Articole Sinteze

“Oamenii noi” și deziluzionările lor. Cum se sparg bulele de naivitate de o parte și de alta a Prutului

Articol publicat de Valentin Naumescu pe ziare.com în 15 noiembrie 2019

Spatiul politic de limba romana a fost zguduit zilele acestea de doua deziluzionari crunte petrecute in segmente oarecum asemanatoare ale celor doua societati, deziluzionari care au spart (speram definitiv) bulele de naivitate si de refuz al realismului politic, in care se inchisesera adeptii lor, de o parte si de alta a Prutului.

Alianta USR-PLUS a ratat la mare distanta intrarea in finala alegerilor prezidentiale, iar Guvernul Blocului ACUM, format in urma unei aliante nefericite cu socialistii pro-Moscova, a fost torpilat prin motiune de cenzura, dupa numai cinci luni de activitate, nu inainte de a pierde si Primaria Chisinaului, dupa ce aceasta fusese 16 ani in mana fortelor pro-europene.

Bilantul toamnei este dur pentru “oamenii noi” din politica spatiului romanesc.

Pana acum cateva zile, cele doua grupari erau convinse ca sunt detinatoarele adevarurilor politice absolute si solutiilor infailibile, care se bucura de intreaga apreciere a celor din jur si sunt imune la legile nescrise ale politicii.

Orice le-ai fi spus, cu buna credinta si sincera simpatie, orice observatie sau atentionare cu privire la greselile facute sau riscurile existente indrazneai sa le adresezi, ti se intorcea imediat peste fata un val isteric de critici si acuzatii din partea celor din bula, bazat, in esenta, pe ideea ca stiu “oamenii noi” ce si cum sa faca, iar cei care le spun ca se mai pot si insela sigur sunt, dupa caz, ori nostalgici “USL”-isti, ori “vanduti oligarhului”.

La Bucuresti si Chisinau, tinerii frumosi ai Aliantei USR-PLUS si ai Blocului ACUM, porniti la drum de la asumarea de valori europene si convingeri democratice, scufundati in etapa urmatoare intr-o autosuficienta regretabila si ajunsi finalmente, in practica politica, sa dea cu capul de zidurile realitatii, se lamenteaza acum ca lumea e nedreapta si nu se da la o parte sa le faca loc spre putere.

Nimeni si nimic nu mai este bun in jurul lor, cine nu e cu ei este impotriva lor, toti sunt corupti si toti au facut blat impotriva proiectului lor impecabil. Dau vina pe oricine si orice altceva, doar analiza la rece a propriilor greseli nu o fac.

Dar sa o luam pe rand.

Chiar si atunci cand par sa inceapa sa-si faca aceasta necesara autoanaliza, asa cum e cazul in USR, prezumtiile de la care pornesc sunt in continuare gresite, unii intelegand ca scorul sub 15% obtinut s-ar datora faptului ca “i-a invins sistemul” sau ca domnul “Barna nu l-a atacat pe presedintele Iohannis” (?!).

Acestor politicieni inca nu le este clar ce vor, de fapt, in politica, pentru ce si impotriva cui se pronunta, de ce s-au format ca partid si daca au sau nu un loc in spectrul politic pro-european sau anti-european, liberal sau iliberal, de dreapta sau de stanga, mainstream sau anti-sistem. Slab rationament, slaba concluzie.

Daca ar fi facut asa cum suna critica de mai sus, pozitionandu-se ca adversari agresivi ai actualului presedinte, ar fi obtinut probabil sub 10% si s-ar fi autodefinit ca partid populist nefrecventabil, adica un grup mic si ranchiunos de hateri, pus pe harta si, la urma urmei, complet inutil Romaniei, respectiv fara loc pe scena politica, atata timp cat de partea opusa presedintelui Iohannis avem oricum un dinozaur ranit, mult mai puternic si “autentic”, cu o stilistica si o identitate care nu mai au nevoie de promovare pe Facebook. Locul de adversari ai lui Iohannis este ocupat demult.

USR-PLUS au obtinut 15%, pentru ca pur si simplu atat masoara in acest moment bula in care grupul entuziast si-a creat iluzia ca va guverna singur Romania. In opinia mea, scorul obtinut nu este slab, ci este cel real.

La europarlamentare, votul de 22% a fost, de fapt, un vot anti-Dragnea masiv, combinat cu referendumul pentru Justitie, nu neaparat un vot pentru recunoasterea listei de candidati depusa de alianta.

La alegerile locale, pentru care sunt total nepregatiti mai jos de nivelul catorva orase mari, este posibil ca Alianta USR-PLUS sa obtina, in medie, chiar sub 15%.

Pur si simplu, constatam cu uimire ca USR nu stie nici astazi voturile cui le cere, de care parte a politicii romanesti doreste sa se plaseze, anti-PSD sau, dimpotriva, anti-Iohannis si anti-PNL.

Aseara am vazut, la o televiziune, un deputat USR care incepe prin a critica prestatia presedintelui Iohannis la conferinta de presa abia incheiata, cu argumentele unui adevarat pesedist, pentru ca dupa ce primeste un sms pe telefon de la Centru sa vireze brusc si sa formuleze o sustinere ferma, aproape recitata, fata de candidatul liberal.

Deci confuzia este mare printre ei, iar realitatea este ca pe useristi ii incearca aversiunea sincera si fata de PSD, si fata de PNL. Daca intr-adevar USR este doar un partid anti-sistem si atat (ceea ce speram sa nu fie cazul), care uraste pe toata lumea si isi arata cu superioritate si suficienta aversiunea fata de orice optiune politica diferita de a lor, e bine sa stie ca a cam inceput declinul platformelor populiste peste tot in Europa, ca nu mai merge doar cu sloganuri si lozinci, iar esecul Ciudadanos in Spania si demisia tanarului lor lider, nu demult o stea in ascensiune, este doar un nou episod al aterizarii dure a generatiei millenials in realitatea politica.

La fel s-a intamplat in Grecia cu Syriza si Alexis Tsipras, la fel in Italia cu Miscarea de Cinci Stele etc., formatiuni care au pierdut masiv din sprijinul popular, dupa ascensiunea rapida pe care o avusesera acum cativa ani.

In ceea ce priveste analiza esecului Aliantei USR-PLUS de a-si promova candidatul in finala alegerilor prezidentiale din Romania, multe nu ar mai fi de spus dincolo de lucida si taioasa analiza a doamnei Ioana Ene Dogioiu, “Criza USR, de la rezultatul lui Barna la razboiul triburilor”, pe care o recomand a fi citita cu calm si dupa ce se inspira adanc aer in piept.

Ce urmeaza

Ar mai fi de adaugat doar ca va conta foarte mult pe ce cale doresc acum sa o apuce cele doua partide ale aliantei, USR si PLUS, care se dovedesc a fi, de fapt, diferite, nu numai stilistic, ca limbaj, comportament si discurs, dar si ca abordari de substanta.

Pana acum, nota dominanta a impus-o USR, oarecum inevitabil, cu argumentul de partid parlamentar “confirmat”, cu filiale judetene si organizatii locale peste tot in tara.

PLUS a venit mai tarziu pe scena si este diferit, cu o cultura organizationala mai linistita si mai supusa (e adevarat, si mult mai centralizata) si in general cu o abordare mai echilibrata, categoric nu un partid anti-sistem.

Chiar daca vor merge impreuna (fuziune) sau separat, vor intampina multe dificultati in continuare – este prima data cand aceste partide vor participa la alegerile locale, unde isi vor expune propriii candidati in fata comunitatilor locale, fara sa se mai ascunda in spatele unor lideri de la Bucuresti si al unor idei generale venite de la nivel national, este pentru prima data cand vor trebui sa negocieze liste comune la nivel judetean (consilii locale, consilii judetene, Camera Deputatilor, Senat), trecand peste inca netestate sensibilitati personale, este pentru prima data cand incearca sa se puna de acord asupra unei candidaturi comune la Primaria Capitalei, este pentru prima data cand vor trebui sa negocieze o coalitie si un guvern cu un partid experimentat din mainstream, nici ideal, dar nici detestabil, uns cu toate alifiile politicii (PNL), cu care vor trebui sa faca o alianta, daca doresc intr-adevar sa indeparteze PSD de la putere, la nivel central si local.

Nu avem in acest moment certitudinea ca lucrurile vor functiona coerent, nici la nivelul necesarei coalitii PNL-USR-PLUS, si nici macar la nivelul Aliantei USR-PLUS, unde, daca nu se reuseste o fuziune urgenta (despre care am mai scris in primavara), “oamenii noi” vor da cu capul la anul de alte ziduri, cele ale alegerilor locale si parlamentare, unde vor intampina dificultati majore si de negociere a listelor comune si de organizare a unei campanii de succes in teritoriu, unde nu mai poti ascunde lipsa de experienta politica si administrativa a candidatilor in spatele unei campanii uniforme de mesaje de mobilizare pe Facebook.

Desigur, ce am listat mai sus este un test al maturitatii liderilor, in primul rand, dar si al confruntarii seci si cinice cu realitatea politica, pe care trebuie sa il treaca fiecare organizatie locala si fiecare membru, caci candidaturile la primarie trebuie sa fie unice, lista trebuie sa fie ordonata si numai primii de pe lista vor fi alesi (in teritoriu, “oamenii noi” nu au trecut inca prin experienta plina de surprize neplacute din punct de vedere al naturii umane de a ordona o lista prin vot secret “intre prieteni”), in plus, bani de acasa trebuie sa aduca fiecare candidat, iar la final negocierea unui guvern inseamna sa stii sa accepti compromisuri de idei, principii, portofolii etc.

Nimic din cele enumerate mai sus nu e usor de facut, atunci cand crezi ca totul ti se cuvine si te bosumfli ca un copil cand nu iese cum vrei tu.

Criza politica a “oamenilor noi” la Chisinau

Dar la Chisinau? La fel, in esenta, desi foarte diferita in versiunea de prezentare: criza politica a oamenilor noi, care au dat cu capul de zid si au cazut lati desi credeau ca pot trece prin zid, pentru ca, nu-i asa, sunt frumosi si tineri, sunt destepti, adevarurile si solutiile lor sunt absolute, iar pericolele pe care ti le arata cei cu mai multa experienta sunt niste fantasme ale trecutului. Pareau ca stiu bine ce au de facut.

In principiu, ca sa inteleaga toata lumea, Blocul ACUM a pus pericolul unui sistem politic corupt, dominat de un magnat local (numit in limbajul local “regim oligarhic”), deasupra pericolului preluarii controlului politic de catre Moscova si a schimbarii directiei strategice a statului moldovean.

Ce sa alegi intre doua rele? Propunerea mea fusese ca Maia Sandu si Blocul ACUM sa stea deoparte in urmatorii ani si sa nu faca nicio coalitie, nici cu PS, nici cu PD, pentru ca oricum nu exista nicio solutie in actuala legislatura, dupa cum au iesit rezultatele alegerilor parlamentare precedente. Macar nu se compromiteau si pastrau Chisinaul.

Aversiunea fata de Plahotniuc a prevalat insa in fata amenintarii caderii sub controlul politic al Moscovei. S-a intamplat ca, pe aceasta tema, marile puteri, UE, SUA si Rusia, sa fie de acord cu o coalitie aparent confortabila pentru ele, intre Blocul ACUM si Partidul Socialist, desi aceasta era evident nefavorabila noului curent politic pro-european, care abia se ridica si avea sanse sa urce in urmatorii ani la nivel de prima forta politica in alegeri.

Fiind atat de orbiti de furia si dorinta “dezoligarhizarii”, au preferat sa muste marul otravit intins de Putin si sa fie de acord cu alianta cu socialistii, care, culmea, i-au si lasat singuri in Guvern cateva luni, sa “dezoligarhizeze” republica!

Nu s-au putut gandi oare o clipa ca nimeni nu iti face cadou o guvernare monocolora, fara sa iti intinda o capcana, si ca vei plati la finalul aventurii un pret mult mai mare decat aparentele beneficii?

Guvernarea obtinuta neasteptat de Maia Sandu, prin alianta cu socialistii pro-rusi, seamana cu emailurile in care fiul ravasit de durere al seicului decedat te intreaba daca nu vrei sa primesti o donatie de 300.000 de dolari, ca oricum nu mai are ce sa faca cu ei, doar sa ii dai datele bancare, ca sa stie unde sa iti vireze banii. Cam asa a facut Blocul ACUM alianta cu falanga Moscovei la Chisinau…

Sedusa si abandonata, Maia Sandu s-a eliberat pana la urma din captivitatea socialistilor, alegand sa se “sinucida” onorabil ca premier, prin asumarea raspunderii Guvernului pe o tema de Justitie, urmata de demiterea previzibila prin motiune de cenzura.

Am mai scris, anterior caderii Guvernului, ca asa se va intampla. Din pacate, intre timp au pierdut si Chisinaul in alegerile locale (si aceasta pierdere fiind anticipata), dupa 16 ani de administratie a fortelor politice pro-europene.

Daca nu facea coalitia cu socialistii, Blocul ACUM ar fi castigat din nou Chisinaul, asa cum a facut-o anul trecut. Pe de alta parte, nici “dezoligarhizare” nu prea au facut in cele cinci luni, in timp ce Curtea Constitutionala, Parlamentul, serviciul de securitate si alte institutii foarte influente (dar fara raspundere executiva in fata opiniei publice) au fost preluate de socialisti. Asa e cu oamenii noi, cand alearga superbi cu capul spre zid.

Acest exit strategy pe care si l-a gasit, iata, Maia Sandu, inchide un capitol neinspirat, in care liderii noii generatii pro-europene au intrat de buna voie si nesiliti de nimeni (doar sfatuiti de fostul comisar european pentru extindere…), deschizand totodata un alt capitol.

Daca va explica rapid si credibil ratiunea aliantei nefericite cu socialistii, si totodata de ce nu au putut sa aiba rabdare si sa creasca in Opozitie pana la urmatoarele alegeri parlamentare, Maia Sandu ar putea deveni urmatorul presedinte al Republicii Moldova, anul viitor pe vremea asta, la prezidentiale.

Un moment critic

Dar ce urmeaza sa se intample cu cele doua grupari politice entuziaste, lovite de aceste insuccese care erau, de fapt, atat de previzibile?

Momentul este critic, la fel ca in viata unui tanar de 18 ani care se confrunta cu primul sau mare esec: fie strange din dinti, pune mana pe carte si se apuca din nou de lucru, incercand sa isi deschida mintea, sa fie mai receptiv la ce i se spune si mai performant la urmatoarele incercari, fie deraiaza complet, scapa haturile si risipeste suparat capitalul de incredere pe care incepuse sa il acumuleze.

Urmeaza asadar testul majoratului politic.

Daca nu au inteles nimic si vor elibera demonii frustrarilor, cele doua aliante din Romania si Republica Moldova se vor rupe in 2020, iar din ele vor rezulta mai multe factiuni cu destine politice diferite, unele mai radicale, altele mai moderate, ultimele intrand probabil pe linia unor fuziuni cu alte partide.

De exemplu, in Romania, participarea la vot in turul al doilea si sustinerea clara a lui Iohannis este parte din testul majoratului politic al USR-PLUS. Daca se vor comporta insa ca niste copii imbufnati ca nu li s-a facut pe plac si vor sta acasa, vor rata acest test al maturitatii si vor da semnalul ca in momente importante pentru tara ei nu au nicio optiune si nu pot sa treaca peste orgoliul ranit.

Vom intelege asta usor pe 24 noiembrie, caci o eventuala prezenta in jur de 40% sau sub acest nivel ar insemna ca o mare parte din suporterii USR-PLUS au stat acasa, si nu pentru ca le-ar placea Dancila, ci pur si simplu pentru ca s-ar bucura ca presedintele Iohannis sa aiba probleme.

Sunt foarte rezervat privind venirea majoritatii membrilor bulei la vot, dupa cum s-au desfasurat ostilitatile pana acum. Iar povestea ca vor sa vada o dezbatere directa intre Iohannis si Dancila ca sa se lamureasca pe cine sa voteze este o imensa ipocrizie.

Nu are nimeni nevoie de dezbatere intre cei doi ca sa isi aleaga preferatul. Optiunile sunt demult facute.

Daca, in schimb, Alianta USR-PLUS si Blocul ACUM vor fi invatat ceva din lectiile dure pe care le-au primit zilele acestea, respectiv cine trebuie sa le fie prietenii si cine le sunt dusmanii si sa ii deosebeasca pe unii de altii, atunci tot raul va fi spre bine.

Inseamna ca in Romania si Republica Moldova am castigat cu adevarat niste lideri inspirati si forte politice mature, responsabile, cu viziune pe termen lung, care gandesc si actioneaza realist.

Dar pentru asta trebuie sa stie ce se poate si ce nu se poate face in politica, cu cine sa se alieze si cu cine nu, care sunt limitele si care sunt oportunitatile reale, pentru a ramane in acelasi timp idealisti, principiali si totusi performanti.

Fara realism, politica este doar o fuga dupa himere, alternand cu lovituri dureroase cu capul in zid.