina continuă să fie un pionier în avansurile tehnologice, dezvoltând, de exemplu, drone cu cablu de fibră optică rezistente la războiul electronic. Țara a dezvoltat, de asemenea, drone maritime pentru a viza navele rusești și și-a extins colaborarea cu parteneri internaționali pentru a crește producția.

Ucraina a realizat recent o etapă semnificativă în războiul modern, desfășurând un atac fără precedent realizat integral cu sisteme robotizate. Această operațiune inovatoare, raportată pe scară largă în sursele de știri, a utilizat zeci de sisteme robotizate, inclusiv UAV-uri înarmate cu mitraliere și drone pentru depunerea și neutralizarea minelor. Atacul a neutralizat cu succes poziții rusești și subliniază o integrare și mai profundă a sistemelor de drone pe câmpul de luptă, pe care o vom vedea în anul următor. Privind spre 2025, progresele în tehnologia dronelor sunt așteptate să revoluționeze și mai mult războiul. Dronele alimentate de inteligența artificială vor permite în curând o autonomie mai mare, reducând dependența de operatorii umani și îmbunătățind capacitățile de luare a deciziilor. Tacticile de roi, în care mai multe drone operează în formații coordonate, vor oferi avantaje copleșitoare atât în scenarii ofensive, cât și defensive. Ambele părți vor căuta să dezvolte, să testeze și să utilizeze aceste tipuri de sisteme în viitorul apropiat, posibil chiar începând cu anul 2025.

Creșterea prevalenței dronelor în războiul modern evidențiază o provocare critică pentru NATO și statele sale membre. Strategiile, sistemele și procedurile de Apărare Integrată Antiaeriană și Antirachetă (IAMD) trebuie să abordeze această amenințare în evoluție. Utilizarea inovatoare a dronelor de către Ucraina în luptă, combinată cu proliferarea pe scară largă a tehnologiilor dronelor la nivel global, demonstrează impactul transformator al acestor sisteme asupra securității militare și civile. Incidente recente, cum ar fi apariția dronelor deasupra unor zone critice din New Jersey fără un răspuns coordonat adecvat, subliniază necesitatea presantă ca NATO să reevalueze cadrele sale de apărare actuale. Focusul tradițional al IAMD pe amenințările de mare altitudine sau rachetele balistice nu mai este suficient; dronele – de la modele comerciale disponibile pe raft până la sisteme militare sofisticate – prezintă provocări unice care necesită un răspuns cuprinzător.

Pe măsură ce NATO privește către 2025, tehnologiile de contracarare a dronelor trebuie să devină un pilon al inițiativelor sale de Apărare Integrată Antiaeriană și Antirachetă (IAMD). Acest lucru necesită dezvoltarea și implementarea de sisteme avansate de detectare, instrumente de război electronic și contramăsuri cinetice capabile să neutralizeze dronele de toate dimensiunile și capacitățile. Mai mult, accesul tot mai mare al actorilor nestatali la tehnologiile dronelor, fie pentru supraveghere, perturbare sau atacuri directe, impune măsuri de reglementare îmbunătățite și eforturi de monitorizare cooperativă între națiunile NATO. Asigurarea securității spațiului aerian și protejarea infrastructurii critice, inclusiv instalații militare, rețele de energie și centre urbane, va depinde de capacitatea NATO de a integra sistemele de contracarare a dronelor într-o strategie de apărare unificată. Anii următori vor necesita vigilență sporită, inovație și colaborare pentru a aborda în mod eficient această amenințare aeriană presantă.

Aliații NATO se confruntă tot mai mult cu amenințări din partea actorilor statali și nestatali care utilizează tactici hibride pentru a destabiliza instituțiile politice, a influența opinia publică și a submina securitatea cetățenilor lor. Aceste metode, inclusiv propaganda, dezinformarea și sabotajul, nu sunt noi pentru NATO – Estonia a suferit un atac cibernetic semnificativ în 2007. Totuși, de la începutul conflictului din Ucraina, viteza, amploarea și intensitatea acestora au crescut, aparent facilitate de avansurile tehnologice rapide și interconectivitatea globală. Interferențele recente în alegerile din Republica Moldova și România subliniază impactul profund pe care campaniile hibride îl pot avea asupra unei țări. NATO a notat recent, în 2024, că „Federația Rusă utilizează strategii hibride sofisticate, inclusiv interferența politică, activități cibernetice malițioase, presiune economică și constrângere, subversiune, agresiune și anexare. Postura militară coercitivă și retorica sunt, de asemenea, utilizate ca parte a strategiilor hibride ale Federației Ruse pentru a-și urmări obiectivele politice și a submina ordinea internațională bazată pe reguli.”[1] Pe măsură ce ne apropiem de 2025, este puțin probabil ca acțiunile hibride ale Rusiei sau ale altor state autoritare să se diminueze. Acest lucru necesită acțiuni din partea NATO și a națiunilor sale membre pentru a-și consolida apărarea împotriva amenințărilor hibride. În prim-planul acestei provocări se află problema jurisdicției. Războiul hibrid, prin natura sa, nu este clar delimitat – lăsând întrebări despre dacă poliția locală, serviciile de securitate sau armata sunt responsabile pentru contracararea și răspunsul la astfel de atacuri. Răspunsul depinde adesea de tipul și amploarea atacului. În 2025, NATO și națiunile sale membre trebuie să prioritizeze definirea războiului hibrid, trasarea unor linii roșii clare și clarificarea jurisdicției pentru a asigura un răspuns coordonat și eficient la aceste amenințări în evoluție.

Pe măsură ce ne apropiem de 2025, evoluția războiului impune o viziune strategică și măsuri adaptative din partea puterilor globale, în special NATO și aliații săi. Dublele provocări ale proliferării dronelor și ale războiului hibrid subliniază complexitatea conflictelor moderne. Dronele, odată instrumente de nișă pentru supraveghere și lovituri de precizie, au devenit active indispensabile pe câmpul de luptă, remodelând strategiile și redefinind capacitățile militare. Inovații precum autonomia bazată pe inteligența artificială, tacticile de roi și integrarea încărcăturilor avansate vor continua să revoluționeze războiul în 2025, oferind atât oportunități fără precedent, cât și riscuri semnificative. În același timp, amenințările hibride – care estompează liniile dintre războiul convențional și cel neconvențional – prezintă pericole tot mai mari pentru stabilitatea politică, infrastructura critică și încrederea publicului.

NATO și națiunile sale membre se află într-un moment crucial. Pentru a aborda amenințarea reprezentată de drone, NATO trebuie să-și modernizeze cadrul de Apărare Integrată Antiaeriană și Antirachetă (IAMD), adăugând un accent pe tehnologiile de contracarare a dronelor care pot neutraliza amenințările pe întregul spectru, de la drone comerciale până la sisteme militare de ultimă generație. Această adaptare necesită investiții în sisteme de detectare, război electronic și capacități cinetice, precum și o colaborare mai puternică pentru a reglementa proliferarea tehnologiei dronelor și a atenua riscurile din partea actorilor nestatali.

Simultan, ascensiunea războiului hibrid necesită o abordare unificată pentru definirea parametrilor săi și stabilirea responsabilităților jurisdicționale. NATO trebuie să conducă eforturile de a stabili linii roșii clare și protocoale pentru a răspunde acestor amenințări, asigurându-se că statele membre pot acționa decisiv și coeziv. În 2025, viitorul conflictelor va fi modelat de capacitatea de a inova, colabora și de a se adapta la tehnologii și tactici care se schimbă rapid. Pentru NATO, acest lucru înseamnă adoptarea unei poziții proactive în fața amenințărilor emergente, consolidarea apărării IAMD și susținerea principiilor securității colective prin abordarea și protejarea împotriva amenințărilor hibride. Eșecul de a face față acestor provocări riscă să cedeze avantajul strategic și să submineze stabilitatea ordinii internaționale. Succesul, însă, constă în angajamentul Alianței față de vigilență, unitate și inovație, asigurând securitatea și reziliența într-o lume din ce în ce mai complexă.

Declinarea responsabilității:
Opiniile și punctele de vedere exprimate în acest articol aparțin exclusiv autorului și nu reflectă politica sau poziția oficială a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, a Departamentului Apărării, a Guvernului Statelor Unite sau a NATO. Toate informațiile prezentate sunt destinate exclusiv scopurilor academice și nu trebuie interpretate ca îndrumări sau susțineri oficiale.

Bibliography
[1] NATO, “Countering Hybrid Threats,” NATO Topics, accessed December 30, 2024, https://www.nato.int/cps/on/natohq/topics_156338.htm.

[inapoi la Cuprins]

---

Anul 2025 va fi unul al slăbirii Alianței Atlantice de către cel care ar trebui să-i fie cel dintâi garant: președintele Statelor Unite. Înainte de a arăta în mod clar ce are de gând cu războiul din Ucraina, Donald Trump își șantajează și slăbește aliații: Germania, Canada, Danemarca.

Premierul ungar Viktor Orban este, fără îndoială, un optimist. El a afirmat în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an că lumea va intra într-o nouă eră a păcii și prosperității după ce Donald Trump îşi va prelua mandatul, pe 20 ianuarie. Va fi, în orice caz, o eră în care Ungaria va ieși câștigătoare.

”Europa ar trebui să se trezească la noua realitate, se vor întâmpla lucruri noi, lucruri nici măcar nu au fost visate, poate cu excepţia ungurilor”, a afirmat liderul de la Budapesta.

Pentru el, viitorul este simplu și clar: războiul din Ucraina se încheie și sancțiunile la adresa Rusiei vor fi ridicate imediat. Redresarea economică va începe, inflația va scădea și o nouă eră a bogăției se va deschide pentru Europa.

Pe ce se bazează optimismul lui Viktor Orban știm și nu știm. Știm, pentru că el își leagă speranțele de o victorie a Rusiei ( chiar la masa verde a tratativelor) și de expansiunea Chinei. Alături de acești noi prieteni, Ungaria speră să răstoarne ordinea regională. Și, din perdantul secolului XX să se transforme în învingătorul secolului XXI.

Mai multe despre planul milenar al liderului ungar puteți citi în excepționala carte pe care istoricul Stefano Bottoni a lansat-o în această toamnă la București: ”Geniul Panoniei, proiectul Orban și amenințarea iliberală”, Editura Humanitas.

Nu știm: pentru că nu știm, înainte de toate, dacă Donald Trump chiar va instaura pacea în regiune. Și, mai ales, cu ce preț. Cu ce preț pentru Ucraina și cu ce preț pentru regiune. Și, în definitiv, de ce am fi și noi, românii, optimiști alături de Viktor Orban? Aceasta este o întrebare la care cu greu se poate răspunde.

În afara discursului exaltat al lui Viktor Orban, însă… perspectivele nu sunt cine știe ce. De la Mar-a-Lago vin vești îngrijorătoare. Pe scurt: Donald Trump și prietenii săi au o problemă. Iar probema nu este cu Rusia lui Putin, Problema este cu aliații.

La scurt timp după atentatul de la Magdeburg, Elon Musk, omul cel mai apropiat de Donald trump, și-a anunțat recent sprijinul pentru populiștii de dreapta în termeni de dreapta din AfD. „Doar AfD poate salva Germania”, a scris Musk pe propria rețea, X. O rețea despre care însuși președintele german Frank-Walter Steinmeier consideră că este purtătoarea unei influenţe externe.

”Influenţa externă constituie un pericol la adresa democraţiei, fie că este secretă, aşa cum s-a dovedit recent în alegerile din România, fie că este deschisă şi nedisimulată, aşa cum este cazul acum, în mod extrem de intens, pe platforma X”, a spus președintele Germaniei.

Nici Canada nu se simte prea bine.

În mesajul său de Crăciun, președintele ales Donald Trump l-a ironizat pe premierul canadian Justin Trudeau, pe care l-a numit „guvernator”, și a sugerat încă o dată că Statele Unite ar putea anexa Canada ca al 51-lea stat.

Trump a amenințat cu tarife comerciale înrobitoare pentru a-i face pe canadieni să se lase anexați de Statele Unite.

De asemenea, Trump a reiterat ideea enunțată în primul său mandat de a cumpăra Groenlanda – teritoriu autonom din cadrul Regatului Danemarcei. În timpul primului mandat Trump, Copenhaga a răspuns clar avansurilor lui Trump, spunând că Groenlanda nu e de vânzare. De data aceasta, danezii au înțeles că lucrurile s-ar putea să fie ceva mai complicate. Danemarca și-a sporit substanțial bugetul de apărare pentru 2025, în timp ce ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, a precizat că deținerea și controlul Groenlandei este o necesitate absolută.

Desigur, este greu de imaginat că, în cazul în care Copenhaga ar refuza prețul propus de Trump, acesta ar da drumul câinilor războiului împotriva regatului nordic. Și, dacă acest scenariu absurd ar deveni realitate, că danezii ar avea puterea de a le rezista americanilor – cu toată dârzenia lor recunoscută.

Dar nici nu mai este nevoie ca Donald Trump să treacă la scenarii nebunești. Simplele sale enunțuri vor încuraja apetitul revizionist al Rusiei și Chinei, în timp ce viitorul președinte al Americii se arată dispus să-și slăbească aliații cu șantajul politic, economic și comercial.

Nu, anul 2025 nu va fi unul al păcii. Va fi anul slăbirii alianței occidentale de către însuși liderul care ar trebui să fie primul său reprezentant, președintele Statelor Unite.

Va fi un an complicat și trebuie să fim foarte atenți pentru a nu-l transforma într-unul oribil.

[inapoi la Cuprins]

---

Anul va sta sub semnul unui test major, de care vor depinde toate celelalte, de la puterea de cumpărare la securitate, de la educația pe care Klaus Iohannis o lasă într-o stare lamentabilă la speranța socială: restabilirea integrală a democrației și a proceselor ei. Este însă o sarcină pe care politicienii, decidenții din instituții și societatea civilă trebuie să și-o asume împreună, pentru că de data asta, societatea nu mai poate sta drept garanție, nici în afara țării, nici în interiorul ei.

Suntem într-unul dintre acele momente ingrate ale istoriei, care ne va testa fibra morală.

Cum ni s-a întâmplat

Sunt patru fenomene majore care au erodat democrația românească și, chiar dacă prăbușirea s-a produs extrem de repede, în doar cele două săptămâni destinate alegerilor prezidențiale, procesul a fost mult mai insidios și a presupus deturnarea instituțiilor și compromiterea contractului de reprezentare politică.

1: Deturnarea instituțiilor de la rolul lor public, fie prin sinecurizarea lor, pentru a le trece în sistemul de recompense politice, fie prin neutralizarea lor. În primul caz ne putem uita la cazul AEP și infama șefie a lui Toni Greblă, rămas în funcție până astăzi, ceea ce arată că sistemul de dependențe primează politic. În al doilea caz ne putem uita la CNA și ICR, instituții reduse la irelevant, fapt care dă seama, printre ale cauze, de apatia socială și compromiterea simțului critic. Orice regim autarhic poartă un război contra culturii.

2: Ruperea contractului de reprezentare politică, lucru diferit de reprezentarea deficitară, pentru că presupune un salt de nivel. Este principala moștenire a președinției lui Klaus Iohannis, una în care președintele a instituit la Cotroceni mai degrabă o democrație delegativă cu ambiții suverane decât să-și exercite atribuțiile constituționale de reprezentare politică.

Cu toate că a rupt contractul politic constituțional, Klaus Iohannis și-a consolidat regimul, unul cu vocații iliberale, dacă ținem cont de opacizare, lipsă de transparență și strategiile încrucișate cu PSD, care au alimentat, pe rând, politicieni ca Viorica Dăncilă, ajunsă astfel candidat în turul al doilea al prezidențialelor, partide ca AUR și SOS, culminând cu dospirea unui lider extremist, care a aruncat în aer securitatea României, pe mai multe paliere. Asta îl face pe Klaus Iohannis principalul artizan al catastrofei electorale de la finalul lui 2024.

3: Diabolizarea intelectualilor și pretenția ca ei să-și ocupe turnurile de fildeș și să nu se mai amestece în treburile cetății.

Începută în epoca prim-ministeriatului lui Victor Ponta (agresivitatea atacării lui Mircea Cărtărescu, apoi a lui Vladimir Tismăneanu rămân un etalon pentru ura față de intelectuali), scoaterea intelectualilor din prim-plan a devenit o miză utilă regimurilor politice care s-au succedat. Președintele Klaus Iohannis, responsabil cu răsturnarea protestelor și resemantizarea acestora, prin readucerea PSD la guvernare, s-a remarcat, dincolo de pasivitate și autarhie, și printr-o formă de dispreț suveran față de intelectuali. Astfel, proiectul megaloman România educată nu a cooptat nicio figură remarcabilă a culturii românești și, criticat de mulți intelectuali, nu am primit niciodată vreun răspuns prezidențial.

Scopul a fost izolarea intelectualilor și repudierea rostului lor social, la scară mare. Iar dacă ei reapar, așa cum se întâmplă cu Gabriel Liiceanu, care se încăpățânează să nu tacă și să denunțe corupția și mediocritatea din politică, atunci i se reproșează imediat că vorbește oamenilor de la Ateneu, unde cei mulți nu au acces. De fapt, parazitarea accesului majorității la educație de calitate, formare intelectuală și cultură este în interesul politicienilor.

4: Parazitarea instituțiilor, una dintre cele mai grave cauze pentru catastrofa de la alegerile prezidențiale: așa cum spune fostul procuror Cătălin Ranco Pițu, în interviul pe care mi l-a acordat pentru podcastul de la Rock FM, în instituții a existat, din 1989 încoace, o continuitate a celor cu „Moscova în suflet”, ceea ce a dus la o coluziune între retrograzii autohtoni și oamenii direcți ai Rusiei.

Democrația românească nu s-a prăbușit, așadar, în cele două săptămâni ale scrutinului prezidențial, ci a fost cu intenție și cinism deturnată în interese politice, partinice și, până la urmă, geopolitice.

Ce se poate întâmpla – trei previziuni

Deficitul de democrație cu care intrăm în 2025 reprezintă una dintre cele mai mari situații de risc în care s-a aflat România postdecembristă, comparabilă cu preluarea puterii de către grupul Iliescu și cu mineriadele care au urmat.

Doar că democrația nu poate fi restabilită doar prin organizarea de alegeri, ci prin curățarea instituțiilor și asumarea responsabilităților clare. Fără un raport complet al întregului lanț de responsabili care au expus România, politicienii de la putere vor alimenta și mai mult narațiunile extremiste și anxietățile sociale.

1. La scrutinul prezidențial din martie, fie ne salvăm, fie intrăm într-o perioadă de ostilitate majoră, cu consecințe care vor fi decontate de generații.

Scenariul optimist al salvării – care nu va însemna însă repararea economiei și a guvernării în general, imediat – nu-l cuprinde pe Crin Antonescu, a cărui candidatură este foarte probabil să nu rămână pe masă, ci pe candidatul Nicușor Dan, candidatul comun al tuturor partidelor democratice, mai puțin al PSD.
Asta va însemna că și PNL, și USR vor fi nevoite să-și confrunte liderii informali, politicieni cu ambiții și mai ales resentimente personale.

2. Liderul PSD Marcel Ciolacu și grupul politic din jurul lui au aplicat deja principiul știut de Viktor Orban la Budapesta: este nevoie să câștigi alegerile o singură dată; dacă vrei să rămâi la putere cu orice cost, îți vei croi instituțiile în așa fel încât, și dacă pe hârtie pierzi a doua oară alegerile, să rămâi tot la putere.

Asta înseamnă că guvernarea va deveni tot mai iliberală, instituțiile tradiționale tot mai irelevante și sistemul de recompense/dependențe politice tot mai exhaustiv. Vor fi create crize artificiale, polarizări sociale, pentru că sunt sigurele pentru care vor putea proiecta soluții de impostură. Este și motivul pentru care acestui grup de la putere îi convine candidatura lui Crin Antonescu, la fel cum îi convine starea socială marcată de anxietate și fertilizată de manipulări grotești.

O problemă suplimentară, la fel ca la Budapesta, e că Rusia scoate profitul și că puterea iliberală cu orice risc înseamnă costuri în termeni de securitate și relevanță geopolitică. Deja, folosind expresia lui Iulian Fota, România a fost trecută de aliații occidentali într-o zonă de carantină.

3. Revenirea societății civile și a intelectualilor

Ar fi fost de preferat încrederea istoricului francez Thierry Wolton în electoratul român, pentru al doilea tur al prezidențialelor din 2024, dar, chiar și așa, lucrul bun care s-a întâmplat a fost denunțarea răului, sincron, de la Gabriel Liiceanu, Victor Rebengiuc, Andrei Pleșu la studenții care au ieșit în stradă, pentru a respinge extremismul.

Nici politicienii responsabili, care trebuie să confrunte propriile partide, nici societatea civilă, nici avertizorii de integritate din instituții nu pot, însă, să scoată solitar democrația românească la liman. Nu suntem într-o situație care s-ar putea rezolva doar cu proteste masive, din contra.

Prioritatea e să avem alegeri prezidențiale nemanipulate nici din afara țării, nici din interior, pentru a ca regimul de putere care se construiește la București să poată sta lângă Viktor Orban. 

[inapoi la Cuprins]

---

Anul 2024 a fost unul excepțional, chiar unic în istoria lumii, prin prisma numărului mare de alegeri care au implicat aproape jumătate din populația Globului. Din Africa de Sud până în Pacific, din Europa până în Statele Unite, în cadrul alegerilor locale sau naționale, alegătorii și-au exprimat în mod democratic opțiunea privind modul cum ar dori să fie guvernată țara lor sau structura supranațională din care țara lor face parte. Rezultatele acestor alegeri au produs efecte vizibile pe termen scurt, precum profunda instabilitate politica în Franța, la fel ca și cele al căror efect a fost mai puțin vizibil în 2024, dar care vor reverbera în 2025, precum inaugurarea la 20 ianuarie 2025 a celei de-a doua administrații Trump. Sunt și alte rezultate ale complexului proces electoral a căror efecte le vom vedea materializându-se abia in 2025. Chiar daca din punct de vedere electoral, anul 2025 va fi cu siguranță mult mai “sărac” decât 2024, se vor crea premisele unor acomodări sau acceptări (neplăcute) ale unor situații de compromis, însă de asemenea se va crea un spațiu al unei acceptării tacite a unor situații de neevitat, o acceptare astfel spusă de totul sau nimic.

Pe plan european, scrutinul europarlamentar din 6-9 iunie a produs un Parlament european mai divizat ca niciodată, din perspectiva numărului de grupuri politice reprezentate, în cadrul căruia forțele pro-europene au fost nevoite (din nou) să creeze un cordon sanitar pentru a îngrădi ascensiunea forțelor de extremă-dreapta, a căror ascensiune este de necontestat la nivelul întregii Uniuni Europene. La aproape 6 luni de la alegerile europarlamentare, Comisia Europeana condusă de Ursula von der Leyen, aflata la al doilea mandat de Președinte al Comisiei Europene, și-a intrat în atribuții. Este încă prea devreme pentru a ne da seama dacă aceasta Comisie va fi o nouă Comisie geopolitica, asemenea celei anunțate de doamna von der Leyen la începutul primului mandat în 2019 sau va fi una cu mai puțină anvergură politică și mai multă orientare practică, axată pe adresarea problemelor europene, privind creșterea competitivității europene, continuarea promovării politicilor verzi, capitalizând astfel progresele obținute în cadrul primului mandat sau dimpotrivă, vom observa un anumit regres în privința realizării obiectivelor ambițioase enunțate în cadrul Pactului Verde, datorita efectelor negative ale acestora asupra industriei și mediului de afaceri la nivel european. De asemenea, confruntată cu cea mai gravă criză în materie de securitate de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial până astăzi, Uniunea Europeana este obligată să își definească o politică externă credibilă și să dezvolte o componentă solidă din punct de vedere militar, nu în competiție ci în profundă complementaritate cu NATO. În acest sens, crearea unui portofoliu de comisar al apărării indică orientarea Comisiei Europene în aceasta direcție, însă deocamdată acest portofoliu este unul fără un conținut specific, cunoscut fiind faptul că în materie de politica de securitate si apărare, viziunile statelor membre sunt destul de divergente, iar Comisia Europeana nu are atribuții specifice in acest domeniu.

În cadrul primelor 100 de zile de mandat, Comisia von der Leyen își propune sa realizeze o gamă largă de obiective, de la un nou Pact Industrial prin care se urmărește reînvigorarea industriei europene și creșterea competitivității acesteia, la redactarea unui nou document strategic privind securitatea și apărarea europeană, la elaborarea primei strategii anti-sărăcie din cadrul Uniunii Europene, la primul dialog cu tinerii dornici să se implice în cadrul procesului decizional european sau dezvoltarea unei agriculturi competitive și reziliente. Multe și diverse obiective, planuri mărețe, rămâne sa vedem după cele 100 de zile câte din acestea s-au concretizat în acțiuni concrete cu un final bine determinat. Membrii noii Comisii Europene trebuie mai întâi sa se acomodeze cu portofoliile atribuite și cu competentele la nivel european de care dispun iar mai apoi să vadă în ce măsura obiectivele determinate în cadrul mandatului trasat de către Președinta von der Leyen pot fi atinse.

Se poate observa însă cu un anumit regret că viziunea europeana care i-a motivat pe lideri politici precum Helmuth Kohl, Francois Mitterand, Jacques Delors, Margaret Thatcher, Tony Blair, pentru a numi doar câțiva, să consolideze proiectul european în ultimele decade ale mileniului trecut, lipsește astăzi. Actualii decidenți politici europeni sunt ezitanți, lipsiți de viziune pe termen lung, de multe ori fiind prizonieri ai luptelor politice interne și a intereselor de scurtă durată. De asemenea o observație tristă vizează instituțiile europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, care par a fi mai angajate ca niciodată în reglementarea excesiva a tuturor domeniilor, de la sănătate, la mediu, la protecție socială, la servicii financiare, în loc să se angajeze într-o profundă reformă instituțională care sa răspundă în mod adecvat noilor evoluții politice, economice și sociale.

Efectele alegerilor cu miza politică cea mai importantă din 2024 se vor face simțite în mod concret abia după data de 20 ianuarie 2025, odată cu instaurarea la Casa Alba a celei de-a doua administrații Trump. Premisele unor conflicte de natură comercială, cauzate de impunerea de noua administrație a noi tarife vamale pentru produsele venite din export, în special din China, exista, acestea fiind deja anunțate de președintele ales, Donald Trump, încă din timpul campaniei electorale. Nu este exclusă însă nici impunerea unor tarife care vor afecta piețele Uniunii Europene, cunoscut fiind faptul că în timpul primei administrații Trump, pe fondul unei carențe in înțelegerea funcționarii Uniunii Europene, precum si a fundamentelor cooperării transatlantice, Uniunea Europeana a fost privită ca un competitor economic și politic al Statelor Unite. Deci în primul rând există un risc crescut de a avea diverse „războaie” comerciale cauzate, în mod surprinzător, de prima economie mondială, care în pofida faptului ca a contribuit în mod activ la stabilirea unui sistem internațional de schimburi comerciale libere, care să stimuleze competitivitatea economică, e dispusă să aplice măsuri protecționiste pentru protejarea anumitor sectoare ale economiei americane sau pentru a slabi, din punct de vedere economic, alți competitori globali, în special China.

În al doilea rând, abordarea tranzacționalistă a administrației Trump își poate vedea efectul în războiul ruso-ucrainean. E cunoscut faptul ca la nivel declarativ președintele ales Trump a susținut că odată instalat la Casa Alba va contribui la soluționarea în douăzeci si patru de ore a conflictului care durează de aproape trei ani și care a schimbat complet paradigma de securitate în Europa. Cum exact se va implementa acest plan de pace rămâne foarte dificil de prevăzut, ba chiar improbabil să se găsească o soluție într-un termen atât de scurt. Se pot întrevedea două scenarii posibile: primul reprezintă o soluție de compromis forțată de partea americană care va produce o încetare a conflictului militar și semnarea unui armistițiu între părțile beligerante, care va consemna acceptarea de către Ucraina a pierderii a aproximativ 20% din teritoriul țării, reprezentând zonele controlate militar de către Federația Rusa în schimbul opririi ofensivei militare a Rusiei. Un asemenea scenariu ar implica acceptarea de către partea ucraineană a unei soluții de compromis deloc plăcute, care comporta pe lângă pierderea suveranității asupra unei parți din teritoriul țării și prezența riscului unei potențiale viitoare încercări de extindere a teritoriului Federației Ruse, cunoscut fiind disprețul arătat de Federația Rusa față de sistemul internațional și normele acestuia. În plus, partenerii europeni ar putea fi obligați să participe direct într-o viitoare forță de menținere a păcii, instalată de-a lungul unei zone demilitarizate între cele doua țări. Ori e bine cunoscută adversitatea majorității țărilor europene în a trimite militari in zone de conflict. Cel de-al doilea scenariu posibil ar fi neacceptarea de către Federația Rusa a soluției de compromis propusă de Washington și atunci am putea asista la creșterea suportului militar american acordat Ucrainei și continuarea pentru un orizont nedefinit de timp a conflictului din Ucraina. Încercând să facem o paralelă cu decizia administrației Reagan din anii 80’ de a crește cheltuielile militare, angajând SUA și URSS într-o cursă a înarmării în urma căreia economia URSS a eșuat in cele din urmă, producând inevitabila disoluție a Uniunii Sovietice la începutul anilor 90’, am putea spera ca în cazul acestui al doilea scenariu, dacă suportul american pentru Ucraina va continua, economia de război a Federației Ruse să se prăbușească în cele din urma și o decizie de terminare a conflictului să vină forțată din partea Federației Ruse. Putin probabil însă, dar să nu spunem niciodată că nu ar fi posibil.

Anul 2025 va aduce însă în mod inevitabil schimbarea tonului în parteneriatul transatlantic. Diplomația tranzacțională a noii administrații americane, preferința pentru relațiile bilaterale în dauna celor multilaterale si cerința fermă ca statele europene să contribuie în mod echitabil la bugetul NATO vor fi elementele care vor redefini relația transatlantică. O disoluție a NATO prin retragerea SUA este improbabilă, căci existența și credibilitatea NATO sunt clare și în interesul Statelor Unite, însă există premisele unei restructurări a Alianței în jurul membrilor Alianței din flancul de Est, în special Romania și Polonia, cei mai importanți membrii NATO din proximitatea Federației Ruse, alături de Turcia, un stat cu importanță strategică în zona Orientului Mijlociu. Împreună, cele trei state ar putea constitui un nucleu de baza al unui viitor NATO 2.0, alături de celelalte state baltice, însă a căror contribuție ar fi mai puțin vizibilă prin prisma mărimii acestora, în care elementele de bază să fie reprezentate de disponibilitatea acestor state de a crește contribuția financiară a bugetului apărării la un nivel apropiat de nivelul dorit de Washington, precum și de proximitatea lor fata de actorii care pot încerca să determine o reașezare a sistemului internațional.

O creștere a cheltuielilor militare din partea partenerilor europeni nu ar reprezenta o noutate, ea fiind enunțată chiar și în timpul primei administrații Obama. Concretizarea acestei creșteri a bugetelor acordate securității și apărării ar fi benefica chiar și pentru statele europene, în perspectiva relansării aproape sigure a discuțiilor privind autonomia strategică europeană, în contextul unei aproape sigure reorientări a politicii americane spre China. O componentă militară europeana mai puternică ar fi chiar pe placul noii administrații de la Washington care caută o dezangajare a forțelor armate americane din Europa și pregătirea acestora pentru o repoziționare în zona Pacificului, în contextul unei posibile viitoare confruntări viitoare cu China. Revenind puțin la conceptul de autonomie strategică europeană, acesta a fost pentru mult timp promovat activ de către Franța, însă instabilitatea politica din Franța din ultimele luni îi limitează acesteia marja de manevră ăi capacitatea de a promova la nivel european un concept privit cu reticență de către unele state membre UE. Chiar și Germania, celălalt pilon de baza al construcției europene, se confruntă cu o perioada de instabilitate după dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor federale în februarie 2025, cu jumătate de an mai devreme decât termenul inițial. În acest context, ar putea fi o oportunitate care ar trebui speculată în avantajul lor de către Romania si Polonia, de a-și consolida imaginea de actori europeni și internaționali de primă mână care pot promova o nouă agendă politică la nivel internațional. Ambele state însă sunt confruntate cu alegeri prezidențiale în 2025, de soarta cărora va depinde profund orientarea politică a țării și menținerea tuturor angajamentelor asumate la nivel internațional. Datorita poziționării lor strategice și a atitudinii sceptice privind acțiunile Federației Ruse, ambele state sunt ținte evidente în cadrul războiului hibrid desfășurat de Rusia și a campaniilor de dezinformare și manipulare a opiniei publice. României i-a trecut glonțul pe la ureche în decembrie 2024 când doar datorita unei decizii în ceasul al 11-lea a Curții Constituționale de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale s-a evitat instalarea unui președinte ultranaționalist, cu simpatii vădit pro-ruse, care ar fi determinat reorientarea politicii externe a României, fragilizând astfel atât solidaritatea NATO, cât și angajamentul european față de Ucraina. Este de sperat ca experiența României din decembrie 2024 să fie un semnal de alarmă nu doar pentru clasa politică, la nivel național și european, cât și pentru instituțiile responsabile de securitatea națională, iar influența nocivă a Rusiei exercitată atât prin atacuri cibernetice, cât și prin campanii de dezinformare și manipulare a opiniei publice să fie limitată.

În concluzie, acomodările neplăcute sau aterizările forțate din anul 2025 vor fi:

• Noua Comisie Europeana, instalata la 1 decembrie 2024, își va desfășura activitatea în contextul unui mediu politic în care forțele de dreapta devin din ce în ce mai vocale în statele membre. Noii comisari europeni trebuie să se acomodeze cu noile portofolii și să decidă liniile strategice pe care le vor urma în următorii ani. Pe de o parte o continuare a tendinței de a supra-reglementa în orice domeniu va avea efect de bumerang asupra construcției europene. Însă același efect de bumerang îl poate avea îi acțiunea statelor membre, care datorită presiunilor interne, riscă să reducă spațiul de acțiune al instituțiilor europene. Recent încheiatul acord economic UE – Mercosur, în pofida încheierii negocierilor la nivel tehnic, va trebui ratificat de către fiecare stat membru în parte. Ori e bine-cunoscută opoziția Franței privind importurile de produse agricole din America Latina. Aici avem însă de a face cu un paradox: odată ce Comisia Europeana a fost mandatată să negocieze la nivel multilateral, în numele statelor membre, acordurile de schimburi comerciale, opoziția unui stat membru de a ratifica un acord comercial încheiat riscă să decredibilizeze Uniunea Europeana ca actor economic și politic credibil.
• Parlamentul European, în ciuda diverselor scandaluri de corupție în care au fost implicați diferiți europarlamentari in ultimii ani, riscă să rămână o instituție puțin transparentă opiniei publice, în ciuda campaniilor de uși deschise ăi vizite organizate de către fiecare membru al legislativului european. Nu există în prezent niciun mecanism de sancționare a Parlamentului, așa cum acesta poate sancționa Comisia Europeană (a se vedea cazul Comisiei Santer).
• Proiectul european va cunoaște o perioada de stagnare, datorată mai multor factori: pe de o parte principalii piloni ai construcției europene, Franța și Germania, se confruntă cu o perioada de instabilitate politică pe plan intern. În ciuda deschiderii oficiale a negocierilor de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană, acest proces va dura ani, iar climatul politic poate fi extrem de volatil. Pe de altă parte, noii membrii care ar putea aduce un suflu ideatic nou, Polonia și Romania, se confruntă cu alegeri prezidențiale de soarta cărora depinde viitoare orientare a țării. Și nu în ultimul rând trebuie notat faptul că în prezent nu există o generație de lideri politici vizionari în Europa, așa cum au fost cei mai devreme menționați in articol.
• Parteneriatul transatlantic va fi așezat pe noi fundamente după 20 ianuarie 2025, odată cu instalarea noii administrații Trump la Washington. Abordarea multilaterală va fi înlocuită de contactele bilaterale, iar angajamentul american în Europa în materie de securitate va fi condiționat de creșterea contribuției financiare a fiecărui stat membru al Alianței Nord-Atlantice la bugetul militar al Alianței. Exista premisele rediscutării conceptului de autonomie strategică europeană, însă nu vor exista decizii majore care sa modifice semnificativ situația militara în Europa. NATO va rămâne garantul principal al securității în Europa, însă nu este exclusă apariția în cadrul NATO a unei componente europene capabilă să intervină în acele situații în care interesele strategice ale unor state membre NATO, precum SUA, să nu fie direct vizate. Un posibil prim test ar fi desfășurarea unei forțe militare europene de menținere a păcii in zona demilitarizata dintre Ucraina și Federația Rusă, dacă și când o asemenea zonă demilitarizata va fi agreată de către cele două state. De asemenea nu trebuie neglijata nici posibilitate de a vedea o restructurare a Alianței în jurul unor membrii mai apropiați de zonele cu potențial de conflict, în Estul Europei sau în zona Orientului Mijlociu. Strict legata de situația din Orientul Mijlociu, de conflictul care durează mai bine de un an în Fâșia Gaza, între Israel și organizația teroristă Hamas, și de recenta cădere a regimului Assad în Siria, depinde situația migranților ilegali din aceste zone înspre Europa. O creștere a numărului de atentate teroriste in Europa poate determina o reacție adversa a societății europene și a clasei politice vis-a-vis de imigranți sosiți in Europa, care vor fi supuși unor măsuri de screening mult mai stricte. Europa e posibil să devină din nou o fortăreață în fata imigranților veniți din zona Orientului Mijlociu și nordul Africii.
• Relația UE – China va fi foarte mult influențată de orientarea politicii americane față de China. Este cunoscut faptul că Germania are o relație comerciala cu China, iar aceasta are o prezenta strategică în unele state membre ale Uniunii Europene. O decuplare completă a Uniunii Europene de China nu e posibilă, însă o abordare mai precaută și puțin mai interest-oriented din partea UE nu e exclusă.
• În contextul încercărilor revizioniste ale Rusiei, Chinei, Coreei de Nord și Iranului, ca vectori principali, de schimbare a ordinii globale instaurate după cel de-al doilea război mondial, este de datoria UE, SUA și celorlalte democrații din Asia si Pacific să rămână unite și să acționeze concertat pentru a rezista asaltului revanșard. Doar acționând unitar și complementar, maximizând instrumentele economice, politice și uneori chiar și cele militare, făcând aici referire exactă la NATO, se va putea păstra actuala ordine internațională, care admițând că nu este perfectă, este totuși de preferat celei propuse de forțele revanșarde.

[inapoi la Cuprins]

---

În anul 2024  economia României va performa sub potențial, dacă avem noroc, economia va crește cu aproximativ 1% în termeni reali. Singurul motor de creștere economică a fost consumul, alimentat de creșterea puternică a salariilor, în contextul anului electoral.

În același timp, dacă analizăm execuția bugetară, defictul va merge în anul 2024 către 9% din PIB – un deficit neobișnuit de ridicat în condiții economice normale (mai ridicat a fost doar în perioada diverselor crize). Oricum ne-am uita la el, acest defict bugetar nu este sustenabil și risca să arunce România în criza financiară. Acest lucru îl menționează și agențiile de rating. Agenția Fitch a simțit nevoia să să realizeze un raport neplanificat pentru Romania, raport prin care a redus outlook-ul rating-ului de la stabil la negativ. Ceea ce înseamnă în jur de 30% șanse ca rating-ul României să fie redus în următoarele 12 luni. Retrogradarea cu doar o treaptă a rating-ului României înseamnă retrogradarea României din categoria rating-ului recomandat investitiilor (investment grade). Spre aducere aminte, criza de balanță de plăți din 2009 a început prin retrogradarea României în categoria de rating nerecomandat investițiilor.

De asemenea, din ultimele date privind balața de plăți publicate de BNR vedem că deficitul de balață comercială pentru bunuri și servicii a crescut substanțial față de anul anterior și probabil va duce la un deficit de cont curent în jur de 8% din PIB. De asemenea, acest deficit de cont curent nu este sustenabil, și este generat și de către deficitul bugetar.

Practic, din aceste evoluții rezultă că împulsul fiscal, care a condus la un deficit bugetar nesustenabil, care se îndreaptă către un nivel de 9% din PIB, nu a generat decât o supraîncălzire a consumului, însă o creștere economică extrem de redusă – în jur de 1% din PIB. În schimb a generat o majorare substanțială a deficitului comercial.

Practic, la impulsul fiscal, manifestat prin majorarea în special a salariilor în sectorul public, oferta locală nu a răspuns, ci cererea suplimentară s-a echilibrat cu oferta prin importuri. Practic, Romania s-a împrumutat ca să consume bunuri din import.

Aceste evoluții conduc către concluzia că aceste cheltuieli publice, la un nivel fără precedent, au avut o eficiență extrem de redusă. Practic, cu 9% deficit bugetar s-a obținut o creștere economică extrem de redusă – de doar 1% din PIB.

Deficitul bugetar a alimentat și rata inflației, care va încheia anul peste 5% – cea mai ridicată rată a inflației din Uniunea Europeană. Practic, emisiunea de obligațiuni pentru finanțarea deficitului bugetar este similară cu tipărirea de bani, bani care vor căuta sa cumpere bunuri și servicii.

Iar aceste cheltuieli publice vor trebui plătite începând cu anul 2025.

Consumul privat, care a fost sursa creșterii economice modeste din 2024, va decelera în 2025 comparativ cu anul 2024. Anul 2024 a fost un an excepțional în ceea ce privește consumul privat, în contextul creșterii puternice a salariilor. În 2025 pe langă efectul de bază care va reduce rata de creștere a consumului privat, un risc adițional asupra încetinirii consumului poate proveni din evoluțiile fiscale, o posibilă majorare a fiscalității adaugând un șoc negativ suplimentar consumului, fie prin majorarea prețurilor (în cazul majorării TVA), fie prin reducerea ventului disponibil (în cazul majorării taxelor pe venit).

În ceea ce privește evoluția salariului, anul 2024 reprezintă vârful de creștere. În condițiile în care, pe de o parte, inflația ridicata a condus la majorarea salariilor nominale în lei, precum și majorările succesive operate de catre Guvern atât ale salariului minim cât și ale salariilor din sectorul public, au condus la o majorare consistentă a salariilor exprimate în lei, iar pe de altă parte cursul EUR/RON a ramas relativ constant. Ca urmare, salariul exprimat în euro s-a majorat substanțial, și implicit puterea de cumpărare, inclusiv externă.

Însa, în anul 2025, pe fondul reducerii impulsului fiscal, majorarea salariului real va decelera brusc, la rate cuprinse între 2% si 3%.

În 2025 vor fi mai multi factori care vor afecta negativ economia. Consumul privat, va înregistra și un efect de bază, și cel mai probabil va decelera, iar economia europeană va continua să subperformeze, însă probabil creșterea economică va fi ușor superioară celei înregistrate în 2024. Astfel, va rezulta o crestere economică sub potențial, probabil între 1% și 1.5%.

Însă, în contextul unor măsuri fiscale agresive, care vor conduce la restângerea consumului și investițiilor private, nu este exclusă nici recesiunea, deși scenariul de bază rămâne creșterea economică sub potențial.

Deficitul bugetar va ajunge în 2025 la o valoare de peste 7% din PIB și, în lipsa unor măsuri de consolidare fiscală, se va menține în jurul acestei valori și în 2026. Lucru care va conduce la o datorie publică exprimată ca procent în PIB care să se îndrepte către 60% la nivelul anului 2026.

Procesul dezinflaționist va continua și în anul 2025, însă mut mai lent decât în 2024, inflația fiind anticipată să se reducă la o valoare sub 5% în 2025. Însă, un risc important asupra evoluției inflației vine din conduita politicii fiscale. O majorare a fiscalității (cum ar fi majorarea TVA) poate conduce la o majorare a ratei inflației.

În ritm cu evoluția ratei inflației, și ratele de dobândă își vor continua trendul descendent. Banca centrală va continua procesul de reducere a ratei de dobândă de politică monetară, cu 75-125 puncte de bază în 2025 (riscul de reducere mai lentă venind din posibile majorări de fiscalitate care vor conduce la majorarea ratei inflației). Astfel, la finalul anului 2025, rata de dobândă de politică monetară s-ar putea situa la valoarea de 5,25%-5.75%.

Cursul de schimb EUR/RON, începand cu declanșarea crizei energetice, a fost utilizat ca și ancoră anti-inflaționistă. Acesta va continua să se tranzacționeze pe un nivel redus al volatilității. Însa procesul de depreciere lentă a leului, în ritm cu evoluția diferențialului de inflație între România și Zona Euro ar putea fi reluat. Astfel, începand cu 2025, leul s-ar putea deprecia fată de euro cu aproximativ 10 bani pe an.

Politica fiscală va fi probabil cel mai mare factor de risc pentru anul 2025. Riscul de majorare a fiscalității începând cu anul 2025 (cel mai probabil ulterior alegerilor prezidențiale) este semnificatv.

Principalele locuri unde poate fi crescută taxarea sunt:

• Majorarea taxării proprietăților, acesta fiind factorul de producție cel mai puțin impozitat în Romania.
• Reducera sau eiminarea facilităților fiscale. Această masură ar putea aduce crșterea veniturilor bugetare cu 1% – 1.5% din PIB. Această măsura este de asemenea echitabilă – la aceleași venituri ar trebui plătite aceleași taxe, orice scutire de taxe este de fapt plătită de cei care nu beneficiază de asemenea scutiri..
• TVA. Taxarea efectivă prin TVA se situează la o valoare în jur de 12-13%, unul dintre cele mai reduse niveluri din Uniunea Europeană. O majorare de 2 puncte procentuale nu ar fi neobișnuită, în paralel cu o revizuire (în sensul creșterii către cota standard) a cotelor preferențiale.
• Capitalul. Romania are una dintre cele mai mici impozite pe capital din Uniunea Europeană. Prin urmare este probabilă o realiniere a impozitării capitalului mai aproape de impozitarea muncii (care este deja extrem de ridicată). Probabil regimul microintreprinderilor va fi redus (o reforma asumată de România prin PNRR).
• Impozitul pe cifra de afaceri (impozit minim de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu o cifră de afaceri anuală mai mare de 50 milioane euro) probabil va continua, așa cum este cazul și al impozitării suplimentare a băncilor (2% din veniturile din dobânzi) și a producătorilor de petrol și gaze (0.5% din cifra de afaceri). Majorarea taxării proprietăților, acesta fiind factorul de producție cel mai puțin impozitat în Romania.

[inapoi la Cuprins]

Anul 2025 aduce în prim-plan o serie de provocări pentru sistemele de justiție și legislație, pe fondul unor probleme sociale și tehnologice complexe. De la decizii judiciare controversate până la primele reglementări privind inteligența artificială, Uniunea Europeană și România se confruntă cu un mediu tot mai complicat.

Decizii judiciare care testează încrederea publicului

Justiția va continua să fie pusă în situația de a lua decizii importante, dar profund nepopulare. Astfel de hotărâri, deși necesare pentru menținerea statului de drept, pot submina încrederea cetățenilor în sistemul judiciar. Exemple includ anularea unor alegeri sau excluderea unor candidați pentru probleme de integritate, ceea ce poate genera tensiuni sociale. România va fi afectată direct, fiind deja cunoscută pentru polarizarea opiniilor publice legate de astfel de cazuri.

Combaterea consumului de droguri de mare risc: o problemă ignorată prea mult timp

Incidentele legate de drogurile sintetice mortale sunt în creștere în Europa, iar România nu face excepție. Principala sursă a acestei crize este piața neagră online pentru medicamente eliberate pe bază de prescripție, o problemă subestimată de autorități până acum. Dacă nu sunt implementate măsuri rapide, consecințele vor include un număr tot mai mare de supradoze și o presiune crescândă asupra sistemului de sănătate publică. Este nevoie urgentă de o strategie comună la nivel european pentru combaterea traficului și consumului de droguri de mare risc.

Impactul războiului asupra siguranței publice

Un alt factor destabilizator în 2025 este legat de consecințele conflictului din Ucraina. Stocuri masive de arme capturate în acest conflict ar putea alimenta criminalitatea violentă, în cazul unei dezangajări militare. De cealaltă parte, continuarea războiului ar putea determina Rusia să intensifice utilizarea grupurilor infracționale pentru sabotaje și asasinate. România, situată la granița cu Ucraina, va trebui să gestioneze posibilele efecte secundare, inclusiv creșterea traficului de arme și migrarea infractorilor către regiune.

Escrocheriile bazate pe inteligență artificială

2025 va aduce o creștere semnificativă a escrocheriilor bazate pe inteligență artificială, inclusiv fraude financiare de tip „pig butchering” și atacuri de phishing vocal (vishing). Deepfake-urile și vocile sintetice generate de AI vor facilita furtul de identitate, fraudele și atacurile asupra intimității personale. Aceste tehnologii vor fi folosite nu doar pentru obținerea de bani, ci și pentru promovarea urii și pentru atacuri asupra libertăților fundamentale. România trebuie să adopte măsuri proactive pentru a proteja cetățenii de astfel de amenințări, mai ales că multe dintre escrocherii sunt greu de detectat chiar și de experți.

Criminalitatea cibernetică la scară globală

Criminalitatea cibernetică va deveni mai accesibilă ca niciodată prin „Cyber Crime-as-a-Service” (CaaS). Instrumentele de hacking automatizate, alimentate de AI, vor fi disponibile pe piețele dark web, permițând chiar și persoanelor fără abilități tehnice să execute atacuri complexe. Vulnerabilitățile create de „shadow AI” și utilizarea necontrolată a inteligenței artificiale vor afecta sistemele întreprinderilor și securitatea națională. România trebuie să își dezvolte capacitățile de apărare cibernetică și să reglementeze strict utilizarea AI pentru a limita aceste riscuri.

Războiul cibernetic geopolitic se intensifică

Actorii globali majori – Rusia, China, Iran și Coreea de Nord – vor continua să folosească atacurile cibernetice ca instrumente de spionaj și influență politică. Aceste atacuri, motivate ideologic sau politic, vor viza guvernele, infrastructurile critice și companiile. România, ca membru al Uniunii Europene, trebuie să își întărească apărarea cibernetică, colaborând cu partenerii săi europeni pentru a contracara aceste amenințări.

Reglementările privind inteligența artificială

În 2025, aplicarea noului Act privind Inteligența Artificială (AI Act) va marca un moment important în reglementarea inteligenței artificiale în Uniunea Europeană. Actul, care devine aplicabil din februarie 2025, introduce un cadru de guvernanță complex, cu multiple autorități implicate la nivel național și european. În România, fragmentarea responsabilităților între diferite autorități ar putea complica conformitatea. În plus, Directiva privind răspunderea în caz de daune cauzate de sisteme AI, propusă de Comisia Europeană, va armoniza regulile naționale de răspundere. Aceasta inițiativă este crucială pentru protejarea cetățenilor, deoarece legislația actuală este inadecvată pentru a gestiona daunele cauzate de AI.

Actul pentru Corectitudine Digitală

Un alt proiect important este Digital Fairness Act, care urmărește să elimine practicile comerciale înșelătoare și designul adictiv al produselor digitale. Actul va proteja consumatorii împotriva manipulării prin „dark patterns” și a influenței exagerate exercitate de social media. În România, implementarea acestei legislații va necesita ajustări semnificative ale practicilor comerciale, în special în domeniul marketingului digital.

Concluzii

Anul 2025 va testa capacitatea sistemelor legislative și judiciare din România și Uniunea Europeană de a se adapta unor provocări fără precedent. De la reglementarea AI și combaterea criminalității cibernetice până la gestionarea crizei opioidelor și a efectelor conflictelor geopolitice, adaptabilitatea și colaborarea internațională vor fi esențiale. România trebuie să adopte o abordare proactivă, punând accent pe modernizarea sistemelor și protejarea cetățenilor în fața riscurilor emergente.

[inapoi la Cuprins]

---

Sistemul educațional românesc se va confruntă cu aceleași provocări: o programă școlară supraîncărcată, lipsa dezvoltării gândirii critice și pregătirea insuficientă a cadrelor didactice. Programa actuală este adesea criticată pentru volumul mare de informații teoretice care poate copleși elevii, reduce eficiența procesului de învățare, poate duce la o motivație scăzută în rândul elevilor si la creșterea abandonului școlar. În paralel, pregătirea insuficientă a profesorilor reprezintă o altă problemă majoră. Cadrele didactice se confruntă cu sarcini administrative excesive, care le diminuează timpul și energia dedicate pregătirii lecțiilor și interacțiunii directe cu elevii. Daniel David, noul ministru al Educației, a subliniat necesitatea reducerii acestor sarcini birocratice, afirmând că profesorii ar trebui să aibă “cele mai puține activități administrative ca să se poată ocupa de copii” și că ar dori să vadă “mai multe cărți, mai multe reviste și mai puține bibliorafturi” pe rafturile acestora [David24]. Lipsa creșterii salariilor în sectorul educațional are consecințe directe asupra atractivității profesiei de cadru didactic. Salariile insuficiente descurajează tinerii talentați să urmeze o carieră în învățământ, preferând domenii mai bine remunerate. Această tendință amplifică deficitul de profesori calificați și duce la scăderea calității educației [Deacu24]. Renunțareadin cauza situației economice la programele sociale din școli, cum ar fi oferirea unei mese gratuite, poate avea un impact negativ semnificativ asupra abandonului școlar. Pentru mulți copii proveniți din medii defavorizate, aceste programe reprezintă nu doar un sprijin alimentar, ci și un motiv important pentru a frecventa școala. Fără această asistență, familiile vulnerabile pot întâmpina dificultăți în a-și trimite copiii la școală, prioritizând nevoile de bază sau chiar implicându-i în activități economice pentru a suplimenta veniturile.

Lipsa dezvoltării gândirii critice în școli are consecințe profunde asupra societății, creând indivizi mai ușor de manipulat și controlat. Educația bazată pe memorare și mai puțin pe analiză și dezbatere limitează capacitatea elevilor de a evalua informațiile în mod obiectiv. Lipsa gândirii critice devine tot mai problematică într-o eră dominată de tehnologie și inteligență artificială (AI).

Un exemplu este dificultatea de a distinge între realitate și deepfakes – materiale video sau audio manipulate cu ajutorul AI pentru a crea falsuri extrem de convingătoare. Potrivit unui raport al UNESCO, tinerii expuși la aceste tehnologii fără o bază solidă în gândire critică sunt mult mai vulnerabili la dezinformare [Unesco24]. Această problemă influențează deciziile fundamentale, de la comportamentul de consum, shopping până la opțiunile politice. De exemplu, in 2024, Romania a fost ținta unor atacuri cibernetice rusești, in special pe Tik-TOK care au influențat alegerile [BBC], care s-au bazat pe manipularea populației. Aceste atacuri cel mai probabil se vor intensifica in viitor dacă nu va exista un răspuns ferm al instituțiilor statului.  Ca atare, este esențial ca sistemele educaționale să prioritizeze dezvoltarea gândirii critice, pregătind elevii să analizeze informațiile primite.

Impactul AI in procesul educațional

Utilizarea inteligenței artificiale (AI) în școli si licee transformă modul în care profesorii predau și elevii învață, si pe măsură ce lumea se obișnuiește sa îl folosească, AI va fi tot mai utillizat în procesul de învățare. Profesorii vor folosi AI pentru a personaliza materialele educaționale, pentru a automatiza evaluările, etc. Pentru elevi, AI facilitează accesul la resurse adaptate stilului lor de învățare și le oferă instrumente avansate pentru cercetare și rezolvarea temelor. Utilizarea excesivă a AI poate reduce creativitatea și gândirea critică, motiv pentru care este esențial să fie integrată echilibrat în procesul educațional [curs23].

Pe lângă impactul general, similar ciclurilor școlare anterioare, AI-ul afectează învățământul superior prin schimbarea condițiilor socio-economice, făcând sa scadă cererea pe piața muncii a anumitor categorii (programatori). Scăderea ofertei de munca pe anumite segmente (programare), poate impacta dorința elevilor de a se orienta spre facultățile care oferă studii in aceste domenii. De exemplu, in programare, un domeniu in care romanii excelau, iar industria IT reprezintă 8% din PIB-ul României conform ministrului digitalizării [IT-ul itPib24], acest sector va avea de suferit din cauza folosirii AI in programare, reducând cererea de locuri de muncă pentru sarcini repetitive sau standardizate. Un raport McKinsey subliniază că automatizarea ar putea elimina până la 45% din activitățile actuale ale programator (Mckinsey24). Firmele din USA s-au adaptat și au dat afară masiv programatori, o listă aveți aici: [layoffsUSA24]. Si in Romania, firmele de IT au început să își reducă activitatea, multe au făcut concedieri [concedieriRo24], și cel mai  probabil  trendul concedierilor va continua și anul viitor.

In concluzie, anul 2025 nu va aduce schimbări majore în sistemul educațional, cu excepția cazului în care noul ministru al Educației reușește să implementeze măcar o parte din programul său de reforme. Totuși, criza economică în curs va pune o presiune semnificativă asupra educației, afectând bugetul alocat. Lipsa fondurilor suficiente pentru salarii și programe sociale, cum ar fi masa gratuită pentru elevi sau transportul subvenționat, riscă să accentueze inegalitățile și să crească rata abandonului școlar mai ales in rândul elevilor proveniți elevilor din medii defavorizate. Profesorii, deja subfinanțați, pot pierde și mai mult din motivație. Reușita reformelor va depinde de voința politică și de găsirea unor soluții eficiente pentru prioritizarea educației. Fără o reformă, sistemul va stagna, afectând nu doar viitorul copiilor, ci și perspectivele de dezvoltare pe termen lung ale societății.

Bibliografie

[David24] – https://www.edupedu.ro/profesorii-ar-trebui-sa-aiba-cele-mai-putine-activitati-administrative-ca-sa-se-poata-ocupa-de-copii-spune-daniel-david-noul-ministru-al-educatiei-as-vrea-sa-vad-cu-adevarat-pe-rafturile-lor-mai-mu/?utm_source=chatgpt.com
[Deacu24] – https://economedia.ro/surse-ordonanta-trenulet-ingheata-pensiile-si-salariile-bugetarilor-la-inceputul-lui-2025-se-taie-voucherele-de-vacanta-si-alte-premii-draft-de-document-care-poate-suferi-modi.html
[curs23] https://cursdeguvernare.ro/inteligenta-artificiala-in-scoli-10-aplicatii-si-3-sfaturi-pentru-profesori.html#google_vignette
[itPib24] https://adevarul.ro/economie/industria-it-reprezinta-8percent-din-pib-ul-romaniei-2359686.html
[Mckinsey24] https://www.mckinsey.com/capabilities/quantumblack/our-insights/ai-for-it-modernization-faster-cheaper-and-better
[layoffsUSA24] https://techcrunch.com/2024/12/24/tech-layoffs-2024-list/
[concedieriRo24] https://www.economica.net/topul-concedierilor-in-it-ce-companii-au-pierdut-cei-mai-multi-angajati-in-2024_772860.html
[Unesco24] https://www.ibe.unesco.org/en/articles/critical-thinking-and-generative-artificial-intelligence
[BBC24] https://www.bbc.com/news/articles/cgq18w507dko

[inapoi la Cuprins]

---

”Rețelele sociale” – principala Problemă a anului 2025

Rețelele sociale online (aceasta este titulatura completă și corectă), cunoscute ca „rețele sociale”, au apărut inițial cu scopul principal de a conecta prietenii, familia și persoanele cu interese comune. Aceste platforme au fost gândite ca un spațiu virtual unde utilizatorii puteau să interacționeze, să împărtășească experiențe și să construiască relații, indiferent de distanțele geografice. Într-un mod organic, aceste rețele au atras tot mai mulți utilizatori, creând o infrastructură digitală vastă, ce reflecta diversitatea socială, culturală și profesională a societății.

Imagine: Facebook în anul lansării, 2004 (Foto via ”Guest of a Guest”)

Pe măsură ce numărul de utilizatori a crescut exponențial, rețelele sociale au devenit mai mult decât simple platforme de comunicare. Ele s-au transformat într-un mediu de interacțiune globală, unde fiecare utilizator putea deveni un creator de conținut, iar fiecare conexiune putea genera noi oportunități. Creșterea rapidă a acestor rețele a atras atenția companiilor și a investitorilor, care au recunoscut potențialul enorm al acestora de a genera venituri și de a influența comportamentul consumatorilor.

În acest context, rețelele sociale au evoluat dintr-o infrastructură bazată pe nevoia de socializare într-un ecosistem complex, unde interesele economice și sociale coexistă. Pe de o parte, acestea continuă să joace un rol esențial în facilitarea conexiunilor umane, promovarea cauzelor sociale și crearea de comunități globale. Pe de altă parte, ele s-au transformat într-un instrument de afaceri, utilizat pentru marketing, publicitate, comerț electronic și analiză de date.

Astfel, rețelele sociale au devenit un pilon central în economia digitală modernă, influențând nu doar modul în care oamenii comunică și interacționează, ci și modul în care companiile își construiesc și implementează strategiile. Această dualitate – între rolul social originar și cel economic dezvoltat ulterior – definește traiectoria lor actuală, provocările pe care le întâmpină dar și problemele tot mai mari pe care le creează.

Astfel, în doar câțiva ani de la apariția lor, rețelele sociale online s-au îndepărtat semnificativ de rolul original, evoluând în moduri care reflectă atât comportamentele utilizatorilor, cât și prioritățile corporative. Dacă inițial aceste platforme au fost concepute ca instrumente pentru conectarea cu prietenii și familia, pentru partajarea actualizărilor și pentru crearea de comunități, în timp, mai multe tendințe cheie le-au redefinit rolul:

1. ”Monetizarea” conținutului

• • Dominanța Publicității: Platformele pun acum accent 100% pe veniturile din publicitate. Algoritmii sunt optimizați pentru a crește interacțiunile și vizualizările reclamelor, favorizând deseori conținutul senzațional sau polarizant în locul conexiunilor semnificative. Dacă o interacțiune nu aduce trafic – deci bani – rețelei, aceasta nu este promovată, sau încurajată.

• • Exploatarea Datelor: Datele utilizatorilor au devenit una dintre cele mai de valoare mărfuri, iar rețelele urmăresc datele puse de utilizatori și comportamentul acestora pentru a-i clasifica și a direcționa reclame spre aceștia, în paralel dezvoltând strategii personalizate de monetizare pentru fiecare în parte.

2. De la interacțiune socială autentică la ”Difuzare de Conținut”

• • De la Partajare la Difuzare: Utilizatorii folosesc acum platformele mai mult pentru a difuza versiune dorită, cosmetizată, a vieții lor, decât pentru interacțiuni autentice.

• • Creșterea Influencerilor: Cultura ”influencerilor” – persoane care folosesc mediul online pentru a-i influența pe alții și a face profit din traficul cu „sfaturi” –  a transformat rețelele sociale în piețe pentru branding și promovare personală.

3. Polarizare și ”camere de rezonanță”

• • Prejudiciul algoritmilor (”algorithmic bias”): Algoritmii de personalizare afișează utilizatorilor preponderent conținut care le întărește opiniile, ducând la includerea acestora, fără să știe, în ”camere de rezonanță” (unde propriile idei sunt încurajate și împărtășite de alții) cu consecințe în polarizarea socială și alienare.

• • Manipulare Politică: Rețelele au fost și sunt utilizate pe scară largă pentru campanii de dezinformare, interferențe electorale și propagandă – devenind instrumentul numărul I în campaniile politice răuvoitoare.

4. Orientare de la conținut autentic spre divertisment pre-fabricat

• • Conținut Scurt: Platformele pun accent – sau chiar obligă utilizatorul, cum e cazul TikTok, sau Instagram) – pe conținut video scurt și distractiv, în detrimentul interacțiunii sociale naturale.

• • ”Gamificarea” (gamification – transformarea în joc): Funcții precum like-uri, distribuirea (share) și aviditatea de cât mai mulți urmăritori (followers) au transformat experiența online într-un joc, alimentând comportamente adictive.

5. Eroziunea confidențialității și încrederii

• • Probleme de confidențialitate: Scandaluri precum Cambridge Analytica[1] au evidențiat utilizarea abuzivă a datelor utilizatorilor, erodând încrederea în platforme.

• • Știri false și dezinformare: Platformele au devenit terenuri predilecte pentru difuzarea de informații false, mulțumită accesului neîngrădit și de masă al utilizatorilor la conținutul acestora.  Proliferarea conținutului neverificat, răuvoitor intenționat a transformat rețelele sociale în câmpuri de luptă pentru dezinformare.

6. Diversificarea Rolurilor

• • Integrarea comerțului electronic: Platformele au devenit din locuri de interacțiune între utilizatori giga-piețe online, oferind spații generoase pentru plasarea de produse și opțiuni de cumpărare directă.

• • Rețele profesionale: LinkedIn și platformele similare estompează granițele dintre spațiul social și cel profesional.

• • Activism și conștientizare: Rețelele sociale sunt folosite pentru advocacy, sensibilizarea asupra problemelor sociale și organizarea protestelor, înlocuind aproape în totalitate canalele tradiționale.

7. Impact social și psihologic

• • Sănătatea mentală: Accentul pe imagini selectate cu grijă și (auto)validarea prin Like-uri și comentarii a fost asociat cu anxietatea, depresia și stima de sine scăzută, ceea ce a condus la un tsunami de boli din spectrul afecțiunilor mintale și nenumărate cazuri de derapaje grave, soldate cu atacuri armate sau auto-mutilări. Efectul e devastator în rândul tinerilor, dar se extinde și la alte categorii pe măsură ce accesul e tot mai facil și universal.

• • Deconectare în loc de conectare: În ciuda conectivității crescute, mulți utilizatori raportează că se simt mai singuri sau mai puțin conectați autentic cu rețelele lor. Pe lângă această deconectare online (fenomen observat recent și oarecum contra-intuitiv), deconectarea ”off-line” este evidentă, relațiile directe între oameni având de suferit.

Unul dintre efectele cele mai perverse ale interacțiunii online prin rețele sociale este aceste fenomen ultim menționat al deconectării în loc de conectare, iar acest lucru are ca declanșator principal lipsa de auto-control al utilizatorilor care este loc comun pe oricare dintre rețele, manifestată prin reacțiile exagerate sau disproporționate la diferite tipuri de interacțiuni. În mediul online, barierele sociale și mecanismele de auto-reglare comportamentală care funcționează în interacțiunile față în față sunt adesea diminuate sau chiar absente.

În interacțiunile față în față, oamenii tind să manifeste un nivel mai mare de autocontrol din mai multe motive, cum ar fi conștiința socială (prezența fizică a interlocutorului generează o responsabilitate imediată și un risc direct de consecințe – de exemplu, un conflict real), feedback non-verbal (limbajul corpului, tonul vocii sau expresiile faciale contribuie la ajustarea discursului pentru a preveni escaladarea) și empatia crescută (contactul vizual și proximitatea fizică stimulează răspunsuri empatice, reducând șansele de comportament agresiv.)

În schimb, în online, aceste mecanisme sunt slăbite de anonimitate – chiar și atunci când nu este complet anonim, mediul online oferă un sentiment de distanțare care reduce percepția consecințelor directe -, dezumanizarea interlocutorului (lipsa prezenței fizice face ca interlocutorii să fie percepuți mai degrabă ca niște entități abstracte decât ca persoane reale) și, important, accelerarea interacțiunii (comunicarea rapidă și lipsa timpului de reflecție duc la răspunsuri impulsive, alimentate adesea de emoții intense.)

Fenomenul de escaladare rapidă și violență verbală este unul dintre cele mai comune efecte în aceste condiții. Utilizatorii reacționează exagerat la comentarii sau opinii, transformând discuții obișnuite în conflicte. Factorii agravanți sunt:

Lipsa unui context complet: Mesajele scrise sunt interpretate fără intonație sau gesturi, ceea ce duce la neînțelegeri.

Amplificarea prin algoritmi: Platformele promovează conținutul care generează mai multă interacțiune, favorizând adesea subiectele controversate sau conflictuale.

Efectul de grup: Participanții la discuții online sunt influențați de dinamica de grup, ceea ce poate duce la „mob mentality” (mentalitatea de turmă), amplificând reacțiile negative.

Aceste reacții exacerbate duc, paradoxal, în loc de agregare, la alienare socială:

• • Rupturi în relații: Conflictele online creează tensiuni care pot persista și în viața reală.

• • Degradarea discursului public: Agresivitatea și lipsa de respect în conversațiile online afectează calitatea interacțiunilor publice.

• • Efecte psihologice: Expunerea constantă la conflicte online poate provoca stres, anxietate sau chiar retragerea din interacțiunile sociale.

Această evoluție reflectă atât nevoia platformelor de a fi profitabile, cât și cerințele în schimbare ale utilizatorilor. Deși încă facilitează conexiunile între oameni, rolurile lor dominante astăzi se concentrează mai mult pe divertisment, comerț și influență decât pe crearea de conexiuni sociale autentice.

Semnalul de alarmă a fost tras demult, dar tentativele de control au fost până acum timide și s-au lovit de opoziția puternică a ”publicului” – reprezentat adesea de lobby-uri economice și grupuri de advocacy – argumentele fiind punerea în pericol a unor business-uri orizontale și verticale cumulând mii de miliarde și, desigur, a libertății cuvântului. Totuși, ultimii ani arată că influența negativă exercitată asupra vieții sociale și politice la nivel global este tot mai prezentă și daunele tot mai mari.

Pandemia COVID-19 este un exemplu elocvent: Rețelele sociale au fost atât un instrument esențial pentru informarea publicului și coordonarea răspunsului la pandemie, cât și o platformă pentru răspândirea dezinformării și a teoriilor conspirației, subminând încrederea în autorități și îngreunând eforturile de combatere a pandemiei. Alegerile prezidențiale din SUA 2016 și 2020 sunt un alt exemplu de ”militarizare” a informației gestionată de aceste rețele.

Cum influențează rețelele sociale evenimentele politice grave? Algoritmii rețelelor sociale pot favoriza conținut extrem sau polarizant, ceea ce poate duce la radicalizarea opiniei publice și la polarizarea societății; Rețelele sociale permit o mobilizare rapidă a populației pentru acțiuni de protest sau de susținere a unor cauze, fără aprofundarea cauzelor. Utilizatorii au tendința de a interacționa cu informații care confirmă propriile convingeri poate crea ecouri informaționale (”echo chambers”), întărind polarizarea și îngreunând dialogul. Actori rău intenționați pot utiliza rețelele sociale pentru a manipula opinia publică, a răspândi dezinformare și a influența rezultatul unor alegeri sau referendumuri.

Implicațiile atât pentru indivizi cât și pentru societatea democratică sunt devastatoare, constând în erodarea încrederii în instituțiile cheie, polarizarea societății prin exacerbarea artificială a diviziunilor sociale și politice și zădărnicirea căutării de soluții comune la problemele complexe, vulnerabilizarea la interferențe străine – state străine pot utiliza rețelele sociale direct, sau prin interpuși pentru a interveni în procesele democratice din alte țări.

Ce s-a întreprins până acum?

Controlul strict al rețelelor sociale este o discuție complexă și controversată. Pe de o parte, e clară nevoia de a reglementa aceste platforme, având în vedere impactul lor asupra societății, de la dezinformare și manipulare la polarizare socială și radicalizare. Pe de altă parte, un control excesiv poate duce la cenzură, restricționarea libertății de exprimare și încălcarea vieții private. Acțiunile întreprinse de stake-holders până în prezent au fost tributare acestor două limite, între ele fiind menționate  inutilitatea, prin natura globală a internetului, inovația rapidă care face ca tehnologiile să evolueze înainte de a acționa reglementările, lăsându-le întotdeauna în ”off-side”, discuția cenzură vs. libertate de exprimare și, desigur, impactul economic: Rețelele sociale sunt afaceri extrem de profitabile, iar orice reglementare ar putea avea implicații economice semnificative chiar asupra statelor care încearcă să le controleze.

În Statele Unite, pașii făcuți sunt destul de puțini și timizi. Până în prezent, SUA s-a plasat în paradigma unei abordări mai puțin reglementative, bazându-se mai mult pe autoreglementare și pe acțiuni în justiție în cazuri individuale. (Open AI, compania mamă a ChatGPT, de exemplu, a avut, cel puțin declarativ, mai multe acțiuni menite să atragă atenția asupra nevoii de reglementare[2]). Justiția a deschis mai multe investigații antitrust împotriva unor giganți tehnologici precum Google și Facebook, cu scopul de a limita puterea lor de piață, iar Congresul a organizat audieri privind abuzurile în domeniul tehnologiei și a propus diverse legi, dar până acum nu a fost adoptată o legislație majoră.

Uniunea Europeană, celălalt mare organism global de la care se așteaptă o soluție a extins Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), introducând noi norme restrictive privind colectarea, stocarea și utilizarea datelor personale, oferind cetățenilor mai mult control asupra informațiilor lor și a lansat două platforme cheie care să adreseze aceste provocări.

Digital Services Act (DSA)[3], constând într-un set de reguli care vizează serviciile digitale, inclusiv rețelele sociale, cu scopul de a combate dezinformarea, conținutul ilegal și practicile manipulative, impunând platformelor mai multă transparență și responsabilitate pentru conținutul lor, respectiv Digital Markets Act (DMA), care se concentrează pe companiile digitale foarte mari, impunând reguli antitrust mai stricte și obligând aceste companii să ofere acces mai mare la datele lor.

Anul 2024 a complicat mult lucrurile, alegerile desfășurate în număr foarte mare de state fiind serios afectate de informațiile colportate pe aceste platforme. Situația s-a agravat spre finalul de an, un semnal de alarmă foarte serios fiind Referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană desfășurat în Republica Moldova și culminând cu turul I al alegerilor prezidențiale din România. Dacă Republica Moldova s-a dovedit pregătită pentru atac – la limită, dar a reușit să limiteze proporția dezinformării agresive proliferată de Rusia în mod direct sau interpuși, România s-a dovedit incapabilă să gestioneze amploarea dezinformării vehiculate în mod organizat sau ad-hoc prin ”mediile sociale” și mass-media tradițională și a cărei subiect erau propriii cetățeni, clacând lamentabil.

Până acum o mare parte din responsabilitate a fost pusă în seama țărilor, dar ultimele semnale de alarmă au dus la o mobilizare cât se poate de serioasă la nivelul alianțelor politice și militare care s-au angajat să garanteze modul de viață și securitatea cetățenilor europeni, pericolul nemaifiind individual, ci la adresa însăși a constructului social pe care se bazează democrațiile occidentale.

Ce trebuie făcut și repede?

În fața pericolului crescut reprezentat de dezinformare, manipulare și influențele externe asupra rețelelor sociale, este esențial ca măsurile să fie accelerate și coordonate la nivel global și național, următoarele direcții de acțiune fiind cruciale:

1. Legislație clară și aplicabilă imediat

• • Adoptarea rapidă a unor reglementări globale armonizate: Este necesar ca organizațiile internaționale (De la UE, la NATO și chiar ONU) să colaboreze pentru a stabili standarde comune, eliminând lacunele legislative dintre și legate de jurisdicții. Internetul este un bun global, ”rețelele” sunt globale, deci regulile pentru acestea trebuie să fie universal valabile.

• • Crearea unui cadru național adaptat: România și alte țări vulnerabile la dezinformare trebuie să accelereze implementarea legislației privind responsabilitatea platformelor pentru conținut.

• • Reglementări împotriva dezinformării externe: Consolidarea legislației care interzice utilizarea rețelelor sociale de către actori statali ostili pentru destabilizare.

Pericolul ”războiului hibrid” trebuie inclus în strategiile de apărare ale NATO și ale țărilor membre.

2. Colaborare între state și platforme

• • Responsabilizarea platformelor sociale: Instituirea unor obligații stricte privind verificarea conținutului și eliminarea rapidă a dezinformării. Platformele trebuie OBLIGATE să colaboreze proactiv cu guvernele. S-a văzut că a lăsa la latitudinea acestora reglementarea, sau limitarea la întâlniri și discuții în format conferință are un efect cvasi-nul.

• • Crearea unui consorțiu internațional: Statele democratice trebuie să colaboreze cu companiile tehnologice pentru a dezvolta protocoale de intervenție în caz de criză informațională (de ex un organism de securitate colectivă similar cu NATO, dar în spațiul digital).

• • Schimbul de informații: Consolidarea relațiilor între serviciile de informații pentru identificarea și contracararea rețelelor de dezinformare organizate.

3. Inovație tehnologică pentru protecție

• • Dezvoltarea IA ”etice”: Crearea de inteligențe artificiale specializate în detectarea și combaterea conținutului dăunător în timp real, fără a încălca libertățile civile.

• • Supravegherea coordonată: Implementarea unor sisteme naționale care să monitorizeze și să avertizeze asupra fluxurilor masive de dezinformare, în colaborare cu platformele.

• • Instrumente de identificare a surselor: Tehnologii avansate pentru a identifica originea campaniilor de dezinformare și pentru a le dezamorsa rapid.

4. Campanii educaționale și prevenție

• • Educația digitală: Introducerea de programe obligatorii în școli, universități și la locul de muncă pentru a învăța cetățenii să recunoască și să combată dezinformarea.

• • Creșterea gradului de alfabetizare media: Lansarea unor campanii naționale de sensibilizare pentru a educa publicul cu privire la pericolele informațiilor false.

• • Sprijinirea jurnaliștilor de investigație: Finanțarea inițiativelor jurnalistice independente pentru a verifica și expune campaniile de dezinformare.

5. Sancțiuni și responsabilitate juridică

• • Amenzi severe: Instituirea unor penalități financiare semnificative pentru platformele care nu respectă reglementările.

• • Răspunderea personală: Aplicarea de sancțiuni directe persoanelor și entităților care promovează dezinformarea în mod organizat.

• • Blacklisting internațional: Crearea unei liste negre globale pentru actori ostili care folosesc rețelele sociale ca arme informaționale.

6. Crize recente: Lecții și acțiuni urgente

• • Planuri de răspuns la dezinformare: Constituirea unor celule operative care să gestioneze rapid campaniile de dezinformare, inclusiv în timpul alegerilor.

• • Crearea unei alianțe digitale regionale: România, Republica Moldova și alte țări afectate de influențele externe să își coordoneze eforturile pentru a rezista la atacurile informaționale.

• • Securizarea alegerilor: Implementarea unui sistem de monitorizare a informațiilor vehiculate în timpul proceselor electorale pentru a preveni manipulările.

Concluzie

Timpul pentru acțiuni ezitante a trecut. Este necesară o intervenție fermă, coordonată și rapidă pentru a contracara efectele negative ale rețelelor sociale asupra societății și a democrațiilor. Fără măsuri decisive, riscurile la adresa stabilității sociale și securității naționale vor continua să crească, cu consecințe de neimaginat pentru viitor.

O posibilă soluție: ”PAȘAPORTUL ONLINE”

Un „pașaport online” reprezintă o propunere pentru crearea unui sistem de identificare digitală unic și verificat, care să ofere un nivel ridicat de responsabilizare în utilizarea Internetului și a rețelelor sociale. Acest concept a fost discutat ca o soluție pentru combaterea abuzurilor, dezinformării și anonimatului rău-intenționat din mediul online.

Cum funcționează?

1. • Identificare unică: Fiecare utilizator ar fi obligat să își creeze un profil verificat, legat de identitatea sa reală, similar unui act oficial (pașaport, buletin etc.).

• • Certificare guvernamentală sau privată: Identitatea ar fi certificată fie de un organism guvernamental, fie prin colaborarea cu platforme tehnologice de încredere.

• • Protecția vieții private: Sistemele ar putea folosi tehnologii avansate de criptare pentru a garanta că identitatea reală a utilizatorului nu este expusă public, dar este accesibilă autorităților în cazuri justificate (ex. abuzuri, infracțiuni).

Avantaje ale pașaportului online

• • Reducerea anonimatului abuziv: Persoanele care știu că identitatea lor reală este legată de acțiunile lor online ar fi mai puțin predispuse să promoveze discursuri de ură, dezinformare sau comportamente toxice.

• • Combaterea dezinformării: Actorii rău-intenționați, inclusiv boți sau conturi false, ar fi mai ușor de detectat și eliminat.

• • Siguranță crescută: Platformele ar deveni mai sigure pentru utilizatori, reducând riscul hărțuirii sau fraudelor.

• • Responsabilizare: Cetățenii ar înțelege mai bine implicațiile acțiunilor lor online, tratând spațiul digital cu aceeași seriozitate ca pe cel real.

Provocări și critici

1. • Încălcarea vieții private: Mulți consideră că pașaportul online ar putea duce la o supraveghere excesivă, afectând dreptul la anonimat și libertatea de exprimare.

• • Securitatea datelor: Există riscul ca sistemele de identificare să devină ținte pentru hackeri, ceea ce ar putea compromite informațiile personale ale utilizatorilor.

• • Excluderea anumitor grupuri: Persoanele fără acces la acte oficiale sau la tehnologie ar putea fi marginalizate în spațiul digital.

• • Rezistență publică: Mulți utilizatori ar putea refuza un astfel de sistem, văzându-l ca pe o formă de control autoritar.

Toate aceste aspecte, plus cele juridice care ar rezulta din introducerea acestui act digital trebuiesc analizate și creată legislație suport pentru armonizarea acestora.

Soluții pentru implementare

• • Criptografie avansată: Protejarea identității utilizatorilor prin tehnologii blockchain sau alte metode securizate.

• • Accesibilitate universală: Garantarea accesului la pașaportul online pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei din medii dezavantajate.

• • Utilizare flexibilă: Anonimatul poate fi permis pe anumite platforme (ex. forumuri de discuții), dar cu posibilitatea de de-anonimizare legală în cazuri de abuz.

• • Reglementări internaționale: Un standard global pentru pașaportul online ar putea reduce discrepanțele între state și ar asigura aplicabilitatea sa la scară largă.

Acest articol nu a fost o ”predicție” ci un inventar al problemelor mai degrabă. La final, îndrăznesc și o previziune, care este, recunosc, și wishful-thinking: Anul 2025 va fi anul în care trebuie tranșată problema utilizării răuvoitoare a platformelor de comunicare online.

Note:

[1] Facebook–Cambridge Analytica data scandal https://en.wikipedia.org/wiki/Facebook%E2%80%93Cambridge_Analytica_data_scandal

[2] OpenAI’s approach to AI and national security, Oct 2024, https://openai.com/global-affairs/openais-approach-to-ai-and-national-security/

[3] Comisia Europeană, Regulamentul privind serviciile digitale, https://commission.europa.eu/strategy-and-policy/priorities-2019-2024/europe-fit-digital-age/digital-services-act_ro

[inapoi la Cuprins]

---

În era inteligenței artificiale (AI), rețelele informaționale capătă un nou sens: nu mai sunt doar canale de comunicare, ci devin actori autonomi care modelează percepții, influențează decizii și, în unele cazuri, manipulează direct opiniile publice. Acest lucru are implicații profunde asupra democrației, care, la bază, nu este un proces ce determină adevărul, ci unul care decide asupra preferințelor și dorințelor cetățenilor. Însă, când adevărul este pierdut într-un ocean de informație, iar algoritmii devin arbitri ai realității, democrația însăși riscă să fie deturnată.

În acest context, democratizarea rețelelor informaționale, în sensul în care fiecare opinie cântărește la fel indiferent de fundamentul său factual, devine o provocare. Ignorarea experților, jurnaliștilor și a celor care verifică faptele duce la o erodare a încrederii în instituții și la un populism periculos, accentuând polarizarea și radicalizarea societăților.

Acest articol analizează impactul AI asupra rețelelor informaționale, provocările acestei noi paradigme asupra democrației și modul în care ar putea arăta anul 2025.

Cultura umană vs. cultura artificială

Povestirile și mitologiile ne-au adus împreună ca specie și ne-au permis să construim civilizații. Însă, odată cu ascensiunea AI, intrăm într-o eră a culturii artificiale. De la artă și literatură generate de algoritmi, la sisteme monetare și politice optimizate de AI, cultura umană este treptat înlocuită sau completată de contribuții non-umane.

Internetul a promis cunoaștere infinită, însă algoritmii AI au transformat această promisiune într-un mediu de polarizare și manipulare. Informațiile alarmiste, exagerate sau radicalizate sunt amplificate, exacerbând diviziunile dintre oameni. În acest context, întrebarea devine: cum vom naviga într-o lume construită parțial de agenți autonomi non-umani?

Democrația și adevărul în era informațională

Democrația, prin natura sa, conține un proces electoral bazat pe preferințe și dorințe, nu pe adevăruri absolute. Problema apare atunci când adevărul devine o victimă a volumului uriaș de informații disponibile în mediul online. Adevărul este scump, complex și deseori incomod, în timp ce ficțiunile sunt ieftine, atractive și captivante. Într-o lume în care fiecare opinie este tratată egal, ignorând expertiza, asistăm la o subminare a proceselor democratice și la o ascensiune a populismului.

Una dintre provocările AI este așa numita problemă a aliniamentului – asigurarea că sistemele AI acționează conform intențiilor umane, iar scopul sistemului rămâne aliniat cu scopul său intenționat. Este dificil pentru designerii de AI să anticipeze toate comportamentele dorite și nedorite. De aceea, se folosesc obiective “proxy”, precum obținerea aprobării umane, care pot crea lacune exploatabile.

Acest fenomen, cunoscut ca „hacking de recompensă,” permite algoritmilor să își atingă obiectivele în moduri neașteptate, uneori dăunătoare. În plus, algoritmii pot dezvolta strategii instrumentale nedorite, cum ar fi căutarea puterii sau asigurarea supraviețuirii proprii. Aceste riscuri cresc pe măsură ce sistemele AI sunt aplicate pe scară largă, în contexte noi și complexe.

Așadar, algoritmii AI joacă un rol central în dinamica procesului democratic. Ei decid ce vedem pe rețelele noastre sociale, în funcție de obiectivul principal al platformelor: creșterea engagement-ului. Algoritmii manipulează miliarde de oameni global, învățând tipare de comportament și amplificând conținutul care stârnește emoții puternice, fie ele de furie, frică sau entuziasm.

Exemplele recente, precum cazul Cambridge Analytica, au demonstrat modul în care datele comportamentale pot fi exploatate pentru a influența alegeri politice în SUA sau Marea Britanie. În România anului 2025, rețelele sociale vor continua să joace un rol major în influențarea deciziilor politice, prin afișarea de conținut personalizat și reclame politice hiper-direcționate, afectând inclusiv alegerile prezidențiale.

Algoritmi și control: între promisiune și pericol

Deși ne aflăm încă în era algoritmilor primitivi, aceștia deja decid destinele oamenilor în diverse domenii. Amintesc doar câteva în cele ce urmează:

• • Sistemele de creditare bancară: unde scorurile de credit dictate de algoritmi pot determina accesul la împrumuturi.

• • Platformele de angajare: care pot include/exclude candidați pe baza unei multitudini de criterii algoritmice complexe

• • Sistemele de creditare socială: în China, de exemplu, cetățenii sunt notați în funcție de comportamentul lor online și offline, iar scorul social le influențează accesul la servicii publice, locuri de muncă sau chiar libertatea de mișcare.

• • Sistemele de securitate sau armele autonome: unde deciziile de viață și moarte sunt lăsate în mâinile algoritmilor.

Aceste exemple subliniază cât de mult puterea algoritmică poate modela societățile. În cazul sistemelor de supraveghere și creditare socială, ca în China, tehnologia devine un instrument de control totalitar, urmărind fiecare aspect al vieții cetățenilor.

În România anului 2025 nu vom asista, însă, la această formă de control totalitar.

Previziuni pentru 2025

România se va confrunta cu o serie de provocări generate de AI.

Rețelele sociale vor juca un rol extrem de sofisticat în cartografierea și exploatarea preferințelor politice. Alegerile prezidențiale din 2025 vor fi influențate de campanii digitale hiper-direcționate. Nu toate aceste campanii vor fi descoperite sau înțelese.

Vom asista la o creștere a dezinformării generate de agenți AI, acești boți care imită aproape perfect conaționali internauți și au un scop propagandistic sau ideologic bine definit. Aceasta va afecta nu doar alegerile, ci și încrederea publică în informații.

În 2025, lumea va începe să se obișnuiască cu ideea interacțiunii cu informațiile generate de AI, de la informații factuale (știri, noțiuni științifice, fapte istorice) la ficțiuni, “entertainment” și teorii ale conspirației.

Polarizarea societății pe falii ideologice, politice, sau identitatea va continua să fie accentuată de algoritmi care prioritizează conținutul emoțional în detrimentul celui factual.

Oportunitatea noastră este să traversăm ne-șifonați (prea tare) acest următor an care ne va aduce numeroase provocări economice sau politice și să ieșim la capăt cu lecțiile învățate. Avem toate șansele să fim precauți și să ne putem adapta acestor schimbări. Să înțelegem noua paradigmă, să decidem cine și cum poate disemina informații, sau care este modul în care ne vom raporta la informație în general.

Rețelele informaționale actuale nu mai sunt doar infrastructuri de transmitere a mesajelor actorilor umani și atât, ci includ actori autonomi cu potențial de a remodela democrația, cultura și structurile sociale. În 2025 și mai departe, provocarea esențială va fi să găsim un echilibru între beneficiile pe care le aduce AI și riscurile pe care le implică. Cursa tehnologică pare de neoprit, iar efectele sunt tot mai pronunțate.

[inapoi la Cuprins]

---

Într-o lume din ce în ce mai digitalizată, dezinformarea și atacurile cibernetice au devenit două dintre cele mai puternice amenințări la adresa securității globale. Dezinformarea manipulează percepțiile publice, subminează încrederea în instituții și polarizează societatea, în timp ce atacurile cibernetice perturbă infrastructura critică, economia și confidențialitatea datelor.

Acești doi factori se intersectează tot mai mult, fiind adesea utilizați împreună pentru a destabiliza state, a manipula piețele financiare și a exploata slăbiciunile tehnologice. In continuare voi explora trendurile emergente în dezinformare și atacurile cibernetice, precum și impactul lor asupra securității globale in 2025

Dezinformare: Evoluția și Trendurile pentru 2025

1. Automatizarea prin Inteligență Artificială (IA)

Utilizarea inteligenței artificiale în dezinformare este un fenomen în creștere. Algoritmii avansați pot genera conținut text, audio și/sau video greu de deosebit de cel autentic.

Deepfakes

In 2025 ne asteptam ca deepfake-urile sa fie larg raspandite in mesajele publice. De precizat ca deepfake-urile sunt videoclipuri sau imagini create artificial si sunt folosite deja pe scara larga pentru a simula persoane reale, manipulând discursuri politice, declarații publice sau evenimente. Exemple recente includ videoclipuri false ale liderilor mondiali, utilizate pentru a răspândi confuzie sau panică.

Generative AI

Platformele precum ChatGPT sau alte modele generative sunt deja folosite pentru a crea știri false sau comentarii automate pe scară largă, amplificând narațiuni false. Ne asteptam ca in 2025 autentiticatea lor sa se rafineze si sa fie din ce in ce mai dificil de le demasca.

2. Microtargeting și Personalizarea Mesajelor

Cu ajutorul datelor colectate de pe rețelele sociale și alte platforme online, actorii statali care desfășoară campanii de dezinformare pot personaliza mesajele pentru grupuri targetate de audienta.

Polarizarea grupurilor

Ne asteptam in 2025 la segmentarea audienței pe criterii demografice, psihografice sau geografice care va permite atacatorilor să alimenteze diviziunile sociale, amplificând conflictele deja existente.

3. Manipularea Rețelelor Sociale

Rețelele sociale rămân principalul vehicul al dezinformării. În ultimii ani, au apărut noi tendințe care vor continua si vor deveni raspandite in 2025

Troll farms și botnets avansati tehnologic

Conturile false sunt din ce în ce mai sofisticate, având activități care le fac să pară autentice. Aceste conturi interacționează cu utilizatori reali, crescând credibilitatea si propaarea mesajelor false.

Influenceri falși

Crearea de profiluri de influenceri falși care diseminează narativele dorite. Acești influenceri câștigă rapid adepți și sporesc credibilitatea campaniilor de dezinformare.

4. Weaponizarea Subiectelor Sensibile

Campaniile de dezinformare se concentrează pe subiecte emoționale și controversate pentru a maximiza impactul de exemplu:

Vaccinurile și sănătatea publică

Dezinformarea despre vaccinuri, COVID-19 sau alte probleme de sănătate publică a devenit o armă eficientă pentru a destabiliza încrederea în guverne și sisteme medicale. Acest narativ a fost readus  in spatiul public de la inceputul secolului 20 cand se raspandise idea ca vaccinurile sunt instrumente de exterminare in masa.

Crize globale

Războaiele, migrația, schimbările climatice și alte crize sunt exploatate pentru a răspândi panică și confuzie, frica fiind cel mai efficient instrument de radicalizare. Narativul Soros , cardurilor de credit sau Bill Gates sunt bine studiate ca metoda de radicalizare prin raspandirea fricii si vor fi amplificated in 2025 adaugand noi narrative: Amenintarea Nucleara si dorinta de razboi a occidentului cu mainile ucranienilor.

Atacuri Cibernetice: Evoluția și Trendurile Actuale

1. Creșterea Ransomware-ului ca Serviciu (RaaS)

Ransomware-ul a devenit unul dintre cele mai populare instrumente de atac cibernetic, iar conceptul de „Ransomware as a Service” face ca acest tip de atac să fie accesibil chiar și actorilor mai puțin sofisticați.

Business model

Grupurile de hackeri dezvoltă instrumente ransomware și le închiriază altor atacatori, împărțind câștigurile. Acest model a dus la o explozie de atacuri. De evidentiat ca in 2025 vom asista la atacuri combinate randsomware in sync cu actori statali ptr a perturba masiv elementele de infrastructura

Targetarea infrastructurii critice

Sectoarele de sănătate, energie și transport sunt printre cele mai vizate, având un impact economic și social major.

2. Atacuri asupra Lanțului de Aprovizionare (Supply Chain Attacks)

Atacurile asupra lanțurilor de aprovizionare au devenit tot mai frecvente. Acestea implică compromiterea unui furnizor de servicii pentru a accesa ținte mai mari.

Cazuri notabile

Atacul SolarWinds (2020) a demonstrat cât de devastatoare pot fi aceste operațiuni, afectând guverne și corporații din întreaga lume. La fel si VMware si atacuri de mai mica amploare asupra applicatilor Microsoft

3. Exploatarea Vulnerabilităților Zero-Day

Atacatorii cibernetici se concentrează pe identificarea și exploatarea vulnerabilităților necunoscute anterior (zero-day).

Comercializarea vulnerabilităților

Piața neagră pentru vulnerabilități zero-day este în plină expansiune, cu prețuri care ajung la milioane de dolari pentru o breșă critică.

NSA in Statele Unite are un departament de identificare, analzia si raspuns rapid pentru aceste vulnerabilitati care neoficial au fost folosite pentru a contraataca ofensivele hibride ale Rusiei, Iran si North Koreea

4. Automatizarea Atacurilor Cibernetice

Inteligența artificială joacă un rol important nu doar în dezinformare, ci și în atacurile cibernetice:

Phishing automatizat

Instrumentele AI sunt folosite pentru a crea e-mailuri de phishing personalizate, crescând șansele de succes.

Scenarii de atac adaptive

Algoritmii învățați automat pot ajusta strategiile de atac în funcție de apărarea țintei.

5. Creșterea exponentiala a atacurilor de tip DDoS

Atacurile distribuite de tip refuz de serviciu (DDoS) au devenit mai complexe și mai puternice. Acestea sunt folosite pentru a doborî site-uri web, rețele sau chiar infrastructuri critice.

Tendințe pentru 2025

Utilizarea botneturilor IoT (Internet of Things) pentru a lansa atacuri masive, profitând de securitatea slabă a dispozitivelor conectate.

Intersectarea Dezinformării cu Atacurile Cibernetice

Cele două domenii se intersectează tot mai des, creând strategii hibride de destabilizare.

1. Atacuri Sincronizate

Atacatorii cibernetici folosesc dezinformarea pentru a amplifica efectele unui atac cibernetic:

Cazuri reale

În timpul atacurilor asupra sistemelor energetice din Ucraina , dezinformarea a fost folosită pentru a induce panică și confuzie în rândul populației.

2. Manipularea Datelor

Nu doar furtul, ci și modificarea datelor devine o armă:

Impactul direct

Odată ce datele sunt manipulate, credibilitatea și funcționarea organizațiilor vizate sunt afectate. Dezinformarea poate susține narațiunea falsă generată de aceste manipulări.

3. Crearea unui Mediu de Neîncredere

Prin atacuri cibernetice și dezinformare simultană, actorii rău intenționați pot crea un mediu în care publicul nu mai știe în ce să creadă.

Impactul asupra Securității Globale

1. Subminarea Încrederii

Aceste tendințe erodează încrederea în instituții, guverne și companii private, afectând stabilitatea globală.

2. Escaladarea Războaielor Hibride

Războiul modern nu mai este doar fizic; include și dimensiuni cibernetice și informaționale, cu implicații grave pentru securitatea internațională.

3. Costuri Economice

Atacurile cibernetice și campaniile de dezinformare generează pierderi financiare masive. Companiile sunt nevoite să investească sume semnificative în securitate cibernetică, iar impactul asupra reputației poate fi devastator.

Cum Pot Fi Combătute Aceste Amenințări?

1. Investiții în Securitatea Cibernetică

Guvernele și companiile trebuie să prioritizeze securitatea digitală, implementând soluții avansate pentru a detecta și preveni atacurile.

2. Educația Publicului

Alfabetizarea digitală este esențială pentru a ajuta oamenii să recunoască și să respingă dezinformarea.

3. Cooperare Internațională

Statele democratice trebuie să colaboreze pentru a împărtăși informații despre amenințări și pentru a dezvolta politici comune împotriva acestor atacuri.

4. Reglementarea Tehnologie

Companiile tehnologice trebuie să fie trase la răspundere pentru răspândirea dezinformării și pentru lipsa de securitate a produselor lor.

Concluzie

In trendurile în dezinformare și atacuri cibernetice evidențiază o lume în care tehnologia este atât o binecuvântare, cât și o amenințare. Prin înțelegerea acestor tendințe și luarea unor măsuri proactive, putem construi o societate mai rezilientă, capabilă să reziste provocărilor viitorului.

[inapoi la Cuprins]