Articole Sinteze

Dar următorii 30 de ani? Scenarii posibile

Articol publicat de Valentin Naumescu pe ziare.com, în 1 ianuarie 2020

Am citit cu totii in zilele din urma numeroase analize, comentarii sau simple opinii despre primele trei decenii care au trecut de la caderea comunismului in Europa de Est si desfiintarea Cortinei de Fier. Noua Europa, cea care a urmat lungului Razboi al secolului XX (1914-1989), a implinit 30 de ani si s-a bucurat, asa cum era de asteptat, de o aniversare ce a captat din plin atentia presei.

Este categoric cea mai buna versiune a Europei din toate timpurile, cu toate ca deja a acumulat tensiuni, amenintari si riscuri semnificative pentru anii si deceniile urmatoare. Temerea noastra este ca, din mai multe perspective, s-a atins deja un nivel maxim al Proiectului European, ca extindere si adancime, precum si apogeul ordinii liberale occidentale, dincolo de care generatiile care vin se pot astepta la (si chiar pregati pentru) diferite forme ale declinului regimului libertatilor, ale crizei democratiei sau deteriorarii situatiei generale pe plan international, procese care sunt de regula premergatoare trecerii de la un tip de ordine mondiala la altul.

“Revansa” istorica a Orientului, chiar a unui Orient modificat substantial de globalizarea exportata de Occident in ultima jumatate de secol, ar putea aduce numeroase schimbari in vietile europenilor dupa aceasta inversare a fluxului influentei, acum dinspre Est spre Vest. Aceste transformari vor ocupa un spectru larg de aspecte, de la migratie, educatie, forta de munca si comert pana la transformarea caracteristicilor cultural-identitare si religioase ale societatilor spatiului euro-atlantic, schimbari care necesita cu siguranta cercetari ample in viitor. Lumea va continua sa se schimbe in mod accelerat si va cunoaste un proces de “dezoccidentalizare” pe multiple planuri (in raport cu traditiile politice, economice, sociale, culturale si religioase care au stat la baza identitatii occidentale in epoca moderna), proces care se face deja simtit in SUA, Canada si vestul Europei, chiar mai mult decat in Europa Centrala si de Est.

Asadar, 30 de ani de la caderea comunismului. In Romania s-a scris incomparabil mai mult si mai patetic pe tema acestei aniversari decat in tarile din regiune, unde abordarile au fost in general mai tehnice, mai profesioniste si mai neutre emotional, probabil si pentru ca evenimentele de la noi, din ultimele zile ale lui 1989, au fost mai enigmatice si mai dramatice decat in alte parti iar cei peste 1.000 de morti ai “Revolutiei din Decembrie” aveau tot dreptul la o comemorare in tonuri grave, apasatoare.

Drame au fost insa peste tot in acest interval istoric. Este bine de stiut, de exemplu, ca in razboiul din Donbas, in Estul Ucrainei, nu departe de noi asadar, au murit 12.000 de oameni incepand din primavara lui 2014, iar in razboaiele iugoslave din 1991-2000, si acelea atat de aproape de noi, au murit 140.000 de oameni. Toate acestea s-au petrecut in tari cu care ne invecinam. Nu am fost nici pe departe cei mai ghinionisti si cei mai suferinzi dintre est-europeni, in ultimii 30 de ani, desi sunt autori romani care lasa sa se inteleaga acest lucru.

S-a scris asadar despre tranzitie, despre asteptari si realitati, despre ceea ce s-a facut si mai ales despre ceea ce nu s-a facut sau s-a facut gresit. Mi s-a parut, scuzati observatia, ca e la moda ca autorii de la noi, pentru a parea mai interesanti si mai inteligenti, sa se lamenteze, sa prezinte publicului “tablouri” generale in culori intunecate si cinice, sa se arate fie dezamagiti, invinsi, tristi, resemnati, fie virulenti si extrem de critici, revoltati de starea actuala, mobilizatori, judecatori morali etc.

Am ales sa nu mai produc inca o analiza pe acelasi subiect, adica “analiza mea” asupra a ceea ce s-a intamplat in ultimele trei decenii, considerand ca sunt oricum destule pe piata. Ca idee esentiala, daca as fi scris totusi pe aceasta tema, abordarea mea nu ar fi fost nici pe departe atat de patetica si de sumbra, ci s-ar fi concentrat pe observatia fundamentala – dar poate nu asa de atractiva ca audienta – ca suntem pur si simplu in cel mai fericit moment al istoriei Europei si al istoriei Romaniei. Putem desigur discuta o multime de detalii, de nuantari, de evocari ale unor ratari (reale) la nivelul politicii, economiei si societatii romanesti, sau raportari la asteptari personale neimplinite, putem vorbi de comparatii intre guverne mai bune si guverne mai rele, dar nu putem eluda chintesenta pozitiva a schimbarilor de dupa 1989 si nu putem nega adevarul ca nu a existat nicicand o perioada de pace, securitate si bunastare mai favorabila pe continent, altfel spus un nivel mediu de viata mai ridicat pentru un numar mai mare de oameni decat cel pe care il traim in prezent. Cu toate imperfectiunile pe care le stim foarte bine.

Observatia este valabila inclusiv sau in mod special pentru Romania. Putem demonstra asta prin simpla formulare a unei intrebari-cheie, particularizand pentru cazul istoriei noastre. Cand au trait oare romanii (dar si polonezii, cehii, bulgarii etc.) mai bine decat in prezent? In ce epoca istorica si in ce regim politic erau mai multi romani cu nivel de viata mai ridicat decat astazi – in timpul razboaielor, in intunecatii ani ’80 ai foametei si frigului, in anii ’50 ai terorii comuniste, in violentii ani ’30 ai ascensiunii fascismului, la 1900, cu 85% saracie, subdezvoltare si analfabetism si cu o speranta medie de viata la nastere de circa 60 de ani sau poate la 1850, sub ocupatii imperiale in toate provinciile romanesti? Raspunsul este simplu si evident, niciodata.

Daca o analiza a libertatilor si oportunitatilor ultimilor 30 de ani si a situatiei actuale nu porneste de la aceasta banala constatare istorica, pentru a-si derula mai departe asertiunile, oricare ar fi acestea, consider ca este pur si simplu nesincera sau chiar ipocrita, tradand probabil frustrari personale ale autorilor. Cand faci o analiza pe un interval de 30 de ani, care a marcat o trecere atat de spectaculoasa de la un regim la altul, schimband in mod esential vietile tuturor membrilor unei natiuni, nu pui lupa si nu cauti sa despici firul in patru. Poti face asta cand compari doua guverne sau doua legislaturi, pe durate scurte de timp. Daca aplici insa acelasi tip de analiza pentru un interval de 30 de ani, riscul, asa cum s-a vazut, este sa nu mai vezi padurea de copaci.

Romania a pornit de jos, de foarte jos, si a avut enorm de multa sansa istorica sa ajunga aici. Traiectoriile posibile atunci, in 1989 si imediat dupa, sau oricand pe parcurs, puteau usor duce si la alte situatii, cu adevarat nefericite, precum cele petrecute in jurul nostru, de exemplu in Iugoslavia, Ucraina sau Republica Moldova, in Balcanii de Vest, Caucazul de Sud etc. Nu stiu cu cine doreau autorii dezamagiti de la noi sa comparam astazi Romania, la doar 30 de ani de cand eram cea mai intunecata dictatura, cea mai izolata, saraca si oprimata populatie din Europa.

Nu cu multa vreme in urma, trebuie sa recunoastem ca aceasta natiune era descrisa de autorii straini ca eminamente rurala, needucata, saraca si inapoiata, violenta si putred de corupta in toate regimurile politice de care a avut parte in ultimele secole, iar astazi, la doar 30 de ani de la eliberare (o nimica toata la scara istoriei), este cel putin formal alaturi de natiunile dezvoltate ale Occidentului, cu cetateni care se bucura de aceleasi drepturi si oportunitati in cadrul UE si cu garantii de securitate acordate de NATO/SUA, incercand sa recupereze partial uriasele deficite istorice de dezvoltare si educationale fata de tarile din Vest. Daca nu peste tot si nu la toate nivelurile, cel putin in cateva mari orase ale tarii aceste “recuperari” partiale se vad si sunt impresionante.

Pentru Romania, principala problema peste 30 de ani va fi criza demografica, insemnand reducerea dar si imbatranirea populatiei. Cu o perspectiva calculata de circa 13-14 milioane in 2050, din care aproximativ 6 milioane peste 60 de ani, Romania va experimenta o criza severa a fortei de munca in numeroase domenii si mai ales o prabusire a contributivitatii sociale, cu risc de faliment pentru sistemul public de pensii. Repatrierea celor plecati in ultimii 30 de ani va fi modesta cantitativ. In aceste conditii, Romania trebuie sa gandeasca de acum o politica de imigratie, fiind probabil nevoita in urmatoarele decenii sa “importe” cateva sute de mii de familii tinere din Asia.

Daca nimic rau nu se va intampla in Europa urmatorilor 30 sau 50 de ani (exista, teoretic, si acest scenariu de cer senin permanent), Romania se va afla la finalul acestui interval mult mai aproape de a fi considerata o tara europeana normala, integrata si dezvoltata. Dar stim ca, din pacate, norii se aduna, riscurile pandesc iar ordinea europeana si globala si valorile liberale dau semne ca se clatina. Inchidem aici paranteza despre rezultatul de ansamblu al ultimilor 30 de ani si situatia generala actuala.

Am considerat in schimb ca ar fi mai util sa ne intrebam care ar putea fi directiile marilor schimbari politice, economice, sociale si culturale din urmatorii 30 de ani, in termeni de scenarii majore, pornind de la constatarea tendintelor recente sau foarte recente din politica europeana, transatlantica si globala. Nu inventam posibile directii de evolutie/involutie, ci doar le inventariem si le articulam pe cele existente.

Iata asadar care ar putea fi scenariile principale, pe termen lung (30 de ani), cu privire la Europa (pentru o parte dintre acestea, consecintele asupra Romaniei se pot deduce de la sine), incluzand un larg spectru de variante, de la cele mai optimiste spre cele mai pesimiste:

1. Continuarea integrarii europene si revigorarea relatiei transatlantice (adica salvarea Occidentului traditional, ca model civilizational si politic, a valorilor liberale si ordinii occidentale aferente) in mandatele si legislaturile urmatoare, ceea ce presupune implicit o economie de succes, care sa reuseasca sa dea satisfactie clasei mijlocii si submijlocii si sa linisteasca temerile aparute in ultimul deceniu (securitatea, migratia, pensiile, piata muncii, puterea de cumparare etc.).

SUA revin in mandatul prezidential viitor la cursul globalist, multilateralist si la alianta strategica cu UE. China si Rusia, sub generatii noi de lideri, accepta in cele din urma superioritatea ordinii liberale, pe care nu o mai contesta, renunta la demersurile de crestere a influentei prin infiltrare si dezbinare a spatiului occidental (UE, NATO), la politicile asertive si la strategiile de razboi hibrid si inteleg sa joace dupa regulile ordinii liberale si ale dreptului international, integrandu-se partial in forme de colaborare politica si economica cu Occidentul, pe care le descopera ca profitabile inclusiv pentru propriile lor interese. Crizele regionale nu sunt excluse, la fel si unele razboaie locale, in diferite zone ale lumii, dar o mare confruntare militara este totusi evitata.Scenariul presupune epuizarea de la sine a valului populist iliberal aparut in acest deceniu, castigarea razboiului hibrid al manipularii si dezinformarii si evitarea crizelor majore ale sistemului mondial, inclusiv evitarea rupturii relatiei SUA-UE, structura de rezistenta a Occidentului. Romania este pe deplin avantajata de acest scenariu, care i-ar aduce continuarea cursului de dezvoltare economica in cadrul UE si garantarea securitatii in cadrul NATO;

2. Exacerbarea competitiei pentru putere si influenta a actorilor globali, adica un sistem international fragmentat in cateva blocuri mari (multipolarism), foarte competitiv si prea putin colaborativ, cu politici economice si tehnologice agresive, cu SUA, China, UE si Rusia luptand fiecare pentru propriile interese (denumite politic “suveranitate”) si pentru influenta economica obtinuta prin excludere reciproca de pe pietele controlate de fiecare in parte. Ar mai fi de mentionat segmentarea pietei globale si a sistemului relatiilor internationale, scumpirea resurselor, limitarea mobilitatii externe, intarirea politicilor de control etc. Plus regula “cine nu e cu noi e impotriva noastra”.

Londra pierde statutul de Mare Putere, devenind mid-level power, incepe dezintegrarea Regatului Unit (dupa desprinderea Scotiei, in maxim 4-8 ani) si a Commonwealth prin decizia previzibila a Australiei de a se desprinde in viitor de monarhia britanica, ceea ce face ca Marea Britanie, micsorata considerabil ca influenta globala, sa se apropie mai mult de SUA si sa devina o concurenta a UE. Totusi, scenariul nu presupune neaparat un razboi conventional intre Marile Puteri occidentale si cele non-occidentale, ci o stare de concurenta si adversitate continua. Compromisurile si colaborarile sunt putine, dificile si de ultim moment, evitand la limita dezastre de proportii.

Cetatenii din toata lumea incep sa simta costurile ridicate ale inchiderii sistemelor economice si ale protectionismului, ale opririi globalizarii, scumpirii resurselor, impunerii de bariere si inregimentarii totale in interiorul aliantelor (blocurilor) facute.

Ruptura parteneriatului SUA-UE devine evidenta si definitiva. Occidentul, asa cum a fost cunoscut dupa 1945, nu mai exista. Mai devreme sau mai tarziu, Romania este nevoita sa aleaga intre fidelitatea politica fata de UE si cea fata de SUA, cel putin pe plan militar (hard security), daca nu si economic (vezi dosarul Nord Stream 2 si problema securitatii energetice a Europei). Bucurestiul cunoaste astfel o dilema strategica si de securitate majora, odata ce Franta, Germania si UE in ansamblu ar dori sa materializeze Uniunea Apararii sau chiar o Armata Europeana comuna, autonoma de SUA, cu reguli clare de achizitie de tehnica militara de pe piata europeana;

3. China obtine suprematia mondiala in urmatorii 30 de ani si reuseste sa doboare sistemele de referinta americane si occidentale postbelice (dolarul, institutiile sistemului Bretton Woods – Banca Mondiala, FMI), creeaza noi institutii bancare internationale, influenteaza decisiv pietele, incepe sa faca reguli (devine putere normativa), profita de eventuala dezintegrare a UE pentru a incheia acorduri comerciale, investitionale si de liber schimb cu unele tari europene, preia controlul productiei industriale la nivel mondial si al tehnologiilor strategice (comunicatii, energie etc.), reuseste investitii majore de infrastructura in cadrul mega-proiectului Belt and Road Initiative iar in 2049, asa cum a “stabilit” liderul Xi Jinping acum cativa ani, la aniversarea centenarului Republicii Populare Chineze, Beijingul anunta ca a devenit Prima Mare Putere a lumii;

4. Adancirea faliilor in interiorul UE si institutionalizarea unei Europe concentrice, cu nucleul dur franco-german si tarile vest-europene generand un prim cerc al economiilor centrale, dezvoltate – ar putea fi Zona Euro sau chiar o zona mai mica – care incep sa isi creeze institutii distincte in cadrul UE si cu un al doilea cerc al economiilor periferice, non-Euro, in general cele din spatiul postcomunist, care raman mai degraba o piata extinsa a primului cerc. Romania nu va fi acceptata sa adere la Zona Euro.

Modelul politic al unei “UE concentrice”, sustinut in prezent de presedintele Macron dar si de alte forte politice vest-europene, ar avea consecinte concrete pe piata muncii, asupra beneficiilor sociale de care se bucura cetatenii europeni, a recunoasterii calificarilor profesionale, protectiei intereselor economice ale tarilor dezvoltate, ar insemna o reducere a transferurilor financiare dinspre statele net contributoare spre cele net beneficiare, si, in general, ar crea sentimentul (re) impartirii Europei pe vechiul aliniament Vest-Est.

Nu putem exclude nici ruperea motorului UE, adica distantarea pe termen mediu si lung a Germaniei de Franta. Scenariul poate ramane in forma soft, asa cum este descris mai sus, adica o Uniune slabita si plina de clivaje, devenita nerelevanta inclusiv pentru cele 27 de state membre, sau poate ajunge la versiunea radicala, adica dezintegrarea completa a UE, la inceput prin iesirea a 1-2 state cu nivel ridicat de viata (de exemplu, Olanda sau Danemarca) sau prin schimbarea orientarii politice la Berlin si prin disparitia caracterului pro-european al strategiei Germaniei, tara indispensabila Proiectului European, apoi prin blocarea mecanismelor decizionale, din cauza dezacordurilor statelor membre. In acest caz, al prabusirii UE, se va reveni la forma istorica a aliantelor din Europa, create in jurul Marilor Puteri, adica centrate pe interesele formulate de Germania, Franta, Marea Britanie si Rusia, fiecare cu sfera ei de influenta pe continent (atentie, vorbim de scenarii pe urmatorii 30 de ani, in caz ca vi se par astazi neverosimile);

5. Aparitia NATO II, ca urmare a scenariului 2, adica a unui nou Tratat de Garantare a Securitatii pe care SUA, Marea Britanie si Canada sa il propuna tarilor din Europa Centrala si de Est (Polonia, Romania, Statele Baltice, Ucraina, Republica Moldova, Georgia), pe fondul ostilizarii relatiilor SUA-UE si SUA-Rusia, adica o parghie strategica de influenta americana si a puterilor maritime de limba engleza pe continent, care sa se interpuna intre Europa de Vest si Rusia, prin atragerea treptata a tarilor membre din “Initiativa celor Trei Mari” si securizarea teritoriilor vulnerabile geopolitic dintre Marea Baltica, Marea Neagra si Marea Adriatica;

6. Un razboi de mari proportii purtat de SUA, cu consecinte globale importante pentru intreaga planeta, politice, economice si de securitate, fie impotriva unei puteri regionale (Iran), fie impotriva unei puteri nucleare (Coreea de Nord), un razboi nesustinut de Franta si Germania (si deci nici de UE sau NATO in ansamblu) si care ar plasa bineinteles Rusia si China pe pozitii adverse intereselor americane, ceea ce ar obliga aliatii SUA din Europa Centrala si de Est la o pozitionare clara, intr-un sens (participare) sau in celalalt (abtinere), cu toate riscurile si consecintele care decurg din ambele optiuni;

7. O criza majora a Chinei, pornita de la o cadere economica abrupta sau de la un crah al burselor, continuata cu o revolta sociala in provinciile sarace din vestul tarii, ar putea declansa un razboi civil devastator, care sa puna sub semnul intrebarii insasi viabilitatea regimului comunist de la Beijing. O prabusire brusca a economiei chineze sau o implozie a sistemului politico-administrativ al RPC, dominat de incompatibilitatea structurala binecunoscuta intre comunism si capitalism, o situatie destul de probabila in urmatorii 30 de ani, ar antrena o cadere de aproximativ 20-25% a economiei globale, cu un puternic rasunet inclusiv in Europa si cu costuri semnificative pentru cetatenii de pe intreaga planeta;

8. Proiectul eurasiatic prinde contur prin realizarea parteneriatului UE-Rusia, in urma rupturii relatiei UE-SUA si a dorintei Frantei si Germaniei de a avea acces la resursele ieftine si piata Rusiei. Un astfel de proiect este sustinut astazi de presedintele Macron si de social-democratii germani si probabil va fi sustinut in viitor si de alte state vest-europene, precum Italia, Austria etc. Nucleul franco-german devine mai putin interesat de Europa Centrala si de Est, iar regiunea noastra reintra in sfera de influenta politica si economica istorica a Rusiei, sau opteaza clar pentru alianta cu SUA;

9. Scenariul iliberal si caderea democratiei, traduse printr-o criza majora a democratiei si liberalismului si printr-un viraj dramatic spre populism, nationalism, suveranism si autoritarism. Sub presiunea temerilor privind lipsa de securitate interna (migratie, terorism, infractionalitate etc.), instrumentalizate electoral, o majoritate a cetatenilor accepta la inceput o reducere a libertatilor si o intarire a statului politienesc, dupa care noile guverne autoritare incep sa reduca treptat spatiul libertatilor civice si politice dincolo de vointa cetatenilor, sa desfiinteze transparenta decizionala, libertatea presei si a societatii civile, autonomia universitara etc. pentru a instaura insidios regimuri de forta, ideologizate, abuzive, iliberale si discretionare;

10. Lebada neagra, adica orice alt scenariu neprevazut mai sus, de tip catastrofic (razboi nuclear, dezastru natural apocaliptic, pandemie ucigatoare, ciocnirea cu un meteorit, contactul cu o civilizatie extraterestra etc.), cu consecinte extreme asupra lumii si bineinteles asupra Europei. Scenariile de acest tip, desi teoretic posibile, se caracterizeaza insa din start prin rate de probabilitate foarte scazute.

*
Peste 30 de ani, ne putem gasi asadar intr-unul din scenariile de mai sus, pe o scala de la 1, cel mai optimist dintre modelele posibile, la 9, cel mai pesimist dintre scenariile realiste. Unele dintre aceste scenarii se pot combina, de exemplu 2, 3 si 6 sau 4, 5 si 8. Modelele evolutive de mai sus nu presupun incompatibilitati reciproce absolute.

Poate cu exceptia primului scenariu, care presupune mai mult sau mai putin un fel de business as usual in relatia cu istoria ultimilor trei decenii, toate celelalte variante ar aduce fara indoiala schimbari mai mici sau mai mari in modul in care suntem guvernati si in modul in care ne traim vietile, incluzand schimbarea valorilor, normelor, practicilor politico-administrative, tipului de economie si de cariera profesionala, libertatilor noastre. S-ar putea ca cei care vor scrie analizele aniversare in 2049, daca vor mai fi liberi sa scrie ce gandesc, sa se refere la 2019 in culori mult mai luminoase si mai nostalgice decat au facut-o multi dintre autorii din prezent.