Intrăm în al treilea an al pandemiei, iar incertitudinile cu privire la viitorul pe termen scurt și mediu se intensifică. În continuare, vă prezentăm anul 2022, prin prisma tendințelor și perspectivelor identificate de experții și colaboratorii ICDE.
Ordinea mondială va continua procesul de transformare
Valentin Naumescu Profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj, Președintele ICDE
Privind retrospectiv, 2021 a fost un an mai degrabă „intermediar” în sistemul relațiilor internaționale, marcat de tranziția post-Trump, post-Brexit și post-Merkel, fără ciocniri dramatice dar și fără soluționări concrete ale conflictelor existente, cu câteva mari dosare de securitate nerezolvate și reportate pentru noul an.
2022 ar putea aduce evoluții cu impact major în politica actorilor globali, chiar mai numeroase, mai substanțiale și mai amenințătoare decât a adus 2021, continuând însă macro-tendințele din anul recent încheiat. Astfel, va continua transformarea relațiilor politice și strategice dintre marile puteri: SUA, UE, China și Rusia, angajate de câțiva ani într-un proces complex de schimbare a ordinii mondiale. Lumea este cu privirile îndreptate spre negocierile SUA-Rusia din 10 ianuarie, dar în opinia mea aceste negocieri sunt inutile, prost pregătite și nu vor duce la niciun rezultat, fiind un „cadou” de imagine internațională și de consolidare a „cotei” regimului agresor al lui Putin oferit în pripă de administrația Biden, doar pentru a câștiga timp în criza din Estul Europei, în lipsa altor idei.
Oricât de intensă pare acum criza Rusia-Ucraina, tema nr. 1 a ordinii globale este și va rămâne războiul pentru supremație SUA-China iar această confruntare nu se va soluționa nici în 2022, ci se va profila ca un război rece („competiție extremă”, cum a numit-o președintele Biden) pe termen lung, dincolo de orizontul lui 2030.
Potențialul conflictual rămâne ridicat în câteva zone de falie geopolitică – Strâmtoarea Taiwan și mările Asiei (Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud), Marea Neagră și Europa de Est (Ucraina), respectiv Orientul Mijlociu (conflictul Iran-Israel).
Din nefericire, prelungirea pandemiei și intrarea în cel de-al treilea an afectează în mod negativ starea de spirit a cetățenilor (opinia publică), economia și dinamica societăților în ansamblu, ceea ce continuă să accelereze și să agraveze schimbările globale. Tehnicile de război hibrid, dezinformarea, manipularea și fabricile de troli și fake news alimentate de Rusia vor continua să erodeze stabilitatea democrațiilor liberale occidentale și încrederea cetățenilor în instituții și autorități, inclusiv în cele științifice și medicale. Populismul și conspiraționismul vor rămâne marii adversari interni ai democrațiilor liberale occidentale, care vor face indirect jocul Rusiei și al Chinei.
Negocierile SUA-Rusia din ianuarie vor aduce fie o posibilitate diplomatică de dezangajare a lui Putin („Exit Strategy”) din manevrele de desfășurare militară de la frontirele Ucrainei (cu un set de consecințe care sunt deocamdată neclare pentru Europa Centrală și de Est), fie prilejul de care Putin se va folosi pentru a arăta eșecul negocierilor cu SUA și NATO, neprimirea garanțiilor de securitate și deci pretextul de a mai fura Ucrainei câteva teritorii marginale, cel mai probabil privinciile separatiste Donețk și Lugansk, pe care Kievul oricum nu le mai administrează de la războiul secesionist din 2014. Pe termen mediu și lung însă, Putin știe că o invadare fie și limitată a Ucrainei i-ar aduce costuri foarte mari iar garanții privind blocarea NATO oricum nu poate să primească.
Pe 29-30 iunie 2022, Summitul NATO de la Madrid va aduce noul concept strategic al Alianței, devenit foarte important în contextul actualelor tensiuni din regiunea Europei Centrale și de Est.
Ar fi de urmărit și negocierile de la Viena privind noul acord nuclear al marilor puteri cu regimul din Iran. Așa cum a anunțat încă din toamnă, guvernul de la Ierusalim a reiterat că forțele armate israeliene sunt pregătite ca, în caz de necooperare a Teheranului, să lovească unilateral ținte iraniene. Conflictul Israel-Iran este unul din scenariile care rămâne pe agenda variabilelor lui 2022, alături de scenariul conflictului Rusia-Ucraina și al unei invazii limitate a Rusiei în regiunile separatiste Donețk și Lugansk.
La Summitul din martie, sub președinția franceză, UE este așteptată să adopte Busola Strategică, instrument politic subsumat obiectivului mai larg al suveranității (autonomiei strategice) europene, în „Anul Apărării Europene”, obiectiv pe care administrația SUA a anunțat că îl susține și chiar este dispusă să colaboreze cu partenerii și aliații europeni pentru realizarea lui.
Pe 10 și 24 aprilie, alegerile prezidențiale din Franța vor aduce un mandat nou la conducerea celei de-a cincea Republici, șansele cele mai mari de victorie aparținând fie actualului președinte Emmanuel Macron (dacă în finală se vor califica unul din cei doi extremiști de dreapta, Eric Zemmour sau Marine Le Pen) fie candidatei de centru-dreapta a republicanilor, Valérie Pécresse, dacă aceasta reușește să intre în turul al doilea. De orientarea și viziunea președintelui Franței în noul mandat de cinci ani vor depinde în mare măsură viitorul Uniunii Europene, relațiile transatlantice UE-SUA-NATO precum și raportarea europeană la puterile revizioniste, China și Rusia.
Dorin Popescu, Președintele Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House, Coordonatorul filialei Constanța a ICDE
Pe toată durata anului vor avea loc provocări și ostilități în relațiile Rusiei cu Ucraina, UE, NATO și SUA.
Mă aștept ca partea rusă să decidă o intervenție hibridă în Ucraina, Moldova sau chiar Georgia în cea de-a doua parte a anului. Intervenția va avea caracter impredictibil, va fi una multiplă și se va derula într-un format hibrid greu de prezis. Cel mai probabil, Kremlinul va opta pentru o formulă de intervenție hibridă în zona de sud a Ucrainei, pe direcția Mariupol-Herson-Nikolaev-Odesa, pe o adâncime în teritoriu care va depinde de mai mulți factori, locali și externi.
Estimez că o intervenție hibridă rusească în Ucraina se va produce cu un grad ridicat de probabilitate, însă după ce “vigilența Vestului” va obosi – Putin iubește deopotrivă surpriza și controlul. Nu exclud provocări insidioase cu efect pe termen lung (și) în Moldova, unde Moscova are interesul tactic de a sabota actuala liniște pro-Vest de la Chișinău.
Permanentizarea tensiunii publice în relațiile cu Vestul îl va motiva pe Putin la acțiuni externe dure, din rațiuni de agendă internă. Fiecare zi care trece îl “obligă” la “eroism”: rușii de rând vor avea nevoie iarăși de “pompierul de serviciu” de la Kremlin, într-o lume incendiată (tot) de piromanii din Lublianka. Cel mai probabil, intervenția rusă va evita un scenariu prioritar militar, va fi de scurtă durată și pe o adâncime redusă.
Valul actual de turbulențe de la estul României va genera tensiuni și conflicte de intensități diferite în mai multe spații, inclusiv în Federația Rusă. Exacerbarea tonului belicos al Moscovei ascunde o temă internă sensibilă, care poate exploda în condițiile unei gestionări defectuoase sau tardive a acesteia de către Țar. Nici autocrația din Rusia nu a rămas imună la dezastrele lumii contemporane, iar aceste dezastre pot crea explozii fatale, pe falii largi, chiar în patria lui Putin.
Aștept să se producă multiple degradări ale liniștii geopolitice de la estul României, pe un front mai larg și cu mai multe “puncte fierbinți”. Va fi un an mai agitat, mai turbulent, mai belicos, cu tensiuni permanente, cu provocări multiple, pe întreg spațiul din vecinătatea estică, iar turbulențele vor crește în intensitate până la mici “explozii” hibride, simultane sau succesive, pe un areal extins, de la Tiraspol și Mariupol la Vladivostok.
Provocarea unui conflict militar clasic și de durată în Ucraina este improbabilă și poate avea inclusiv efecte de bumerang. Mai degrabă mici episoade belicoase cu impact limitat vor înlocui un conflict clasic de proporții.
Multă vreme de acum încolo, Estul nostru nu va avea liniște. Anul 2022 va fi astfel primul dintr-o lungă serie de ani tensionați, belicoși, rebeli și ostili, cu episoade de beligeranță hibridă ce vor adânci șenalele actualei linii de confruntare dintre Vest și Rusia. Unele proiectile pot lovi România în mod direct.
2022 va deschide paradigma unui lung proces de oficializare a statutului de zonă gri / zonă tampon / zonă buffer pentru vecinătatea estică pro-europeană, proces din care singura evadare ce poate posibilă include conflicte și catastrofe. Epicentrul acestora va fi la Kiev, unde frustrările solitudinii se acumulează rapid.
Andrei-Stefan Enghis, doctorand in relatii internationale la UBB Cluj
La inceput de 2022 putem incerca sa creionam marile evenimente politice care vor avea o însemnătate deosebita in domeniul relațiilor internaționale, fara a avea insa posibilitatea de a verifica acuratetea 100% a acestor previziuni.
Pe fondul amenintarii integritatii teritoriale a Ucrainei si emiterii unor garantii de securitate putin probabil de a fi acceptate de catre Occident, primele luni din 2022 stau sub spectrul unei invazii militare a Ucrainei. Rusia știe ca nu ar avea mult de pierdut, lăsând la o parte pierderea de vieți umane si echipament militar. Lipsa unor instrumente hard de constrângere din partea Occidentului va fi pe deplin speculata: sancțiunile economice au un efect destul de limitat. Opțiunea « nucleara » de a scoate Rusia din sistemul SWIFT poate avea efect de bumerang – deși ar cauza o prăbușire a sistemului bancar rusesc si a economiei rusești, riscul de a întoarce Rusia la cea din anii 1990 e prea mare. Acum opinia publica rusa este mult mai anti-Occident decât era atunci si in plus, posibilitatea de a inclina balanța puterii spre China, prin « împingerea » Rusiei spre Beijing, este prea mare. Activarea Articolului 5 din Tratatul NATO nu e posibila, datorita faptului ca Ucraina nu face parte din Alianța Nord-Atlantica. Soldații americani nu vor fi trimiși sa lupte alături de cei ucraineni, iar pentru vest-europeni, deși suferința ucrainenilor va provoca multa empatie, confortul relațiilor economice cu Rusia va prima. Cu conflicte înghețate pe teritoriul ei, cu o manifestarea violenta a opoziției Rusiei fata de aspirațiile occidentale ale Ucrainei si cu o poziție ezitanta a Occidentului, Ucraina va fi o victima sigura a aspirațiilor președintelui Putin de a reface, încet si sigur, zona de influenta a defunctei URSS.
2022 va reprezenta de asemenea adoptarea de catre NATO a noului Concept Strategic. Flexibilizarea Aliantei pentru a tine cont de noile provocari in materie de securitate, precum si reafirmarea unor obiective si valori care au stat la baza Aliantei in deceniile precedente sau reconsiderarea relatiilor politice si militare cu alti actori politici, in mod notabil Rusia, vor face parte din acest nou Concept Strategic. Un capitol aparte o va reprezenta cooperarea cu Uniunea Europeana, care-si va defini Autonomia Strategica Europeana in timpul mandatului președinției franceze in prima jumătate a lui 2022.
2022 va fi marcat de asemenea de asumarea la inceputul anului de catre Franta a Presedintiei Consiliului de MInistri a Uniunii Europene. Vor fi 6 luni in care Franta va cauta sa promoveze in cadrul Uniunii Europene proiectele de mare importanta strategica pentru Paris, in special in materie de politica externa. Nu întâmplător pe durata președinției franceze va avea loc Summitul Apărării, anunțat încă din toamna lui 2021 de către președinta Comisiei Europene, doamna Von der Leyen, si președintele Consiliului European, Charles Michel, summit care va marca elaborarea documentului privind Autonomia Strategica Europeana, atât de draga actualului locatar de la Elysee. Pe fondul căutării noului cancelar german de a-si consolida profilul internațional, după ieșirea din scena a Angelei Merkel, președintele Macron va căuta sa se afirme ca principal interlocutor al Uniunii Europene. Preocupat de ascensiunea candidatei de dreapta, Valerie Pecresse, presedintele Macron va căuta sa convingă electoratul francez ca interesele Frantei in cadrul Uniunii Europene sunt cel mai bine promovate si aparate prin vocea sa.
Tot in timpul presedintiei franceze lucrarile Conferintei pentru Viitorul Europei se vor finaliza cu un raport prezentat liderilor europeni ce va cuprinde recomandari pentru dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene. Vorbind de lideri europeni, un eveniment care poate va suscita mai putin interes, datorita rolului mai putin marcant, este terminarea mandatului de doi ani si jumatate a presedintelui Consiliului European, fostul prim-ministru belgian Charles Michel. Foarte probabil mandatul acestuia va fi reinnoit pentru inca doi ani si jumatate, datorita prestantei acestuia (facand abstractie de scandalul Sofagate din 2020) in obtinerea consensului politic intre liderii europeni.
Doua alte evenimente politice, de importanta mai redusa, insa care pot avea un impact asupra viitorului Uniunii Europene sunt alegerile parlamentare din Ungaria din aprilie 2022 si alegerile prezidentiale din Austria din septembrie 2022. Alegerile parlamentare din Ungaria pot sa fie inceputul sfarsitului pentru coalitia anti-Bruxelles a Grupului Visegrad (Polonia, Cehia, Ungaria si Slovacia, la care s-a alaturat recent si Slovenia). Prin infrangerea premierului Viktor Orban, un critic vocal al Bruxelles-ului, Polonia s-ar putea vedea izolata pe plan european si tonul, momentan foarte combativ, al guvernului de la Varsovia sa devina mai conciliant.
Succesiunea cancelarilor – Kurz, Schallenberg si Nehammer – parca a vrut sa readuca atentia asupra statului alpin, atat de linistit altfel. 2022 se anunta un an interesant pentru Austria, prin prisma alegerilor prezidentiale din septembrie. Desi presedintele austriac are un rol mai mult ceremonial, sa nu uitam agitatia din cancelariile occidentale din decembrie 2016, cand candidatul extremei drepte, Norbert Hofer, era vazut cu sanse reale sa castige presedintia austriaca. Victoria lui Van der Bellen a reprezentat o gura de oxigen pentru establishmentul european, puternic zguduit de votul pro-Brexit si a determinat un recul, la acel moment, al partidelor de extrema dreapta. Scorul slab al AfD in alegerile parlamentare din Germania din septembrie 2021 nu poate fi decat un semnal pozitiv. Faptul ca extrema dreapta franceza se va « canibaliza », intre Le Pen si Zemmour, in alegerile din aprilie 2022 nu face altceva decat sa ofere sperante reale ca Austria nu va vira spre extrema dreapta.
Radu Carp, Profesor de Drept și Științe Politice, Director al Departamentului de Politici Publice, Relații Internaționale și Studii de Securitate, Universitatea București, Director Național și Director EMA din partea Universității București, Programul European de Masterat în Drepturile Omului și Democratizare, Veneția
Republica Moldova va traversa o perioadă de stabilitate internă în 2022, cu condiţia ca pe plan extern, în imediata sa vecinătate, să nu fie declanşat un conflict major între Federaţia rusă şi Ucraina.
Stabilitatea internă se va datora faptului că în Parlament există o majoritate însemnată PAS, numărul de partide reprezentate s-a stabilizat la doar trei, iar scrutinurile prezidenţial, respectiv parlamentar sunt îndepărtate în timp.
Preşedintele Maia Sandu dispune de această largă majoritate, iar anul 2022 poate fi anul în care să aibă loc reforme amânate multă vreme.
În lipsa unor evenimente externe imprevizibile, Republica Moldova nu va avea probleme generate de evoluţia preţului la gaze, în condiţiile acordului cu Gazprom semnat în toamna anului 2021. Marea provocare a anului 2022 o reprezintă pentru Republica Moldova aprovizionarea cu energie din alte resurse. Deocamdată, gazoductul Iaşi – Ungheni nu este funcţional dar şi-a dovedit utilitatea (prin simpla sa menţionare în cadrul negocierilor cu Gazprom). Exprimarea unei voinţe mai clare a României în privinţa utilizării efective a gazoductului nu va putea fi refuzată de Republica Moldova dar această evoluţie este puţin probabilă, în contextul tensionat regional care va continua să evolueze cel puţin la fel în 2022.
Marea provocare pentru 2022 în cazul Republicii Moldova este în ce măsură se va reuşi atragerea de noi fonduri din partea Uniunii Europene şi cum vor fi folosiţi aceşti bani. 2021 a marcat un interes mai aprofundat al Republicii Moldova pentru a atrage acest gen de finanţări nerambursabile şi este foarte sigur că această tendinţă va continua.
O altă provocare o constituie combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate – Republica Moldova va trebui să ceară expertiză în acest sens din partea UE, precum şi sprijin logistic, renunţând la a se rezuma la enunţarea unor obiective în acest domeniu, argumentul fiind că acestea au efecte nu doar în Republica Moldova, ci şi efecte transfrontaliere, riscând să afecteze interesele financiare ale UE.
Relaţia cu România este pe un trend ascendent şi va fi în continuare în 2022, cu condiţia menţinerii stabilităţii politice la Bucureşti. Vizita doamnei Sandu în România, urmată la scurt timp de vizita primului – ministru Gavriliţă au avut efecte positive, prin identificarea domeniilor de interes comun şi a oportunităţilor de finanţare. 2022 va fi primul an în care va exista o foaie de parcurs cu obiective realiste, faţă de anii precedenţi când existau documente bilaterale mai puţin constrângătoare.
2022 va marca prelungirea stagnării în privinţa identificării de soluţii privind problema transnistreană. Republica Moldova nu a propus după schimbarea de putere la nivel prezidenţial şi parlamentar soluţii noi pentru rezolvarea acestui conflict dar a enunţat în numeroase ocazii necesitatea retragerii trupelor ruse. Din această perspectivă, Republica Moldova va trebui să ştie cum să folosească pe parcursul anului 2022 tensiunile ruso – ucrainene (care nu vor înceta, indiferent de deznodământul actualei crize) pentru a atrage atenţia partenerilor occidentali şi organizaţiilor internaţionale asupra necesităţii unei abordări globale, a rezolvării simultane şi coordinate a tuturor conflictelor din regiune.
Raluca Moldovan, Conferențiar Universitar la Facultatea de Studii Europene, UBB Cluj
Zona Orientului Mijlociu:
Această regiune va continua să rămână o „zonă fierbinte” a globului și în 2022, cu un potențial ridicat pentru conflicte regionale care pot destabiliza politica internațională per ansamblul său. În aceasta analiza, mă voi concentra în special pe relația SUA-Iran, anunțata ca o prioritate a administrației Biden la începutul mandatului, în ianuarie 2021, dar și pe alți câțiva actori influenți din regiune, precum Israel sau Arabia Saudită.
În ciuda multiplelor runde de negocieri indirecte între Washington și Teheran pentru a revitaliza acordul nuclear încheiat in 2015, care nu a fost recertificat de fostul președinte Donald Trump în 2018, care au avut loc in 2021 la Viena, cele doua părți nu sunt deloc aproape de finalizarea unei înțelegeri care ar limita ambițiile nucleare ale Iranului. Iranul dă semne ca nu ar dori, de fapt, resuscitarea acordului sub aceiași termeni discutați în 2015 (din cauza clauzelor care impuneau restricții asupra procesului de îmbogățire a uraniului și a numărului de centrifuge operaționale), iar SUA au de asemenea rezerve, dat fiind ca, potrivit acordului inițial, unele dintre clauzele limitative urmau să expire în 2025, la 10 ani de la semnarea tratatului inițial. În plus, faptul că, după alegerile din iunie 2021, Ebrahim Raisi, cunoscut pentru poziția sa radicală în relația cu Washingtonul, a devenit președintele Iranului, nu este în măsură să faciliteze negocierea unui nou acord în condițiile în care inclusiv Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a declarat în câteva rânduri ca se opune renegocierii acordului nuclear dacă acest lucru presupune mai multe compromisuri din partea statului sau. Radicalii de la Teheran se tem, pe de o parte, că Occidentul ar putea folosi acest acord nuclear, denumit oficial Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA) pentru a limita influența regională a Iranului și a face presiuni asupra regimului de la Teheran pentru a respecta drepturile omului, iar pe de alta, că îmbunătățirea relațiilor cu Occidentul, în cazul in care s-ar ajunge la un acord, i-ar impulsiona pe moderații iranieni, care cer reformarea regimului și ar slăbi influența clerului șiit. În ceea ce privește poziția SUA și cea a celorlalte puteri occidentale implicate în negocieri, soluțiile propuse până acum sunt de tip „more for more”, ceea ce înseamnă ridicarea tuturor sancțiunilor economice impuse Iranului în schimbul renunțării acestuia pe termen lung la ambițiile nucleare, sau „less for less”, adică o renunțare parțială la sancțiunile impuse în schimbul unei limitări a programului de îmbogățire a uraniului. Niciuna dintre aceste alternative nu a produs rezultate palpabile, iar aceasta stagnare prelungita a discuțiilor cred că va continua și în primele luni ale noului an, în condițiile în care administrația Biden își va concentra atenția asupra alegerilor de la jumătatea mandatului (midterms) din noiembrie 2022 și asupra situației economice, încă grav afectată de pandemia de COVID-19, iar Teheranul va continua să își mențină poziția inflexibilă pe care a adoptat-o până acum, precum și apropierea de China, care deja a alocat 400 de miliarde de dolari pentru un acord economic cu Iranul.
Aceasta fiind starea de fapt, cele două puteri regionale direct interesate în a limita influența Iranului, Israelul și Arabia Saudita, vor continua, cel mai probabil, încercările de a submina rolul Teheranului pe plan regional și global. Pentru Israel, miza este una de securitate: posibilitatea ca Iranul să își dezvolte un arsenal nuclear reprezintă o amenințare directă și reală la propria sa supraviețuire, ceea ce înseamnă ca statul evreu nu va ezita sa folosească forța (așa cum a făcut de mai multe ori în trecut) pentru a ataca facilitățile nucleare ale Iranului, indiferent dacă acest lucru va afecta relația specială dintre Washington și Tel Aviv. Israelul are, pentru prima data în ultimii 12 ani, o coaliție de guvernare care nu este dominată de Likud și condusa de veteranul Benjamin Netanyahu, pentru care Iranul a reprezentat întotdeauna o amenințare existențială extrem de gravă. Acesta, chiar daca se află momentan în opoziție, nu pare să fi renunțat la ambiția de a reveni la șefia guvernului și va specula orice ezitare a actualei coaliții (al cărei singur numitor comun a fost dorința de a-l înlătura pe liderul Likud de la putere) pentru a forța o revenire politică înainte de încheierea mandatului actualului guvern. Acestea fiind datele problemei, consider că Israelul nu va aștepta finalizarea negocierilor de la Viena și va interveni militar împotriva Iranului în 2022 daca va considera că programul nuclear al acestuia din urma va deveni un pericol viabil.
Cât privește Arabia Saudită și liderul de facto al regatului, prințul moștenitor Mohamen bin Salman, acesta dă semne, după o lungă perioadă în care și-a creat o reputație de lider intransigent care nu ezită să folosească forța pentru a-și atinge scopurile, de o oarecare moderație, în condițiile în care, în trecut, acțiunile sale au dus la o scădere marcantă a investițiilor străine directe în Arabia Saudită și au pus în pericol planul intitulat „Vision 2030” care dorește să limiteze dependența de petrol a regatului ca unică sursă de venit. Desigur, Arabia Saudită nu va renunța la rivalitatea de lungă durată cu Iranul pentru poziția de lider al lumii musulmane, dar cred că, în 2022, Riyadhul va continua dialogul timid cu Teheranul început în 2021. Desigur, nu văd cum acest proces va conduce la relații amicale între cele două state, dar cel puțin va diminua riscul de conflict deschis, similar celui din 2019, când Iranul a sponsorizat un atac al rebelilor yemeniți Houthi împotriva facilităților petroliere saudite. De asemenea, cred că Arabia Saudită va continua politica de distanțare discretă față de SUA, în condițiile în care ultimele două administrații democrate (Obama și Biden) au manifestat reticență în a juca rolul de garantor de securitate al regatului, ceea ce a dus la relații mai strânse între regatul saudit și rivalii principali ai Americii, Rusia și China.
Cu siguranță, aceasta stare de fapt nu va fi privită favorabil de către președintele american Joe Biden, însă, după cum am menționat anterior, acesta va avea de înfruntat, în noiembrie 2022, așa-numitul „blestem al alegerilor de la mijlocul mandatului” (the midterm curse): nu cred că exista un pattern mai înrădăcinat în politica americană decât acela care arată că partidul dominant (în aceste caz, Partidul Democrat, care a dat președintele în 2020) își va pierde poziția dominantă în primele alegeri midterms de la preluarea mandatului de către candidatul său ales. Dacă acest lucru se va confirma și în noiembrie 2022, așa cum previzionez, administrația Biden va trebui cu siguranță să își reconsidere prioritățile de politică internă și externă, inclusiv (sau mai ales) poziția în Orientul Mijlociu.
Nicu Ștefănuță, europarlamentar
Un birou de previziune pentru securitatea țării
Lumea în care trăim este din ce în ce mai complicată. Ca țară, nu ne putem asigura supraviețuirea, dacă nu privim tendințe, scenarii, dacă nu facem predicții și încercăm să ne aliniem politica statului privind securitatea sa.
Există un birou în cadrul Departmentului pentru apărare al Statelor Unite, numit Office of Net Assessment. Este practic o celulă menită să producă nu doar strategie, ci să analizeze viitorul în mod riguros, să încerce proiecții pe zece, douăzeci, treizeci de ani și să influențeze politica de stat pornind de la acea analiză.
Și la nivelul Uniunii Europene a fost implementată recent o astfel de inițiativă, care se numește ESPAS – Sistemul european de analiză a strategiilor și politicilor. Este un club al celor mai înalți funcționari ai instituțiilor europene, secretari general ai Comisiei, Consiliului, Externelor, sprijiniți de un staff tehnic și care încearcă să vină cu analize de tendință pe termen lung.
De altfel, documentul de tendințe globale pentru 2030 produs de ESPAS este un astfel de efort intelectual interesant, chiar dacă a ratat emergența unei pandemii de proporție seismică din principalele ei previziuni. Documentul vorbește de provocările aduse de climă, de schimbarea naturii războiului, de criza demografică și îmbătrânirea populației, corelată cu sănătate, de migrația climatică și de securitate și inteligența artificială.
Eu cred că și România are nevoie urgentă de așa ceva. Instituțiile de securitate, alături de cele politice, de apărare și relații externe trebuie să poată fi în cunoștință de cauză atunci când privim în viitorul mai îndepărtat al țării. România trebuie să aibă o ancoră care să-i asigure dăinuirea în fața unei lumi tot mai complicate.
Desigur, avem instituții care fac astfel de analize. Însă îmi pare că eforturile sunt izolate și necomunicante. Avem o viziune de ansamblu asupra a ceea ce ne paște? Despre un proiect de țară îmi vine greu să vorbesc, pentru că unul singur a existat în perioada post revoluționară, acela al aderării la instituțiile euroatlantice.
Chiar ne trebuie un consens național asupra direcției în care mergem și a pregătirii pentru pericolele ce ne așteaptă. Deși populația pare să manifeste o gândire de ireversibilitate, adică tot ce avem acum vom avea mereu, relațiile internaționale, competiția, amenințările, nu au încetat să existe. Este cea ce resimt ca politician cel mai mult – lipsa dialogului larg și strategic. Pare că suntem o căruță cu cai care trag în toate direcțiile, fără un ax precis.
Tipul de existență din Uniunea Europeană, bazat pe prosperitate economică și pace, este mai degrabă excepția, nu regula lumii în care trăim. Ori, în ciuda predicției lui Fukuyama, istoria nu s-a oprit pe loc.
Știu, nu am vorbit atât de tendințe, cât de un sistem. Dar pentru rezolvarea lucrurilor cele mai importante din viață, cel mai mult îți trebuie un plan bine pus la punct. Fără strategie vom fi ca un boxer amator aflat în ring cu Mike Tyson, knock-outul e asigurat.
https://www.defense.gov/About/Office-of-the-Secretary-of-Defense/Office-of-Net-Assessment/
Uniunea Europeană ca actor global
Siegfried Mureșan, europarlamentar
Anul 2020 va fi anul marilor decizii privind viitorul Uniunii Europene
Oamenii așteaptă soluții la problemele cu care se confruntă. Uniunea Europeană trebuie să primească noi prerogative pentru a putea oferi cele mai bune soluții la noile provocări.
În ultimii 10 ani am fost afectați de trei mari crize în Uniunea Europeană: criza economică și financiară în urmă cu 10 ani de zile, criza migrației și a refugiaților în urmă cu cinci, șase ani de zile și criza generată de coronavirus în ultimii doi ani. Niciuna dintre aceste crize nu a fost generată de instituțiile Uniunii Europene. Aceste crize nici măcar nu își au originea pe continentul european, dar fiecare dintre aceste trei crize ne-a afectat viața. În timpul fiecăreia dintre aceste crize oamenii au așteptat soluții de la nivel european. În fiecare dintre aceste crize instituțiile Uniunii Europene au ajutat. În timpul crizei economice niciuna dintre țările aflate în dificultate nu a fost lăsată singură: au fost ajutate pe rând Grecia, Irlanda, Portugalia, Cipru și Spania. La fel, acum, în timpul crizei generate de coronavirus: statele membre ale Uniunii Europene au fost solidare, iar Uniunea Europeană a facilitat, de exemplu, transferul bolnavilor din țările care nu mai făceau față, în acele țări care tocmai aveau capacități libere de tratare a bolnavilor. Vaccinul a fost achiziționat centralizat de Comisia Europeană și pus la dispoziție, în egală măsură, tuturor celor 27 de state membre. Am lansat cel mai mare pachet de ajutor economic lansat vreodată de Uniunea Europeană: 750 miliarde Euro. Am reușit să ajutăm în timpul pandemiei, deși în domeniul politicii sanitare Uniunea Europeană are foarte puține prerogative.
Anul 2022 va fi anul în care vom decide cum va arăta Uniunea Europeană în viitor. Pe durata ultimilor doi ani am învățat că virusul nu cunoaște granițe, că suntem cu toții expuși acelorași pericole și că le putem face față mai bine împreună. Am văzut și că oamenii au așteptări noi de la Uniunea Europeană: oameni așteaptă ca Uniunea Europeană să facă mai multe pentru siguranța cetățeanului, pentru controlul frontierelor externe, pentru combaterea schimbărilor de climă, pentru reducerea poluării și pentru modernizarea sistemelor medicale. Așteptările oamenilor evoluează. Este clar că, pentru a putea îndeplini noile așteptări ale oamenilor și pentru a face față noilor pericole, Uniunea Europeană trebuie să evolueze. Uniunea Europeană trebuie să primească noi prerogative. Vor fi statele membre ale Uniunii Europene dispuse să decidă acest lucru? Eu cred că da, deoarece acum înțeleg că o Uniune Europeană puternică, cu noi competențe este în interesul statelor membre. Uniți facem față mai bine noilor pericole. Viitorii pași de integrare nu vor putea, însă, fi pași în care să existe unele state care mereu să contribuie mai mult și altele care mereu să beneficieze mai mult. Va trebui să înțelegem cu toții că vor fi situații în care vom ajuta mai mult și situații în care vom fi ajutați mai mult. Poate exista solidaritate cu noi când suntem în dificultate, doar dacă suntem dispuși să fim și noi solidari cu alții când ei sunt în dificultate. O țară europeană intrată în dificultate economică ne poate afecta pe toți, o frontieră externă nesecurizată este un risc pentru cetățenii din întreaga Uniune Europeană, iar un virus scăpat de sub control într-un stat membru al Uniunii Europene se va răspândi în toate celelalte state membre ale Uniunii Europene.
În ce condiții se pot cristaliza viitorii pași de integrare europeană? Eu cred că în condițiile în care există reguli clare, fiecare se angajează să respecte aceste reguli, încălcarea regulilor va fi sancționată în mod automat, iar costul încălcării este clar și este cunoscut dinainte. Viitorii pași de integrare se pot face doar pe baza valorilor europene și pe baza regulilor, a legilor și a tratatelor europene. Doar atunci viitorii pași de integrare vor avea un cadru predictibil și pot fi acceptați de toate țările. Integrarea se poate face doar pe bază de încredere, de respectare a valorilor europene și a statului de drept. Anul 2022 va fi anul în care vom decide cum va arăta Uniunea Europeană în următoarele decenii, va fi anul în care vom decide cum realizăm tranziția spre o economie modernă, mai curată, mai verde, digitală. Evoluția Uniunii Europene este un proces firesc. Așa cum fiecare individ evoluează pe durata vieții, așa cum fiecare întreprindere trebuie să evolueze, să inoveze, să cerceteze pentru a rămâne competitivă, exact așa și Uniunea Europeană trebuie să evolueze pentru a oferi cele mai bune soluții la noile provocări cu care oamenii se confruntă.
Corneliu Bjola, Profesor Universitatea Oxford
Va reuși Uniunea Europeana sa se afirme ca actor geopolitic in domeniul tehnologiei de vârf in 2022?
Thierry Breton, Comisarul European pentru Piața Interna, atrăgea atenția in iulie 2021, ca pandemia nu constituie doar o criza de sănătate, sociala, sau economica ci ea marchează, potențial, un nou început de ordine internaționala pe care Uniunea Europeana nu trebuie sa îl rateze.[1] Un element esențial al acestui nou început este legat de geopolitica tehnologiei, si anume de modul in care Uniunea va asigura accesul la resursele necesare dezvoltării tehnologiilor de vârf (semiconductoare, materii prime critice, metale rare), va stimula folosirea lor pentru dezvoltare economica (prin stimulare de start-up-uri si incubatoare tehnologice) si le va aplica strategic, inclusiv prin intermediul unor noi politici de suveranitate tehnologica, pentru definirea liniilor directoare de cooperare si competiție internaționala.
Diagnosticul făcut de Breton este corect, dar provocarea este destul de mare. De exemplu, din cele 44 din materiile prime critice folosite in industria de robotica numai 2% sunt produse in Uniunea Europeana. Restul provin din China (52%), Africa de Sud (15%) si Rusia (9%).[2] In domeniul start-up-urilor, situația se prezinta mai bine. In 2021, Europa a generat 72 de companii “unicorn” (companii a căror valoare depășește $1 mld), de 3 ori mai mult decât China (22), dar de 4 ori mai puțin decât Statele Unite (275). In același timp a atras o suma record de €49mld in investiții, mai mult decât China si toata Asia, dar mult sub SUA ($140 mld).[3] S-a înregistrat de asemenea progres in domeniul extern prin lansarea parteneriatului SUA-UE prin intermediul Consiliului de Comerț si Tehnologie si a creării Alianței Europene de Materii Prime care aduna 600 companii si instituții din 50 tari, acoperind o zona larga din liniile de aprovizionare cu materii prime necesare dezvoltării tehnologiilor de vârf.[4]
Bazele transformării Uniunii Europene intr-un actor geopolitic important in plan tehnologic sunt așadar așezate destul de promițător. Ceea ce este de urmărit in 2022 este măsura in care aceasta baza va permite Uniunii sa facă tranziția de la aspirația de a fi un actor geopolitic la asumarea acestui rol in mod efectiv. Câteva din masurile preconizate de Comisia Europeana pentru 2022, cum ar fi the European Cyber Resilience Act, the Digital Services Act si Digital Markets Act, sunt menite de a crea un spațiu mai bine protejat pentru activități digitale in cadrul Uniunii, iar adoptarea lor ar permite creare de standarde si norme ce vor trebui respectate si de actori externi. Un rol geopolitic mai activ care presupune însă inițierea de masuri care nu numai sa asigure dezvoltarea infrastructurii tehnologice a Uniunii dar si extinderea influenției sale la nivel global. Astfel de masuri ar include, de exemplu, crearea unei coaliții pentru stoparea exporturilor de tehnologie de represiune digitala care permit consolidarea regimurilor autoritare, dezvoltarea de capacitate si norme de supraveghere a transferului de tehnologie de vârf cum ar fi de Inteligenta Artificiala si de computere cuantice către tari rivale sau ostile si nu in cele din urma, formarea unei strategii de integrare in spațiul tehnologic al Uniunii a partenerilor săi strategici din Africa, Orientul Mijlociu, Asia si America de Sud.
[1] Thierry Breton, “The Geopolitics of Technology”, 27 Iulie 2021, https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2019-2024/breton/announcements/geopolitics-technology_en
[2] European Commission, Joint Research Centre, “Critical Raw Materials for Strategic Technologies and Sectors in the EU,” 2020, https://rmis.jrc.ec.europa.eu/uploads/CRMs_for_Strategic_Technologies_and_Sectors_in_the_EU_2020.pdf, p 11.
[3] Riddhi Kanetkar, “Europe has now created more $1bn ‘unicorn’ companies than China, “ 20 Aug 2021, https://sifted.eu/articles/europe-china-unicorn/
[4] European Raw Materials Alliance, https://erma.eu/network/
Economie, Energie, Educație, Tehnologie și Mediu
Anca Dragu, economist, senator
O serie de tendințe, perspective și riscuri putem identifica pentru anul 2022 la nivel regional, european și global: riscuri de securitate în zonele de influență rusă și în orientul mijlociu, continuarea pandemiei și impactului negativ asupra sănătății populației, riscuri legate de calitatea educației aflată în continuare sub restricțiile pandemice, precum și riscuri în domeniul economic ce decurg din presiunea inflaționistă, creșterea datoriilor guvernamentale, deteriorarea echilibrelor macroeconomice, afectarea ofertei agregate urmare distorsiunilor din lanțurile de producție, creșterea preturilor la materiile prime și criza semiconductorilor, precum și criza energetică.Provocările în plan economic sunt complexe, accentuate de pandemie.
Distorsiunile in lanțurile de producție au la baza procesul de delocalizare a producției din ultimii 30 de ani, însoțit, firesc, de îngustarea accesului la resurse pentru numeroase tari în favoarea țărilor producătoare, în special China. Astfel, anul 2022 trebuie sa vină cu noi strategii de competitivitate la nivelul tarilor europene, inclusiv în România pentru scurtarea lanțurilor de producție si accelerarea investițiilor pentru reindustrializare, în special prin dezvoltarea noilor industrii.
Pandemia a generat sau accentuat dezechilibre macroeconomice severe: inflație, datorie publica și șomaj. Reducerea acestor dezechilibre trebuie implementata gradual pentru a nu afecta procesul de redresare si reziliență post-pandemie. Inflația continuă să fie alimentată atât de cerere – prin stimuli fiscali pentru diminuarea efectelor economice ale pandemiei – cât și de ofertă – prin creșterea preturilor materiilor prime. Indexările veniturilor fixe, deși alimentează spirala inflaționistă, sunt absolut necesare pentru a preveni erodarea puterii de cumpărare, mai ales că pandemia a provocat deja pierderi semnificative de venituri, cu precădere pentru categoriile de populație vulnerabile și cu venituri fixe. În România, dezechilibrele macroeconomice se manifestă și sub forma presiunilor valutare.
Măsurile de sprijin din perioada pandemiei s-au reflectat în creșterea datoriei publice. Pe măsură ce se face trecerea de la răspunsul la pandemie la redresare, decidenții din fiecare țară trebuie să compenseze retragerea sprijinului fiscal cu măsuri de sporire a eficienței cheltuielilor publice pentru a asigura sustenabilitatea finanțelor publice și pentru păstrarea competitivității. Povara datoriei se resimte în costuri sporite aferente serviciului datoriei publice, ceea ce limitează într-o oarecare măsura eforturile de redresare. În România, datoria publică a sărit de la 35% din PIB înainte de pandemie la 50% din PIB in 2021, iar serviciul datoriei a crescut cu peste 30%. Similar, la nivelul UE, datoria publica a crescut de la 77,2% din PIB la aproape 100%.
Mecanismul de redresare și reziliență dezvoltat la nivel european are ca scop exact surmontarea acestor limitări și remodelarea și eficientizarea economiilor europene. De aceea, digitalizarea si investițiile „verzi” reprezintă peste jumătate din investițiile planului de redresare si reziliența la nivel european. Pentru România, cel mai mare risc economic îl reprezintă ratarea reformelor și a investițiilor incluse în PNRR, risc ce ar crește odată cu o posibilă instabilitate politică .
Rediscutarea limitelor superioare privind datoria publica si deficitul bugetar din Pactul de stabilitate si creștere va trebui sa tina cont de noile realități macroeconomice și de nevoia de investiții din fiecare stat membru al UE.
Claudiu Vrînceanu, economist și expert comunicare
2022, un an greu pentru business și comerțul internațional, cu “șantiere” în domeniul promovării exportului
După 2019, cel mai negru an pentru exporturile românești din perioada de după criza din 2008-2009, primul an al pandemiei (2020) a fost unul și mai dur din perspectiva evoluției balanţei comerciale: exporturile României, de 62 miliarde de euro, s-au erodat din cauza Covid-19 cu 9,9% faţă de anul anterior. Cum importurile, de 80,5 miliarde de euro, au scăzut cu 6,6%, deficitul comercial a crescut în primul an pandemic la 18,4 miliarde de euro, cu aproape 1,1 miliarde de euro peste nivelul din 2019.
În mod evident, tendința a fost globală și explicațiile au avut legătură cu criza generată de Covid-19. Exporturile sunt încă în criză la nivel regional. Deficitul comercial al României a crescut și anul trecut, iar avansul exporturilor din 2021 este cuprins în intervalul 15-20% și datorită efectului de baza, în contextul anului dezastruos 2020. Ce va fi în 2022? Care sunt tendințele care caracterizează acum comerțul internațional, cu impact asupra firmelor românești?
- Creșterea exporturilor se va eroda în 2022: avans cu doar o cifră în comparație cu 2021
Bancherii anticipează deja reducerea ritmurilor anuale ale exporturilor în 2022 spre niveluri cu mult sub nivelul de 10%, și ca urmare a dispariției efectului bază creat în 2020 de introducerea de restricții, dar și din cauza persistenței crizei sanitare, dublată de posibilitatea deteriorării severe a climatului din piețele regionale. Poziția economică a României va rămâne slabă în context regional, mai ales că România a rămas în anul 2021 singura țară din regiune cu deficit comercial major și aflat în cea mai mare creștere, potrivit datelor Eurostat.
2. Cel mai mare “șantier” în privința politicii de promovare a exportului
În prezent, avem în România cel mai mare „șantier” din ultimii 30 de ani în ceea ce privește politica de promovare a exportului, șantier început și lăsat baltă. Asta în timp ce alte țări europene cresc rolul diplomației economice, iar autoritățile din țările din Vest inventează pe bandă rulantă programe și măsuri de sprijin pentru exportatori. Spre exemplu, în locul programului de promovare a exporturilor, cu probleme descoperite în urma unui control intern, în ultimul an nu au fost propuse soluții pentru reformarea sistemului de ajutor pentru exporturi.
Oricât de bine de intenționat va fi Guvernul României, mă aștept ca din cauza i) reorganizării și creării greoaie a noilor ministere pe filiere economică, proces care durează între 3 și 6 luni, și ii) din cauza bugetului limitat, sprijinul firmelor românești în vederea internaționalizării să sufere și în 2022.
3. Firmele românești vor atrage finanțări private și vor continua să se extindă global
Valoarea finanțărilor de tip venture capital și business angel acordate firmelor tech românești s-a dublat in 2021 comparativ cu anul 2020, ceea ce a sporit semnificativ și numărul inițiativelor globale ale startup-urilor autohtone. Toți investitorii caută acum următorul unicorn românesc și spun că trăim un moment istoric pe care nu l-am mai avut până acum, iar prognozele sunt optimiste cu privire la banii privați care vor fi finanța expansiunea firmelor românești inovatoare din anul 2022.
4. IT-ul va domina proiectele noi de tip FDI
La nivel global și mai ales regional, industria de software și serviciile IT vor continua să fie cel mai mare sector în funcție de numărul proiectelor noi de tip FDI (investitii straine directe). Creșterea continuă a digitalizării globale, tranziția către smart cities și noile tehnologii vor facilita această creștere. Aici România se va confrunta cu o amenințare, în opinia mea, din cauza faptului că, așa cum bine știm, se discută despre renunțarea la scutirea unor taxe și impozite pentru angajații din IT și cercetare, schimbare care va încurca strategiile de creștere pentru afaceri cu sute de mii de angajați. Cel mai mai probabil că aceste măsuri vor fi implementate din anul 2023, dar vor afecta competitivitatea sectorului IT românesc pe piețele externe încă din anul 2022, mai ales din cauza presiunii pe costurile cu forța de muncă, și vor influența creșterea economică, în condițiile în care sectorul de IT și-a dublat ponderea în PIB și poate ajunge la 10% în următorii ani.
Cristian Bordei, senator, doctorand in Relatii Internationale la UBB Cluj
Anul 2022 va sta sub semnul tensiunii dintre țintele europene privind reducerea emisiilor de carbon și situația de pe piețele energiei, a metalelor și a principalelor materii prime.
Creșterea galopantă a prețurilor energiei, la pachet cu cele ale metalelor, care a indus transversal o creștere a prețurilor tuturor materiilor prime si a produselor agroalimentare și, implicit, o inflație în rândul țărilor dezvoltate la nivele nemaivăzute de decenii, a marcat a doua jumătate a anului 2021. Una din cauzele aceastei evoluții a fost și lipsa apetitului investițional în noi facilități de producție a energiei din combustibili fosili care a rezultat în urma restricțiilor impuse în special de UE în vederea reducerii emisiilor de carbon.
Prin urmare, rămâne de văzut dacă și în ce măsură Comisia Europeană va recurge la anumite temporizări ale acestor ținte în cazul persistenței tendinței de creștere a prețurilor energiei, cu toate riscurile derivate, inclusiv cele de pierdere a competitivității industriei europene și de tulburări sociale. Deja semnele există, mai mult ca sigur gazul natural va fi acceptat ca sursă de energie de tranziție iar energia nucleară, care anul trecut părea aproape îngropată în Europa, va fi acceptată ca energie verde. În plus, se pare că un grup de țări UE a înaintat deja o propunere cuprinzând modificări ale ETS, sistemul de emitere si tranzacționare a certificatelor de carbon.
Pentru România, parafrazându-l pe Malraux, următoarea perioadă care începe în 2022 ori va fi sub semnul eficienței energetice ori nu va fi deloc. De aceea, pe baza celor peste 2 miliarde de euro prevăzute în PNRR pentru acest capitol, previzionăm în 2022 o mare efervescență în domeniul programelor de investiții in eficiența energetică a clădirilor. De asemenea, în domeniul programelor de extindere a rețelei de stații de încărcare a vehiculelor electrice, acestea și cele de eficiență energetică a clădirilor fiind cel mai ușor de implementat.
Totodată, elemente cheie pentru evoluția pieței energiei din România în 2022 vor fi, pe de o parte, decizia Comisiei Europene de a acepta sau nu planul de restructurare propus pentru C.E. Oltenia și, pe de altă parte, capabilitatea Ministerului Energiei de a veni, în sfârșit, cu modificarea legii offshore care să ofere stimulentele necesare începerii exploatării gazelor din Marea Neagră.
De asemenea, dacă Ministerul Energiei va veni în 2022 cu legislația care să reglementeze Acordurile de achiziție de energie pe termen lung (PPA) și Contractele pentru Diferență (CFD) plus îmbunătățirea legislației privind prosumatorii, se va potența al doilea val de investiții masive în producția de energie regenerabilă Acesta se va izbi însă de limitările tehnice privind capacitățile de echilibrare ale sistemului energetic național cât și de starea tehnică a rețelei de transport a energiei electrice care vor rămâne vulnerabilități majore.
În domeniul energiei nucleare în 2022 va accelera colaborarea cu SUA atât la Cernavodă cât și în dezvoltarea proiectului unui reactor nuclear modular (SMR) și a ecosistemului aferent.
Anticipăm intrarea în exploatare a centralei pe gaz de la Iernut și poate a hidrocentralei Răstolnița dar vor continua tensiunile dintre Hidroelectrica si ONGurile de mediu. Pe termen scurt există riscul ca în cazul unei ierni grele să apară un black-out și/sau o limitare a furnizării de gaze naturale precum și riscul de faliment pentru numeroși furnizori de energie
Manuela Petrescu 
Marius Dragomiroiu
Manuela Petrescu, lector universitar, Facultatea de Matematică și Informatică, UBB Cluj, Marius Dragomiroiu, expert în Tehnologie și IT
În ciuda faptului că are una dintre cele mai rapide infrastructuri de internet din lume și un număr mare de firme și angajați în IT raportat la populația țării, România ocupă, în mod ironic, ultimul loc în toate clasamentele care privesc digitalizarea și inovația. Unul dintre criteriile importante în ceea ce privește informatizarea este gradul de integrare a serviciilor digitale în instituțiile publice. Accesul online la serviciile oferite de instituțiile statului la toate nivelurile nu mai este demult o soluție alternativă la dosarul cu șină, este o necesitate – lucru care s-a resimțit dramatic și odată cu izbucnirea pandemiei. Pentru că digitalizarea să aducă un plus cetățeanului, trebuie ca aceasta să fie axată pe acesta și necesitățile sale. Procesul de digitalizarea va continua și se va accelera, dar exista dubii mari legate de calitatea produselor software și de capacitatea lor de a răspunde întru totul necesității cetățenilor.
În sectorul privat lucrurile stau ceva mai bine, industria IT este în continuă creștere, lucru se vede și în ponderea din PIB unde preconizăm că va ajunge până în jurul valorii de 8-9%. Ponderea în PIB ar crește dacă unele companii s-ar axa și pe dezvoltarea produselor proprii. Chiar dacă încurajarea și stimularea companiilor de software de a dezvolta propriilor produse ar stimula exportul de produse soft, șansele ca acest lucru să se întâmple sunt minime. Mai mult, datorită limitării forței de muncă în domeniu, privim cu scepticism o creștere mai mare de 10%. Lipsa specialiștilor autohtoni determină o creștere a cererii pentru forța de muncă din străinătate, firmele se vor orienta să atragă forța de munca atât din țările din jur, cât chiar și din alte părți ale lumii.
Pandemia a accelerat considerabil folosirea tehnologiei în toate aspectele vieții, de la schimbarea perspectivei asupra locului de muncă, la scoala online și diferite servicii (comerț online, servicii oferite de stat, etc). Este de așteptat ca aceste schimbări să persiste și după terminarea pandemiei și, ca atare, ne așteptăm la apariția unor inițiative de reglementare a muncii la distanță, în linie cu trendul european de stimulare a acestei abordări.
Ultimii ani și mai ales anii de pandemie ne-au făcut pe toți să realizăm impactul puternic al rețelelor sociale asupra societății. Un factor important care modelează curentele de opinie in societate îl constituie informațiile trimise pe rețelele sociale. În mod particular preconizăm continuarea și amplificarea știrilor false și a tendințelor de radicalizare a societății datorită incapacității instituțiilor statului de a reglementa și penaliza propagarea lor. La nivel european începe să se conștientizeze necesitatea înăspririi legislației, chiar dacă în România, pe partea legislativă, nu credem că vor fi inițiative de tragere la răspundere pentru propagarea știrilor false.
La nivel global ne așteptăm ca 2022 sa fie anul în care tehnologia de telecomunicații 5G sa fie implementată la scară largă în SUA, iar apoi în restul lumii. De asemenea, este de așteptat ca tehnologia de “quantum computing” să devină viabilă comercială și să suplinească “traditional computing” în unele aplicații practice.
Anul 2022 va fi un an foarte fierbinte și în ceea ce privește proliferarea tehnologiei microprocesoarelor. Este un sector în care se așteaptă reconfigurări și reașezări majore ale actorilor, cauzele fiind amenințările Chinei și creșterii la un nivel record a cererii din zona industriei auto. În acest context, Uniunea Europeană se pregătește să între pe piața producătorilor sub eticheta ”UE” în colaborare cu gigantul american Intel. Pentru a-și întări dominația pe piață, Statele Unite intenționează să recupereze din terenul pierdut pe piața producției. O eventuală căderea a Taiwanului în mâinile Chinei ar fi o lovitură năucitoare pentru toți jucătorii și o amenințare directă pentru economiile Vest.
Luminița Tuleașcă, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Drept, Universitatea Româno-Americană, avocat, vicepreședinte al Institutului Român de Drept Comercial
Orice analiză actuală în domeniul educației are ca premisă nevoia de reformă structurală și de modernizare a educației, pe toate palierele sale. Ca atare, pentru România anului 2022, reforma educației este un obiectiv în sine, în cadrul căreia sunt incluse obiectivele specifice și strategiile de realizare a acestora – stabilite, în principal, prin proiectul național ”România Educată” – inițiat de Președintele României, prin Rezoluția Consiliului Uniunii Europene privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării în perspectiva realizării și dezvoltării în continuare a spațiului european al educației (2021-2030), adoptată în februarie 2021, și, dintr-o perspectivă esențializată, prin documentul ”Republica 3:0 – România Europeană” elaborat de Inițiativa pentru Cultură și Democrație Europeană.
În anul 2022, și pe termen mediu, realizarea proiectului
„România educată” pare a fi singura soluție pentru obținerea unor progrese în
domeniul educației naționale, în
contextul dublei sale asumări, respectiv asumarea ca angajament în Strategia
Națională de Apărare a Țării, aprobată prin Hotărârea Președintelui nr.
22/2020, și asumarea de către Guvernul
României a obiectivelor și țintelor strategice în domeniul educației stabilite
prin Proiectul ,,România Educată” prin Memorandumul privind implementarea
Proiectului ”România Educată” și
aprobarea priorităților în reforma sistemului
național de educație.
În esență, obiectivele și direcțiile de acțiune stabilite prin Proiectul ”România Educată” se corelează cu cele ale Ministerului Educației, pentru perioada 2021-2023, sunt asumate prin preluare în programul de Guvernare în domeniul educației, prin Programul Operațional Educație și Ocupare (POEO) și prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Ca oportunitate, implementarea proiectului ”România educată” prin intermediul PNRR constituie cel mai bun instrument actual pentru realizarea obiectivelor de reformă a educației naționale, nu numai prin finanțarea oferită, dar și prin condiționalitățile corelative acestei finanțări.
În acest sens, probabil că cele mai multe dintre țintele stabilite pentru anul 2022 în capitolul Educație al PNRR vor fi atinse în termenele inițiale sau extinse, cel puțin la nivel formal satisfăcător, cu șanse de creionare a unui nou cadru în domenii cheie ale educației naționale.
Însă, există riscul ca nepotismele, corupția, clientelismul, nepăsarea și lipsa voinței politice să blocheze, și în anul 2022, orice reformă reală în acest sector. Riscul este să avem, din nou, forme fără fond.
Romeo Stavăr-Vergea, expert Transport Maritim Internațional
“Containergeddon” a fost cuvântul anului 2021 în comerțul maritim internațional, expresie citită într-un articol Reuters acum câteva luni ce sintetizează admirabil un an unic.
Comerțul maritim internațional anterior pandemiei funcționa aidoma unui mecanism bine reglat, marile lanțuri de aprovizionare mondială, formate din nave ce brăzdează oceanele de la Est la Vest, de la Sud la Nord, funcționau sincronizate cu porturile 24 din 24, 7 zile pe săptămână, deversând miliarde de tone de mărfuri către camioane, trenuri și barje în lanțuri logistice precise către destinatarul final sau rafturile supermarketurilor.
Pandemia în modul ei de funcționare STOP and START a răvășit lanțurile globale de aprovizionare, a închis afaceri și servicii, a oprit fabrici și a sugrumat transportul aerian. Periodic, urmând valurile de infectare COVID19, economii locale au intrat în apnee datorita carantinărilor, provocând mari oscilații într-un sistem care vasculariza bine economia mondială.
2021 a fost un an în care comerțul maritim internațional a atins un vârf de creștere fără precedent, generat de reluarea în forță a activității economice în China, Vietnam, India, Europa si SUA. Programele de stimulare ale economiei în UE și SUA, corelate cu ridicarea restricțiilor și vaccinarea, au repornit efervescent afacerile, lucru ce a dat naștere unei cereri de consum cu peste 20-30% mai mari față de 2020.
Recordurile în cererea de mărfuri au provocat o criza a capacitații de tonaj disponibilă transportului acestora. Toate navele portcontainer au fost angajate, marile lanțuri de magazine din USA au angajat nave doar pentru uzul lor. Ca și când toate acestea nu ar fi fost suficiente, canalul Suez este blocat în martie 2021 timp de 6 zile de eșuarea navei Ever Given, ce pune în așteptare de ambele părți ale canalului peste 350 de alte nave, blocând marfă estimata la peste 9,6 miliarde de dolari. Reluarea activității însă generează un nou botleneck effect, trenurile și camioanele nu au putut ridica așa de repede containerele livrate in porturi, resurgența valurilor de COVID incapacitează o parte din forța de muncă, aleatoriu, provocând blocaje majore. Navele încărcate așteaptă la ancoră în radele porturilor congestionate. In scurt timp a apărut criza containerelor, o criza fără precedent in istoria transportului maritim – “containergeddon”.
Prețul de transport per unitate containerizata a atins niveluri nemaivăzute pe relația Asia -Europa și Asia- SUA, un adevărat festin pentru companiile globale transportatoare de containere. Pe relația Est Vest s-au înregistrat creșteri ale prețului de transport fata de anul precedent de pana la 160%, conform Drewry. În Europa și SUA combinația dintre creșterea cererii și deficitul capacitaților de transport au provocat o inflație accelerata a preturilor de producție și a celor de vânzare. În USA rata inflației în Decembrie atinge 6.8% iar în Europa 4.9%, cea mai mare din ultimii 13 ani.
Tendințele pentru anul 2022 se vor păstra similare sfârșitului 2021, cel puțin în primele doua trimestre. Factorul generator principal inflaționist rămâne pandemia COVID19. Funcționarea dezechibrată, hectică a economiei mondiale în ciuda recentelor reveniri datorată gestionarii sensibil mai bune a pandemiei va continua, combinată cu alți factori disruptivi precum catastrofele naturale datorate schimbărilor climatice recente.
Comerțul internațional va continua să își caute echilibrul pierdut dar încă nu este suficientă forță de muncă pentru a gestiona vectorii de transport, nu sunt suficiente nave, trenuri, camioane pentru a susține creșterea producției și cererii de mărfuri. Presiunea inflaționistă a lanțurilor de transport congestionate va rămâne cel puțin pentru primele 6 luni ale lui 2022, deși mai scăzută față de 2021 și va depinde de normalizarea cererii în timp, în fiecare țară relativ la situația pandemică.
Pandemie si Sănătate Publică
Costel Atanasiu 
Răzvan Cherecheș
Laura Ghibu 
Nicu Ștefănuță
Costel Atanasiu, cercetător Wistar Institute SUA, Răzvan Chereches, profesor de Sănătate Publică, Facultatea de Științe Politice, Administrative UB și ale Comunicării, UBB Cluj-Napoca, Laura Ghibu, medic Suedia, Nicu Stefanuță, Europarlamentar
Din punctul de vedere al sănătății publice, anul 2022 începe cu o amenințare nouă exact când părea că pandemia de COVID-19 începuse să fie sub control, cel puțin în UE. Lupta cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 este o nouă încercare prin care vom trece, iar rezultatul acestei lupte va depinde foarte mult de atitudinea și măsurile luate la nivel micro, de către fiecare țară în parte, dar și la nivel macro, în Uniunea Europene și la nivel mondial. Există deja mai multe ipoteze de lucru despre cum va evolua varianta Omicron în următorul an, unele mai pesimiste, altele mai optimiste. Am selectat trei dintre ele, care mi s-au părut cele mai elocvente și în continuare le voi detalia pe scurt. Ipoteza cea mai pesimista este ca vom avea foarte multe decese de COVID 19 în următoarele luni deoarece foarte multă lume va fi infectată cu varianta Omicron. Studiind viteza de propagare a infecției cu această nouă variantă, cercetătorii presupun că aproape toată populația planetei va fi infectată rapid. Singura modalitate de a nu ne infecta sau de a diminua viteza de răspândire a infecției este aceea de a implementa și respecta măsurile de prevenție. Deși studiile științifice de până acum arată că ar fi posibil ca această variantă virală să provoace o boală mai ușoară, infecțiozitatea extremă a acestei variante va face ca numărul bolnavilor grav și cel al deceselor să fie totuși ridicat deoarece chiar dacă mortalitatea va fi mai mică, faptul că numărul celor infectați concomitent va fi atât de mare, va determina totuși o mortalitate ridicată mai ales în rândul celor care încă nu sunt protejați de un tip de imunitate ( vaccin sau trecerea prin boală). Ipoteza cea mai optimistă ar fi ca această variantă virală să nu provoace atât de multe victime chiar dacă va infecta rapid toată populația mondială. Acest fapt ar putea oferi acea imunitate colectivă care ar duce la o scădere a numărului de particule virale în circulație și astfel ar determina sfârșitul pandemiei. Mai există însă și o ipoteza intermediară: cu cât mai multe particule virale vor fi în circulație în comunitate, cu atât virusul va avea mai multe șanse să creeze mai multe mutații care ar putea produce alte variante virale îngrijorătoare, care la rândul lor vor prelungi pandemia. Soarta pandemiei va depinde deci de modul în care evolueaza virusul, ceva ce nu putem prevedea nici influența, dar și de încrederea populației în măsurile de prevenție a răspândirii infecției și a îmbolnăvirii grave. Numărul persoanelor vaccinate sau trecute prin boala dintr-o populație va fi determinant pentru numărul de decese din următorul val. Toate studiile ștințifice arată că probabilitatea decesului și a repercursiunilor trecerii prin boala ( sindromul COVID lung – long Covid) este mult mai mare într-o populație nevaccinată și că sănătatea publică generală, în acest moment, este direct influențată de posibilitatea sistemului sanitar de a face față avalanșei de îmbolnăviri care va urma. Tratamentele antivirale care au fost testate și au fost omologate la sfârșitul anului 2021 pentru tratarea COVID 19 au o limită: trebuie administrate la începutul bolii, când deseori, cel infectat nici nu își dă seama că s-a îmbolnăvit. Nu pot fi luate preventiv. Aceste antivirale opresc replicarea virusului în organism, dar nu elimină prezența virusului. Doar sistemul nostru imunitar poate elimina virusul care deja ne-a afectat. Deci, atunci când nu sunt luate la momentul oportun, tratamentele antivirale nu vor avea efectul dorit. Ca să poată fi folosite eficient, ar fi nevoie de o campanie de testare în masă, anchete epidemiologice serioase sau ca fiecare dintre noi, la apariția celui mai vag simptom care poate duce cu gândul la o eventuală infecție cu SARS-CoV-2, să se testeze imediat. Ar fi un efort social, economic și politic foarte mare ca să se ajungă, de fapt, la același rezultat ca după o campanie de vaccinare: trecerea mai ușoară prin boală.
Scenariul probabil în România anului 2022 în contextul pandemic ar fi următorul: din cauza întârzieri luării măsurilor de prevenție a răspândirii virusului și a implementării certificatului verde ca modalitate de acces la locul de muncă, vom avea o creștere masivă a cazurilor de îmbolnăvire cu COVID, începând deja din luna ianuarie. La acesta vor contribui și relaxările din perioada sărbătorilor de iarna precum și redeschiderea școlilor în data de 3 ianuarie. Ar fi necesară o perioadă “buffer”, cu mai puțină interacțiune umană, între sărbătorile de iarna și redeschiderea scolilor, pentru ca numărul infecțiilor să crească mai lent și pentru ca sistemul sanitar să poată face față. Proiectul de lege care prevede introducerea certificatului verde după trei săptămâni de creștere a numărului de cazuri, se va dovedi a fi o decizie greșită în situația de față, în care varianta Omicron are o răspândire exponențială, fără precedent. Astfel în momentul în care se va decide adoptarea certificatului verde și trecerea la școala online, va fi prea târziu pentru a putea controla pandemia în mod eficient și numărul deceselor va crește semnificativ, mult mai mult decât în valurile trecute. Personalul medical va fi suprasolicitat iar persoanele care suferă de alte boli în afară de COVID vor fi extrem de negativ afectate de situația creată. Vom vedea o îmbunătățire a situației pandemice doar din Aprilie – Mai, odată cu încălzirea vremii. Măsurile care ar trebui deci luate cu maximă urgență, nu sunt diferite de măsurile luate în alte țări din Europa și anume: introducerea certificatului verde pentru personalul sanitar și pentru personalul din educație, trecerea la școala online în luna ianuarie, ca să se contrabalanseze transmiterea comunitară din perioada sărbătorilor de iarnă și aplicarea cu fermitate a măsurilor de protecție ( masca de protectie în spațiul public, verificarea cetificatelor verzi în locurile unde acestea sunt cerute, anchetarea seriosa a celor care produc și comercializează certificate verzi false etc).
Extrem de importantă va fi campania de informare despre ceea ce va urma. Știrile false despre pandemie, vaccinare, tratamente împotriva COVID au creat o mare breșă în încrederea populației fața de măsurile luate de autorități. Cu cât acestea vor fi mai eficient combătute cu atât mai ușor vom trece peste încercările acestui an. S-a creat artificial o impresie de victorie asupra pandemiei cu raportarea unui mic număr de infectări și intrarea României în scenariul verde la nivel European. Explicația nu este cum că pandemia s-ar fi terminat la noi, ci că suntem defazați cu circa o lună față de Europa în legătura cu răspândirea virusului și că nu suntem atât de bine conectați internațional ca infecția să ajungă la noi concomitent cu țările din vestul Europei. La sfârșitul anului 2021, Romania se situa de fapt la finalul valului 4 în timp ce în Europa vedeam deja începutul valului 5. De asemenea, rata de testare este extrem de mică în Romania în comparație cu celelalte state din UE, deci noi detectăm un număr de cazuri mult inferior celui adevărat. Hârtia de turnesol a situației pandemice este de fapt numărul internărilor, al bolnavilor grav și al deceselor care, din păcate, chiar pe fondul scenariului verde, este mult mai ridicat decât se înregistrează în alte state. Explicația este una singură: rata scăzută a vaccinarii in rândul populației.
Uniunea Europeana va încerca și în acest an să aborda problema sănătății publice în contextul pandemiei cât mai eficient și mai unitar posibil. Efortul UE nu va implica doar acțiuni comunitare ci și extracomunitare pentru că pandemia nu cunoaște granițe, iar evoluția din ultimul timp, după apariția variantei virale Omicron, demonstrează asta. UE este pe primul loc în lume în combaterea pandemiei, contribuind cu 1,5 miliarde de doze de vaccinuri la COVAX (inițiativa mondială care vizează accesul echitabil la vaccinurile COVID-19). O bună parte dintre aceste vaccinuri sunt donații făcute de țările membre UE. Europarlamentarul român Nicu Stefanuta a contribuit la acest program și afirmă că ”s-au obținut pentru bugetul anului 2022 un total de 1.5 miliarde de euro pentru acest efort. Țelul pentru anul 2022 este să depunem toți eforturi și să ajungem la 70% vaccinare globală în așa fel încât pandemia să poată fi controlată sau cu puțin noroc chiar oprită complet în 2022. Planul de acțiune pentru combaterea pandemiei este scris în însuși bugetul întreg al Uniunii Europene. Toate componentele lui noi, pe partea de sănătate publică, capitol ce nu exista înainte și pe partea de redresare economică, (de care avem mare nevoi,) sunt de fapt răspunsuri la criza COVID 19. Avem rezerve europene strategice, de medicamente, de echipament medical, avem și o listă a celor mai căutate medicamente pentru tratarea diferitelor stadii ale bolii. Nimeni nu trebuie niciodată să ducă lipsă de nimic, este deviza Uniunii Europene în acest moment. Să ne aducem aminte că exact acum un an de zile se distribuiau primele vaccinuri și toată lumea din Uniune a primit exact aceleași vaccinuri, în orice cantități s-a dorit.”
In concluzie, o prognoza exactă despre cum sănătatea publică va fi afectată de pandemia de COVID 19 în următoarele 12 luni este extrem de greu de făcut. Ceea ce va urma depinde în mare parte de noi toți, de cât de serios vom aborda problema pandemică, de câtă încredere vom avea în știință și de cât vom fi de altruiști.
Add Comment